2,363 matches
-
otomani și alți principi musulmani. În practică otomană, aceste războaie erau purtate împotriva principilor anatolieni din sec. XIV-XV, mamelucilor și șahilor persani. În ceea ce îi privește pe principii anatolieni se atacau reciproc pentru încălcau prevedereile sfinte. Principalele argumente utilizate de otomani pentru a legitimă războiul sfânt împotriva musulmanilor: acuzarea de trădare a „războiului sfânt”, adirmarea primordialității în lumea islamică și a calității de moștenitori ai selgiucizilor, calificarea safavizilor drept „necredincioși” ( kafirler) și „eretici ( mulhidler). Nu se referea la faptul ca principii
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ÎI apare argumentul conform căreia dinastia otomană avea descndenți până la Oguz Han, fiind adevărații moștenitori ai oguzilor. Războaiele împotriva safavizilor. La începutul sec. XVI, șahul Ismail proclama șiismul că religie oficială a statului sau și încerca să îl extindă. Problemă otomanilor era acea că în Anatolia tot mai mulți musulmani se coverteau la șiism. Începând cu Selim I, sultanii vor cere șeyh ul-Islam ca să legitimieze declanșarea ostilităților împotriva unui grup de musulmani, respectiv a Iranului șahilor safavizi. Somația este primul pas
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Casă Războiului trebuia să se diminueze progresiv, în favoarea Casei Islamului, astfel că termenul de harbî era asociat cu inamicul potențial al musulmanilor. În concepția hanefiților, harbî erau atât supușii statelor creștine care nu încheiaseră tratate de pace și comerț cu otomanii, cât și supușii unui principe ce aveal legământ cu sultanul. Acest atribut nu era atribuit doar persoanelor, ci și bunurilor ( mărfuri, corăbii) și teritoriilor. ( juriștii unor alte școli juridice îi desemneau harbî doar pe necredincioșii cu care musulmanii nu încheiaseră
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
martiri pentru cei uciși în luptă, „dreptul sabiei” asupra teritoriilor cucerite etc. Scopul final al djihad-ului era reprezentat de impunerea seri at-ului în Casa războiului. Prin urmare, războiul sfânt era orientat numai împotriva comunităților nemusulmane, iar în sec. XIV-XV, otomanii nu aveau nevoie să justifice acest război în fața comunității musulmane ( ulterior, cu cat entuziasmul pentru djihad a scăzut, a fost trebuit să se facă apel la seyh ul-Islam, care legitimă declanșarea războaielor și mobilizarea trupelor otomane). Astfel că orice victorie
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
că persoanele care se revoltă împotriva suveranului, nu se supun ordinelor sale sau care atacă posesiunile sale. Cei care își renegau credință musulmană sau se revoltau invocau argumente din Coran, considerând că autoritatea centrală a trădat însemnele religiei musulmane. Războaiele otomanilor din sec. XIV-XV, cele împotriva mamelucilor și cele împotriva safavizilor aveau nevoie de o justificare. În general, toți musulmanii erau conștienți că războiul împotriva coreligionarilor era contrar seri at-ului. Prin urmare, de multe ori principii anatolieni i-au acuzat
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sec. XIV-XV, cele împotriva mamelucilor și cele împotriva safavizilor aveau nevoie de o justificare. În general, toți musulmanii erau conștienți că războiul împotriva coreligionarilor era contrar seri at-ului. Prin urmare, de multe ori principii anatolieni i-au acuzat pe otomani că încălcau seri at-ul. Principalele argumente folosite de otomani pentru a-și justifica aceste acțiuni erau următoarele: 1)acuzarea de trădarea a războiului sfânt de către acești musulmani; 2)afirmarea primoridalității în lumea islamică și a calității de moștenitori al
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
nevoie de o justificare. În general, toți musulmanii erau conștienți că războiul împotriva coreligionarilor era contrar seri at-ului. Prin urmare, de multe ori principii anatolieni i-au acuzat pe otomani că încălcau seri at-ul. Principalele argumente folosite de otomani pentru a-și justifica aceste acțiuni erau următoarele: 1)acuzarea de trădarea a războiului sfânt de către acești musulmani; 2)afirmarea primoridalității în lumea islamică și a calității de moștenitori al selgiuchizilor și 3) calificarea safavizilor drept necrediincioși ( kâfirler) și eretici
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
a-și justifica aceste acțiuni erau următoarele: 1)acuzarea de trădarea a războiului sfânt de către acești musulmani; 2)afirmarea primoridalității în lumea islamică și a calității de moștenitori al selgiuchizilor și 3) calificarea safavizilor drept necrediincioși ( kâfirler) și eretici ( mulhidler). Otomanii considerau că doar ei purtau războiul sfânt împotriva dușmanilor Islamului. Astfel că atunci când se aflau în conflict cu alti emiri musulmani, turcii lansau prin fetva-le acuzații de trădarea la adresa jihadului, datorită faptului că îi împiedicau să poarte djihad. Prin urmare
