5,047 matches
-
a și condus el însuși ca egumen până la sfârșitul vieții sale, către anul 435 d. Hr., oferindu-le și regulile de viețuire duhovnicească asimilate din Răsărit. Hirotonit ca diacon la Constantinopol de însuși Sfântul Ioan Gură de Aur și cunoscător nemijlocit al vieții eremiților din Palestina și Egipt, călător care a cunoscut oamenii duhovnicești din Scythia Minor și din cele două mari centre ale creștinătății, Constantinopol și Roma, Cassian devine instrumentul perfect ce va sluji Biserica secolelor IV-V d. Hr
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
-se eliberarea de servitudinea scolastică. În acest sens, conceptul de erudiție este redefinit, presupunând o acumulare a informațiilor, nu prin studiul lui Aristotel, Hipocrate sau Ptolemeu, așadar nu prin preluarea noțiunilor, ci prin descoperirea lor, în manieră directă, prin studiul nemijlocit al naturii. Nu mai e vorba de "a părea savant prin citate, ci de a fi într-adevăr."(Charles Perrault).67 Proclamarea superiorității Modernilor se face mai ales în numele progresului științific în domenii precum astronomie, fizică, medicină etc., ce, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Ofițiu nr. 21466 și s-ar fi lăsatu pe uliți acuma cu răceala de față, în o noapte sau două ar fi devenitu un cadavru". Prefectul încheie: "De aceia daru Prefectura neavându unde plasa pe niște asemenea nenorociți până la deslegarea nemijlocită a se da, cu toate rezoanele ce-și dă Epitropia, totu ei se va trimete" (ss. indescifrabil). Dr. Cihac, la care a ajuns spre rezolvare acest diferend, a scris în rezoluția sa (nr. 28472): "Epitropia nu are nici un cuvânt de
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
ne spune singură totul. Altfel spus, nu ambiția intelectuală, dorința de a lăsa în urma lui o operă l-au determinat pe Wittgenstein să scrie, ci, în primul rând, nevoia de a obține clarificări care aveau pentru el o semnificație existențială nemijlocită. După ce a crezut că a răspuns întrebărilor pe care și le-a pus în procesul elaborării Tractatus-ului, Wittgenstein a încetat mulți ani de zile să facă însemnări filozofice. El și-a notat însă gândurile doar cu câteva zile înaintea unui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
I, p. 28. 42 Ibidem, p. 29. 43 Ibidem, pp. 66-68. Nu va fi prezentată și discutată aici interpretarea lui Jaakko Hintikka, On Wittgenstein, Wadsworth, 2000, pp. 14-17, potrivit căreia obiectele Tractatus-ului sunt „date senzoriale“, adică ceea ce este accesibil cunoașterii nemijlocite. Cred că aproape tot ceea ce se spune în Tractatus despre obiecte este incompatibil cu o asemenea presupunere. 44 Ibidem, pp. 89 și urm. 45 Vezi ibidem, pp. 111-112. 46 Nu se poate repeta îndeajuns că întreaga construcție a Tractatus-ului se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
credeau că reprezintă sursa și baza ultimă a întregii noastre cunoașteri despre lume. A luat astfel naștere o tradiție interpretativă care pornea de la presupunerea TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 189 că „Wittgenstein împărtășea opinia filozofică obișnuită potrivit căreia numai experiențele nemijlocite sunt cu adevărat demne de încredere și că orice altceva despre care vorbim este demn de încredere doar în măsura în care se sprijină pe experiențe nemijlocite. Implicația era că propozițiile elementare sunt importante deoarece sunt ceea ce este cu deosebire imun față de îndoială
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 189 că „Wittgenstein împărtășea opinia filozofică obișnuită potrivit căreia numai experiențele nemijlocite sunt cu adevărat demne de încredere și că orice altceva despre care vorbim este demn de încredere doar în măsura în care se sprijină pe experiențe nemijlocite. Implicația era că propozițiile elementare sunt importante deoarece sunt ceea ce este cu deosebire imun față de îndoială și că analiza este importantă pentru că ea este calea pe care atingem ceea ce este mai cert în cunoaștere.“ (J. Griffin, op. cit., p. 4.) 80
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
despre lume.“72 Ca și în însemnările sale filozofice, și în discuțiile cu Schlick și Waismann Wittgenstein formulează în lecțiile sale din această perioadă întrebări ca „Ce este propoziția?“, „Ce este limbajul?“, „Care este deosebirea dintre propoziții care descriu experiențe nemijlocite și ipoteze?“, „În ce 234 GÂNDITORUL SINGURATIC constă semnificația unei propoziții?“. Iar în cele mai multe cazuri răspunsurile sunt foarte apropiate de cele pe care le întâlnim în Observațiile filozofice sau în notele lui Waismann.73 Acestea sunt genul de răspunsuri pe
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
