2,453 matches
-
ce s-a întâmplat. Apoi, uităm de tot incidentul și ne îndreptăm spre iaz. Mergem pe cărarea din grădina mea și porumbii ne taie fețele și brațele cu sulițele frunzelor. Porumbii trosnesc sub trupurile noastre și mama ne strigă din ogradă să nu mai fugim. Parca poți, când te inundă atâta frumusețe și atâta rai?... Ne aruncăm zgomotoși în apă și începem ca întotdeauna întrecerea: la înot, scufundări și plonjoane. Mama mi-a spus că în iaz avem doua hectare de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
în fața nimănui. Cred că asta a fost o strategie de a ei de când a rămas văduvă,de a nu se lăsa înfrântă de vorbe sau de oameni. Când încă mai vedea, ne strângea cât eram de mici, la ea în ogradă și ne vorbea despre apocalipsă și despre domnii cu mașini care vor veni peste timp și vor fi mai răi decât boierii ce au fost.Cu drag mi-o amintesc. Dar după un timp a început să-și piardă mințile
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
tine. Știu că-s un moșneag fioros, dar nu îți fac nimic. Îl privesc și văd ochii curați și zâmbetul oamenilor buni, atunci mă lipesc de pieptul lui osos să îmi regăsesc liniștea de care aveam atâta nevoie. Ajungem în ogradă și moșul mă lasă lângă tata întrebând: -Și asta e tot a ta? -Da. E cea mai mică. Au trecut atâția ani, dar vocile lor încă îmi răsună în ureche. -Nică, ai grijă, eu lucrez de o viață la iazuri
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
o șe turcească cu tacâmul ei, doo vulpi”. Să știi, dragule, că din acel inventar mai aflăm și unele lucruri despre starea mănăstirii: „Mănăstire Aron Vodă s-au aflat negrijită și pe multe locuri tencuiala oborâtă, cu turnul descoperit, fără ogradă, casile vechi și mai de tot descoperite. Iazul de supt mănăstire pe câteva locuri stricat și fără șarampoi și moara de tot risipită și stricată”. Halal gospodar, părinte! Apoi din câte ne aducem noi aminte aici erau călugării greci, pe când
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
dzece locuri de dughene nefăcute și cu pivniță de piiatră în capul dughenelor din deal, ce sintu pre Ulița Chirvăsăriei... care dughene și locuri sintu și dumilorsale cumpărături... drept 30 lei bătuți... Așijderea, alt loc de casă cu loc de ogradă pre Ulița Chirvăsării... drept 55 lei bătuți. Așijderea, și alt loc de casă, ce iaste tot alături,... pre Ulița Chirvăsării... drept 60 lei”. În timp ce ascultam cele citite de bătrân, ticluiam în minte ce urma să-i spun... Făcând-o pe
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
-mă cu mâinile de zid. Când ajung la poartă, disconfortul din stomacul meu crește. Împing poarta, dar nu se deschide. Balamalele nu se clintesc. Grăbită, mai încerc o dată și poarta se deschide, în sfârșit. M-am rătăcit. În fața mea, e ograda goală. Nu-mi pot aminti unde e haznaua, știu doar că nu e departe. * Nu e așa cum le-a spus mai târziu oamenilor, cum că nu s-a îndoit niciodată de drumul pe care l-a ales. S-a îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
începe să-i poarte pică. Intriga începepe când Liu e ocupat cu încercarea de a salva națiunea. Liu închide sistemul comunei lui Mao și îl înlocuiește cu propria sa invenție, programul zi-liu-de, care le permite țăranilor să dețină proprietatea asupra ogrăzilor lor și să vândă ceea ce au plantat. Localnicii sunt încurajați să lucreze în familie. În esență, este capitalism în stil chinezesc. E ca un scuipat în obrazul lui Mao. Doamna Mao Jiang Ching observă starea de spirit a soțului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
e Matei! Subsemnatul, nume, domiciliat, serie, numèr buletin, declar cè în seara zilei de, E nepricepuți, domnule! asta e opinia plutonierului, Habar n-au sè guverneze! Toatè ziua bunè ziua, președintele, premierul se rèzboiesc între ei, ca și cocoșii! Dar ograda asta a țèrii e destul de mare, ce dracu! Sè-și vadè fiecare de partea lui! Cè ajunge la toti! Dacè fiecare, acolo unde e, ar face ce are de fècut, atunci, crede el, treburile țèrii ar merge mai bine! De pildè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
