1,753 matches
-
brodate cu inițialele ei în ață de mătase de culoarea fisticului. Am găsit-o roșie la față, scotocind frenetic în imensul șifonier. Cu aceeași repeziciune cu care arunca ea hainele grămadă pe covorul alb, menajera le așeza la loc, astfel încât mormanul să nu crească în detrimentul hainelor de pe umerașe. În cele din urmă, Julie scoase la lumină o rochie Chanel simplă, neagră, de-a maică-sii, pantofi asortați și o pereche de ochelari imenși. Ca de obicei, o imita la perfecție pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
așa a făcut). Peste tot zăceau împrăștiate pungulițe cu bijuterii, truse de toaletă, tone de farduri, două mobiluri, un iPod, haine și pantofi nou-nouți. Avea până și lumânărele Diptyque și câteva fotografii înrămate cu ea și tatăl ei, aruncate peste mormanele de boarfe. Julie cară întotdeauna munți de bagaje, de zici că se mută, fiindcă a citit în Paris Match că Margherita Missoni, tânăra frumușică a clanului Missoni, își „personalizează“ camerele de hotel cu lucruri de acasă, care o fac să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
difuzoare, fără să-l pot urmări. La un moment dat, mulțimea a început să urle: urlet contra urlet. Activistul l-a împins pe Ceaușescu de pe ring. El a căzut foarte jos, la picioarele mulțimii și s-a transformat într-un morman de mațe. Când mă întorceam prin aceeași livadă, merii erau colorați în culorile lor naturale. Al doilea vis (și aici începe stranietatea experienței mele americane): eram singură într-un oraș metalic, cu clădiri până la cer. Tot ce vedeam era imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dat de pomană la un colț de cimitir. Am fugit pe scări, până unde s-a înfundat drumul. Am nimerit în spălătorie. Mirosea a șampon de mere verzi și cearșafurile țipau în explozii cromatice. Mi-am înfundat capul într-un morman de rufe. Plâns fără lacrimi, ca o lupoaică rănită. Dumnezeii ei de viață! Urla neputința în mine. Și vina. Vina că măcar nu mi-am dus bunica, pe mama Milia, la mare, la „apa aia care nu se mai gată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pentru a hotărî cine va deveni noul partener al firmei. Mâine voi afla dacă am reușit, sau dacă viața mea e un mare eșec și am trăit degeaba. Tensiunea va dispărea. Documentația pentru contract este aici... duc mâna la un morman de dosare și extrag o cutie de carton, cu o înfloritură eficientă a mâinii. E o cutie veche de gogoși Krispy Kreme. O arunc repede la coș. — Sigur e pe aici pe undeva... încep să scormonesc frenetic și localizez dosarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
perete. Am tot vrut să le atârn... și să arunc cutiile... O conduc repede în bucătărie, departe de grămada de cutii cu mâncare la pachet de pe masa din hol. După care regret imediat. Pe blatul de la bucătărie se află un morman de cutii și pachete vechi, pe care se află un bilet de la noua mea menajeră, cu litere mari: DRAGĂ SAMANTHA, TOATĂ MÎNCAREA TA E EXPIRATĂ, S-O ARUNC ? AI VREUN FEL DE DETERGENT, DE EX. CLOR ? N-AM GĂSIT NIMIC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
interogativ. — Parcă trebuia să fie un film gen camera ascunsă, i-o retez scurt cu o privire supărată. Poftim ! Guy îmi trântește un vraf gros de contracte în poală. Uite afacerea Samatron. Uită-te puțin peste ea. Mă uit la mormanul de hârtii înalt de peste zece centimetri. Altădată, simpla vedere a unui contract nou-nouț îmi stârnea un val de adrenalină. Întotdeauna voiam să fiu prima care sesizează o anomalie, prima care ridică o problemă. Însă acum mă simt total pustiită. Toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
uita la clădirile care erau dărâmate. De astă dată, probabil pentru că edificiile erau de mică înălțime, nu se utilizau explozibili, acest modern procedeu, expeditiv și spectaculos în stare să transforme în trei secunde o structură solidă și organizată într-un morman haotic de cioburi. Cum era de așteptat, strada care forma un unghi drept cu aceasta era închisă circulației. Ca să-și livreze marfa, olarul va fi nevoit s-o ia prin dosul clădirilor care se demolau, să facă un ocol, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
