1,702 matches
-
percepții diferite ca „martori”. Problema mea este să reconstruim, cât putem, exact anii de care nu se ocupă acum mai nimeni, de parcă împușcarea lui Ceaușescu a înmormântat toată perioada 1965-1989. Centrul de obsesie s-a mutat în tranziție tot pe „obsedantul deceniu”. Ca și când pușcăria generalizată a anilor ’80 nu a existat. Ea este însă vie încă în mulți dintre noi. Poate de aceea ne comportăm ca niște deținuți stătuți care au scăpat de după gratii și își exercită libertatea violând, scuipând, producând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
aveam doar la întoarcerea în satul bunicilor. Am prins o perioadă de școală pe care aș numi-o de grație. Proletcultismul ieșea pe ușa din dos. Marii clasici ai literaturii române se întorceau în manuale. Se publicau primele romane despre obsedantul deceniu și o mulțime de traduceri din literatura clasică și contemporană universală. N-am făcut nici măcar o oră de istorie pe varianta Roller; dimpotrivă, participam la efervescența săpăturilor arheologice din zona Hunedoarei și la o teribilă foame de restituire. Profesorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de îmbulzeală, ne dădeau „drepturile”. Cum să fi mers în West cu nonșalanță? Mirarea tâmpă m-a părăsit foarte greu. Acea primă vizită în America a avut și ceva suprarealist în ea. Între 1986 și 1989 am avut două vise obsedante și repetitive, pe care le povesteam câr-Mâr prietenilor din grupul nostru și din care mă trezeam dimineața în transpirații reci. Unul din vise era așa: un activist de la CC mă întreba: vrei să-ți arăt cum s-ar putea schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
dintr-o țară în care carnea a fost decenii un status-simbol, unde căram în trenuri șunci, cârnați, slană, de la rudele de la țară, unde pomana porcului era adevărata sărbătoare națională, forma noastră de hedonism într-o lume chioară, tristă, cu mațele obsedante. Ea mă plimba prin locuri rafinate, la un red wine, la niște scoici, ceva, la magazinele cu bijuterii de argint și chihlimbar. Într-o seară ne-am așezat lângă o fântână arteziană, împreună cu o colegă poloneză. În tembelismul meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de casă care se ridică. Mai pășesc în noroaiele de pe ulița noastră, bucuroasă că sunt vie și că îmi mângâi din priviri grădina în fiecare dimineață. O femeie răscoaptă. Mi-am început viața într-un sat din Transilvania, în finalul „obsedantului deceniu” proletcultist, când comuniștii torturau oameni în pușcării și eu habar nu aveam, dar plângeam la cinci ani după „holda de peste vale”, când mi-a luat-o CAP-ul. Mi-am făcut școala într-un oraș siderurgic, muncitoresc, pe când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nevoie să meditez, fierberea nopții nu se risipise În mine, retrăiam imagini, gesturi, cuvinte șoptite, nu mai știam dacă eram fericit. Simțeam, Într-adevăr, un fel de plenitudine, dar străbătută de inevitabila vinovăție care Însoțește dragostele clandestine. Reveneau neîncetat gânduri, obsedante așa cum știu să fie meditațiile din nopțile fără somn: „După plecarea mea, a adormit oare la loc cu un zâmbet? Are vreun regret? Când o voi revedea, și nu vom fi singuri, va fi distantă sau complice? Voi merge din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mister din andante sau adagio, aflat abisal în interioritatea inefabilă a compozitorului. Evident, oricum muzica este mută, aparține necuvântului, dar la diverși alți compozitori secvențele lente apar mai explicite, mai puțin secrete. La Mozart însă există o neliniște, o tensiune obsedantă a întrebărilor fără răspuns, un fluid melancolic până la tragic, care pleacă din indefinit și se pierde în indefinit. În cele ce urmează ne vom referi la ambiguități aflate la acel pol înalt al gândirii enigma Genezei. Este vorba nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în ceafa mea, Dar nu conteazè, ceea ce conteazè este sè trèiești! Sè trèiești, incepand sè danseze, sèrind de pe un picior pe altul, Știu cum ești, te cunosc! Știai! Știai! Tu esti bèrbatul! Știai! rostește cu atâta duritate știai, repetându-l obsedant, încât am impresia cè în fiecare sunet, rostit rar, ea toarnè o tonè de plumb topit, cuvintele cèzând ca niște ghiulele în sufletul meu încât mè ghemuiesc lèuntric de durere, Știai cè vei muri! Știai! Vom muri! cântând, Eu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Faptul că Mioara își cunoștea abisul îi dădea un sentiment de supremație: acest dar îl au doar zeii, de aceea sunt tăcuți, deșertăciunea abisului le-o spune pentru că și conștientizarea lui creează alt abis, care duce la inevitabilul de ce?, la obsedantul cum?, la tulburătorul unde? Și toată străduința lor de zei se năruiește ca un castel spălat de apele abisale, dar infinitezimalul din ea o făcea puternică, îi oferea căldură, hrană spirituală; chiar dacă gusta o felie, era fericită. Chiar dacă era udată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