spinarea cadrului bicicletic - ca să n-o curme pe mireasă... și Încă: mama fetei „fugite”, nu numai că auzise ce se fluierase, șușotise, chicotise, dar și văzuse, de la fereastra casei, ce anume se petrece pe lumea asta, În casa și-n ograda ei (ca orice proaspătă soacră) - așa că-i dăduse un ghiont omului ei, fumând alături, În pumn: - Da’ rău au ajuns bietele fete din ziua de azi: să fugă pe bicicletă!Tu ce zici Toad’re? - Ce să zic, zice Toader
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la Orhei, unde l-au dus, mama are să aibă dreptul. Să steie de vorbă cu tata. Acolo, dreptul; aici, la noi, nu. Aici nimeni dintre oameni n-a putut să steie de vorbă cu tata, de cum au intrat ei În ograda noastră, gata: tata, chiar dacă a mai rămas pe-aici, o vreme, era ca și ridicat; ca și dus. Eu, În locul mamei, nu i-aș fi crezut. Mama, femeie: i-a crezut. De aceea a tocmit sanie pentru dreptul de la Orhei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
toate. Voi fi Întrebat-o sau nu de ce deschide ferestrele? Poate că da - În care caz, nu mi-a răspuns; poate că nu - fiindcă știam: „sunetul” ar fi putut sparge sticla ochiurilor. Uite-l pe Moș Iacob! A ieșit În ograda lor, În stânga mea. Îmbrăcat cu pantalonii lui negri, de duminică (vezi? ce-ți spuneam?), Încălțat cu ciubotele lui negre, lucioase, cu carâmb Înalt, mult evazat sub genunchi și cu tocuri suse. Pălărie pe cap, dar bust gol - nu va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu ciubotele lui negre, lucioase, cu carâmb Înalt, mult evazat sub genunchi și cu tocuri suse. Pălărie pe cap, dar bust gol - nu va fi apucat să-și tragă și cămașa, ori și-a dezbrăcat-o-n prag, pentru ca, În ogradă, să aibe ce Învârti, agita, alb, spre cer. Cu o mână Își stăpânește pe cap pălăria neagră cu boruri largi, cu cealaltă rotește albul pe deasupra negrului și strigă - strigă ca ciobanii la stână, de pe un deal spre altul: - Aicea măăăăăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Aicea măăăăăi!! Viniț’, ’uăăăă’!!! Din calidor, văd peste drum trei curți: a lui Maxim, În stânga; drept În față, a lui Simion Cristea și, În dreapta, pe sfert acoperită de cornul școlii, gospodăria lui Moș Andrei. Simion Cristea aleargă de colo-colo, prin ogradă, mai Împiedecându-se de un copil (are, are!), mai poticnindu-se În vreo unealtă uitată - și tot Împunge cerul cu o butelcă de vin. Răcnește ca la crâșmă (n-avem așa ceva În Mana, dar dacă am avea, așa ar; am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
rochiei - de la noi, din calidor, văd până mai sus de sus ce zicea ea, mai deunăzi, că nu se cade să văd, atunci când Îmi zicea să mă uit În sus, că nu se cade să văd jos - că, așa. În ograda lui Maxim parc-ar fi nuntă: Maxim s-a urcat În căruța deshămată În fața casei, agită pălăria, apoi o prinde Între amândoi genunchii, ca să aibe mâinile libere; se uită cu „ocheanul” (covrigii degetelor) și comunică În jur: - Aista-i român
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Întoarcere, Doamna: - Dar pe unde-ați umblat, voi doi, pân-acuma? - În pădure, la șezut, răspunde Nora, mândră, ținându-mă cu o mână strâns de mână, cu cealaltă ștergându-și la spate rochița. AU VENIT ROMÂNII! O curte țărănească, o ogradă, În asfințit. M-au despărțit de Nora, nu mai stăm la Doamna, din pricina chestiei. Eh, și asta-i viața. Dormeam. Adormisem după amiază. M-au trezit din somn chiote, apoi Împușcături pe-aproape, apoi din nou chiote prefăcute În chiuituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pe-aproape, apoi din nou chiote prefăcute În chiuituri de bucurie, ca la nuntă - și iar Împușcături. Înfrigurat de somn, cu toate că afară-i cald și bine, cobor În curtea pustie: unde-or fi gazdele? Dar mama? Mama, unde-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai, cu hulubele puse pe umeri, aducând a tunurile gemene de sub sălcii de la noi, de la Mana; ocolesc un stog de fân dolofan și bineparfumirositor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cântă. Apoi cântă aproape toatele - oricum, multe, multe. Glasul mamei se distinge limpede, ca un mac Într-un grâu. Cânt și eu, cu toate că nu cunosc cuvintele, nici melodia. Cânt din toată inima cu la-la-la, ca să uit de foame. Intră În ogradă, În goana mare, doi flăcăiandri; fiecare cu câte două căldări goale zdrăngănind În capetele coromâslei. O femeie groasă, țâțoasă, curoasă - nu poate fi decât gazda - ia din ceaun cu un polonic pentru zmei, pune În căldări: - Fugulița, la școală, pân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