La moarte! La moarte!” De acum Încolo, trebuia să te ascunzi ca să rostești cuvintele „libertate”, „democrație”, „dreptate”. Viitorul nu mai era decât un vis interzis, partizanii Constituției erau vânați pe străzi, sediile „fiilor lui Adam” erau devastate, cărțile lor făcute morman și arse. Nicăieri, pe toată Întinderea Persiei, odioasa evoluție a evenimentelor n-a putut fi Împiedicată. Nicăieri altundeva decât În Tabriz. Și chiar În eroicul oraș, după ce se scurse, În fine, nesfârșita zi a loviturii de stat, din treizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o sumedenie de Întrebări În minte. Dar poseda deja unele răspunsuri. — La Samarkand, timpul curge din cataclism În cataclism, din tabula rasa În tabula rasa. Atunci când mongolii au distrus orașul, În veacul al XIII-lea, cartierele locuite au fost preschimbate mormane de ruine și cadavre. Au trebuit abandonate; supraviețuitorii și-au reconstruit locuințele În alt loc, situat mai la sud. Astfel Încât Întreg orașul vechi, Samarkandul selgiucizilor, acoperit, Încetul cu-ncetul, de straturi suprapuse de nisip, nu mai e decât un câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de vitale în clipa când le‑am cumpărat, toate lucrurile alea de care eram atât de încântată... arată acum ca o mare stivă de pungi de gunoi. Nici măcar nu mai știu ce e în fiecare dintre ele. Sunt doar... chestii. Mormane întregi de chestii. Fără să spună nimic, Luke închide ușa, iar eu simt cum rușinea mă cuprinde asemenea unui jet de apă fierbinte. — Știu, zic, cu glas aproape șoptit. Știu. Dar plătesc pentru asta. Din greu. Îmi întorc privirea, incapabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dă în judecată, zice Alicia calmă. Ar avea prea mult de pierdut. — A pierdut deja destul de mult, zice Ben, ridicând din sprânceană. În scurt timp o să ajungă omul invizibil. Așa e, zice Alicia și rânjește la el. Se uită la mormanul de dosare din brațele ei. Am luat tot? Cred că da. Păi, hai c‑am plecat atunci, mă așteaptă Ed. Ne vedem mâine. Dispar pe coridor și, de data asta, slavă Domnului, intră în lift. În clipa în care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
aud glasul lui Suze de dincolo de ușă. — Bine! strig voioasă. Foarte bine! Haide, trebuie să fac ceva. OK, poate ar trebui să o iau dintr‑un colț și să văd pe urmă. Îmi croiesc drum spre colțul camerei, unde un morman de chestii stă să cadă de pe masa de toaletă și să‑ncerc să văd ce e cu ele. E echipamentul ăla de birou pe care l‑am comandat de pe internet... e castronul ăla de lemn pe care l‑am cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
investit și eu în ceva până la ora asta, ar fi trebuit ca totul să meargă ca pe roate. Iar eu... sunt un zero barat. — Ba nu! zice Suze oripilată. Nu ești un zero barat! — Ba da! Abătută, mă cufund în mormanul de haine de pe jos. Suze, uită‑te și tu puțin la mine. N‑am serviciu, n‑am nici măcar o perspectivă cât de mică, sunt dată în judecată, datorez mii și mii de lire și habar nu am cum o să încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
privind fix în față. N‑are rost să mă cramponez de ea. — Cât mi se oferă pentru acest articol de designer, extrem de rafinat, semnat Denny and George? — Denny and George! zice fata în roz, ridicând privirea. Are cel mai mare morman de haine în jurul ei și mă întreb cum o să ajungă cu ele acasă. Am colecție de Denny and George! Treizeci de lire! — Licitația începe la 30 de lire, zice Caspar. Se uită în jur, dar încăperea se golește rapid. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Îmi surprinde privirea și, preț de o clipă, îmi stă inima. — Pariu că‑i Miggy, zice fata, întorcându‑se. Ei bine, n‑o s‑o aibă. Șaizeci de lire. — Șaizeci de lire? face tipul de lângă ea, care se holbează la mormanul de haine de lângă ea, ușor alarmat. Pentru o eșarfă? — O eșarfă Denny and George, idiotule! zice fata în roz și ia o gură de vin. La magazin ar fi cel puțin două sute de lire. Șaptezeci! O, ce tâmpită sunt. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
făgăduit să-i dăruie nemurirea dacă-și șterge din inimă Ithaca) nici n-ar trebui să alerg prea departe. Am văzut În deltă o pădure de sălcii hrănindu-se și putrezind În mîl, cu rădăcinile pe alocuri dezgolite ca niște mormane de șerpi; o lume parcă a genezei, unde nu s-a decis Încă totul, unde totul e Încă posibil și provizoriu; sau unde totul e terminat; soarele plutea deasupra ei ca la Începutul sau la sfîrșitul lumii, cu egală indiferență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
