1,627 matches
-
și să se tragă de brăcinar cu mitocanii? Asta spera, asta Îi dorea În taină dobitocul ăsta de Costel? Mai vedem noi, dom’ Costel. — Care noi, Costele? Vezi-ți de lungul nasului, haida-de! — Să trăiți, Îmi cer scuze, a Îngăimat nefericitul - și i-a pupat mâna privindu-l În ochi ca un câine vinovat. În casă era liniște, așa cum Îi plăcea lui, iar Lucian stătea cuminte pe un fotoliu și se prefăcea că citește. — Vino Încoace, băiatul tatii - și tonul melodramatic
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
pe cele mai Înalte culmi de progres și civilizație, altfel nu exiști, așa cum Vasile Moare nu există. Dar dacă el, Vasile Moare, nu există, nici voi nu existați, ăsta e Buzăul, un oraș al oamenilor care nu exis tă; fericiți, nefericiți, nu există. Și cu toate astea, inexistența lor e după modelul celor care există, care există altundeva, În «țara de unde vin călători», cum zicea unul, mare poet și ăla (universal și el), care există Într-o lume unde nu vine
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
a surprins moartea. Adevărul e același, dar altfel îi bate frunt[e]a unui nenorocit, altfel unui fericit. Căci adevărul, creație a omului, e ca și el (ființa lui) efect a împregiurărilor. Ceea [ce] mie fericitului mi-e adevărat celui nefericit e neadevărat. Filozofia disperărei, minciună și adevăr, aceeași idee pe care-o desparte spațiul de ieri până azi. ["FILOZOFIA AU CĂZUT ÎN DISCREDIT... "] 2258 D-lor! Filozofia au căzut în discredit prin sărăcia ei relativă față cu bogăția tuturor fiicelor
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
voinței lui și că acum le aduceau mulțumiri zeilor că se aflau sub blânda lui putere; la urma urmei, sugeră cu delicatețe cineva, ei toți îl aleseseră în unanimitate... Îi jurară credință veșnică și îl implorară să le acorde clemență nefericiților care așteptau îngroziți la Roma, pentru că, așa cum se știa din vremea lui Homerus, clemența era cea mai luminoasă virtute a sufletelor puternice. Și cum el continua să tacă, un senator cită câteva versuri minunate din Iliada, despre iertarea dușmanilor. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de după războiu sugerează”. Face, de asemenea, o pertinentă distincție tipologică între literatura lui Urmuz și cea a lui Jacques G. Costin din Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (ibid., pp. 62-65): „Ceea ce apropie pe dl Jacques G. Costin de nefericitul său înaintaș este doar un principiu de poezie și vervă imaginativă, derivat la Urmuz în fantast și satiră, la dl Jacques G. Costin în ireverență grațioasă și în comentarii la adresa academicului, mai exact a didacticului. Dacă și la unul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de patină, și zice: — Habar n-am despre ce vorbiți. I-a omorât pe Baker și Penny Stuart. I-a sunat pe mobil în cursul zilei dinaintea morții. Le-a citit amândurora descântecul. — Dumneavoastră credeți că i-am omorât pe nefericiții aceia doi cântându-le? zice. Astăzi poartă un costum galben, dar părul îi e tot roz și umflat. Are pantofi galbeni, dar la gât îi atârnă tot lanțuri și medalioane de aur. Obrajii-i sunt roz și pufoși de atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
unul capabil să lupte cu aceeași hotărîre ca și el pentru redobîndirea întregului areal! Nu renunțase nici o clipă să spere. Familia lui merita mai mult. La asta și la multe altele s-a gîndit Arus cînd l-a studiat pe nefericitul Lupino. Fără îndoială, micuțul ar fi murit dacă n-ar fi fost adoptat de haită. Dar, între a salva un lup, cînd numărul celor din tagma lor se împuținase dramatic și orice exemplar sălbatic era un bun neprețuit, într-un
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
era cel mai minunat interlocutor. Sînt cîțiva ani buni de cînd am văzut lumina soarelui. Am cunoscut multe animale la viața mea. Dar povestitor mai priceput la vorbe decît era lupul acesta, îți jur că nu există. Părea să cunoască, nefericitul, jumătate din lumea asta; povestea despre călătorii nesfîrșite, despre anotimpuri ciudate și ținuturi nemaiîntîlnite. Și era grozav de așezat și incredibil de imparțial. În scurt timp, cuvîntul lui a devenit la fel de ascultat precum cel al marilor noștri înțelepți. Îl veneram