depus, candidații neadmiși la nicio facultate timp de 50 de ani acum tobă de cunoaștere a tuturor științelor lumii ca urmare a călătoriilor cu trenul, ratați care trăiau din mila călătorilor. Turiștii, care, după ce au băut apa de Dunăre, reveneau obsedant la Brăila, dar atunci se-mbolnăveau de munte, de tot ce nu includea cuvântul tren, fie albastre sau vișinii, potrivit sentimentelor pe care trebuiau să le transporte spre alte colțuri ale lumii, în timp ce șefii de la regională înscriseseră în grafice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
casă, să fie de la mine și de la mama. Aveam casa mea, ar fi trebuit să mă însor mai repede cu ea, să o aduc acolo, că am fi avut unde să stăm... Îmi plăcea s-o aud mereu cum, la obsedantul meu „cum mă iubești?”, răspundea invariabil: ca sarea-n bucate... Doar taică-meu mai spunea asta. * — Aaa, te-am prins, ce făceai aici? „Aici” însemnând garsoniera lui de vizavi de Copou, o singură cameră, foarte luminoasă, care avea vedere spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe un portavion de la baza Nimitz, ei, pilotul ăsta vede pista doar cu trei minute înainte de aterizare. Atunci e momentul adevărului. Se ridică de la biroul așezat în dormitor, lângă fereastră. Rămâne mult timp acolo, lipită de ecranul rece. O întrebare obsedantă apare acum în mintea ei, se întinde lipicios pe meninge. Memoria celulelor. Și, dacă ar fi meritat, ce-ai fi făcut?, dacă bărbatul ăsta ar fi meritat să te întinzi pe jos, să te faci preș pentru el, ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
poetul. „Bună ziua!” m-am auzit zicând cu voce scăzută și cu privirile Împrăștiate temător, pe tablourile aflate pe pereți: Creangă, Caragiale, Eminescu, L. Blaga, M. Sorescu, Titu Maiorescu, Bacovia, Sadoveanu etc. „Doamne! Ce caut eu aici!?” Îmi repetam În gând, obsedant, năucitor, uitându-mă după un punct de sprijin pentru a nu mă prăbuși În mijlocul Încăperii. Intuind parcă, neliniștea mea interioară, Îl aud pe dl Spiridon : „Vă rog, luați loc!” și-mi arătă cu mâna un scaun aflat În fața biroului. De
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu atât mai vii îmi apar imaginile, până ce aproape că ajung să miros mâncarea, s-o gust, s-o aud cum îmi face cu ochiul, de departe. ― Mergem la mallul Santa Monica, îi spun eu șoferului, nemaipăsându-mi de regimul obsedant fără grăsimi, fără colesterol. Puțin îmi pasă de tot, vreau doar să mă înfrupt. ― Sunteți sigură că v-ați revenit? spune el când îmi trag eu valiza pe scările mallului. ― Sunt sigură, îi spun eu, și deschid ușile. De unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
meu. Dar era mai mult o chestie de mândrie decât de afecțiune nemărginită. Și-a lăsat bicicleta la o parte ca să mă cuprindă Într-o Îmbrățișare lungă. Și, În timp ce mă Îmbrățișa, aproape că am reușit să uit de ochii aceia obsedanți ai unui străin. ― Bună, a spus el mai târziu, după ce Îmi dădu drumul din strânsoare. Avea un ton destul de grav, tipic unei afirmații de genul Am ceva important să-ți spun. Am așteptat, dar el nu a mai continuat. I-
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
pe care mi-ai sădit-o și pe care nu poți s-o sfărâmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea." Uite o idee bună de pus în practică. Să-i scriu în fiecare zi! Mereu sâcâitor, obsedant... Cu o regularitate de ceasornic! Ca un ritm de rotație cosmic! Numai că ea nu trebuie să se aștepte la așa ceva. În afară că i-aș răpi farmecul neprevăzutului, aș înarma-o eu însumi ca să se apere. Mai bine s-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
