3,439 matches
-
cer înainte de ploaie. Eu o mângâiam. Ce puteam să fi făcut ca să-i treacă? Nu aveam cum să impunem sorții propriile noastre dorințe și să ne așteptăm să schimbăm prezentul după bunul plac. Fiecare aveam un drum și toți pășeam nesiguri spre o destinație necunoscută. Mă întrebam dacă Sini m-ar fi putut iubi, dar cum să o facă dacă eram așa de nepotriviți? Gândul ăsta mă făcea să mă simt josnic. Pentru mine ea reprezenta idealul de fată spre care
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
din rășină acrilică. În ea se reflecta ca Într-o oglindă gardul de scînduri ce Împrejmuia șantierul de peste drum și tot În ea mi-am văzut și chipul. Cel pe care-l vedeam avea părul ciufulit de vînt și umerii nesiguri de parcă acum s-ar fi ridicat de pe patul de suferință - un tip suspect, ce merita pus sub urmărire, și nu să pornească el pe urmele altora. Dar nu mă puteam pieptăna acum... De aici, de unde mă aflam, ușa părea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de combustibil. — De ce un asemenea om... Fiecare cu viața lui... Oare sînt chiar singurul care n-a știut nimic? Ochii lui bănuitori și pătrunzători, plini de uimire, se deschiseră mari În spatele ochelarilor... ca un vas ce se află În poziție nesigură. Arăta de parcă stătea să cadă la cea mai mică atingere. După toate aparențele, Îl puteam crede, cît despre șantajul fratelui, probabil că singurul lucru care-l interesa era să scoată bani. Dacă ar fi avut și cea mai mică legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de disponibilitate, practic în toate ministerele de externe ale statelor membre. Secretariatul O.S.C.E., personal secretarul general Jan Kubiș s-a aflat, din primul moment, împreună cu noi în tot ce a însemnat Președinția Organizației. V Mediul de securitate, complex și nesigur, care caracteriza Europa anului 2001, a determinat toate organizațiile internaționale atașate stabilității spațiului să urmărească îndeaproape dinamica evenimentelor și să se implice în diverse feluri în activitățile de prevenire a escaladării tensiunilor și conflictelor. Printre ele, prin aria de acoperire
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
oribile. Mai ales în profesia ei; lucra în decorațiuni interioare și considera că toți clienții ei aveau gusturi execrabile. Hei, hei, mă ocup eu de asta, insistă Leon, nu foarte convingător. Raportat la înălțimea Danei, Leon părea scund, dolofan și nesigur. Sau poate chiar așa era. —Nu-i da bacșiș, Leon, l-a somat Dana. Leon. Nu-i. Da. Bacșiș. A venit pe un cu totul alt drum. Ignorând-o, Leon număra bancnote grijuliu. —Asta-i o porcărie, a exclamat Dana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dintâi reacție a fost o explozie de bucurie, iar Abu-l-Hassan mai recâștigă un pic de încredere în ochii supușilor săi. Dar, foarte curând, mulți începură să se întrebe dacă nu cumva, împingând regatul la un război cu sfârșit cel puțin nesigur, sultanul nu dădea dovadă de o ușurință criminală. Urmarea evenimentelor avea să le dea dreptate: castilienii ripostară punând stăpânire pe cea mai puternică fortăreață din partea dinspre apus a regatului, Alhama, înălțată pe un pinten stâncos. Iar strădaniile disperate ale sultanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rugămințile spre tata: — Învoiește-te, Mohamed, altfel ne vor despărți! Se făcu tăcere. Cineva din mulțime strigă: — Allah e mare! Tata, care era tot trântit pe jos, se ridică fără grabă, înaintă demn spre Warda și îi spuse cu voce nesigură: „Îți voi da straiele și fata!“, după care se îndreptă spre casă, trecând printr-un șir de oameni care încuviințau în șoaptă. — Voise să iasă cu fața curată în fața vecinilor, comentă mama cu detașare, dar se simțea micșorat și neputincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
amintiri încețoșate. Mă apropiasem de cetate călare pe catârcă, jalnic cuceritor pe jumătate adormit, sprijinit cu o mână fermă de tata, căci toate drumurile erau în pantă, uneori atât de abruptă încât animalul nu mai putea înainta decât cu pas nesigur și șovăielnic. La fiecare zdruncinătură mă îndreptam de șale, după care ațipeam din nou. Deodată a răsunat vocea tatei: — Hassan, trezește-te dacă vrei să-ți vezi orașul! Ieșind din toropeală, mi-am dat seama că micul nostru convoi ajunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
