3,411 matches
-
dacă vroia, și chiar să atingă trăgaciul, ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că vânătorul putea amâna momentul final, prelungind plăcerea de a ține moartea în vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întâlnit într-o zi pe țărm, că alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întâlnit într-o zi pe țărm, că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce le intra noroiul în gură. După care se mânjeau la rândul lor cu noroi și se băteau între ei. Le plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
privind cerul fără să mai zică nimic. Pățania lui Dinu a avut un efect ciudat asupra mea; mi-a insuflat o vitejie dementă. Vroiam acum să-i dovedesc că eu eram clădit dintr-o altă fibră. M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iarbă. Simțeam nevoia să mă descarc într-un fel de surescitare și am izbucnit cu o veselie forțată: — În fond, dragă Dinule, o vânătoare ca asta e o imagine destul de exactă a vieții, nu crezi? Unii, norocoși, stau pe marginea mlaștinei cu pușca la ochi sau privind. Alții, cei fără noroc, se trezesc azvârliți în mlaștină și acolo așteaptă îngroziți să le intre noroiul în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o veselie forțată: — În fond, dragă Dinule, o vânătoare ca asta e o imagine destul de exactă a vieții, nu crezi? Unii, norocoși, stau pe marginea mlaștinei cu pușca la ochi sau privind. Alții, cei fără noroc, se trezesc azvârliți în mlaștină și acolo așteaptă îngroziți să le intre noroiul în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vânător? Dinu tăcea. Dar, spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sunt anormal? A râs atunci. Nu, deloc. Eu sunt anormal În noaptea aceea, am avut niște vise urâte care m-au trezit de două ori din somn. Se făcea că Dinu mă hăituise pe mine, silindu-mă să intru în mlaștină. Că eu eram vânatul, iar el vânătorul. Ridica pușca, mă ochea, ducea degetul pe trăgaci, mi se usca limba în gură și așteptam să mor din clipă în clipă. Apoi, izbucnea într-un hohot de râs și lăsa pușca jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mai rău și atunci am strigat după ajutor. Strigătul m-a trezit. Era noapte neagră, de-afară nu se auzea decât vuietul mării, stins, ritmic, legănător și am readormit și m-am visat din nou în cătun. Atrăgeam în mlaștină femeile după ce mă culcam cu ele, dar la un moment dat pescarii s-au întrebat de ce dispăreau văduvele care plecau cu mine și, pentru că tăceam, s-au hotărât să-mi smulgă limba. Atunci am strigat din nou după ajutor. 5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu v-ați lămurit?” „Și ce-i cu cerbii aceia? Nu-i minciună?” „De unde până unde cerbi pe țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sunt câini să se pripășească acolo?” „Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să fugă? Am înțeles că pădurea de sălcii nu e împrejmuită”. „Dar pe tine cine te oprește să pleci? se întoarse Mopsul spre Domnul Andrei. A, cine te oprește? Poți oricând să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Andrei făcu mii de încrețituri, dar nu pentru un răspuns, ci pentru o altă întrebare. „Dar cine ne vânează pe noi?” „Dumnezeu, interveni Călugărul. El ne vânează pe toți”. „Ei, Dumnezeu, făcu Mopsul. Dumnezeu nu-și pierde timpul pe marginea mlaștinei de aici. E ocupat cu alte mlaștini mai mari”. Siminel îndrăzni cu jumătate de gură: „Poate că Bătrânul. Stă în sala lui cu oglinzi și ne urmărește de-acolo. Se distrează...” De data aceasta toți tăcură, cu un amestec de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pentru un răspuns, ci pentru o altă întrebare. „Dar cine ne vânează pe noi?” „Dumnezeu, interveni Călugărul. El ne vânează pe toți”. „Ei, Dumnezeu, făcu Mopsul. Dumnezeu nu-și pierde timpul pe marginea mlaștinei de aici. E ocupat cu alte mlaștini mai mari”. Siminel îndrăzni cu jumătate de gură: „Poate că Bătrânul. Stă în sala lui cu oglinzi și ne urmărește de-acolo. Se distrează...” De data aceasta toți tăcură, cu un amestec de aprobare și spaimă. Dar oricât de proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-l cunoști.” M-am grăbit să beau vinul care mai era în sticlă ca să putem pleca mai repede de-acolo, să scăpăm de șoareci. „Să ieșim prin spate”, a bombănit Dinu, clătinându-se. Ne-am pomenit, beți amândoi, pe marginea mlaștinei. Dinu a început să țopăie, gata să alunece în ea. Mie îmi era rău și stăteam puțin mai departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a apropiat lipăind cu cismele lui uriașe de cauciuc, a intrat în noroi până la brâu, a întins mâna lui mare și grea și l-a tras pe Dinu afară. L-a aruncat apoi ca pe un obiect în marginea mlaștinei și s-a reîntors la grupul de pescari, lăsând o dâră de noroi în urma lui. Apoi, au dispărut toți, pescarii și Dinu. Cineva, a cărui față n-o distingeam din pricina luminii prea puternice, îmi spunea cu o voce uscată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