așteptam cu neastîm-păr și încordare. Dacă se întîmpla să lipsească mă îmbolnăveam pur și simplu de dor. Nu știu dacă în patologia umană exista o boală mai crâncenă decât absența Mihaelei. Și totuși, stăruia în mine o idee mereu trează, obsedantă: ― Nu, n-o iubesc. Totul nu se reduce decât la o beție a simțurilor, o sete căpiată de făptura ei. După ce-mi potolesc această sete, sânt sigur c-o voi uita ca și când izvorul ei miraculos nicî n-ar fi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dar ea ― oiudat ― nu venea din afară, ci chiar dinăuntrul meu. Mihaela era în mine atotstăpînă... Neavând încotro, mă lăsam pradă vrajei. O vedeam cu spaima pe față, atunci când o sărutasem întîia oară pe scara mansardei; îmi tiuia în urechi obsedant: șapte, șapte, șapte! de la cazinoul din Constanța; retrăiam nebunia posesiunii sau mă înfioram de strigătul ei: "Aș vrea să-ți intru în sînge!" Aceste puține gări din calea fericirii noastre aveau un farmec inedit pe care nu-l descopeream decât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ființa mea. În definitiv, pentru ce părăsisem pe Mihaela? Ce anume mă determinase să fac acest pas necugetat? Îmi era frică de ea, frică de dragostea ei atotputernică? Mă temeam să n-ajung sclavul Mihaelei? Ce rațiune avea teama asta obsedantă? Ea mă iubea (de asta eram sigur), eu nu știu dacă o iubeam (poate că o iubeam, de vreme ce toată făptura mea o dorea). Atunci, pentru ce provocasem ruptura prostește? Ca să n-ajung să-mi pierd capul și s-o iau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Numai eu sufeream de o grijă apăsătoare, absurdă, care în răstimpuri lua forme de spaimă neînțeleasă. Încercam s-o alung cu rațiunea (dealtfel n-avea nici un sens) și izbuteam pentru o bucată de timp; dar după aceea revenea tot mai obsedantă și neliniștitoare. Aveam simțământul că se petrece ceva anormal cu această căsătorie, că-i lipsește ceva, că nu-i decât o simplă înscenare. Iată, mă aflam la propria-mi nuntă și totuși nu eram convins că mă însor. Oare lipsa
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-și exercitau presiunea asupră-mi. mă vedeam neputincios de a întreprinde ceva pentru a mă elibera. Cu privirile încremenite, fixam în neștire o dungă de covor, până mă dureau ochii. Îmi alegeam atunci alt punct și același joc reîncepea monoton, obsedant, exasperant. ― Nu vrei să te culci? m-a întrebat Alexa, care stătea mută și străină pe alt fotoliu din colțul sufrageriei. Întrebarea m-a făcut să tresar, așa cum faci când primești o excitație puternică din exterior. Uitasem cu totul de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ce l-a apăsat în timpul vieții, acum este îngropat și putred... decembrie, 2012 Patimă primejdioasă i bine, Silvestru este nebun acum. La cei șaptezeci de ani ai săi, traiul i se scurge în dezordine, căci îl muncește amarnic același gând obsedant și pătimaș, și anume trecutul. Este crâncen chinuit, fiindcă nu reușește să astupe complet ușa prin care-i tot pătrunde-n minte. Și chiar acest trecut voi porni eu a-l descoase în continuare. Trebuie, însă, să-l previn pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
care au fost cândva frumoase au căpătat un aspect mohorât. Emană, parcă, din ele o disperare stătută, provincială. Și lipsesc reclamele luminoase. Oricât de bine a vrut să se păstreze, "doamna" a sfârșit prin a se învăța cu cenușiul (culoare obsedantă), cu uniformitatea. Bucureștiul s-a înviorat mai repede. În rest, aceiași bișnițari ca la noi, aceeași bursă neagră, aceeași foame de dolari. Inflația e amețitoare. Pentru un dolar se dau vreo 230 000 de "cordoave". Merg cu un grup care
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
tine din ceea ce am urât, egoismul, gândurile fără legătură cu mine. Păstrai numai ceea ce m-a subjugat, tandrețea, neputința ta de copil ce trebuiește ocrotit (chiar dacă tot ceea ce îmi scapă din tine mă legase mai mult) și o imagine dureroasă, obsedantă, slab, imaterial, cu ochii triști, cu gura crispată. Atunci mintea mea te lăsa în voie să călătorești pe la ferestre, să te tângui chemîndu-mă, să te culci lângă mine, să mă iei în brațe și să mă duci spre lună! - Scumpă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că de la îmbolnăvirea lui Viky abia dacă au trecut două săptămâni. Parcă am avea un drum greu de mers și, după o imensă oboseală, am constata că n-am ajuns încă la jumătate. Atmosfera portului nu mai este așa de obsedantă pentru mine. Cunoscând prea bine fiecare ungher, nu mai pot să-mi dau seama de multe nuanțe, totul a devenit banal, și uneori sunt așa de plictisit, incît mi se pare că nici mai târziu, după ce mă voi despărți de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]