1,898 matches
-
iar una nu altundeva decât la Laboratorul de medicină experimentală, cel care prepara vaccinul antiholeric 582. Profesorul Cantacuzino observa că, odată cu încetarea acestei epidemii, la noi "nu s-a mai auzit vorbindu-se de holeră pe toată durata războiului, în pofida ostenelilor, lipsurilor, mizeriilor și epidemiilor intercurente (tifos exantematic și febră recurentă). Această frumoasă victorie profilactică se datorește numai vaccinării aplicate pe scară mare, cu tenacitate, vigilență și încredere". Date fiind împrejurările în care a luat naștere, epidemia din 1916 s-ar
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
se părea tot aceea de a nu le mări muncitorilor leafa, deși viața se scumpise. Ce-i rămâne unui dogar de făcut când dogăritul e pe ducă? Nu-ți schimbi meseria cu una cu două, după ce ți-ai dat atâta osteneală s-o înveți; iar meseria lui era cu deosebire grea și cerea ucenicie lungă. Un bun dogar, care să se priceapă să încheie bine doagele, strângându-le cu ajutorul focului și al cercurilor de fier, fără să folosească nici rafia, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de milă treziră în fiul lor, băiat voinic și sportiv, dorința de a-l lua sub aripa lui ocrotitoare pe Jonas, pe care-l admira încă de pe acum, văzându-l cum izbutește în toate fără să-și dea prea mare osteneală. Admirația și bunăvoința se potriviră bine laolaltă, transformându-se într-o prietenie pe care Jonas o primi, așa cum primea totul, în chip firesc și încurajator. Când, fără să se fi omorât din cale afară, își terminase studiile, norocul îi surâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
așa descoperi Jonas pictura. Pentru prima oară în viața lui se simți cuprins de un zel neistovit, de care nu se crezuse niciodată în stare; începu curând să picteze de dimineața până seara, și, tot fără nici cea mai mică osteneală, excela în acest domeniu. Nimic altceva nu părea să-l intereseze și numai printr-o minune se putu însura la vârsta cuvenită; pictura îl acapara cu totul. Ființelor și împrejurărilor obișnuite din viață nu le rezerva decât un surâs binevoitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pământului groparii zvârleau lut galben, lipicios... Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur, cercetător și cu dispreț. Priveliștea îl supăra, deși căuta să nu-și dea pe față nemulțumirea. În dreapta era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și-a găsit în copil o țintă de viață. Sufletul ei plin de credință în Dumnezeu a avut chiar momente de îndoială: oare nu-și iubește odrasla mai mult decât pe Atotputernicul? Ca să-și împace conștiința, și-a dat mare osteneală să sădească în inima micului Apostol adorarea Domnului. Astfel întîile amintiri ale copilului au fost stăpânite de un Dumnezeu bun, blând și iertător care, în schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii pe pământ și veșnică fericire în cer. În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Mi s-a spus că voi comanda divizionul al doilea... ― Atunci sunteți comandantul meu! strigă Apostol înviorat. Un motiv mai puternic să vă repet invitația. ― Iar eu am s-o primesc, prietene, fiindcă, drept să-ți spun, mă cam apasă osteneala și emoțiile! zise căpitanul cu o voce mai sinceră. Doctorul fără somn trecu în odaia cea mare, iar sublocotenentul mai ceru o sticlă de vin soldatului care nu isprăvea deloc lucrul la masa de alături... În uliță Klapka și Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu l-ar fi auzit. 5 Apostol Bologa își luă în primire bateria, mai stătu puțin de taifas cu comandanții de secție și apoi coborî în adăpostul subpământean să se odihnească. Se întinse pe patul de scânduri. Era prăpădit de osteneală și de nesomn, căci toată noaptea se zvârcolise, dar acum sufletul i se ușurase, parcă ar fi scăpat dintr-o cameră de tortură și parcă toate zbuciumările ar fi rămas acolo, în satul cu spânzurătoarea... De afară cobora o înfumurare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mult pot să ușurez, în anume cazuri, cum e cazul locotenentului, de pildă... Da! Negreșit, trebuie să ușurăm... Cum e încă slăbit de boală, vreau să-l feresc de greutățile frontului și o să-l întrebuințăm într-un serviciu mai fără osteneli mari... Uite, să treacă la coloana de muniții! Așa-i?... Căci noi suntem umani... Noi... armata noastră... Unde aiurea și-ar mai bate capul un comandant să menajeze asemenea scrupuluri?... Ce zici, domnule maior? S-a mai pomenit atâta umanitate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
