1,526 matches
-
privit lung, prevăzătoare... A deschis portița unui cățel care se întorcea, bucuros, în curtea casei nr. 7. Portița scârțâia și acum, ca în nuvelă... M-a întrebat, încurcată oarecum, ce doresc de fapt. Dar ce să-i răspund? Era complicat, neverosimil. Eu descoperisem ceva foarte important, ceva filozofic, nu-i așa? Că Ficțiunea și Realitatea nu se exclud, că visul este mai adevărat uneori decât realitatea. Niște chestiuni foarte greu de explicat. Am plecat, am "întins-o" cum se spune, urât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dragoste a trecut. Aproape că nu mai putem crede că au existat astfel de patimi; astăzi, când se mai petrece o întâmplare similară, ni se pare că aparține altei lumi; ni se pare că este un gest fals datat cronologic, neverosimil și neîncadrat în spiritul vremii. Fetița lui Bunin avea dreptate: "Prostule, pe atunci, sublocotenenții, când erau îndrăgostiți, își trăgeau un glonț în inimă". O întreagă filosofie se întrevede în acest mic adevăr: romantism, serenade, patetism, dueluri, sinucideri... * Teodosie este un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dialectică principiile automatismului suprarealist (LaFountain 1997: 56). Compoziția din Construcție moale cu fasole fiartă (Premoniția Războiului Civil, 1936) este dominată de asemenea de o figură uriașă care pare să se fi dezmembrat doar pentru a se recombina în cea mai neverosimilă alcătuire a corpului uman. Tabloul este un monument "nebunesc" pentru o Spanie divizată, creat înainte de izbucnirea Războiului Civil. În partea stângă jos, în depărtare, stă o altă figură gigantică: este arhetipul Omului, derivat, după cum mărturisește autorul însuși, în Viața secretă
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
gulerul, atârnă o enormă lavalieră neagră. Se culcă devreme, se scoală cu găinile, iarna, vara, merge numai în surtuc sau cu o pelerină pe umeri, vara își pune opinci în picioare și cu bocceaua la spinare și într-un costum neverosimil o ia la picior spre munți. În proza sa nesigură și genială se văd urmele profesorale, poncifele. Toate figurile din poetică sunt puse la contribuție, dar mai ales se recurge la elementul livresc. Gluma miroase a catedră, și prietenii de la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
prozator remarcabil în Geo Bogza, autor mai înainte de poeme brutal priapice. În Țări de piatră, de foc și de pământ, autorul procedează ca un fotograf de artă, intuind o notă dominantă și scoțând, prin apropiere și depărtare, clișee fantomatice, aproape neverosimile. Hotinul, oraș al imensității dezolate, plutind pe câmpii, Bălți, oraș al miasmelor uriașe ("Închipuiți-vă un câmp pe care s-ar afla o sută de mii de cadavre de cai intrate în descompunere"), sunt imagini afară din comun. Cartea Oltului
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lui Edward de Bono. Rezolvarea logică este un procedeu de analiză profund și focalizat, menit să identifice aspectele implicate - deci o gândire verticală. Pe de altă parte, rezolvarea imaginativă presupune enunțarea extinsă a multor soluții, incluzându-le pe acele aparent neverosimile, exagerate sau fără legătură cu problema în discuție - deci o gândire laterală. Gândirea divergentă se manifestă prin căutarea de soluții într-un larg evantai de direcții, majoritatea fiind altele decât cele obișnuite, prin abordarea problemelor din diverse perspective, prin flexibilitate
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
-i o pornire pătimașă, resentimentară. Din cauza acesteia, tarele societății, ca și defectele indivizilor, fie adversari, fie colaboratori apropiați și prieteni vechi, sunt șarjate nejustificat, capătă deseori o înfățișare grotescă. Pe acest fond și Vania Răutu, cu moralitatea lui perfectă, devine neverosimil, textul acuzând un flagrant parti-pris auctorial, un tezism apăsat. „Egocentrismul”, idealizarea protagonistului-autor fac dificil de acceptat lectura propusă de Nicolae Manolescu volumului Ciubărești ca „un roman satiric, pe alocuri memorabil prin sarcasmul coroziv”, cu o „metodă swiftiană la origine”. Dar
STERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
îl strivește, soția și singurul său „prieten” îl chinuie, ca și instituțiile statului (poliție, armată etc.). Pentru că „evadează” din familie și din oraș, asumându-și altă identitate, va fi dat în urmărire generală, ca inamic al statului și al colectivității. Neverosimilul situației este evident, „vina” temătorului Negoiță se amplifică monstruos, revelând, de fapt, hidoșenia morală a semenilor săi. În cele din urmă, înfrânt, convins de inutilitatea protestului său, el reintră în mediul domestic, rutinier. Odată cu romanul Băiatul popii (1933) gazetarul-romancier e
TEODORESCU-BRANISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290143_a_291472]
-