diferite căi pe care iau naștere nonsensurile de care este plină filozofia. El își notează: „Cele mai rele greșeli filozofice iau naștere întotdeauna atunci când vrem să aplicăm limbajul nostru obișnuit - limbajul fizicalist - în domeniul a ceea ce este dat în mod nemijlocit.“76 Este o abordare care contrastează cu abordarea Tractatus-ului, potrivit căruia nonsensurile pot fi recunoscute și înlăturate considerând, pur și simplu, 236 GÂNDITORUL SINGURATIC forma logică a propoziției. Ceea ce este mai bine pus în evidență dacă acest pasaj va fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pentru propria sa folosință? - Ei bine, nu putem noi oare să facem asta în limbajul nostru obișnuit? - Dar nu asta am eu în vedere. Cuvintele acestui limbaj trebuie să se refere la ceea ce poate ști doar vorbitorul; la senzațiile sale nemijlocite, private. Un altul nu poate, prin urmare, să înțeleagă acest limbaj.“ Pasajul merită toată atenția deoarece el indică ceea ce urmărește Wittgenstein atunci când examinează expresiile prin care spunem ceva despre ceea ce simțim. El admite că folosim în mod frecvent asemenea expresii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
se atribuie sensul de "discurs", adică de instanțializare individualizată a vorbirii. Necesitatea de a opta pentru sintagma act de vorbire decurge și dintr-o altă perspectivă. Între facultățile umane, se remarcă în mod deosebit gîndirea, cu care limba are relații nemijlocite, ale cărei structuri formale și moduri de funcționare sînt cvasiu-niversale, încît actele de gîndire, adică manifestarea individuală a acestei facultăți, se raportează la aceste structuri și moduri, care privesc facultatea însăși. În cazul limbajului, și el o facultate general umană
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la faza empirică de ce filozofia nu putea veni cu teoria generală despre limbă, așa cum se întîmpla în cazul fenomenelor fizice și biologice −de exemplu−, și, apoi, de ce făuritorul unei strălucite teorii a cunoașterii, Im. Kant, nu a constatat numeroasele relații nemijlocite dintre cunoaștere și limbă. Pe de altă parte, este drept că vremea lui Kant, sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor, este epoca constituirii lingvisticii limbilor populare, dar lucrări de lingvistică ce vizau limba literară, și chiar unele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
motiva, din punct de vedere științific și filozofic, existența conceptului de "limbă naturală" și, de aceea, întemeierea lui se realizează prin faptul că limba naturală se bazează pe o facultate ce o deținem de la natură, pe facultatea limbajului, fiind manifestarea nemijlocită a acestei facultăți. Limbile (sau limbajele) artificiale se sprijină și ele pe facultatea limbajului, dar în mod indirect, prin medierea limbii naturale pe baza căreia se alcătuiesc și funcționează. Apoi, limba naturală este singura care răspun-de tuturor necesităților de exprimare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
abstracției) și astfel pot primi o răspîndire socială mult mai mare decît cea pe care le-ar asigura-o limbajele de profil. Conținutul limbii Fiind mijlocul prin care se denumesc realitățile și se comunică despre ele, limba este în mod nemijlocit legată de cunoaștere, de formarea cunoștințelor și de organizarea lor. În ceea ce privește formarea cunoștințelor, implicarea limbii are două aspecte evidente, unul dintre ele vizează faptul că orice element nou de cunoaștere trebuie să se structureze ca un conținut pentru o formă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
spre semnificație. O primă problemă importantă care se pune în legătură cu noțiunea (conceptul) ca bază a semnificației semnului lingvistic este cea a relației cu reprezentarea, ținînd cont că aceasta este o imagine mintală care există fără a fi determinată de acțiunea nemijlocită a obiectelor, așa cum se întîmplă în cazul senzației. Astfel stînd lucrurile, se pune întrebarea dacă această imagine mintală nu poate primi și ea un nume, fără a atinge treapta elaborării abstracte și metamorfozarea ei într-un concept. Dar, dacă reprezentarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și apoi este proiectată ca element al unei lumi imaginate. O perspectivă similară în atribuirea numelor se poate realiza în cazul intuițiilor, deși în legătură cu acestea nu există o manieră unanim acceptată în conceperea lor. În prin-cipiu însă, intuițiile sînt forme nemijlocite ale cunoașterii, spre deosebire de cunoașterea logică mijlocită. Potrivit filozofilor raționaliști, intuiția este chiar o cunoaștere nemijlocită a adevărurilor de la care pleacă deducțiile (Descartes, Spinoza) sau o "formă a priori a sensibilității" (Kant), încît atribuirea unui nume nu ridică probleme (egalitate, infinit
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
numelor se poate realiza în cazul intuițiilor, deși în legătură cu acestea nu există o manieră unanim acceptată în conceperea lor. În prin-cipiu însă, intuițiile sînt forme nemijlocite ale cunoașterii, spre deosebire de cunoașterea logică mijlocită. Potrivit filozofilor raționaliști, intuiția este chiar o cunoaștere nemijlocită a adevărurilor de la care pleacă deducțiile (Descartes, Spinoza) sau o "formă a priori a sensibilității" (Kant), încît atribuirea unui nume nu ridică probleme (egalitate, infinit, spațiu etc.), deoarece intuițiile se structurează ca entități mintale operaționale pentru palierul rațional. Aceste probleme
