2,809 matches
-
închid, altfel încep să plâng. —Adio, Patrick! —Adio, îmi răspunde el, atât de încet, că abia îl aud. Închid. Respir adânc, încet și adânc, de parcă îi aduc aminte corpului meu: inspiră, expiră, reține aerul în plămâni, apoi evacuează-l prin nări, moale și cald. N-o să plâng, nu vreau să plâng. Am plâns destul. Nici nu mă așteptam ca Patrick să fie dărâmat și să mă implore să mă întorc la el; știam că n-o să facă asta. Poate că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
la acele escolas de samba, când participam și eu la serpentinele de dansatori ce desenau sinusoide ritmate de bătăile irezistibile ale tobelor, și-mi dădeam seama că ea adera la lumea aceea cu mușchii abdomenului, cu inima, cu capul, cu nările... Pe urmă ieșeam de acolo, și ea era prima care-mi diseca anatomic cu sarcasm și ranchiună religiozitatea profundă, orgiastică a acelei lente dăruiri de sine, săptămână de săptămână, lună de lună, Întru ritul carnavalului. Tot atât de tribal și vrăjitoresc, zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
nu ești doi, unul e ce ai tu acolo mic și drăgălaș, una e ce am eu acolo mică și drăgălașă, și câte una sunt nasul și inima, deci vezi câte lucruri importante sunt unice. Și doi sunt ochii, urechile, nările, sânii mei și ouțele tale, picioarele, brațele și fesele. Trei e mai magic decât toate pentru că trupul nostru nu-l cunoaște, nu avem nimic care să fie trei lucruri și-ar trebui să fie un număr foarte misterios pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pui și capul, fac zece. Și tot așa, dacă te Învârți În jurul trupului, scoți din el toate numerele pe care le vrei, gândește-te numai la găuri”. „La găuri?” „Da, câte găuri are trupul tău?” „Ei bine...”, număram eu. „Ochi nări urechi gură fund, fac opt”. „Vezi? Încă un motiv pentru care opt e un număr frumos. Dar eu am nouă! Iar cu a noua te fac să vii pe lume, și iată de ce nouă e mai divin decât opt! Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
scos argintul viu pe sub unghiile de la mâna dreaptă -, am fost nevoită să ascult Jean de la Socola și Florin Chiftea. Imediat alunița s-a retras 2 cm jumate. Ba chiar un neg bejuliu cu 3 fire groase mi-a dispărut de lângă nara dreaptă. Mi-am julit genunchiul. A curs sânge și a durut îngrozitor. Mai am de lucru la încheieturi... Nu sunt de neglijat unele avantaje în cazul în care pielea mea va căptuși interiorul unei săli de concerte (să dea Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
când cu Pan, când cu Dionisos însuși”. Pleoapele cad peste șirul de litere. De după molid apare un țap enorm, negru. De pe spinarea lui, goală, ținându-l de coarnele încolăcite, mă fixează Adelina. Din somn m-a smuls Sabina: îmi penetra nările și urechea stângă cu un fir de sunătoare. Sus, strigoiule! Mai avem o oră până la baraj! Ne reluăm marșul, coborâm și urcăm, sărim pârleaz după pârleaz. Ca să uit de foame, încep să cânt: „pi o mari-nspumatî/un vapor naviga/șî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ca un câmp de cârtițe. În urechi îmi țiuia ceva ca un fluid gregorian: ordinarium missae. Apoi, un om gârbovit ieși tiptil în stradă. Era încotoșmănat într-o pufoaică zdrențuită și căra o sacoșă burduhănoasă. Strigătul m-a bușit pe nări și pe gură: Patroane! Patroane! Dar aurul beznei nu se cutremură și aerul înțepeni nemișcat și uniform. Jean se îndepărta, se pierdea apărând și dispărând pe după cocoașele de gheață ale pieței. Își luase doar o sacoșă de mere pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
afla se afla în vârful colinei. Securea, cu coada înfiptă-n pământ îi susținea basca - stindard asudat al victoriei. Dincolo de tranșeul oribil, mierlele și scatiii reveniseră la un tril mai firesc. Fiecare scaiete era îmbrobonat de rouă și fiecare spin. Nările îi erau invadate de mirosul reavăn al libertății. Deși beat de triumf, Leonard nu uita de beția de sânge. Strânse un pumn de țărână și-l presără peste roșul rănilor, astupând goliciunea cărnii. Se pregăti apoi să îngroape morții, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