la o manifestație trăgând asupra ziaristului. Și Roxane devine, fără ezitare, amanta ziaristului, fiind atât de vrăjită de el încât renunță la cai, la curse, și face pasiune pentru socialism. Intrată pe panta senzaționalului, acțiunea devine tot mai romanțioasă și neverosimilă. Rezervat la început față de „infanta burgheză”, militantul în slujba proletariatului e, acum, obsedat de ea și se duce să o caute în capitala Poloniei, unde fosta amazoană se afla pentru un timp. Față de partid își motivează plecarea prin aceea că
THEODORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290160_a_291489]
-
extraordinar”. Încât, acuzațiile lui la adresa unor „pretinși exploratori” care fabulează ca să pară mai interesanți sunt ce altceva decât un alibi pentru propriile, nu puține, „exagerații”. Ca să narativizeze, așa-zicând, „impresiunile”, reporterul riscă - după cum i se și întâmplă - să cadă în neverosimil și, mai rău, în scorneală. În fond, T.-R. trăiește complexele unui narator cu o modestă înzestrare literară. El caută să suplinească o atare insuficiență printr-o aglomerare de peripeții, care de care mai ieșită din comun și dătătoare de
TICAN-RUMANO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290169_a_291498]
-
coroanelor. În drumul spre cimitir, s-a discutat din nou despre versurile din mașina de scris. Ipoteza că el, „poetul fără metafizică”, a avut teribila premoniție, i-a scurtcircuitat și pe ieșeni. N-am spus nimănui că mi se pare neverosimil, prea erau sugestionați. Slujba propriu-zisă a decurs repede. Învălmășite, ultimele imagini îmi par, acum cînd încerc să le notez, de nejuxtapus: frumusețea magnifică a zilei de septembrie, chipurile împietrite ale părinților lui Mișu, lacrimile actriței D.P., amanta sa, cuvintele de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cei din jur. Am - inutil să mai adaug - nostalgia revenirii la normal și simt uneori că progresez pe această cale. Visez la ziua cînd Sisif va fi eliberat, cînd această „poveste” o să mi se pară străină de mine, poate și neverosimilă. Vecinii din dreapta mă fac să mă gîndesc cu neplăcere la reziduurile de primitivism și grosolănie rămase încă în comportarea țăranului. Mîrlănia lor e o formă de egoism: cred că nici nu le pasă de prezența celorlalți. Ceea ce contează pentru ei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cînd mă provoacă să-i spun „ce-a greșit” de a ajuns în situația critică de azi. Vrea să fiu dur, aspru, necruțător. Cum nu obține de la mine imputările pe care le așteaptă, se autoacuză frenetic sau își inventează scuze neverosimile. În convorbirea abia încheiată, pe un ton de destăinuire importantă, gravă, mi-a spus: „Eu sînt copilul mal-aimé. N-am avut parte de afecțiunea mamei”. Ar fi trebuit să-l întrerup, să-i reamintesc că maică-sa îi ține portretul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Dezinteres: multe din adunările așa-zise „cetățenești” se țin (ne-a spus, în ședință, Constantin Azoiței, corespondentul „României libere”) doar cu împuterniciții de asociații și cu femeile de serviciu. În relatări, asta se cheamă „lărgire și aprofundare a democrației”. *Scenă neverosimilă: Eugen Simion și Nicolae Manolescu îmbrățișîndu-se amical cu Petru Anghel, „(con)fratele inamic” de la Consiliul Culturii, care, ce-i drept, e mai onest decît alții din acea instituție. Și tot în categoria neverosimilului aș plasa elogiul fabulos, rapsodic, ținut de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cheamă „lărgire și aprofundare a democrației”. *Scenă neverosimilă: Eugen Simion și Nicolae Manolescu îmbrățișîndu-se amical cu Petru Anghel, „(con)fratele inamic” de la Consiliul Culturii, care, ce-i drept, e mai onest decît alții din acea instituție. Și tot în categoria neverosimilului aș plasa elogiul fabulos, rapsodic, ținut de Eugen Simion la adresa primarului Vasile Săndulache. Ce efecte curioase au uneori o masă îmbelșugată și un vin ales! Plus unele facilități la aprovizionare, inaccesibile pentru intelectualii locului. Sau, poate, E.S. ne crede și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
răbdarea în fața „mizeriei”, faptul că suport ceea ce lor li se pare insuportabil. Cînd - repetîndu-mă - le evoc sărăcia în care au crescut și au trăit bunicii de la Udești și cei de aci, nu arată compasiune, ci iritare. Așa ceva li se pare neverosimil: cred că folosesc o hiperbolă educativă. Calmul meu nu-i reconfortează, ci îi provoacă. Pentru R. (care-i responsabilă cu expresivitatea), eu sînt „imaginea însăși a stagnării”. „Văzîndu-l - îi subliniază ea lui D. - îți dai seama de îngustimea perspectivei care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mă invitat să vorbesc despre (alt titlu convențional) „Eminescu - luceafărul poeziei românești” rebusiștilor din peste douăzeci de județe (ăștia constituie un fel de „sectă”!), reuniți în consfătuire la Casa de Cultură. Pretext excelent pentru a ajunge iarăși la „prochimen”: actualitatea. *Neverosimil, „Steagul roșu” publică, număr de număr, informații despre „galele artei culinare”! După această gazetă, „luna cadourilor a început fastuos”! Sînt, de asemenea, anunțate „suplimentări de trenuri” pentru apropiata vacanță. Vestea veștilor e că a fost înființată o nouă comisie a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
