1,823 matches
-
prin jocul său. Ele sunt termometrul prin care află el măsura puterilor sale, gagiul chemărei sale și dezdăunarea pentru durata refuzată operei lui. Victor Hugo se esprimă foarte frumos în Etudes sur Mirabeau când zice că o jumătate a marelui oratore a fost depusă în mormânt la moartea sa: [... ] {EminescuOpXIV 246} Pentru că actorul alocă tocmai întreaga sa personalitate într-o unealtă abilă (... ) a fantaziei și nu-și retrage ca ceilalți artiști partea sa muritoare după paravanul operei sale, ci se abandonă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se abandona în neci un moment al reprezentațiunei sale momentului nepăzit, afectului și inspirațiunei nemijlocite, ci de-a (acorda) da ascultare Cu totul în sensul acesta zice Cicero în Brutu[s], cap. 29, despre necesitatea culturei 355 v tecnice a oratorului: "Fără ea nu poate oratorul să aibă la dispozițiunea lui aceea ce-l tace să pronunțe cu succes, ajutat de înzestrarea lui naturală, pentru că asta se-ntîmplă numai din neprevedere. " " Nu e destul, zice Guilom Meister, ca actorul să privească o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
moment al reprezentațiunei sale momentului nepăzit, afectului și inspirațiunei nemijlocite, ci de-a (acorda) da ascultare Cu totul în sensul acesta zice Cicero în Brutu[s], cap. 29, despre necesitatea culturei 355 v tecnice a oratorului: "Fără ea nu poate oratorul să aibă la dispozițiunea lui aceea ce-l tace să pronunțe cu succes, ajutat de înzestrarea lui naturală, pentru că asta se-ntîmplă numai din neprevedere. " " Nu e destul, zice Guilom Meister, ca actorul să privească o piesă numai așa pe dinafară
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ne stoarcă un surâs, care-și are totdeuna originea în superioritatea noastră. Cu cât se va face mai mult purtător al unui fond spiritual și organ al unei colectivități un om imprimat cu defectul dialectului (ca predictor bisericesc sau ca orator politic) cu-atît mai zgârietor o să influințeze asupră-ne contrastul ce l-am dezvoltat mai sus. Căci aicea contradicțiunea oratorului înrădăcinat pe de o parte în spiritul local, făcîndu-se pe de-alta reprezentantul unui fond general, contradicțiunea se manifestă oarecum simbolic
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
purtător al unui fond spiritual și organ al unei colectivități un om imprimat cu defectul dialectului (ca predictor bisericesc sau ca orator politic) cu-atît mai zgârietor o să influințeze asupră-ne contrastul ce l-am dezvoltat mai sus. Căci aicea contradicțiunea oratorului înrădăcinat pe de o parte în spiritul local, făcîndu-se pe de-alta reprezentantul unui fond general, contradicțiunea se manifestă oarecum simbolic în pronunția lui cea colorată de dialect. Și oratorul trebuie-așadar să caute, pentr-o influință deplină, ca să se emancipeze
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
contrastul ce l-am dezvoltat mai sus. Căci aicea contradicțiunea oratorului înrădăcinat pe de o parte în spiritul local, făcîndu-se pe de-alta reprezentantul unui fond general, contradicțiunea se manifestă oarecum simbolic în pronunția lui cea colorată de dialect. Și oratorul trebuie-așadar să caute, pentr-o influință deplină, ca să se emancipeze de dialect; un singur sunet care neaduce-aminte aspru de provincia din care-a răsărit poate să-l aducă în momentul cel mai grav ca să piardă tot efectul. Cu desăvârșire se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
un singur sunet care neaduce-aminte aspru de provincia din care-a răsărit poate să-l aducă în momentul cel mai grav ca să piardă tot efectul. Cu desăvârșire se prezintă însă pretențiunea asta a emancipărei de dialect la artistul reprezintator. Daca oratorul politic or religios mai poate influința încă prin fondul pe care-l pertratează și-l provoacă din pieptul său, daca poate să nulifice lipsele pronunției și genantul dialectului prin însușiri mari a orațiunei sale, precum o logică impozantă, o putere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sale, precum o logică impozantă, o putere de convingere imanentă în adâncimea sufletului său, și prin personalitatea plină de entuziasm și inspirată, daca le poate face toate astea, da! însă la actor... toate astea-s cu neputință. Anume cel dentîi, oratorul, ne frapează cu deosebire prin fond și prin modul cum acel fond prinde în el formă proprie și creatorie. În orator totdeuna se pronunță o personalitate proprie, deosebită, căruia-i privim lesne printre degete dacă ni se prezintă ca o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
