2,953 matches
-
des la mesele lor. Aveam un etaj al nostru unde stătea și guvernanta. La masă, frișcă, ciocolată și bezea! Nebunie, natural toate erau făcute în casă! — Ia spune-mi, am iscodit-o mai departe pe Ioana, îi aveați des ca musafiri pe bunicii mei? Legăturile dintre tata și Marie, sora lui cea mai iubită, erau foarte strânse. Tante Marie și oncle Ion veneau des la noi la masă când aveam eu vreo 12 ani. Ca și tata, oncle Ion era liberal
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
la ore dacă n-ar fi fost să le fac pe plac părinților mei. În sinea mea știam că nu se gândeau serios ca noi să stăpânim limba manciuriană. Era doar de dragul aparenței, astfel ca mama să le poată spune musafirilor: „O, copiii mei iau lecții de manciuriană“. Adevărul e că manciuriana nu era folositoare. Era precum un râu mort din care nu mai bea nimeni. Sunt înnebunită după operele din Peking. Și aici e tot influența mamei. Era o admiratoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
sunt roșii, ci galbene, împachetate în frunze uscate. Mai târziu voi descoperi că toate conțin același lucru, o statuetă a lui Buddha sculptată în lemn sau jad. Îmbrăcată în frumoasa mea robă de culoarea piersicii, stau la poartă și întâmpin musafirii. Înfășat în țesătură aurie, Tung Chih e ținut de o doamnă de onoare. Tocmai și-a deschis ochii și e într-o dispoziție veselă - se uită lung la vizitatori, cu privirea unui înțelept. Când soarele ajunge deasupra acoperișului, sosesc rudele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
criticul la urmă, în tăcerea plină de nesiguranță care se lăsase. Descriptiv, descriptiv..." În cursul săptămânii următoare cineva mă anunță că Eugen Lovinescu vrea să mă vadă imediat. M-am dus și l-am găsit în același birou: avea un musafir, o doamnă în vârstă. ― Ia loc, domnule, mă invită criticul. Uite (îmi spuse în treacăt cu o mică emfază), doamna Hortensia Papadat-Bengescu!... Cea mai mare scriitoare română. M-am uitat la doamna din fața mea și n-am recunoscut deloc în
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
-mi spună din cinci în cinci minute, fără nici o legătură cu discuția de care de altfel marele om n-avea nici un chef: "Știi, nu se mai întorc vremurile... roata istoriei... socialismul va fi învingător..." Am înțeles că avea probabil mulți musafiri reacționari pe care îi da afară în felul acesta. Întâi m-am simțit jignit, dar apoi am început să rîd: "Și de-aia sînteți dumneavoastră săptămânal optimist?" Am publicat nuvela îngroșată considerabil în august și am plecat să mă odihnesc
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
cu destul noroc În viață - plecase În străinătate cu puțin Înainte de a nu mai putea să plece. La Început era adânc, cu malurile tăiate drept, și-n apele lui verzui sălășluiau crapi și carași pe care boierul, ca să-și bucure musafirii, Îi pescuia cu undițe În cârligele cărora Înfigea gogoloaie de mămăligă iar nu râme, căci oaspeților le făcea scârbă zeama galbenă ce curgea din ele când erau Înțepate. Conacul de pe culmea dealului fusese dărâmat cu multă vreme În urmă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pat Îngust și o masă scundă cu trei picioare, Veterinarul și Rândașul. Erau amândoi chiori de beți, privirile se roteau pierdute și nu izbuteau să se oprească asupra a ceva. Rânjeau prostește, cu Încântarea prefăcută a unuia căruia Îi pică musafiri pe nepusă masă. Halatul Veterinarului era Încheiat strâmb, o poală atârna mult mai jos decât cealaltă. În urmă, la doi pași, pășea Rândașul, ținând În brațe servieta. „Trusa!” ordonase gângâvit Veterinarul. Celălalt bețivan aproape că o scăpase pe un mușuroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În seamă când, cu prilejul unei mese cu munți de gogoși și vin roșu, Îl Întrebase cum de se Împacă știința cu credința, pentru că fiecare spune lucruri diferite despre lume. Acum Îl luă cu o voce cam de sus pe musafirul său: „Ia zi băi, vericule și dom’ primare, nu-i așa că Dumnezeu poate tot? E, dacă-i adevărat, ia să-mi facă mie Dumnezeu un zid atât de Înalt, Încât nici el să nu-l poată sări! Ai? Ce zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mugur, mugurel...” Îngeri vin tiptil ți‐alene și te mângâie pe gene. și mi‐ți leagă‐n Dulce leagăn Fraged trupușor de crin, Ca s‐ adormi frumos și lin... Ce tresari?... Nu‐ i nime, nime... Liniște și‐ntunecime. Doar zefirul, Musafirul Cel șăgalnic și pribeag, A trecut pe lângă prag... și‐ a trimis o gâză mică Să‐ți aduc‐o scrisorică și să‐ți spună Noapte bună, Că și el, sătul de drum, Merge să se culce acum... CÂNTEC SFÂNT Cântecul ce
