4,922 matches
-
retezate, aparținând vecinilor simpli de pe străzile Aluniș, Cărămidari, Militaru, gospodari ce nu se temeau de sacrificii când devenea cazul de a-și ajuta aproapele. Erau degete arătătoare de toată mîna: curate și însîngerate, sparte de negi sau de bătături și netede, subțiratice sau butucănoase. Păi, da, dar puteai să-ți însemni simțurile cele mai fierbinți ale sufletului și tainele ce ți s-ar fi întîmplat să-ți fie relevate, cu degetul zgârcit ori păros al altcuiva?! 372 DANIEL BĂNULESCU revenit la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aramă pe tejghea, și pe aici ți-e drumul. Când o găsea pe ea, se încurca socoteala. Femeii nu-i trecuse prin cap una ca asta la început, dar prea era focos Cristu. Aruncau văpăi ochii lui, și pe fruntea netedă, lustruită, zărea o umbră. Alt chip de român, și o apuca și pe ea un fel de tremurat. Se încurca în sticle, ofta și-o ținea și o frică de bărbat. Se învîrtea pe afară, își făcea de lucru, nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aibă curaj. Când 1-a văzut, femeia a avut parcă o bănuială. A dat să-i zică ceva, că-i prea de dimineață, că n-a măturat, n-a fost chip! El s-a apropiat repede și-a întrebat-o neted: - Cucoană nu vrei să pleci cu mine? Linei i-au ars obrajii de rușine. A încercat să se întoarcă, dar Cristu o înșfăcase de mână și spunea: - Mi-ai mâncat inima! Ce zici? Te duc în Bolintin. Am să te
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o influință salutară asupra eroului nostru care, trezit din fantaziile sale metafizice, băgă de samă că ploaia-l udase până la piele. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. Ridicîndu-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută a tânărului meu. Părul numai cam pre lung curgea în vițe până pe spate, dar uscăciunea neagră și sălbatecă a părului contrasta plăcut cu fața fină, dulce și copilărească
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se mișcă după tactul lor; îngerii ce treceau surâzând pe lângă el îngînau cântările ce lui îi treceau prin minte. În haine de argint, [cu] frunți ca ninsoarea, cu ochi albaștri care luceau întunecat în lumea cea solară, cu sânuri dulci, netezi ca marmura, treceau îngerii cei frumoși cu capete și umere inundate de plete; iar un înger, cel mai frumos ce l-a văzut în solarul lui vis, cânta din arfă un cântec atât de cunoscut... notă cu notă el îl
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se dezbraca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor, până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea pieliță caldă, dulce, netedă care lasa urme dac-o atingeai. S-aruncă în mare și începu să-noate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci ce le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și în curând ajunse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
privirea cea înamorată a lunilor, stropeam unul în altul cu lungi șiroaie și stropi de stele care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscîndu-se într-un cerșaf țesut din argint, corpul ei alb era și mai neted, și mai dulce, și mai strălucit. Adesea ea se prefăcea că se supără și se ascundea prin tufișele labirinticei grădini. Deși o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încît, plângând dureros prin frunze, o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aprinde amorului; una câte una lunecau hainele de pe ea până ce i se-mlădie * bustul numai până-n șolduri, apoi mai jos, până ce rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea piele caldă, dulce, netedă care lăsa urme dac-o atingeai. Ea se lăsă în nisipul cald și se tologi, apoi s-aruncă în mare și începu să înoate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci cenușii ce le vedea un sfert de ceas
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet se cobora, la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul {EminescuOpVII 166} ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea peliță caldă, dulce, netedă care lasă urme dac-o atingeai. S-aruncă în mare și începu să-noate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci ce le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și în curând ajunse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știi tu, zisei eu, uitîndu-mă în ochii ei inocenți și lucitori, nu poți ști tu ce am suferit. Dar ce frumușică era verișoara mea. Fața albă și obrazii roșii, părul castaniu și des, făcut în două cozi întrunite pe spate, neted și cu cărare pin mijlocul capului, ochii mari, caprii, ce se uitau mirați la mine, sprâncenele arcate și îmbinate, nasul fin ca [a] unei dame mari, bărbia rotundă și plină, iar, când râdea, două, gropițe cochete. Cămașa albă, cu altițe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de stâncă văzui șezând în soare, cu lancea înfiptă-n pământ, cu picioarele-ntinse și c-o lulea printre dinți o avangardă de român care păzea munții. Mă apropiai de el. - Bun găsit, voinice, zisei eu, puind mâna pe gâtul neted al calului, n-aș putea găsi pe - aicea pe cutare și cutare (numii numele lui Ioan). - Ba cum să nu. L-găsești, că-i pribun la noi, zise omul meu, scuturîndu-și lula cea arsă de pământ, astfel încît căzu din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cele curioase cu ochii lor cei vii, cari de cari mai mari - în fine, acolo-l vedeai pe român, cu fața arsă dar adâncă, cu ochii caprii și vioi, cu pletele lungi, crețe, negre strălucit, cari-ncadrau frunți largi și netede, mustața neagră, nasul de vultur, bărbia cam ieșită, ca a războinicilor străbuni. Sumanele cafenii ce spânzurau pe umere, cămașa cea albă ce, slobodă, dezvălea pieptul cel ars de soare ce ascundea inimi libere, cioarecii cei strâmți și albi, opincele cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