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
a musulmanilor, atunci lupta împotriva coreligionarilor care prin acțiunile lor împiedicau desfășurarea războiului sfânt era una din responsabilitățile sultanului. Treptat, gaza-ua împotriva emirilor anatolieni se transformă în sec. XV dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu ii puteau atacă pe creștini, daca sptaele lor nu era asigurat ( cazul luptelor împotriva emirului din Kastamonu și a lui Karamanoglu). În contextul luptelor împotriva emirilor anatolieni, otomanii au început să construiască diverse argumente pentru a-și legitimă acțiunile
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
dintr-un război ofensiv într-unul defensiv, în contextul în care otomanii nu ii puteau atacă pe creștini, daca sptaele lor nu era asigurat ( cazul luptelor împotriva emirului din Kastamonu și a lui Karamanoglu). În contextul luptelor împotriva emirilor anatolieni, otomanii au început să construiască diverse argumente pentru a-și legitimă acțiunile belicoase. Prin urmare, în sec. XV apare tradiția conform căreia „Casa lui Osman” se trăgea din legendarul Oguz Han, strămoșul oguzilor. În acest context, dinastia otomană era superioară tuturor
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
militari erau reprezentanți de cei care mureau fiind uciși pe calea lui Allah ( adică pe calea djihad-ului), iar cei civili erau musulmanii care își pierdeau viața din cauza unor rebeli, tâlhari sau chiar a unor alți musulmani. În contextul confruntărilor dintre otomani și creștini, mulți musulmani murea de-a lungul cursului Dunării, motiv pentru care fluviul a primit denumirea de „Dunărea însângerata” sau ”Dunărea apă de gâzii”. Somația ocupă un loc aparte în tratatele de drept islamic al popoarelor. În perioada clasică
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
foc. Funcțiile ienicerilor erau zdrobirea trupelor ianimice, rezistentă la atac inamic prin disciplină de fier și prin echipament potrivit, păzirea fortărețelor. În urma acțiunilor, aceștia erau avansați pe linie administrativă ( până la funcția de mare vizir) sau li se acordă un timar. Otomanii nu cunoșteau tehnică construiții tunurilor. Specialiștii germani erau chemați pentru echiparea trupelor tereste și a marinei cu guri de foc. În 1453, Orban a primit un timar pentru serviciile aduse lui Mehmed ÎI ( el le-a construit un tun imens
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
-ul este sprijinit de autoritatea sultanului. Statul otoman a fost unul teocrat, iar în cadrul lui sultanatul avea o functie fundamentală. Sultanul era un slujitor al șer'iat-ului. Rațiunea de stat era un factor important în cadrul guvernării otomane. Există la otomani concepția universalista, conform căreia sultanul este singurul conducător adevărat, căruia trebuie să se supună ceilalți principi. Această concepție a avut consecințe în zona politico-militară, juridică și diplomatică ( această concepție este impusă doar în sec. XVIII) Titlurile care sunt aplicate în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ci erau compuse din oameni de diferite religii și origini etnice. Studiile cercetătorilor din zilele noastre arată că în imperiu există o viața culturală foarte bogată și colorată. În ciuda unor păreri foarte larg răspândite, deși erau purtătorii unei culturi nomadice, otomanii au interacționat armonios cu culturile cu care au intrat în contact. La origini, otomanii aparțineau culturii central-asiatice. Otomanii au asimilat mai tarziu cultură persana și bizantina în felul lor de viață în loc să fie asimilați din punct de vedere cultural de către
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
zilele noastre arată că în imperiu există o viața culturală foarte bogată și colorată. În ciuda unor păreri foarte larg răspândite, deși erau purtătorii unei culturi nomadice, otomanii au interacționat armonios cu culturile cu care au intrat în contact. La origini, otomanii aparțineau culturii central-asiatice. Otomanii au asimilat mai tarziu cultură persana și bizantina în felul lor de viață în loc să fie asimilați din punct de vedere cultural de către aceste culturi superioare. Dacă luăm în considerare folclorul turcesc sau artă elitelor otomane, vedem
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în imperiu există o viața culturală foarte bogată și colorată. În ciuda unor păreri foarte larg răspândite, deși erau purtătorii unei culturi nomadice, otomanii au interacționat armonios cu culturile cu care au intrat în contact. La origini, otomanii aparțineau culturii central-asiatice. Otomanii au asimilat mai tarziu cultură persana și bizantina în felul lor de viață în loc să fie asimilați din punct de vedere cultural de către aceste culturi superioare. Dacă luăm în considerare folclorul turcesc sau artă elitelor otomane, vedem că ele au conservat