inspirată, daca le poate face toate astea, da! însă la actor... toate astea-s cu neputință. Anume cel dentîi, oratorul, ne frapează cu deosebire prin fond și prin modul cum acel fond prinde în el formă proprie și creatorie. În orator totdeuna se pronunță o personalitate proprie, deosebită, căruia-i privim lesne printre degete dacă ni se prezintă ca o ființă de-o nuanță prea individuală. Însă actorul, el desfășură un fond ideal și care aparține artei (nu lui). De-aceea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
care aparține artei (nu lui). De-aceea și pronunția trebuie să corespundă cu desăvârșire cu idealitatea fondului, adecă și sunetul sensibil trebuie să fie un purtător acomodat intuițiunei poetice. A doua iar actorul intendează tezaurele poetului, el nu stă ca oratorul, ca un individ înaintea noastră, care-și poartă singur afacerile sale, ci el e cufundat în masca sa. Noi ascultăm așadar prin fondul oarecum obiectiv al artei. Daca acolo se manifestă vrun dialect, deodată vedem înainte-ne pe omul individual
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pe omul individual care se obrăznicește afară din rolul său și care devine, cum am zice, un econom necredincios cu averea poetului ce i se-ncredințează lui. n îl batjocorește, își râde poet! Aceasta-i cauza absolută de ce până și oratorului i se poate ierta cu mult [mai] degrabă un defect dialectic decât actorului. de Dezvoltarea noastră se pronunță totodată prin asta absolut și ne-ncongiurabil pentru legea emancipărei de dialect pentru artiștii reprezintători. Actorul să fie liber de dialect, va să zică el
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a strecurat în urechea sa și a prins rădăcini, el a apucat prin asta cu mult înaintea acelora cari cu osteneală abia trebuie să se ridice în elementul cel curat al limbei lor. Când Quintilian cere ca la creșterea viitorului orator să se ia în băgare de seamă tocmai și aceea cumcă până și doicele să vorbească fără greșele, pentru că pe ele le aude copilul mai întîi își vorbele lor caută a le reproduce imitîndu-le de bună seamă cumcă el a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de puțin cunoaște limba germană pentru sine o ținoare sunetală materială, ci face acest coprins să atârne de la însămnătate, totuși în esențial lungimea și scurtimea vocalelor e otărîtă pentru pronunțare. De-aceea e una din pretențiunile cele mai esențiale ale oratorului de-a da drept acestor lungimi în pronunție și de-a le distinge de scurtimi. A doua combinare într-adevăr a vocalelor, care nu se-ntemeiază pe repetarea numai a aceluiași sunet, este împreunarea a două vocale diferite într-o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
că se contrag diftongii a, o, u, pe cari pentru compozițiunea trebuie sa-i considerăm de diftongi în e și i, sau diftongii se slăbesc peste tot în pronunție (au în ei, eu în ei). Din păcate mulți actori și oratori sânt marcați cu această greșală, care la rândul ei esercită totodată o influință simbolică. Diftongii ceia cărora prin pronunție li s-a răpit dreptul lor, cu cât slăbirea sunetului e mai marcată cu-atîta trezesc mai mult în noi închipuirea ordinarului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de-aceea și în pronunție sânt așa de ușor de confundat încît provincii întregi germane află într-asta o greutate mai neînvingibilă pentru pronunția corectă. De-a ține bine aceste distincțiuni va trebui să fie o grijă de căpetenie a oratorului, dar mai cu seamă a actorului. O schimbare și o confundare a acestor sunet [e] produce un efect cu desăvârșire comic. Un consonat capabil, prin aspirațiune premergătoare, de orce scărire este consonantul s; acesta se naște ca o aspirațiune strânsă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
prin aceasta ni se impune binefăcătoarea siguranță cumcă vorbitorul mai posedă încă un escedent de putere în sine pe care încă nu l-a întrebuințat. Când însă Cicero ni adaogă ca să lăsăm pe cântătorul de flaut acasă (făcînd aluziune la oratorul L. Gracchus, care în genere când vorbea avea după el un om espert cu un mic flaut de fildeș, care prin tonul fluierului său trebuie să-l rețină de la estreme întru întrebuințarea vocei sale), atunci el nu esprimă cu aceasta
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
toate acestea își au cauza lor în lipsa portamentului, prin care tonul e pus în stare de-a lăsa să vină la îndreptățirea sa deplină întreagă copiozitatea singuratecelor elemente. Cultura portamentului ni se arată așadar ca o condițiune neîncongiurată pentru orșicare orator, pentru că numai portamentul singur e în stare de-a reda (wiederzugeben) aceea ce, după natura sa, cere o espresiune de gravitate. Întreaga regiune a liniștei ideale, a clarității și a judecății reci, narațiunea or descrierea minuțioasă și pitorească (zugrăvitoare), esperiența