simți o mână ușoară, puțin rece și aspră. Sub atingerea aceasta, clocotul minții se mulcomi repede, ca sub puterea unui farmec, și somnul coborî ca o alinare dulce... Când se trezi, auzi un glas străin lângă dânsul. Simțământul de grea osteneală îi zăcea și acum în oase, încît nici nu ridică pleoapele, căznindu-se doar să recunoască glasul care-i mormăia în urechi: " E doctorul Meyer! se gândi apoi dumerit. Vasăzică, sunt bolnav..." Deschise ochii să se convingă. Privirea lui întîlni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un genunche, când pe cellalt, uitîndu-se numai în tavan la pironul de care atârna lampa. Telefonistul întorcea capul deseori, curios, dorind amănunte și neîndrăznind să întrebe nimic. Liniștea și lumina pătrundeau în sufletul lui Apostol ca într-o casă pustie. Osteneala îi omorâse toate gândurile. Ridică mâna stângă să-și scoată casca și auzi un tic-tac. Își văzu ceasornicul la braț și murmură cu bucurie: ― Uite că ceasornicul... Își aruncă ochii pe cadranul alb și continuă: E de-abia unu... De-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în spatele acaretelor, și fântâna cu cumpănă în mijlocul curții... Numai soarele lumina mai vesel, și oamenii, din ogradă, din ferestre și chiar din uliță, se opriseră în loc, uitîndu-se la ofițerul între baionete, cu hainele murdare și rupte, cu fața tăbăcită de osteneală și de emoții... Apostol simțea toate privirile ca niște săgeți drept în inimă și iar începu să bolborosească: "Dumnezeu... Dumnezeu..." ca o apărare împotriva rușinii grele ce-i moleșea întreaga ființă. Avea privirile țintite spre vârfurile prunilor înfloriți ce se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cariera fiind negustor de sclavi Și sărăcind căzuse din treaptă-n treaptă - numa Un om îi scăpă gâtul de nodul unui laț. Galerian pe fugă și osândit la moarte Călcă-ntr-o noapte-orașul cel mare și căzu Pe strade d-osteneală, de foame - și pe soarte El blestemă, - De ziduri s-apropiă, șezu. Întinse mâna neagră la trecători, dar nime Nu se uita la dânsul; cum lumea se trecu Nepăsătoare... atuncia pierdut de-amărăciune A vrut să se denunțe, să strige cine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nealții, la suferințe grele Unesc cu ele știrea nimicniciei mele. Sfânt n-am nimic, în bine nu cred și nici în rău. Viața mea aceasta nici vreu și nici n-o vreu; Nepăsător la toate, de lume apostat, A vieții osteneală o simt și n-o combat. Aș râde doar de viață, disprețuind-o toată, Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcată, Muncind în mine însu-mi voința-n orice nerv, Peirea cea eternă din mine să o serv. Dar vai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Diplomații știu cel mai bine să rostogolească omleta și să învârtă clătita. Dacă ți - e frică de sclavi, eliberează - i! Sărăcia și talentul - două belele năzuroase. Necazurile ne sunt date ca să ne putem proba generozitatea și iubirea față de semeni. Singura osteneală a celor mai mulți oameni e să existe. Mulți bărbați s - au domesticit : gătesc, spală, calcă și, la nevoie, latră prin curte. Fără cel puțin o generație de caracter, o țară nu poate ieși din mocirlă. Crizele, de orice fel ar fi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
-ți convine! Dar nu da cep urii. Gardienii îi păzesc pe demnitari și pe infractori. In mod cert, nu suntem canibali; ne hrănim doar cu cadavre. Necazurile ne sunt date ca să ne putem proba generozitatea și iubirea față de semeni. Singura osteneală a celor mai mulți oameni e să existe. Mulți bărbații s-au domesticit: gătesc, spală, calcă și la nevoie latră prin curte. Fără cel puțin o generație de caracter, o țară nu poate ieși din mocirlă. Crizele de orice fel ar trebui
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
dat seama când ieșeanul mă ia la vale: -Ce zici tu? Aista habar nu are ce și cum devine treaba cu biserica asta. Ei uite că n-ai brodito, vere. Află că biserica a fost zidită între anii 1795-1806, cu osteneala ieromonahului Vartolomeu și a credincioșilor din Târgușorul Nicolinei și că înaintea ei a existat o biserică din lemn înconjurată cu zid. Din pisania bisericii aflăm că la zidirea ei s-au folosit și materiale provenite de la biserica Galata din Vale