putea privi cu detașare, istoric...“ Cotește după colț, trece de stația de tramvai, se depărtează, intră pe o străduță laterală. Liniște pitică, șerpuind prin curți oblice, orientale. Peste garduri clipește, rar, geana lungă și verde a crengilor. Grădinițe rotunjite, lângă mormane de gunoaie. Tufe țepoase de trandafiri roșii lângă grămezi de cârpe, cutii, pungi. Pitoresc patriarhal, anulând delimitările. Aleea se deschide, în stânga, spre refugiul unei vile ratate. Porți, coloane, balcoane, graba vanitoasă a parvenirii, nostalgia unui stil. Eterogenul pregăteste compromisul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de sifoane. Apoi la dreapta, până la transformator. De-acolo, o alee cu pomi. În fund, școala. Păi, văd că știi. Alimentara mare tot stă închisă. Apoi, centrul de sifoane. Traversezi, o iei la stânga, până la capătul blocurilor. Se mai văd macaralele. Mormane de cărămizi, cofraje. Treci prin noroaie, până la penultimul bloc cu patru etaje. Îl recunoști ușor. Balcoanele-s pline cu flori. Au pictat flori și pe fațadă, că e ciupită, a căzut tencuiala. Iubesc florile, pribegii mei, dintotdeauna. Acolo stau eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
creștea brusc, semnalând orașul, regăsirea. Mereu același loc, alte vârste și aceeași vârstă. După cotitură se intercalase, de câțiva ani, o stație intermediară. Autobuzul frână, gâfâind, în dreptul unui refugiu cochet, din panouri de sticlă verde. Se vedeau două bănci și mormane de cârpe, hârtie, sârmă. Coborâseră câțiva pasageri, se urcaseră alții, aglomerația aceeași, ca totdeauna. Hârca nu pornea. Brusc, iritarea unui nou pasager, agățat de scară. „Ce faci, blegule, nu vezi că urc?“ Blegul era un bondoc, într-o scurtă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu Irimia. Petrecuseră până dimineața. În zori, a plecat acasă și i-a lăsat acolo. Ține mine și acum cum, traversând parcul, se oprise chiar la intrarea dinspre Bulevard și privise lungile alei ducând până sus, spre capătul parcului, la mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu chiciura cenușie, straturile goale, doar cu tufe sticloase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
crengile lui. Credeam că ai să apari, așa, ca un moroi, dintre crengile lui. Tot am așteptat... Până am uitat de tine. Nu părea că urmărește spusele ei. Privea doar întrebător în jur, când spre sălciile din dreapta lor, când spre mormanele de gunoaie, moloz și iarbă arsă din partea cealaltă. Ridică din umeri, nemulțumit. - A întârziat însă vaporul, continuă mai apoi, și m-am răzgândit. Stăteam și mă vedeam cum așteptam și mă gândeam ce să fac. Oricum, rămâneam singur, după ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un țânc de cinci ani ar fi fost în stare să interpreteze gestul și, mai mult ca sigur, ar fi dovedit mai mult bun-simț decât Domnișoara Extraterestră de pe Planeta Sparanghelului. Acum, pe patul de lângă fereastra cu vedere spre grădină zac mormanele ei de haine, iar valiza mea e trântită pe podea lângă celălalt pat, de pe care pot vedea minunatul peisaj al ușii deschise de la toaletă. —Salut! mă întâmpină extraterestra, întorcându-se să vadă cine a intrat și privindu-mă cu indiferență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
pomi. Deschide ușa și apasă pe întrerupător. Dinăuntru se aude un țipăt. Am impresia că interiorul barăcii seamănă cu o scenă de teatru, foarte strălucitoare în comparație cu întunericul de afară. Dar asta nu e tocmai bine. Pentru că înăuntru, trântiți pe un morman de perne, se află un tip și o tipă care se agită să-și tragă hainele pe ei. Părul blond al lui Daisy și al lui Barney pare de aur în lumina puternică a becului. Fusta de mătase albastră a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
strică o mână de ajutor. Ne-am dus la magazie, Barney n-a reușit să găsească întrerupătorul - eram bine împușcați în ambele aripi la ora aia - și ne tot împiedicam prin întuneric pe-acolo, după care eu am căzut pe mormanul acela de perne și-am început să chicotesc în stilul meu inconfundabil... Barney, încercând să mă ajute, și-a pierdut echilibrul și, înainte să ne dezmeticim, am început să ne sărutăm. N-am plănuit asta, n-am vrut să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]