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de triburi turcice s-au convertit la Islam și au început să propage nouă credință mai departe în Turkestan. Procesul de convertire a fost încheiat cu mult timp în urmă nașterii Imperiului Otoman. Înainte și după cucerirea Constantinopolelui în 1453, otomanii au oferit creștinilor care fuseseră cetățeni bizantini privilegii speciale. Creștinii au devenit supuși otomani, nu și supuși ai Islamului sau Legii Islamice (Sharia). Statul otoman nu a dus niciodată o politică oficială de convertire, nici la nivel de grupuri etnice
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
anului 2008, numită în vechime și Arabia Fericită (Arabia Felix). De-a lungul secolelor, mulți au fost cotropitorii care nu au putut rezista ispitei de a pune mâna pe această țară minunată, ca de exemplu, etiopienii, persanii, britanicii, rușii, portughezii, otomanii... Precum o prăjitură pe care se ceartă niște țânci prea pofticioși, țara s-a rupt treptat în două. Yemenul a suferit războaie civile, și unificat în 1990, încă mai suferă de pe urma rănilor. În fruntea țării este un președinte, a cărui
Nojoud Ali () [Corola-website/Science/329015_a_330344]
-
treptat, încorporați în ramura șiită duodecimană. Mișcarea zaydită în Yemen a apărut în 897 prin Yahya ibn al-Ḥusayn. În ciuda luptelor interne pentru succesiune și a atacurilor ismailite, statul yemenit și-a păstrat independența până în 1539 când a fost cucerit de otomani, devenind astfel o provincie otomană. În urma destrămării Imperiului Otoman imamul Yahya a rămas la putere în Yemen, până în anul 1948 când a fost asasinat, într-o încercare de preluare a puterii. În ciuda acestui fapt, planurile au fost dejucate de fiul
Zaidism () [Corola-website/Science/329060_a_330389]
-
a fost una foarte scurtă ca urmare a izbucnirii Primului Război Balcanic. Guvernul a încercat să facă față rigorilor războiului și a emis un decret pentru recrutarea cetățenilor nemusulmani în armata imperială. Această măsură s-a dovedit tardivă. În urma conflictului, otomanii au pierdut controlul asupra Albaniei, Macedoniei și Traciei vestice. Pe 5 august 1912, guvernul a hotărât să suspende activitatea parlamentului. Chiar mai înanite de aceasta, parlamentarii au votat „Legea prevenirii banditismului și rebeliunii”, care era gândită să prevină mișcările secesioniste
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
Asia Centrală, odată ce Imperiul Rus ar fi fost alungat de regiune. Trebuie amintit că doi lideri din acele vremuri, Enver Pașa și Ahmed Djemal, aveau să moară în luptele dintre musulmanii anticomuniști și autoritățile bolșevice după victoria Revoluției Ruse și înfrângerea otomanilor în Primul Război Mondial. CUP a avut o poziție particulară față de armeni, în care nu avea încredere și împotriva cărora a luat măsuri represive. Prima ofensivă importantă a turcilor din timpul Primului Război Mondial a fost o încercare eșuată de alungare a
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
fugă din țară sa fie puși sub acuzație. Această cerință a fost introdusă și în prevederile tratatului de la Sèvres, care avea să pună capăt în mod oficial luptelor dintre Aliați și Imperiul Otoman. Britanicii au pus sub acuzare 60 de otomani, pe care i-au considerat responsabili pentru atrocitățile din Malta, unde de altfel au fost programate să aibă loc ședințele de judecată. Guvernul otoman a arestat peste 100 de responsabili militari și politici până în aprilie 1919 și a declanșat o
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
între Armata Imperială Rusă condusă de generalul-conte Mihail Andreievici Miloradovici și garnizoana otomană rebelă din Giurgiu. Agent al politicii imperiale ruse, Manuc a luat parte la negocierile din anul 1812 pentru elaborarea Tratatului de la București dintre Imperiul Rus și cel Otoman, care s-au desfășurat la hanul său din București. Țarul Alexandru I i-a conferit titlul de "cavaler al Ordinului Sfântul Vladimir". După terminarea războiului ruso-turc, el părăsește Bucureștiul și își lasă numeroasele sale afaceri pe mâinile unor oameni de
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
a avut loc în timpul războiului Ruso-Austro-Turc din 1787-1792. Rușii conduși de Suvorov, i-au învins pe otomani în repetate rânduri la Kinburn, Oceac și Focșani, și se apropiau tot mai mult de acest „avanpost turcesc” în regiune. În martie 1790, rușii au încercuit Ismailul, care avea la moment o garnizoană de 35.000 de soldați cu 200
Asediul Ismailului () [Corola-website/Science/330870_a_332199]
-
slabe acolo decât în alte locuri, evident în acel loc, concentrându-se atacul rușilor. La ora 8:00 rușii au pătruns în oraș, iar la 11:00 toate garnizoanele au fost anihilate. Rușii au jefuit orașul timp de 3 zile. Otomanii au suferit pierderi foarte mari, de cca. 30.000 de oameni, întreaga garnizoană fiind ucisă, rănită sau capturată. Rușii au au pierdut doar 5.350 de ostași, dintre care, 2.136 uciși.
Asediul Ismailului () [Corola-website/Science/330870_a_332199]