1,566 matches
-
o lupoaică... În timpul deplasărilor, urletul lor constituie apeluri de vânătoare prin „coduri sonore“, prin care indivizi izolați intră în comunicare, transmițându-și, probabil, informații.. ș.a.“ - Nu se poate să fie numai unul!... murmură moșierul cu glas tremurat, uitându-se către pădurar. - Hm...?! Același gând îi străfulgeră pe amândoi. Peste puțin timp, un alt fel de urlet, mai tânguitor și mai prelung frânse tăcerea codrului sfâșiind de jale, parcă, sufletul lumii. - Doi! ..zise boierul, abia șoptit, către pădurar. - Ș-o găsit perechea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tremurat, uitându-se către pădurar. - Hm...?! Același gând îi străfulgeră pe amândoi. Peste puțin timp, un alt fel de urlet, mai tânguitor și mai prelung frânse tăcerea codrului sfâșiind de jale, parcă, sufletul lumii. - Doi! ..zise boierul, abia șoptit, către pădurar. - Ș-o găsit perechea... murmură Anton. Din copaci, în tăcere, cădeau frunze uscate de pe crengile sure de promoroacă, spulberate de vânt cu sclipiri în razele lunii. Dar, liniștea codrului fu frântă de un alt urlet, parcă altfel ca celelalte... - Trei
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sclipiri în razele lunii. Dar, liniștea codrului fu frântă de un alt urlet, parcă altfel ca celelalte... - Trei... numără moșierul, tot mai înfricoșat, și fără să vrea își încleștă mâna pe patul armei. - Sunt în haită! murmură stăpân pe sine pădurarul. Deodată, mai mulți urlară în cor, ăuitul apropiindu-se vălurit, semn că urlau în fugă. Pădurarul aștepta în liniște, cu un calm desăvârșit. Boierul miji ochii, privind în zare, spre creasta Ciomaga... simțind în suflet galopări de fiare flămânde. De după
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
celelalte... - Trei... numără moșierul, tot mai înfricoșat, și fără să vrea își încleștă mâna pe patul armei. - Sunt în haită! murmură stăpân pe sine pădurarul. Deodată, mai mulți urlară în cor, ăuitul apropiindu-se vălurit, semn că urlau în fugă. Pădurarul aștepta în liniște, cu un calm desăvârșit. Boierul miji ochii, privind în zare, spre creasta Ciomaga... simțind în suflet galopări de fiare flămânde. De după creastă, din inima codrului, urletul lupilor, venea ca un zvon în surdină, din ce în ce
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
flămânde. De după creastă, din inima codrului, urletul lupilor, venea ca un zvon în surdină, din ce în ce tot mai înfricoșător. Lupii se apropiau ăuind în goană. - Numai foamea le dă îndrăzneală! șopti boierul. - Da, sunt înfometați! completă simplu, netulburat pădurarul, O rafală răscolind alte vârtejuri, spulberă pânza de zapadă. Vântul le bătea din față, aducându-le în nări mirosuri de om. - Ți‟i teamă, cucoani?!.. Îl întrebă calm Anton, simțindu-i frica din piept. - Da, Antoane... de ce să te mint
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
O rafală răscolind alte vârtejuri, spulberă pânza de zapadă. Vântul le bătea din față, aducându-le în nări mirosuri de om. - Ți‟i teamă, cucoani?!.. Îl întrebă calm Anton, simțindu-i frica din piept. - Da, Antoane... de ce să te mint! Pădurarul surâse, cu o liniște dezarmantă, apoi, adăugă zâmbind. - Hm!.. Altfel, pânda n-ar mai avea farmec..! - Așa‟i, Antoane, ai dreptate! Dar, iată că de după creastă apare un lup în alergare... Se oprește și se uită în jur prevăzător... Era
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
adulmecând în direcția vântului, cu aparentă indiferență. Se așează pe coadă, asemeni câinelui, întinse gâtul lung și gros spre lună, slobozind un urlet spre cer, tânguitor de-ți frângea inima de jale. Pe boier îl lua cu frig. Anuca, fata pădurarului 153 Pădurarul, simțindu-i spaima, îi șopti: - Farmecul, cucoani... farmecul începe a se simți..! Fiara stătea ca încremenită, sub clar de lună, adulmecând cu nările în direcția vântului. Sub razele lunii, proiectat pe cer, apare înspăimântător de clar. Cu gâtul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