plecarea din Tombuctu, îl văzusem pe Khâli scriind-o. Profita de cea mai mică oprire pentru a scoate de la cingătoare călimara și pana, și pentru a începe să însăileze încet, cu o mână pe care frigurile o făceau tremurătoare și nesigură. Toți însoțitorii noștri se uitau la el de departe, fără să-l deranjeze vreodată, gândindu-se că își nota impresiile de călătorie spre a le arăta sultanului. Abia după moartea sa, scotocind printre hârtiile lui, am dat peste epistolă, făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că se temea că ea va dispărea într-o zi fără să-i fi transmis taina. În clipa aceea, Nur tremura și transpira, iar eu, alături de ea, așijderea. — Fiul lui Aladin, răspunse Bayazid. În același timp, arăta cu un deget nesigur spre locul unde eram eu așezat. M-am ridicat la gestul lui și am înaintat spre ofițer cu un zâmbet larg și cu mâna întinsă: — Mă numesc Aladin Hassan Ibn-al-Wazzan, neguțător din Fès și de baștină din Granada, facă Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
arabă. — Citește cu voce tare, fiule! M-am executat, răsfoind paginile cu nesfârșite precauții: — Carte a rugăciunii ceasurilor... încheiată în 12 septembrie 1514... în orașul Fano, sub egida Sanctității Sale papa Leon... Protectorul meu mă întrerupse cu glas tremurător și nesigur: — Cartea aceasta este cea dintâi în limba arabă care a fost vreodată tipărită într-o tipografie. Când te vei reîntoarce la ai tăi, s-o porți cu mare grijă asupra ta. În ochii săi, am văzut că știa că într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
germanilor și ale populațiilor întâlnite în lungile lui călătorii ca medic și vânzător de plante de leac. Își șterse din minte scena luptei la care asistase mai înainte. „Trebuie să mă salvez“, își spuse. — Tu ești Tarosh? Vocea îi era nesigură. Își drese glasul și începu să vorbească mai tare. — Eu sunt Valerius. Nu sunt înarmat. Nu am nici măcar un pumnal. Eu nu folosesc arme. Am venit aici în căutarea lui Julius Civilis. Rămase sprijinit de trunchi, cu mâna pe capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în zăpadă, pe malul unui pârâu ce clipocea ușor în liniștea adâncă. Își ridică privirea. Nu văzu pe nimeni. Listarius dispăruse. — Ridică-te. Trebuie să treci apa. După ce vei trece apa, mă vei vedea. Vitellius se ridică și, cu pași nesiguri, vru să treacă pârâul, care dintr-odată deveni foarte lat. Încercă să facă un salt înapoi, însă malul păru să se îndepărteze. Ce vrajă îl obliga acum să meargă înainte, cu apa înghețată ajungându-i până la genunchi, spre celălalt mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Legiunii a treisprezecea, care se așeză încruntat. Printre soldați înaintă încet și solemn Tampius Flavianus, legatul întregii Pannonii, pe care soldații îl priveau cu neîncredere pentru că era rudă cu Vitellius și pentru că vârsta, în loc să-i dăruiască înțelepciune, îi accentuase firea nesigură și ambiguă. Tampius Flavianus se așeză lângă Vedius Aquila. — Antonius Primus n-a venit. Am auzit că i s-a întins o cursă. Cred că din cauza rănii... — N-a venit? Vedius arătă nervos spre Via Decumana. — Uite-l, spuse iritat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înainte și înapoi, urmărit de privirile atente ale lui Varus. Credeți oare că zeii vă sunt favorabili? Știm ce s-a întâmplat când Vitellius s-a dus la Mevania, la cererea soldaților... A ajuns acolo înconjurat de senatori, înspăimântat și nesigur. Printre soldați erau și spioni de-ai noștri. Știm că, pe când lansa îndemnuri firave pentru trupe, pe deasupra capului său au trecut în zbor o mulțime de păsări negre, care au întunecat cerul. Ăsta e un semn bun? Nu înseamnă oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care-l primise mai devreme, imitând tonul tatălui său, ciripi: — Da domnule, o să mă ocup imediat de asta, domnule. Dar odată ce începu, ultima parte a frazei sale - cea cu „imediat, domnule“ - uimită și șocată de cuvintele de dinainte, deveni nesigură și pluti ușor înspre tavanul înalt al încăperii, unde ventilatorul se rotea asimetric, asemeni unui ritm cardiac neregulat, căci palele prinseseră între ele pânze de păianjen. Toți se întoarseră și îl priviră surprinși. Nu îl mai auziseră niciodată rostind o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