săpat în aer și papagalii chirăind în balcoane între 2 molfăituri peste țesătura de alei deșirată sub cerbii picioarelor ca o cârpă putredă de care îți freci tălpile pline de amintiri lipite între crampoane. Nouă însă, cărora vântul ne sângera nările țipetele ne zgârâiau ochii, cenușiul ne liniștea creierul revigorându-ne singurătatea și miracolul poftei. Capre și cerboaice ni se răsturnau sub zâmbetul pur îmbătat de viteză și tăios ca o lampă cu horbota iezilor șerpuind peste zările de-acum apuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nici în armată. Căută baia ținându-se de luciul dulapului și o găsi. Mica victorie nu-i spulberă totuși plictiseala. Se cățără atunci pe vasul de toaletă și reluă de la fila 153 Ulise, de Joyce. Trăgea apa des și ținea nările strânse, spre deosebire de Rimbaud care era...era un geniu. Cam la o jumătate de oră îl strigă nevastă-sa: găsise și ea toaleta. Se descocoță: nu mai avea nici un farmec. Se pupară și-și mârâiră câteva dulcegării. Ea intră. Repede: cravata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să nu mai bată aiurea coclaurile celea. La început, vizitatorii se arătară cam sfioși; mai mult se îngrijiră de cele ce țin de tipic: colacii, coliva, prosoapele, plata țârcovnicului. Cei mai mici erau uimiți că Bunicul nu scotea aburi pe nări - așa cum scoteau ei, din cauza frigului - și nu părea să-i fie deloc rece, așa cum stătea întins pe năsălie, relaxat și nepăsător față de locul în care se găsea. Tăcea chitic și părea că ține ochii închiși ca să le joace o farsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
persoana patronului. Și se și lungește peste masă, înșfăcându-l de piept și ridicându-l forțat, în capul oaselor, pe adormit, care se lăbărțează imediat pe spătarul scaunului și continuă să sforăie încet, eliberând cu eructații, din gură și din nări, odată cu damful de rigoare, și câteva șuvițe lungi, vâscoase, dintr-un soi de lichid verde-venin, bălos. Nenorocitul-nenorociților! Rebutul! Boaita! Fir-ar mamă-sa să-i fie, de canalie! Dacă era singur... Am impresia c-a fost cât pe ce s
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sunt eu o gazdă cumsecade ori nu vă place cafeluța mea? Prietenul vostru, cel lingușitor și galanton este, în schimb, numai ochișori și urechiușe! Ofensa regală, din glasul hârâit-alintat al Domnișoarei, îl smulge nemilos pe Avocat, din scurta lui reverie. Nările îi sunt gâdilate și dilatate pofticios, de aburii ce se înalță leneși, ca răsuflările unor djinni-copii, dinăuntrul a două mici minunății de porțelan, cu toartă: două gingirlii! Una, așezată în fața sa, pe masă, alta, în fața Poetului, vecin de scaun, care
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
strice rânduiala! Ferească-ne șaptezeci de soboare de eremiți! conchide Poetul. Îngerul își aplecase una dintre aripi, atingînd și înfiorând, cu pana lungă de la capăt, unda apei din cristelniță. Prin văzduh, o aromă intensă de busuioc și de mirt, împroaspătă nările Avocatului. Sigur, sigur, scăldătoarea Siloamului! Sfințirea și preschimbarea apelor! Osanà! își aminti acesta, clipind bucuros, către Poet. Boss, nașule! Scoate maimuța... ăă..., copilul, din coș și ține-l bine-n brațe, la vedere! vorbește și Sile, cumpătat, pentru prima dată
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nou pe Înger... Într-o singură clipă, buzele i se unesc, i se lipesc, fuzionează-cobză, carnea cea moale de deasupra, dizolvându-se în cea de dedesubt! Procesul extraordinar se întinde cu repeziciune, metamorfoza cuprinzând toate fantele și orificiile corporale, pleoapele, nările, pavilioanele auriculare și, cu certitudine, și deschizăturile care nu se află la vedere. Când sudarea biologică a tuturor crăpăturilor este completă, un tunet cutremură, din profunzime, sacul fostului trup femeiesc, care pare că se dilată, supus unei maximale presiuni! După
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să oprească puțin. Se sui pe scară: ― Iertați-mă, vă rog mult, să spun Nadinei două vorbe la ureche... Se aplecă peste portieră, luă în mâini capul femeii și-i sărută bumbul urechii, șoptind: ― Te iubesc! Nadina ganguri râzând cu nările în vînt: ― Mais tu es fou, petit cheri!2 Apoi automobilul zvâcni ca un alergător de cursă. Grigore se uita după el și nu vedea decât o mână mică plutind în aer, deasupra capetelor, ca o turturică albă. Pe când mașina
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fum, care se încolăceau și se frângeau ca niște brațe arse înălțate spre Dumnezeu. Țăranii se sculară împreună cu soarele, ca și altă dată. Se învîrteau prin ogrăzi, se uitau la cerul senin și mai ales la vârtejurile de fum, ridicau nările să simtă mirosul, fără mirare și fără bucurie, ca în fața unor întîmplări firești. Unii ieșeau în mijlocul uliței să vadă mai bine ori să schimbe o vorbă cu cine s-ar nimeri. ― Foc, nu glumă! strigă Vasile Zidaru din ogradă către