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pe care o luase de la Oyu, ceilalți doi își spălară noroiul de pe mâini și picioare și sângele de pe mâneci. Hanbei îi spuse să aprindă lampa în mica odaie de oaspeți, puse niște cărbuni aprinși în arzător și așternu perne pentru musafiri, deși era noaptea târziu. Când Hanbei îi spuse că unul dintre însoțitorii lui Kumataro era, probabil, Kuroda Kanbei, Oyu nu-și putu ascunde surprinderea. Kuroda era omul despre care se auziseră atât de multe zvonuri: fie că fusese luat prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să se dea jos din pat și să-și primească oaspeții, oricât de bolnav ar fi fost. Îi petrecu haina peste umeri. După ce se pieptănă și-și clăti gura, Hanbei trecu în camera de primire, unde Kumataro și ceilalți doi musafiri se așezaseră deja și-l așteptau în liniște. Răspunse la salutările lor cu adâncă emoție: — A, ești nevătămat! Și se așeză, apucând mâinile lui Kanbei. Îmi făcusem griji. — Nu te îngrijora din pricina mea; după cum vezi, sunt bine sănătos, răspunse Kanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dădea seama că, dacă lăsa mult timp situația neluată în seamă, aveau să se iște neplăceri. Nobunaga ieși din clasă și fu condus de preoți într-o încăpere bine mobilată. Acolo, Nobunaga se odihni pe un scaun colorat, scânteietor, rezervat musafirilor de rang. Apoi, preoții aduseră ceai și tutun din țara lor, pe care le prețuiau nespus, și i le oferiră oaspetelui, dar Nobunaga nu se atinse de nimic. — Fiul lui Ito Yoshimasu tocmai mi-a spus că Valignani urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le aducă de mâncare puilor din cuiburi. Ar putea fi subiectul unui tablou, nu credeți? În camera unei clădiri aflate la o oarecare distanță de marea grădină, Saito Toshimitsu, un vasal superior al clanului Akechi, se întreținea cu un oaspete. Musafirul era pictorul Yusho, care nu era de origine din Suwa. Părea să aibă cam vreo cincizeci de ani, iar fizicul său robust nu indica prin nimic că era pictor. Vorbea foarte puțin. Asfințitul înroșea pereții albi ai șirului de magazii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mi-e foarte bine, Toshimitsu. Nu-ți face griji. Eram îngrijorat din cauza marii neliniști de pe chipul dumneavoastră. Aceea a fost cea mai rea din toate. Ei bine, dați-mi voie să vă spun că, în lipsa dumneavoastră, ne-a sosit un musafir, care acum vă așteaptă întoarcerea. — Un musafir? În acest cartier general de război? — Yusho tocmai trecea prin Kai și a spus că, înainte de a merge mai departe, vrea să se oprească pentru a vă vedea și a vă întreba ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
face griji. Eram îngrijorat din cauza marii neliniști de pe chipul dumneavoastră. Aceea a fost cea mai rea din toate. Ei bine, dați-mi voie să vă spun că, în lipsa dumneavoastră, ne-a sosit un musafir, care acum vă așteaptă întoarcerea. — Un musafir? În acest cartier general de război? — Yusho tocmai trecea prin Kai și a spus că, înainte de a merge mai departe, vrea să se oprească pentru a vă vedea și a vă întreba ce mai faceți. — Unde e? — L-am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
eveniment care nu rămăsese ascuns de vasalii săi. De ce îl chinuia atât de mult în ultima vreme Seniorul Nobunaga pe stăpânul lor? Dar șocul de azi era, de departe, cel mai rău, fiindcă incidentul avea să fie cunoscut de toți musafirii: Seniorul Ieyasu și vasalii săi, nobilimea din Kyoto și ceilalți generali, camarazi cu Mitsuhide. Suferirea unei insulte acolo era același lucru cu a-i fi fost expusă rușinea în fața întregii națiuni. O asemenea umilință în public era insuportabilă pentru oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