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pe ceea ce spunea, dar adevărul era că-i tremurau picioarele. Nu știa cum să abordeze un lup în delir și nu putea decît să aștepte să vadă ce avea să se mai întîmple. Glasul lui ajunsese, se pare, la urechile nefericitului, care păru descumpănit. Acesta măsură aerul. Era, într-adevăr, confuz. Tu cine ești? De unde vine vocea asta?... Draga mea, te rog, apropie-te. Și spune-mi, pentru sufletul meu!, cine vorbește acolo, lîngă tine? Lupino simți cum i se ridică
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
alăturată mirosului atît de familiar! Hotărî să înainteze. Lupino înțepeni. Lupul își întinse nările înainte, atingîndu-l. Vorbește acum! Spune! răcni animalul, hotărît să înțeleagă neînțelesul. Sînt eu, domnule, sînt numai eu, băiatul orfan rătăcit prin pădure și adoptat de lupi, nefericitul plecat acum în lume să-și găsească părinții, călătorul aflat de vreme multă pe urmele dumneavoastră, cu speranța că veți ști să mă îndrumați către ai mei; sînt numai eu, cel care, adineaori, v-a salvat din ghearele focului. Aici
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
obligați; dar acum alegeau de bună voie să-l slujească pe Om! După ce se asigură că nici unul dintre supuși nu-i încalcă indicațiile, Arus îl căută din priviri pe Lupino. Se întîlniră la intrarea în adăpost. Nu cu lupii aceștia nefericiți veniseră ei să se confrunte. Lupino avea de descoperit ascunzătoarea mamei sale; iar el, conducătorul, avea o răfuială mai veche de dus la capăt... Îndepărtară împletitura de crengi uscate care acoperea intrarea adăpostului. Înaintară, precaut. Era beznă acolo, înăuntru. Le
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Janine își privi bărbatul. Avea înfățișarea aceea nenorocită pe care o lua ori de câte ori îl nemulțumea ceva. - Își închipuie că le este îngăduit orice! spuse el. Janine nu răspunse nimic. Ura aroganța stupidă a acelui arab și se simți dintr-o dată nefericită, voia să plece de aici, se gândea la micul ei apartament. O descuraja gândul că trebuie să se întoarcă la hotel, în camera înghețată. Deodată își aminti că patronul o sfătuise să se urce pe terasa fortului, de unde se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nou. Durerea se întorsese. - Mor, sunt pe moarte, a suspinat ea, jelindu-și deja fiul care n-avea să-și cunoască mama. O să trăiască așa cum am trăit și eu, orfanul unei concubine, bântuit de coșmarul unei mame reci și moarte. Nefericitul de el, plângea ea, fiu nefericit dintr-o mamă nefericită. Inna și Rahela s-au aplecat deasupra ei ca să vadă de unde venea această nouă durere. Inna i-a luat mâna Rahelei și a pus-o pe burta Zilpei și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lui, Hamor. Nehesi spunea că nici regele, nici prințul nu țipaseră. A urmat micul fiu al lui Așnan și el a plâns, dar nu mult, pentru că avea un piept bogat care să-l consoleze. Bărbații care serveau și cei câțiva nefericiți care n-apucaseră să fugă la țară dintre zidurile orașului n-au mai fost așa de norocoși. Ei au simțit cuțitul din plin și mulți au urlat de parcă i-ar fi omorât. Țipetele lor au înțepat văzduhul toată dimineața, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în șir, cu frânghii groase, trăgeau din răsputeri câte o lespede uriașă. Alții asudau frecând lespezi mari cu o bucată de cremene, cu nisip și cu apă, până când lespedea se netezea ca oglinda. Străinii se uitau cu milă la acești nefericiți. Vrând să-i vadă mai bine, opriră luntrea în aer, coborînd-o aproape de pământ. Robii erau prea istoviți ca să mai bage în seamă ivirea acelei păsări ciudate care tremura șuierând în mijlocul văzduhului. Atunci lui Auta îi veni în minte ceea ce de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
modus vivendi pentru artist? Întrebă ea ironic. — Bineînțeles că nu, Fenimore, știi că urăsc tot... tot sordidul ăsta boem, zise Henry, Înfierbântându-se fără să vrea. Și bineînțeles că nu neg că au existat artiști fericiți... dar mult mai mulți nefericiți, fără Îndoială... dar chiar și așa... da, unii au fost chiar fericiți În căsnicie. Prietenul meu Du Maurier, de exemplu - dar cine știe câte alte realizări ar fi putut avea fără povara constantă a asigurării traiului unei familii din ce În ce mai mari? Acum, lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu roți, și lăsă să cadă o jumătate de coroană În căciula pusă cu gura În sus. — Mulțam fain, domnu’, sunteți un suflet creștinesc, spuse omul luând moneda și Încercând-o cu dinții, dezvăluind astfel suspiciuni cam necreștinești. Dar bietului nefericit, a cărui căciulă nu conținuse până atunci decât ceva bănuți de aramă, trebuie să