2,504 matches
-
China și India. Interesant este faptul că ideea unui loc sacru, a unui munte cosmic, nu este decât uneori legată fundamental de o religie anume, întrucât, în zona Ierusalimului, musulmanii și creștinii au zone sacre comune, fiecare cu o încărcătură mitologică foarte puternică. Mai mult, atunci când scandinavii au fost convertiți la creștinism, ei au construit bisericile creștine în zonele sacre ale strămoșilor lor, un fenomen asemănător putând fi întâlnit și atunci când indo-europenii au cucerit teritoriul vechilor greci. Practic, sanctuarele și zonele
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
socială, 43 memorie-imagine, 50 mentalitate, 20, 61, 85 meta-imagine, 17, 64, 251 mit, 25, 95, 99, 100, 101, 104, 105, 107, 110, 111, 114, 115, 116, 124 model reprezentațional, 61, 87, 127, 136, 219, 246 morfologia imaginii, 10, 45 motive mitologice, 87, 91 natură umană, 5, 19, 139 om, 5, 10, 11, 19, 20, 27, 29, 30, 32-35, 37, 65, 92, 94, 103, 105, 106, 118, 119, 125, 127, 186, 189, 200, 248, 263, 289 pattern, 25, 41, 66, 68, 86
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
ritualul folcloric ancestral. Ne amintim de Fata în grădina de aur, unde eroul, un zmeu, va suferi din pricina iubirii neîmpărtășite și se va răzbuna pe rivalul său? Ne amintim de Luceafărul eminescian, cu un erou, făptură celestă care, îmbrăcând hlamidă mitologică, va transpare în dublă ipostază, cunoscând dezamăgirea? Ne amintim de-acel „Crai Cripto, inimă ascunsă”, „rigă spân” care e dispus să se smulgă din umbra-mpărăției sale pentru a-și apăra iubirea? Asemenea și în Nunta neagră, eroul este o
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
împovărată de atâtea stări contradictorii, cu finalitate dramatică. Acest demers naratologic poate fi interpretat și ca un subtil curs de psihanaliză. Nici nu mai e nevoie să-i citim pe gung sau pe Freud, experiențele trăite de Magda traversează și mitologicul, și euharisticul, și paranormalul cu practicile lui ocultiste. Acestea demonstrează că scriitorul a dorit să ilustreze, prin evocarea unui singur caz patologic multitudinea de practici neortodoxe la care poate apela o femeie care transformă propriul impuls erotic într-un caz
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
poetului implică recucerirea fericirii apuse și trăirea înfrângerii dureroase. Momentele principale ale dramei sale sufletești se desfășoară pe fundal cosmic despărțirea de Roma noaptea, călătoria pe mare furtuna, viața la Tomis iarna. Aceste proiecții ale eului său poetic depășesc animismul mitologic și prevestesc sonuri romantice. Ovidiu reflectă, pentru prima oară în poezia latină, nostalgia Romei, influențând astfel toți poeții care au slăvit gloria cetății eterne, devenită categorie spirituală, patrie ideală a civilizației. Peste veacuri, Goethe va declara că se simte un
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
II, X din Ponticele, ar fi scris printre altele epopei, Antehomerica și Posthomerica 191, în care, fără îndoială, se încerca alipirea unor familii (elogierea uneia sau a alteia dintre acestea căpăta, bineînțeles, culoare politică, cum se va vedea) la tradiția mitologică greacă, pentru a le conferi mai multă strălucire legendară și prestigiul unui blazon nobiliar mitic. Potrivit unui studiu recent scris de J. Schwartz 192, Macer al nostru, Pompeius Macer, era fiul lui Teofan din Mitilena, consilier al marelui Pompei (de unde
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
va fi noul zeu căruia Ovidiu îi cere ajutorul, deoarece "nu este artă mai sigură pentru a câștiga favoarea oamenilor decât aceea de a-i salva"220. Și pentru a-și demonstra afirmația, Ovidiu apelează la o listă de personaje mitologice, pe care toată lumea îi vorbește de rău pentru cruzimea acestora față de oaspeții lor, mai ales; și la alții pe care toți îi laudă și-i binecuvânteză pentru bunătatea și pentru ospitalitatea lor generoasă. Din prima categorie îi citează pe: Antiphates
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dignas Novimus, atque illi, quem canis, esse pares. (v. 11-12) Trimiterea la această operă nu ni se pare lipsită de importanță. E adevărat că s-ar putea justifica prin pasiunea pentru fabularis historia 230, dar considerăm că o asemenea erudiție mitologică trebuie fie răspuns nu numai "la exigențele unei pure curiozități erudite", ci unor exigențe mult mai profunde ale poporului roman și anume, în primul rând, la aceea de a lega tradiția epică troiană de recenta istorie romană, în mare parte
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Patrie: "să mi se dea licoarea de lotus care te face să-ți uiți Patria exclamă poetul -, eu o voi cumpăra cu o parte a vieții mele" (v. 19-20). În concluzie, vrem să scoatem în evidență că la Ovidiu, trimiterile mitologice nu sunt pur și simplu erudiție, cum au afirmat unii comentatori; acestea, în loc să facă și mai patetică suferința efectivă a poetului prin "răceala" lor, se folosesc în mod declarat de mit pentru a sugera realități mai profunde care, din cauza circumstanțelor