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pot spune așa? Păi unul ar fi vânzătorul viei, Dima, cămăraș (călăraș) de Țarigrad, și apoi sfințiile lor călugării “de la sfînta mănăstire a domniei mele, nou zidită, care se cheamă Bîrnova” - după cum spune vodă. Întrebarea-i dacă treaba asta a meritat osteneala lui vodă? Eu aș spune că da, fiindcă este vorba de “patru fălci de vie, cu crame și cu grădini și cu îngrădire și cu tot venitul”. Cred că nu ai rămas cu gândul că vierii de pe aici erau toți
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
duce-n sine acel grăunte de mulțămire care s-a născut din acea primă mișcare ce-a scos caosul din echilibru. Moartea, cum înțelepciunea e echilibrul gîndirei, este echilibrarea esistenței. Ea este înțelepciunea vieții, rezultatul final a toată munca și osteneala noastră; cine gândește des că are să moară acela-i așa d-înțelept. Dacă însă din moarte poți învăța înțelepciunea e un semn că însăși înțelepciunea și liniștea trebuie să semene morții. Liniște, somnul etern - e așa de scurtă adormirea. A
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
forma dânsului. (Nașterea conceptului). Nașterea sau începutul concepturilor sau se poate prefira în privire cătră formă sau în privire cătră materie. În privire cătră materie, când se întreabă: de unde se nasc concepturile? De ni sunt nouă acestea înăscute sau prin osteneală și iscusință câștigate. Însă fiindcă în logică ne depărtăm de toată materia cugetărei și numai forma privim, răsărirea concepturilor cea materială o mărginim cătră metafizică; iară în privirea formei se prefiră răsărirea concepturilor când se întreabă: cum formează mintea noastră
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
târzie sunt ca doftorii târzii. [7] Cine face prea multe intrigi nu face nici una. Prea bat la ochi și râzi de urzitorul lor. [8] Oameni învățați se-nșală mai ades în judecata lor asupra oamenilor. Ocupați cu nemurirea, nu-și dau osteneala de-a cerceta interiorul omului. [9] Caracterul oamenilor e tipărit în fața lor. Toate pasiunile cauzează trăsuri deosebite în față. De durată lungă fiind, trăsurile rămân neșterse. [10] Tot ce-i cu putință se și-ntîmplă în cursul vremei în lume. De
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
spre a umili pe-un Apoll, care merită tămâie. Merit și calități sunt pentru lume o provocare la duel. [35] Pasiunea are cazuistica ei proprie. [36] Un om în nevoie care-și ușurează inima cătră un amic poate fără multă osteneală să lungească vorba fără s-o prea bage de samă. [37] Un amor adormit nu-și dovedește tăia cu mai multă vehemență decât când despărțirea sau un asemenea eveniment îl amenință cu moarte. [38] Viața noastră e o eroare perpetuă
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
închiși, într-un val de durere care se disipa... îi deschise și se priviră de aproape. Zări aceleași lumini dure, solzi căprui în degrade spre negru ce-i încercuiau pupila și pe care le știa atât de bine. Îi dispăruse osteneala ca prin farmec și fața i se transfigură la gândul că sunt împreună. A fost suficient! Înțelesese și mai bine... va face orice să fie la un loc! Când a fost adus, inconștient, era de gardă... i-a făcut primele
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
fost de nouă sute șaizeci și nouă de ani; apoi a murit. 28. La vîrsta de o sută optzeci și doi de ani, Lameh a născut un fiu. 29. El i-a pus numele Noe, zicînd: "Acesta ne va mîngîia pentru osteneala și truda mîinilor noastre, care vin din acest pămînt, pe care l-a blestemat Domnul." 30. După nașterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci și cinci de ani; și a născut fii și fiice. 31. Toate zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
simbria. 42. Dacă n-aș fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mîinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și osteneala mîinilor mele, și ieri noapte a rostit judecata. 43. Drept răspuns, Laban a zis lui Iacov: "Fiicele acestea sunt fiicele mele, copiii aceștia sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea, și tot ce vezi este al meu. Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]