Îi fi părut o pomană neobișnuit de generoasă. Nu În fiecare zi trecea pe lângă el un scriitor care aștepta cu emoție premiera unei piese și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sacadate deveniră mai insistente. Îl văzu pe Alexander șovăind, aruncând priviri spre culise. Cu siguranță că nu va face prostia de a-l expune pe Henry În fața unui public atât de divizat și de volatil, după un spectacol atât de nefericit și de plin de ratări!?] Îl văzu pe Alexander făcându-i semn și Îndreptându-se din doi sau trei pași spre culise, cu mâna Întinsă și un surâs de Încurajare pe chip. Inspiră adânc, Îndreptându-și umerii, și păși În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
modestie, mărinimie și tărie de caracter. Până și ziarul din ziua aceea părea să confirme această judecată aspră. În The Times era un articol, aproape sigur scris de Morton Fullerton, despre Degradarea căpitanului Dreyfus, unde se descria felul În care nefericitul fusese purtat prin fața a trei mii de soldați și o mulțime de spectatori civili, lipiți de gardul care Înconjura cazarma, pentru a asculta sentința declamată cu voce tare de generalul Darras: — Dreyfus, ești nedemn să porți armă, de aceea te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se decidă în ce direcție să-și declanșeze atacul. Își extrase ușurel pumnalul de tablă afară. (Mai târziu, aveam să ne informăm.) Între timp, nu-și abandonă nici strategia primitivă și, turuind, nu neglijă să-și verse și năduful asupra nefericitei Nicoloaice ce-l pusese pe camaradul său negricios să-și crape liniile norocului din podurile palmelor, săpând șanțuri. - N-o vezi, bre, cât e de perversă și infectată, că zici se baricadează, doar ca să nu-i înțepăm noi băutura?! D-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
chip bărbătesc, intimidat, lăcrămos, dat la glașpapirul intemperiilor de pe tarlale, își ținea brațul stâng încordat, deasupra vâlvătăilor unui mușuroi de furnici, încolăcindu-i, acelui bărbat, brațul stâng, sub forfoteala lor de mici și bestiale insecte. Iar după ce-i păscuseră complet, nefericitului, nefastele linii ale Soarelui și ale Inelului lui Venus din podul palmei, acum sub bunele oficii ale fermecătoarei se pregăteau să-i pirograveze cooperatorului alte linii de destin, îmbunătățite, pe pieile ferfelițite ale labei și ale degetelor spatulate. Din sperietura
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
asigura pe Nick că totul a fost așa, floare la ureche, când, de fapt, lucrurile nu arătaseră atât de roz. —De cât timp erai nefericită? a întrebat-o bărbatul cu mâhnire. Susan l-a strâns de mână. —Ei, nu eram nefericită la modul propriu-zis. Simțeam doar nevoia să mă retrag, o vreme, din spațiul casei, pentru ca tu să-ți dai seama cât de tare îmi duci dorul, a explicat ea cu un surâs menit să îndulcească lovitura. Ca să apreciez câte-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
două trunchiuri de copac, iar labele erau îndesate într-o pereche de sandale ortopedice, cu talpă de plută, care arătau cu cel puțin un număr mai mici decât ar fi trebuit. Julia a studiat intrigată fotografia, ca să afle identitatea acelei nefericite care arăta de parcă s-ar fi tăvălit în lipici, după care s-ar fi aruncat într-un șifonier etichetat „victimă a modei“. Ah, s-a gândit Julia. O soție de fotbalist! Încă un exemplu de triumf al prostului gust, susținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pensionat la cerere, invocând handicapul cu care m-am ales (deși mai aveam doi ani până când aș fi ieșit În mod legal). și m-am retras discret, fără tam-tam, căutând liniștea și, mai ales, izolarea. La scurt timp, Însă, după nefericita Întâmplare, am simțit dintr-o dată, ca la o chemare, Oboseala. Nu știu dacă s-a datorat infirmității mele, autosugestiei, singurătății impuse ori altui fapt. Cert este că o senzație perversă, neștiută, a Început să-mi devoreze, cu fiecare secundă scursă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ați plânge chiar, dacă durerea Adevărată și neprefăcută V-ar topi ochii și a mea cântare V-ar arde sufletul din voi... Atuncea E și mai rău - și-atunci și mai puțin Va gândi cineva pe un moment L-acel nefericit ce le-a avut. Voi le citiți, ca să puteți a plânge ? Căci prin isvor de lacrimi mor dureri -, Voi știți c-o mână. - oricare-ar fi - v-atinge Fruntea cea plină de sudori, și dulce {EminescuOpIV 104} Va răcori bolnava
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]