roțile stătură și ele și numai moara uriașă se legăna alene pe Mureș, făcând să tremure lungile și groasele funii de tei cu cari era legată, de țărmuri. Sasul se puse-n ușa cea mare a moarei pe-un pietroi neted ca o bancă și, aprinzîndu-și luleaua, se uita melancolic la răsărirea luceafărului de sară. Eu mă așezai lângă el, înnopta din ce în ce mai mult, când din deodată auzii un bucium vuind cu jale. - Sunt ei! zisei eu sărind în sus și apucând
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lu [n]gul pântecelui calului său. " Dracu să te ia, gândi el [în] sine, nu mai ajungem în astănoapte și m-a apucat întunericul în mijlocul drumului, sub cerul gol". Câmpia era cu desăvârșire șeasă, cam lunecoasă și ninsoarea se-ntindea netedă. El îi da mereu înainte. Vrând nevrând trebuia s-ajungă undeva și ar fi deschiat din curele îmbrăcămintea de fier, dar ce știa unde va ajunge. Îi era și de cal. El trosni * cu palma peste frunte, parec-ar fi vrut
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și se-ntoarse c-o ochire rece la el... - Aide! nu fi copil... Vino ici la picioarele mele... îngenunche... Scoate-mi botinele și ciorapii. El nebunea. Lacrimi de turbare îi împlură ochii când simți în mâna lui acel picior gol, neted, mic... el îl apropie de gură... {EminescuOpVII 266} - Mă iubești tu, Cezara? zise el încet. - Nici pin gând nu mi-a trecut... Aide, dispruțuitorul femeilor... Și bucată cu bucată el îi luă hainele... Până ce, tremurândă, ea rămase goală, reflectată de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de pene trasă peste capete... astfel li era lor acum... Ea se juca cu el, îl strîngea-n brațe, -l dezmierda ca pe-un copil or ca pe-o pasăre pe care ar omorî - o strîngînd-o și dezmierdînd-o... Și fața ei netedă, plină, dulce s-alătura de fața lui, el o simțea ca și când i-ar [fi] șters fața c-o catifea, gura ei se lipea de urechea lui... - Sunt demonul amorului, zicea-ncet, sunt un drac, s-o știi, s-o știi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să înflorească în umbra cugetărilor lui melancolice... și să moară cum o floare moare, cu toată primitiva ei frumusețe... astfel cum a mai murit o dată... de gândeai că e un înger înmărmurit, să nu-i brăzdeze pasiunile fața lui cea netedă și rotunzită în ovalul ei, să nu se usuce, să nu devie urâte aceste irezistibile umbre de tristeță zugrăvite cu măiestrie sub umerii feței lui... Și cu toate astea... Ah! am prejudiții! Eu am prejudiții. Aide, demone... Nu este cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în noaptea clară, ședea un tânăr cam de 18 ani. El își răzemase bărbia plină de cot și se uita, neparticipând de fel la petrecere, ocupat se vede cu sine însuși și cu visele sale. Fruntea lui naltă, albă, foarte netedă și rondă se pierdea sub părul lung, moale și negru strălucit, care era îmflat în vițe naturale mari cari înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
regelui Lear. Și Dumnezeu îl știe că el nu era omul care să ceară lucruri mari de la gineri - său. Un loc la masă și unul la sobă și acel cuviincios respect. El își ridicase fesul asudat de pe fruntea asudată și netedă pe cari erau urcate de dinapoia capului vițe de păr alb ca argintul, și-și scoase din sânii * antiriului basmaua mare, neagră cu flori verzi, și tabacherea [de] tinichea zugrăvită c-o turcoaică cu ciubucu-n gură. - Ș-apoi am mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
jîmbate de acest surâs sensual și voluptos lăsau să se vadă dantura întredeschisă ca la o leoaică însetată, obrajii suflați abia cu rumăn făceau gropițe abia desemnate, dispărînde de langoare, ochii sticleau sub genele pe jumătate lăsate și tremurânde, fruntea netedă sălbătăcită sub părul în dezordine care cădea în lungi valuri strălucite ca lemnul de nuc pe umeri și parte pe sânii care-i oprea și-i înfoia în căderea lor. {EminescuOpVII 326} AMALIA 2255 Amorul lui cel dentîi fusese foarte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era situat la câțiva kilometri în afara orașului, în mijlocul unei superbe păduri de mesteceni. Clubul funcționa într-o clădire scundă, dar masivă, cu ziduri din beton armat, fațada externă, ca și pereții interiori păstrând urmele cofrajelor, e drept bine încheiate și netede. Principalul spațiu interior era destinat unor reuniuni numărând 2-300 de persoane. Dar acest spațiu putea fi folosit și pentru întruniri puțin numeroase, de dimensiuni variabile, prin simpla plasare a unor panouri ușoare, care trasau configurații ad-hoc, din cele mai felurite
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
În forme mai „clasice”, Într-o ordine ritmic-muzicală - imnul Închinat cartofului cu directa implicare a autorului În actul scrierii: și iată fața de hristos a cartofului el știe secretele nopții cu burdufe de liniști rădăcinile lui pipăie rărunchii pămîntului albe netede ca tuburi rădăcinile Înaintează În nervi sug Înțelepciunea vremurilor osemnitele nopții Închini un imn cartofului vreau limpezimea tăcerea ta fruct al țărînei asemeni cu țărîna din pîntecul Întunericului nu ne uita Întărește-ne cu uleiul nopților mîna ................................................ cartof cu mîinile
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]