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
probleme pe care, în mod obișnuit, logicienii nu le au în vedere, în primul rînd cele care privesc relațiile semnului lingvistic și ale semnificației lui cu imaginea, cu reprezentarea și cu intuiția (în perspectiva atribuită de el). Pe baza relației nemijlocite dintre gîndire și limbă, relație recunoscută atît de filozofi, cît și de lingviști, Ferdinand de S a u s s u r e consideră semnul lingvistic (cuvîntul) ca fiind o entitate psihică cu două laturi: un concept și o imagine
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nici posibilă și nici necesară. Ca atare, pentru a fi semn lingvistic, cuvîntul nu poate avea altă legătură cu obiectul denumit decît cea stabilită prin tradiția limbii și omologată permanent prin sistemul ei100. S-a constatat că există o implicare nemijlocită a numelui unei entități din lumea înconjurătoare în cunoașterea și în comunicarea cunoașterii despre entitatea respectivă, deoare-ce în afara numelui, un obiect și imaginea lui în conștiință nu pot deveni valori umanizate și elemente ale circuitului social și, de aceea, numele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
susținută în Capitolul XVIII din Estetica). Acest principiu se întemeiază pe faptul că intuiția este activitatea cea mai pură a spiritului omenesc, activitate al cărei rezultat este exprimarea ce se concretizează în expresie. În filozofie, prin intuiție se înțelege cunoașterea nemijlocită a adevărului, fără intervenția rațiunii și, ca atare, ea se desfășoară individual, nu este un produs colectiv. Numai ceea ce este comunicat, explicat, impus sau imitat, acceptat, deci numai ceea ce antrenează prelucrarea cu ajutorul rațiunii devine un fapt colectiv, la definitivarea căruia
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii bine articulate și cu o latură teoretică evoluată. Efortul filozofiei formelor simbolice dezvoltate de el pentru a determina pricipiile universale ale limbajului se desfășoară prin valorificarea datelor empirice oferite de limbi sau de familii de limbi și prin relația nemijlocită dintre filozofie și lingvistica modernă. În raport cu mulțimea informațiilor științifice oferite de lingvistică, arată Cassirer, filozofia trebuie să se instituie ca o abordare ce urmărește generalizarea și sistematizarea acestora. Așadar, după acest filozof, filozofia limbii ar fi mai degrabă o epistemologie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
că limba mijlocește legătura omului cu lumea. Perspectiva nu este însă optimă, fiindcă limba este omul însuși și ea nu se raportează la realitate direct, ci prin intermediul gîndirii, încît ea exprimă lumea gîndită și, de aceea, trebuie admisă o relație nemijlocită lume om, care se detaliază în lume gîndire limbă, gîndirea și limba reprezentînd omul. Lumea pentru om nu este însă cosmosul ca atare, lumea în sine, ci antropocosmosul, lumea de care ia act omul și pe care o recreează și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limba sau din limbile cunoscute. Mai mult, comparația poate genera efortul conștient de a modifica limba proprie, de obicei sub aspectul ei literar, pentru a corespunde anumitor exigențe. Calitatea de vorbitor al unei limbi (al limbii materne, desigur) este rezultatul nemijlocit al conviețuirii în comunitate. Prin această conviețuire, individul uman exersează aptitudinea limbajului prin folosirea unei limbi în relația cu obiectele lumii și în relația cu ceilalți componenți ai comunității. Sub acest aspect al relației cu ceilalți, vorbitorul deprinde exercițiul alterității
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
subiect vorbitor, obligîndu-l să folosească pronumele de persoana întîi și, astfel, forma "vidă" a pronumelui primește un conținut ce este însăși persoana vorbitoare. Acest fenomen de constituire a unei persoane ca subiect este denumit de lingvistul francez subiectivitate, ca relație nemijlocită cu actul vorbirii. Subiectivitatea fiind o trăsătură inerentă a discursului și a vorbitorului devine un garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
gîndirii nu sînt identice, acestea nu se pot efectua decît paralel. Din acest motiv, se profilează o unitate limbă gîndire, care reprezintă caracteristica esențială a ființei umane, între cele două elemente ale acestei unități constatîndu-se de multe ori o relație nemijlocită de intercondiționare. După John S e a r l e, din punctul de vedere al relației cu limba (care reprezintă limbajul), gîndirea are o latură care depinde de ea și o alta care nu cunoaște această dependență 286. Cel de-
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]