chip vădit cu scopul de a conversa după pofta inimii, nu de a avea o întrevedere oficială între senior și vasal. Totuși, nu-i ordonă lui Nagato să-și cheme fiul înăuntru. — Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu musafirii noștri din Hakata, spuse el. Se ridică și intră în templu, lăsându-i pe Nobutada și pe Nagato unde se aflau. Din camera pajilor se auzea glasul lui Bomaru. Fratele său mai mare, Ranmaru, părea să-l certe pentru cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sală de desen și se amenajase un spațiu mai mic pentru ceremonia ceaiului, prin instalarea unor paravane pliante. Invitații erau Nobunaga, Nobutada, Nagato și fiul acestuia. Lămpile creau în cameră o atmosferă înviorătoare. După ce ceremonia ceaiului luă sfârșit, gazdele și musafirii se mutară într-o cameră mai mare, unde stătură de vorbă până noaptea târziu. Lui Nobunaga încă îi mai era foarte foame. Devoră felurile de mâncare puse în fața lui, bău vin - care părea să fi fost preparat din rubine topite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Tsutsui, Kanamori și Kawajiri, în vreme ce Nobutaka și Katsuie erau, probabil, oaspeții de onoare. Dar, indiferent dacă întrunirea era acea ceremonie a ceaiului care se anunța a fi sau vreo reuniune secretă, n-o putea ști nimeni altcineva decât gazda și musafirii din acea zi. În aceeași după-amiază, generalii porniră, în sfârșit, spre provinciile lor de origine. În noaptea zilei a paisprezecea, Katsuie anunță că avea să plece către Echizen, iar în cincisprezece, părăsi Kiyosu. De cum traversă Râul Kiso și intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe toți, oferindu-i fiecăruia câte o ceașcă de sake. Ulterior, vizitatorii treceau pe lângă nenumărate grupuri de alți oaspeți, cu chipuri luminoase și vesele. Străbătând cetatea principală și pe cea de la apus, se observa că toate încăperile erau pline cu musafiri - ici, un grup recita versuri din teatrul Nô, colo, în alt grup, se declamau poezii. Chiar și după-amiază, alți și alți oameni, dornici să-i facă urări de bine, trecură prin fața lui Hideyoshi. Hideyoshi se ocupă de toate treburile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
complet pe nepregătite. Tocmai se pregătea să-i spună lui Hideyoshi că, dacă voia să-i întâlnească soția, avea s-o cheme imediat, dar nu avea destul timp pentru asta. În schimb, îi spuse, în grabă, lui Toshinaga să conducă musafirul în bucătărie. După ce-și puse fiul să alerge pe urmele lui Hideyoshi, porni grăbit pe coridor, să-și avertizeze soția. Cei mai surprinși dintre toți fură bucătarii și slujnicele. Se pomeniseră cu un samurai scund - general, se vedea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
servesc cu ceva mai bun, chiar dacă ești grăbit? întrebă soția lui Inuchiyo. — Nu, nu. Soțul și fiul tău nu vin și ei? Inuchiyo se așeză în fața lui Hideyoshi, iar Toshinaga ridică plosca de sake. Alături se afla o clădire, dar musafirul și gazdele n-o foloseau. Printre brazi sufla vântul, însă nici nu-l auzeau. Hideyoshi nu bău mai mult decât o ceașcă de sake, dar mâncă în grabă cele două vase cu orez pe care i le pregătise soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să prânzim cu Maeda Geni, până se pregătește corabia. Se referea la omul pe care-l numise, recent, guvernator al orașului Kyoto. Nelăsându-i lui Kazumasa timp să refuze, Hideyoshi îl conduse la conacul guvernatorului. Curtea era măturată proaspăt, ca și cum musafirul ar fi fost așteptat, iar Geni îl primi pe Kazumasa extrem de curtenitor. Hideyoshi îl îndemna încontinuu pe Kazumasa să se destindă și, în timpul mesei, nu discutară despre nimic altceva decât castelul pe care avea să-l construiască. Geni aduse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și dreapta, în care ținea bastonul de comandă. Așezat pe scăunelul de campanie, cu coapsele depărtate, stătea cocoșat înainte într-o poziție care-i știrbea demnitatea. Și, da, aceea era postura lui obișnuită, chiar și când stătea așezat în fața unui musafir sau când se plimba. Nu era omul care să-și umfle pieptul. Vasalii săi superiori îl sfătuiseră odată să-și corecteze poziția corpului, iar Ieyasu consimțise, dând vag din cap. Dar, într-o noapte, stând de vorbă cu vasalii, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
când în când, se auzea râsul gălăgios al unei mari mulțimi de oameni. Angajând o trupă de actori Nô, Hideyoshi își invită la castel mama, soția și celelalte rubedenii, pentru a se bucura împreună de o zi de distracție. Printre musafiri se aflau și cele trei prințese care erau crescute în izolarea celei de-a treia citadele. Chacha avea șaptesprezece ani; sora ei mijlocie avea treisprezece, iar cea mică urma să împlinească unsprezece. Cu doar un an în urmă, în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]