în stare să-mi dau seama dacă ei își puteau da seama că sunt mangă. I-o fi deranjând? Cu siguranță că eram prea beat ca să-mi mai pese. Am pornit-o spre ușă, cărându-mi umerii prăbușiți cu pași nesiguri. — Domnul Self? — Chiar el, am răspuns. Da? — V-a telefonat cineva după-amiază, domnule. Caduta Massi?... E chiar Caduta Massi? — Una și aceeași... A lăsat vreun mesaj, ceva? — Nu, domnule. Nici un mesaj. — În regulă. Mulțumesc. — Mhm. Am pornit-o spre sud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Și-apoi, trebuia să mă concentrez asupra fetei mele, să-i cântăresc propriile sentimente în materie. Sunt alături de tine, fata mea, nu-ți face probleme. O să mă faci fericit. A început să-mi zâmbescă. Un zâmbet atât de neajutorat și nesigur. Da, zâmbetul era așa de rușinat. — Mai doriți un scotch? m-a întrebat cucoana din spatele barului - bătrâna damă cu părul cănit și glas strident. Purta un tutu de un maro închis sau caramel antipatic. Mie îmi amintea de un suspensor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și nedreptăți pe care a trebuit să le suporte și în timpul adolescenței - de la țâcnitul de duzină care mirosea a mosc și îi oferă caramele, la, propunerile păcătoase ale boschetarilor care puțeau de sudoare, de la cretinul care se târa cu mers nesigur pe vreo alee, până la fotografii narcisiști și tipii priapiști plini de bani care o urmăreau cu scopuri precise, iar acum există lichele cu mutre de duri, huligani ai stadioanelor cu cap pătrat, negrotei vagabonzi, toți bătând străzile cu gânduri ucigașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu o pereche de troglodiți pe lângă care tu ești Lebăda de pe Avon. Unul e aici pentru jaf, celălalt pentru viol. Asta-i tot ce-ți pot spune despre ei, John, îmi zise el cu o voce schimbată, mai tremurătoare, mai nesigură, doar știi că nu eu ar fi trebuit să fiu aici. Tu ar fi trebuit să fii aici. Numai discuția asta îmi lipsea. — Cum adică? l-am întrebat eu. Ne aflam în sala de recreație, o cocină umedă de la etajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și saltelele duble, jilave, întinse pe jos, le ajută să crească tot mai voinice pe zi ce trece. Ce-i drept, erau firave la început, dar nimeni n-a încercat să le izgonească, și-apoi ele sunt obișnuite cu terenul nesigur, cu viața precară. Necesitatea istorică e implicată aici. Dar și necesitatea isterică. În timp, toate gurile bărbaților vor deveni gazde pentru sulele bărbaților. O vom face într-o bună zi și, dintre toți oamenii, noi trebuie s-o știm cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
uneori se zbate din toate puterile și am impresia că vrea într-adevăr să plece. — Și să te părăsească? Fii serioasă. Știe ce e aia viață bună. Dar aici e vorba de propria lui natură, spuse ea, părând tulburată și nesigură. Ne-am luat la revedere. Urmărit de ochii strălucitori și dezolați ai lui Shadow, am chemat un taxi și m-am urcat în el. Fără nici un incident. Un bar, o băutură, și apoi camera de hotel, acolo unde telefonul aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în viața oamenilor. Fizica s-ar putea compara cu o mare clădire în construcție. Deși unele părți ale construcției sunt bine făcute, frumoase și folositoare, altele sunt abia la început, sau sunt în proiect. Uneori, una din încăperi apare ca nesigură sau neîncăpătoare pentru noile descoperiri, motiv pentru care ea este părăsită sau reconstruită. Dar întregul edificiu are o temelie solidă: aceasta rămâne neschimbată, deși deasupra au loc modificări. Rolul profesorului de fizică este acela de a arăta elevilor planul acestei
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
cocoșat, mai puțin diform. Virgil întinse un braț, iar ea veni spre el, poticnindu-se, ca să ajungă pe pământ, să se întindă, să stea nemișcată, și totuși primitoare. El o sărută. La început mâinile s-au arătat leneșe, leneșe și nesigure, învățând încă o dată atingerile pielii și pielea, țesând modele inegale pe trupurile surori. Apoi însă, încet, mâinile acelea bucuroase își aflară rostul, frământând și sfărmând nodurile încordării din gâturi și umeri și spinări și găsindu-și un ritm firesc. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Coliba era aici, în cameră, în Casa Grimus. Jocul de puzzle dincolo. Oala cu ceai de rădăcini colo. Balansoarul acolo... în balansoar - Nicholas Deggle. — El nu ne poate vedea, spuse Grimus. — Cum faci asta? Vocea lui Vultur-în-Zbor era din nou nesigură. — O repoziționare a Trandafirului. îl folosesc ca să veghez asupra insulei atunci când mă plictisesc de Cristalul de Apă. Aici am mult mai multe detalii. Apropo, Dolores O’Toole a murit. Scena se pierdu. Se treziră iar în camera goală. — înțelegi, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]