același loc. Se juca rupând flori de scaieți și țipa din pricina ghimpilor care-i intrau în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei, l-am zărit plimbându-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama că lupta cerbilor cu noroiul îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cheltuit prea mult cu pregătirile”. Pe bărbatul ei l-a urât și nu l-a iertat niciodată că o luase cu forța. Când a murit ( „Cum a murit?” „Păi cum să moară? Beat, s-a rătăcit și a nimerit în mlaștină”) a mulțumit toată noaptea lui Dumnezeu. În realitate, ar fi putut să-l salveze. Luându-se după el, și-a dat seama că risca să nimerească în mlaștină, dar l-a lăsat să-și urmeze soarta. Și dacă soarta l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Păi cum să moară? Beat, s-a rătăcit și a nimerit în mlaștină”) a mulțumit toată noaptea lui Dumnezeu. În realitate, ar fi putut să-l salveze. Luându-se după el, și-a dat seama că risca să nimerească în mlaștină, dar l-a lăsat să-și urmeze soarta. Și dacă soarta l-a împins în noroi însemna că o merita. N-a mai vrut după aceea alt soț și ani de zile i-a respins pe toți pescarii care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă plictiseam repede. Și abia așteptam să plec. Totuși influența ei a fost mare asupra mea. Marta mi-a dat ceva din calmul ei care o vreme m-a ajutat. Și tot datorită ei, m-am dus mai rar la mlaștină, unde mă atrăgea să joc rolul destinului când fierbea drojdia din mine. Nu-mi vorbea niciodată despre asta. Era un subiect pe care-l ocoleam amândoi, de parcă ne-am fi înțeles. Mă vedea plin de noroi, dar nu zicea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina Martei sau pus pe harță, putea să aibă chef să le dea celorlalți un spectacol; să mă lase, de pildă, gol pușcă. Soarele cobora dincolo de cătun, însângera pădurea de sălcii, iar din direcția mlaștinei vântul aducea miros puturos de noroi dospit. Nu era departe până acolo. Din locul unde ulița își vărsa praful în iarba măruntă de la marginea cătunului mai era foarte puțin. N-am mai putut să-mi beau cafeaua. M-am ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dezordinea din viața mea. Câteva cărți și reviste luate de la Dinu, azvârlite lângă pat în neorânduială, haine aruncate pe scaun, singurul scaun din cameră, lampa cu spirt, cutii de țigări desfăcute, o pereche de ghete cu urme de noroi de la mlaștină, dalta prăfuită sub pat, aparatul de radio stricat, pe care nu reușisem niciodată să-l repar și tot amânam să-l arunc, geamantanul cu colțarele metalice rupte, totul mă reprezenta într-adevăr cu fidelitate. Lucrurile individului cu mers de pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-un fel. Cum se leagă vânătorul de vânat. Și poate nici nu fusesem unul vânător, iar altul vânat. Poate că amândoi eram prinși în cătare de alt vânător. El, mai puțin norocos decât mine, fusese lovit. Se scufundase în mlaștină. Eu mai respiram, în timp ce vânătorul nevăzut se distra, probabil, urmărindu-mă; știa că nu puteam fugi. Începusem să fiu înduioșat de soarta care ne învrăjbise fără să ne cunoaștem, când mi-am adus aminte unde mai văzusem figura aceea ștearsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o lopată, Profetul ar fi putut să mă strivească la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
timiditatea lui cam greoaie și cuviincioasă, doctorul Dinu nu putea să-ți reziste la nesfârșit. Și porniți împreună. La baltă, un bătrân se plimbă singur pe mal. Vecu. Deodată îți vine o idee năstrușnică, să-l duci pe Vecu la mlaștină. În calitatea sa de poet e omul cel mai potrivit pentru a-l impresiona. Doctorul Dinu îți aduce aminte, discret, că bătrânii n-au voie să treacă balta, așa sună consemnul. Tu râzi. Așa e, dar în situația ta îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întâmplat să-ți propună sa renunțați, apuci vâslele cu dușmănie și te uiți la cer: „Afurisită ploaie”. Din pricina ploii, nu te mai duci la mlaștină. Dealtfel, ți-a pierit cheful de vânătoare. Rămâi cu doctorul Dinu la văduva unde-și ține el pușca, o femeie tăcută, și ceri ceva de băut. Mai simți încă pe obraz scuipatul lui Vecu, îți e silă de tine, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el pe pat. „Și crezi că aici în azil...?” zise el, fără să termine întrebarea. Am înțeles ce vroia. Tocmai de aceea i-am răspuns brutal: „Aici, cel puțin, îmi iau pușca și mă uit cum se bălăcesc cerbii în mlaștină. Sunt eu vânătorul. Mă aleg doar cu scârba, nu-mi intră și noroiul în gură. Laura e o naivă”. „Bănuiesc că, de fapt, n-o iubești”, mi-a zis Dinu, după care omul acesta care nu fusese niciodată iubit mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
după aceea îți vei putea lua viața de la capăt”. Am ridicat din umeri. „Nu se poate lua nimic de la capăt, nu mergem decât înainte, doar asupra viitorului putem interveni”, am murmurat, așteptând să se întâmple ceva, în vreme ce pe malul unei mlaștini pline de nuferi galbeni m-am văzut pe mine, mai tânăr, ridicând pușca. 32 Probabil, oricât m-aș strădui n-aș putea să redau ce s-a întâmplat atunci. Totul îmi e atât de clar încât limpezimea se întunecă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]