se văd ca niște rogojini Întinse, așternute pe pământ, mai ales de-a lungul ulițelor. Civili și soldați, căruțe și soldați, tunuri și soldați și bucătării de campanie intră (un fel de a vorbi) sau ies (alt fel) În, din ogrăzi și grădini, trecând peste gardurile-rogojini. Coborâm În sat. Gardul școlii stă În picioare - nu-i de mirare: e din piatră și din leațuri sănătoase de stejar, spre drum; și poarta e Întreagă - dar deschisă de tot. Curtea plină cu armată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
vede bine. Decât ploaia. Dacă n-ar ploua atâta, s-ar auzi vuitul viiturii - de la ruptură. Așa cum vuvuia și acum mai an. Dar tot vulvulvuietu-i, fiindcă aud aud licăriri de felinare. Nu știu dacă felinarele se mișcă prin apropiere, prin ogrăzi, pe ulițe, ori Încolo, pe Imașul Cailor; sau dincolo de șosea, pe Pășunea Vitelor. Sau dacă mă mișc eu, cu tot cu calidor - așa-i cu felinarul la casa omului, când plouă strașnic. Primprejur, glasuri somnoroase, ațâțate: - Haida, măi, că s-o rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și se tot duc Mănenii noștri la pește cum s-ar duce la coasă ori la cules via. Moș Iacob bombăne, Încearcă să facă ordine-n comună, cu cetățenii ei - n-are cu cine. Îl aud cum intră Înapoi, În ograda lui. Dondănind și suduind. Dă trei-patru ocoluri În ogradă, apoi Îl aud - are alt glas, dacă nu l-aș cunoaște bine, aș zice că-i al unui „cetățean” de adineauri. Așadar, Moș Iacob Împușcă chemarea: - Măi fimeì’! Domnică, un’e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
s-ar duce la coasă ori la cules via. Moș Iacob bombăne, Încearcă să facă ordine-n comună, cu cetățenii ei - n-are cu cine. Îl aud cum intră Înapoi, În ograda lui. Dondănind și suduind. Dă trei-patru ocoluri În ogradă, apoi Îl aud - are alt glas, dacă nu l-aș cunoaște bine, aș zice că-i al unui „cetățean” de adineauri. Așadar, Moș Iacob Împușcă chemarea: - Măi fimeì’! Domnică, un’e eș’? Ian vină, de-mi trage ciubotele din picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aici, din calidor: Moș Iacob merge pe drum În fața lor și, din când În când se oprește, le face cu mâna semn peste umăr și zice: - Idite, idite! Doi inși În cămașă și izmană. Tunși-chilug. Și desculți. Intră cu toții În ogradă, alături. Moș Iacob le arată banca de lemn de lângă peretele saraiului: - Sidite, sidite! Cei doi tunși se așează. Ascultători, cu mâinile pe genunchi și privirea drept Înainte. Sunt murdari pe obraz, au mâinile murdare, picioarele goale, negre, zgâriate. Se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Îmbrăcat, dar și-ncălțat, parașutistul! Va fi aflat el, de cine știe unde, că cel mai bine pe lumea asta, după ce vii cu parașuta, e să te predaite lui Moș Iacob al meu... - Idite, idite!, Îi strig Rusului Îmbrăcat și-ncălțat, arătându-i, În ograda lui Moș Iacob, banca de lemn de la peretele saraiului. Sidite, sidite!, Îl Îndemn, cu toate că el e tot În curtea noastră. Moș Iacob, venite, venite!, Îi explic, În limba lui. Necunoscutul Înțelege ce spun - doar rusește vorbesc! (poate cu accentul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Firește: din calidor. Începând cu Moș Iacob, vecinul și bunicul meu adoptiv: Mătușa Domnica nu-mi apare ca, și ea, bunică, doar ca baba-lui-Moș-Iacob. Deși prezentă, mi-a fost absentă din concretețea spațiului meu: curtea școlii, deci a noastră și ograda gospodăriei din stânga, de care ne despărțea - mai degrabă unea - un gard cu pârleaz. Cât ținea timpul frumos, baba lui Moș Iacob era În deal, la lucru. Firește, Moș Iacob, premarele comunei trebuia, zicea el, să fie mereu la datorie, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
avea el de-pregătire, de-așteptare, de-promisiune. Apoi răspunsul lui: - Hă! Răspuns pe măsură: Moș Iacob Îl Împroșca, Îl Împușca, Îl detuna; scurt, pătrunzător - dar... rotund la capăt, bont (n-avea el nevoie de ascuțiș, ca să străbată aerul dintre ograda lui și calidorul nostru desigur: după ce mai Întâi ocolise de trei ori pământul). Îl păstrez aici, la inimă... Chiar dacă nu era văzut În acel moment - bătrânul putea fi În casă, după casă, În sarai, În beci, În grădină, nu conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]