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
motiv să se rușineze. Trebuie să se mâhnească, dar nu să se rușineze. Și pentru Fabia trebuia să conteze ceea ce conta și pentru Ovidiu: nu cauza relegării, ci pedeapsa în sine reprezenta adevărata parte rău famată din viața poetului. Exemplificările mitologice vin să confirme și mai bine această interpretare a noastră. "Când temerarul Capaneu a murit de o lovitură neprevăzută, Evadne s-a rușinat de soțul său? Și când regele lumii (Jupiter) a stins focul cu fulgerele sale, Phaeton nu trebuia
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de fulgerele nemiloase (saevis ignibus) ale lui Jupiter, roșeața purpurie să nu-ți invadeze dulcele chip, ci, mai degrabă, aleargă să mă protejezi, fii pentru mine exemplul soției bune și împlinește-ți cu virtute trista ta datorie" (v. 63-73). Exemplele mitologice și legendare la care se referă poetul sunt în măsură să ne sugereze și natura cauzei exilului ovidian. Acestea nu au absolut nicio legătură cu desfrânarea Iuliei minor. Capaneu, Phaeton, Semele, trecuți în revistă, își datorează tragicul, dar insinuează poetul
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Fasti, II, 193-194 (și nota 325) apar Faun-Lupercus; cunoscutul episod al bătăliei Fabiilor pe Crémera (asupra căreia vom reveni) începe cu trimiterea la altarele lui Faun (și aici, se prea poate, fantastica imaginație etimologică a lui Ovidiu, pe lângă o legătură mitologică Lupercus-Fabianus, încerca să stabilească una pseudo-fonetică: Faun-Fabianus-Fabius). Prin urmare, referirea la Lupercus, la Luperci, la Faun-Pan, care ar părea pur și simplu de natură mitologică, fără legătură cu viața trăită de Ovidiu, de prietenii și de cunoscuții săi, se dovedește
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Faun (și aici, se prea poate, fantastica imaginație etimologică a lui Ovidiu, pe lângă o legătură mitologică Lupercus-Fabianus, încerca să stabilească una pseudo-fonetică: Faun-Fabianus-Fabius). Prin urmare, referirea la Lupercus, la Luperci, la Faun-Pan, care ar părea pur și simplu de natură mitologică, fără legătură cu viața trăită de Ovidiu, de prietenii și de cunoscuții săi, se dovedește a fi, însă, o trimitere de mare actualitate, deoarece Faun, Lupercus și Pan, erau personaje "istorice" din care se trăgeau sau cărora li se substituiau
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
fi, însă, o trimitere de mare actualitate, deoarece Faun, Lupercus și Pan, erau personaje "istorice" din care se trăgeau sau cărora li se substituiau cei din familia Fabia, dintre care doi erau contemporani, prieteni și rude cu Ovidiu. Printre măștile mitologice se ascund cu siguranță personaje istorice contemporane cu Augustus și Ovidiu, fără îndoială, dificil de identificat, dar desigur reale, cel puțin unele dintre acestea. (Să se aibă în vedere ceea ce s-a întâmplat în Arcadia și în Academia sa fondată
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Fabia ținea cu siguranță de gentes maiores a Patriciilor, ca și aceea a familiilor Aemilia, Claudia, Cornelia, Valeria. Dar încercarea de a așeza familia aristocratică Fabia printre cele mai aristocratice familii romane și din punct de vedere etimologic, nu doar mitologic (origini: Hercule Anna Perenna sau Maia sau fiica lui Evandru sau vreo nimfă) -, și nu numai atât, ci într-o poziție de prim rang, ca demnitate (Hercule, față de regi sau nobili), ca vechime (Hercule-Evandru arcadic, înainte ca Enea să ajungă
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în cinstea lui Ceaușescu. Complexul Târgului Internațional București actualul ansamblu Romexpo are o istorie absolut emblematică pentru anii aceia: construit la începutul anilor '60 pentru a celebra încheierea colectivizării agriculturii, corpul central avea capacitatea simbolică de 11000 de persoane, cifra mitologică a țăranilor uciși la reprimarea marii răscoale țărănești din 1907. Cifra era rodul fanteziei propagandistice a marelui publicist socialist N.D. Cocea, în realitate fiind vorba de cel mult 600 de victime, dar fusese atât de insistent popularizată, mai ales în
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
ei nu e cântecul izvorului ce ademenește pe pescarul melancolic cu vrajele lui tainice, ci e cântecul sinistru și profetic al tristului bătrân Glaucos, care se plânge în ceasul său eolic" etc. Dezmățul de vorbe aduce la suprafață întreaga recuzită mitologică și expresivă, cândva prețuită drept spuma cunoștințelor unui elev sârguincios, de nota zece. Acceptabilă în limitele acestui exercițiu preliminar, simpatic doar ca paradă stilistică de acreditare, prodigalitatea ajunge treptat să paraziteze discursul și să-l stoarcă de vlagă. Ca să dau