idee, ce anxietate mă consumă la gândul că am o răspundere pe care cu greu o pot onora. Acesta e și motivul pentru care Îmi reprim scrupulele de a agasa un om cu atâtea probleme de sănătate, deși cu atâta neverosimilă bunăvoință. Vă promit că, atunci când voi avea o formă finală a notelor la volum, am să vă trimit, „În premieră absolută”, cum se spune astăzi, copii după cele realizate cu ajutorul dvs., poate vă va face plăcere. Altfel, cum v-aș
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
i se comunice măcar ce a constatat radarul. Ba chiar ar fi trebuit să ne dovedească sonor că într-adevăr am fost surprinși și măsurați de radar. Neavând niciun aparat de comunicare asupra lui, spusele milițianului ni s-au părut neverosimile, mai ales că noi nu depășiserăm viteza legală. I-am atras atenția milițianului că trebuie să dovedească ceea ce susține. Trei persoane adulte se aflau în mașina noastră ca martori. În orice țară civilizată e greu să găsești un polițist care
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Miller!” Ar fi fost, sunt sigur, uimit să afle că Arthur Miller, alături de care am avut onoarea a participa la câteva evenimente culturale, este și astăzi un bărbat la fel de viguros, activ, prezent peste tot, omagiat peste tot, că Updike este neverosimil de productiv, iar Pynchon și Salinger au rămas la fel de „ascunși” ochiului public ca acum zece sau douăzeci de ani. I-aș fi vorbit, firește, și despre vechiul său prieten, Harry From, cel care Îl găzduise la New York și cu care
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
un improvizat imn superb ordinii altor vremuri. Sau la Mogoșoaia, la o masă vecină, hipnotizând prin fonetica monologului magic o parteneră tânără, cu un chip de superbă madonă bizantină, coama ridicată Într-o coroană neagră și chipul alb, marmorat, și neverosimile mâini mari, noduroase, arse parcă de trudă și leșie. „Să nu spui da. Să nu spui niciodată da. Da este primejdios. Să nu spui da”, șoptea Poetul, În pauza discursului său interminabil și irezistibil, Întinzându-și printre sticlele fraterne chipul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Începuseră, cred, să circule și zvonurile despre imensul Jurnal la care scriitorul continua să scrie, se pare, regulat și În care, se spunea, Își Încondeiase, nu prea măgulitor, și prietenii. Nu mi se părea de necrezut. Delicatețea ceremonioasă este mai neverosimilă În cazul unei atât de intense combustii ca aceea a scriitorului decât compensarea ei, măcar tainică, prin acide Rapoarte către Posteritate. Literatura Însăși se răzbună, s-ar părea, pentru atâtea bușituri, Închipuite sau reale, proiectându-și Ostașul pe soclul Judecății
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
din perioada când trăiam În România. Îmi amintesc o fermecătoare seară petrecută la Cluj, În apartamentul soților Petrescu. Prezent mai era, dacă nu mă Înșel, Mircea Martin, dar prezentă era, mai ales, Ioana Petrescu, care m-a fascinat instantaneu prin neverosimila forță de „vătuire” care, În loc de a le face invizibile, cum s-ar fi putut crede, potența, dimpotrivă, fiecare cuvânt și gest ale extraordinarei prezențe. Extraordinară tocmai prin inefabilul și irezistibilul conjunct dintre cerebralitatea intensă, precisă, sublimată și feminitatea adorabilă, simplă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
lui Salvador Dalí, la care aspira Blecher, Îl apropie, dar Îl și separă de suprarealism. Fiindcă nu doar despre o opțiune pentru un anume curent literar ar putea fi vorba la Blecher. Este altceva și mai mult: consecința metarealistă, până la neverosimil și turmentare, a situării În chiar miezul negru al unei cumplit de „reale” existențe umane. „Irealitatea și ilogismul vieții cotidiene nu mai sunt demult pentru mine vagi probleme de speculație intelectuală: eu trăiesc această irealitate și evenimentele ei fantastice... am
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
sau avertismentul morții. Legătura cu ceilalți și cu pământul și cu cerul. Cu hazardul și cu destinul. Cu mine Însumi. Cu mine Însumi, desigur. Nu cumva Îmi scriu singur scrisorile, ca să Întrețin regulile jocului? Ființele din mine dialoghează prin destinatarul neverosimil care sunt, amuzându-se să ofere, astfel, combustibil cotidianului? Un joc copilăresc, tenebros. Scenariu crud al naivității, cu lacrimi, Îmbrățișări, râsete, prăbușiri? * Străin, aici? Străin sau Înstrăinat oriunde, până la urmă. Mi-am regăsit obișnuințele. Le port cu mine, oriunde. Partir
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]