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
își are firește rădăcina în puterea de-a lăsa să răsune vocala și diftongul. Căci numai pe ele poate să persiste tonul, consonanta dispare îndată ce organul vorbirei a pronunțat-o. De-aceea încă la dezvoltarea vocalelor am pretins și de la orator vocalizarea ca condițiune neapărată pentru cultivarea portamentului. Spre scopul acesta să se citească [mai] cu seamă și cu mare îngrijire piese de acelea în cari întreaga compozițiune, caracterul și metrul silesc oarecum vocea la persistență (Verweilen), unde alergarea nimicește la
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a domina și asupra acestui proces natural. Măsura pentru suficiența respirărei e într-adevăr foarte relativă, după cum e și organizațiunea, și un suflet (Atem) care ajunge mult și nu se sfârșește curând e o mare favoare a naturei pentru un orator, însă și o respirare scurtă se lasă întinsă prin esercițiu și se dă mărită până la o persistență admirabilă. Varietatea organizațiunei se-nțelege de sine că face imposibilă o lege absolută pentru actul respirațiunei în vorbire. Cine e tare organizat în privința
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cari pretind întreagă intensitatea tonului, spre {EminescuOpXIV 306} a înzestra ace[l]ea cu deplina putere a tonului cari, prin sensul și prin intuițiunea lor poetică, cer acea putere din motive estetice. Se-nțelege că pauza ce și-o concede oratorul nu poate fi decât foarte mică, și respirarea însăși nu poate să se-ntîmple decât neobservabilă. Mai puțină greutate este când tocmai finea versului colidează cu întretăierea (pauza) pe care si-o face oratorul spre a câștiga pentru cele următoare deplina
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-nțelege că pauza ce și-o concede oratorul nu poate fi decât foarte mică, și respirarea însăși nu poate să se-ntîmple decât neobservabilă. Mai puțină greutate este când tocmai finea versului colidează cu întretăierea (pauza) pe care si-o face oratorul spre a câștiga pentru cele următoare deplina putere a tonului, pentru că finea versului ca atare concede deja o mică pauză în timp. 0 arte mai mare e de trebuință unde o asemenea întretăiare nu e favorizată de nimica și stă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dătorie de-a-l dezvolta după un plan. Ea, începînd de la fraze cu mai multe membre, va trece la perioade împletite de proză, spre a studia în ele artea respirărei, adică împărțirea răsufletului ce e corectă și scărită după sensul vorbei. Oratorul câștigă astfel conștiința propriei sale măsuri și câștigă în putere de-a respira, tactul pentru economia lui și-o 391 vabilitate de-a-l intercala fără ca să se observe. După aceea trebuie să treacă la opere poetice de o periodologie mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
propunem această măsură când avem intenția de-a propune una mai bună", va zice sofistul diversiunilor artificioase. Vedem dar că sofisma are aproape totdeuna izvorul ei într-un interes al situației și că, p[r]in puterea lucrurilor, nu există orator politic care să se suie la tribună fără ca vro sofismă să [nu] se urce alături cu el. De aci rezultă pentru cei ce vor avea a-l combate, precum și pentru. cei cari-l asculta ca judecători, extremă importanță a unei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
neașteptat pentru reuniunea editorilor thailandezi și pentru domnul care tocmai vorbea. Ochiul meu scormonitor, intrat, prevestitor, în alertă, căpătase finețea unui scaner. Disjuncția dintre expresia de pe fața doamnei, împrumutată de la membrii asistenței (privire absorbită, concentrare maximă, interes vădit pentru spusele oratorului), și jocul mâinilor, care avea logica lui și care dezvolta o cu totul altă partitură, m-a fascinat. Pe antebrațul stâng, colega mea ținea o poșetă pe care a mutat-o discret cu mâna dreaptă mai aproape de cot. "Dumnezeule, mi-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din sufragerie, iar eu comparam stiva aceea cu un zgîrie-nori, un cuvînt care se potrivește mai bine, Într-adevăr, unor cărți de rugăciuni decît unor imobile. Predica era Întotdeauna unul din momentele importante. Surorile mele și cu mine aveam un orator favorit, abatele Delval. Ne venea tare greu să ne reținem hohotele de rîs chiar și atunci cînd aborda subiecte grave, cum ar fi moartea sau iadul. Își puncta fiecare dintre fraze Înălțîndu-și brațele și făcînd să-i tremure mîna. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]