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înlăturîndu-1 cu cotul din ușă. Lângă altar, pe un catafalc improvizat, acoperit cu un giulgiu, zăcea cadavrul Nadinei. Maiorul ridică un colț, dezvăluind figura învinețită și scofâlcită. Baloleanu întoarse privirea, bîlbîind: ― O, bestiile, bestiile!... Sărmana femeie! Ieși repede afară. În nări îi stăruia un miros necăcios și atât de răscolitor, de parcă-i întorcea stomacul pe dos. Își umplu plămânii de câteva ori cu aer proaspăt, gâfâind cuvinte de revoltă, până ce dădu cu ochii de tânărul preot care rămăsese înlemnit lângă intrarea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și împușcăturile trosniră cu același pârâit prelung. ― Domnule maior, domnule maior! strigă prefectul fără să-și poată dezmorți picioarele. Baia de sânge... Se opri amărât că iar i-a venit sângele pe limbă. Ba acuma parcă și mirosul îi gâdila nările. Tănăsescu întoarse capul spre el, dar nu răspunse decât printr-o privire disprețuitoare. În schimb rosti câteva comenzi care puseseră în mișcare zidul de soldați... Țăranii fugeau mâncând pământul, îmbulzindu-se, strivindu-se, urlând. Se îngrămădeau mai ales pe șosea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
silicați și dubla epidermă? ― Tot nu știu cum respiră, nici dacă respiră în mod obișnuit. Trebuie să modifice cumva atmosfera ambiantă, poate absorbind gazele de care are nevoie printr-un anumit număr de pori. Nu are nimic care să semene cu niște nări. Ca o uzină chimică vie, ea întrece în eficacitate tot ceea ce cunosc eu. Unele organe interne nu par să lucreze, în timp ce altele funcționează într-un scop pe care nici măcar nu îl bănuiesc. Ash se gândi câteva secunde, apoi continuă. ― Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de dinți, lungi și subțiri șiroind de sânge. Pielea lucioasă, de o vâscozitate scârboasă se întunecă din cauza sângelui stacojiu care o acoperea. Nici un alt organ exterior nu era vizibil, nici chiar niște ochi. Un miros dezgustător, fetid, pestilențial, ajunse la nările celor care, țintuiți, asistau la această scenă. Apoi, toți strigară îngroziți și fugiră cât mai departe de masă și de monstrul orb care se răsucea în pieptul lui Kane. În această acțiune de retragere instinctivă, disperată, motanul le-o luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pompa tot aerul spre rezervoare s-o sufocăm? ― În primul rând, nu știm cât rezistă această formă animală fără aer! răspunse masterul Ripley cu însuflețire. Poate că nici nu are nevoie de aer. N-am văzut decât o gură, fără nări. ― Nimic nu poate exista fără o atmosferă oarecare, argumentă Brett, deși prea puțin convins de propria afirmație. Ripley ridică spre el o privire furibundă. ― Pariezi cu viața pe această ipoteză? (El nu răspunse.) Și nici n-o să stea mult fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Nostromo.) Poți vedea gaura de aici. ― Nu are importanță deocamdată. (Ash se ridică, îngândurat.) Cine a acționat semnalul de alarmă? Ripley îl privi drept în ochi. ― Pe mine mă-ntrebi? ― Ce vrei să spui? Ea-și șterse sângele scurs din nări, apoi suflă. ― Presupun că alarma s-a declanșat singură... Ar fi explicația cea mai logică nu-i așa? O funcționare proastă, accidentală, și coincidență ― din întâmplare ― Înțelegi ce vreau să spun... Ofițerul științific miji ochii, o privi intens. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de Cel de Sus și, deodată, aceleași furnicături apar în nas, de parcă cineva ar fi pulverizat spray cu ardei iute. Încerc din toate puterile să mă abțin, dar degeaba. Trei-patru strănuturi în rafală sparg liniștea în autobuz. Aerul ieșit din nări sa simțit ca suflul unei explozii. - Vai, domnule, nu vă puteți abține? Îmi reproșează una din dame. - Nu pot, stimată doamnă! Îmi cer scuze!... Cealaltă damă mă săgetează cu niște priviri reci, încât am simțit că mă îngheață. Mai trec
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
mă găsește bolnav? Pentru moment rămân interzis câteva minute în stație. Cele două dame pleacă vociferând. Ceva, probabil la adresa mea. Polițiștii pleacă și ei. Ca o eliberare de toate cele petrecute, o ultimă rafală de strănuturi ies cu violență din nări. Apoi, totul s-a terminat, fiindcă după aceea n-am mai strănutat până seara și nici de atunci în zilele care au urmat. Cum voi justifica amenda soției? Nu mi-am dat răspuns, deoarece, obsesiv, repetam mereu aceeași întrebare pentru
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]