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
exemplu, pe lângă alte figuri de legendă, din adâncuri mai apare "Amfitrite, cu voalul miresei", ce "stă feciorelnică și sfiicioasă lângă soțul ei pe carul tras de tritoni", iar "Doris, mama ei", le iese înainte "cu facla nupțială"24. Și spectacolul mitologic continuă. Cortegiul de zeități nu se sfârșește cu una cu două. După avalanșa de referințe livrești, ne dăm seama că impresia inițială fusese greșit înțeleasă. În fapt, nu trecutul răsare din apele mării. Din contra, după chiar cuvintele călătorului, "marea
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cu el? Unde sunt muzele mărei, sirenele? Unde e Scila? Unde e Caribda?"26. Sufletul omului care scrie își doarme aici somnul de veci, toropit în minciuna vechilor basme. Așa, narcotizat cu otrava lecturilor obligatorii, istețul drumeț nu părăsește leagănul mitologic nici chiar atunci când parcă ar intenționa, în sfârșit, să transmită o emoție personală, sau măcar umbra unei trăiri cât de cât autentice. În ciuda a ceea ce anunța, relatarea întârzie să devină confesiune, pentru a recurge la aceleași trucuri retorice antrenate a
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
ceartă (nu într-o harpie!). Posibila "dramă" glisează aici înspre comedie, iar scena finală amintește, și prin limbaj, de caragialianul "proces" al clondirului cu mastică. Tot în notă comică (mai exact: parodică) dramatizează Lovinescu, în lipsa altor surse de inspirație, episodul mitologic al răzbunării încornoratului Vulcan (în Homer travestit), episod focalizat așadar pe același pattern al triunghiului conjugal, cu motivul adiacent al vicleniei feminine. E drept, prozatorul nu prea a izbutit să ne facă să râdem și a rescris povestea după gustul
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
anume punct. Dar Miorița este un „text deschis”, cum s-a mai spus. Ea se pretează la o serie de abordări din perspective diverse și specializate: folcloristică, etnografică, literară. Pe lîngă acestea, se cuvine să se acorde atenția necesară înțelesurilor mitologice, estetice, filosofice, care dau individualitate acestui corpus de documente provenite dintr-o arhaitate foarte îndepărtată. Așadar, dincolo de aspectele, să le spunem „vizualizate”, concret identificabile prin cuvînt și gest, compoziția, pe care o cunoaștem după formele conservate în colecții, ascunde, ca
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Orfeu și a păstorului mioritic. Într-un cuvînt, mioritismul se întemeiază pe un tip de comportament moral și existențial, cu rădăcini adînci în straturile cele mai îndepărtate ale gîndirii mitice. Drept urmare, calea posibilă în abordarea problemei o constituie doar comparatismul mitologic. Se poate dovedi astfel că păstorul carpatic nu este izolat în căutarea dramatică întru aflarea unui răspuns, fie și iluzoriu, în ce privește realitatea enigmatică a morții. Înaintea lui (deși n-o să știm niciodată ce înseamnă „înainte de...”, pentru că, în mitologie și, în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
dușmanii care se pregăteau să-l atace, în chip de duhuri Galla, nu reprezentau decît instrumente ale morții. În spatele tuturora se afla moartea eternă și de neclintit. Înfruntarea putea duce la amînarea, nu și la îndepărtarea definitivă a ei. Discursul mitologic își păstrează liniile mai pronunțate în cele două secvențe sumero-babiloniene; dincoace, scenariul narativ este transferat în lumea personajelor de basm și în viața păstorească, de unde și mutațiile aparente de ordin domestic și nuvelistic. Pe scurt, comportamentul mioritic, așa cum rezultă din
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
se unește cu documentele de circulație universală aparținînd aceleiași sfere comportamentale și de gîndire. Cît privește dimensiunea estetică a poemei (e bine să se aibă în vedere varianta Alecsandri), problema ar merita o discuție specială. Sinaia, 2009 CAPITOLUL I DOSAR MITOLOGIC 1. AVENTURI THANATICE EXEMPLARE A. Zeul care trebuie să moară Spre deosebire de divinitățile feminine, care coboară în infern experimentînd moartea naturală pentru a se întoarce victorioase, acoliții masculini cunosc o situație sensibil diferențiată. Moartea lor nu are o cauză precis formulată
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
știe” că trebuie să moară, ca și Osiris sau Attys. Asemenea divinități aparțin unei vîrste primitive a credințelor și ideilor religioase. Ele se nasc direct din natura-mumă roditoare, din semințe, arbori și flori, necunoscînd altă genealogie, spre deosebire de eroii de legende mitologice și de întemeiere, ca Hercule, Thezeu, Iason, Romulus, care se revendică de la zei și de la nimfe și care sunt destinați aventurilor spectaculoase, pentru a sfîrși existența tot prin moarte năprasnică. Fiind atît de „aproape” de primordialitate și de androginie, Dumuzi
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]