direcția vântului, cu aparentă indiferență. Se așează pe coadă, asemeni câinelui, întinse gâtul lung și gros spre lună, slobozind un urlet spre cer, tânguitor de-ți frângea inima de jale. Pe boier îl lua cu frig. Anuca, fata pădurarului 153 Pădurarul, simțindu-i spaima, îi șopti: - Farmecul, cucoani... farmecul începe a se simți..! Fiara stătea ca încremenită, sub clar de lună, adulmecând cu nările în direcția vântului. Sub razele lunii, proiectat pe cer, apare înspăimântător de clar. Cu gâtul întins, parcă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ca ireale. Era ceva măreț... ceva maiestos, dar, și înfricoșător. - Trebuie să fie lupi din stepele ucrainiene... șopti boierul, mari, suri-cenușii, nu-s de pe la noi. - Da, de-o noapte, cel mult două...au trecut Prutul înghețat prin dreptul Fălciului, șopti pădurarul la ureche moșierului. În răstimpuri, toți își lungeau gâtul, cu botul în sus către lună, scoțând niște urlete atât de jalnice, parcă plângând, de-ți sfâșiau sufletul. Iar se lăsă o tăcere grea, mai apăsătoare și mai înfricoșătoare... Stăteau neclintiți
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
despre obiceiurile omului. Acum stăteau și așteptau... poate așteptau o greșeală a omului. Ei stăpâneau lumea, cu ochii lor ageri, cât sfredeleau în noapte depărtările. Urlau... urlau, urletele lor păreau rugăciuni la luna care-i încălzea cu razele ei reci. Pădurarul îi privea cu bucurie în ochi... nici un mușchi nu i se clintea pe față. Și moșierul îi urmărea cu admirație dar și cu teamă, cunoscându-le tactica de pregătire a atacului în haită. Siluetele, înșirate sus pe creastă, ca dăltuite
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe seninul cerului, erau ținte clare, dar distanța era la limita de bătaie a puștii. Moșierul trase cu coada ochiului către Anton, care îmbătat de plăcere, n-avea de gând să tragă... ridică el pușca și luă linia de ochire. Pădurarul cu un gest calm, fără să spună o vorbă îi apăsă arma în jos... și, se târî vreo zece pași în față. Apoi, cu o mișcare calmă luă linia de ochire, își pironi privirea pe lupul cel mai bine expus
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
După detunătură, văzduhul tăcu pe neașteptate iar depărtările oftară ușurate, parcă... Deodată hărmălaia de pe creastă amuți, și o tăcere adâncă se așternu peste tot... - Ne vor lua urma, după miros și ne vor ataca! zise moșierul îngrijorat. - Nu!... zise calm pădurarul și băgă degetul în gură și‟l ridică deasupra capului. Vântul și-a schimbat direcția. Și apoi, mai important pentru ei, acum este să-și stabilească o nouă erarhie în haită și noul conducător... Ei, dezorganizați nu atacă niciodată, mai
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o vorbă, fața îi căpăta ceva ciudat... iar o lacrimă i se prelinse pe obraz, pe care o șterse repede, cu dosul palmelor, să nu vadă moșierul. - De ce nu mai lăsat pe mine să trag, Antoane?!... - Hm?! zâmbi, puțin forțat pădurarul, privind într-o parte. Distanța era mai mare ca bataia armei, Cucoani!.. Ai fi dat alarma, și în câteva clipe erau peste noi. După o vreme, moșierul murmură... - Da, Antoane, ai dreptate! ..ai gândit bine... le‟i dat de lucru
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
încordate, gata să se arunce. Părea, parcă, nehotărât, pe care să-l atace întâi. Cu razele lunii în față, lupul apărea înspăimântător, ochii îi ardeau ca doi cărbuni aprinși, blana avea sclipiri argintii, iar luciul palid al colților Anuca, fata pădurarului 157 deveni strălucitor. Moșierul ca împietrit, simți că-l ia cu frig, fiori înghețați îi scuturau spinarea... Gânduri cumplite îi năpădiră mintea. Pentru o clipă se crezu pierdut, chiar cu Anton alături, gâtul uscat i se zbătu în sugrumare, se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
frig, fiori înghețați îi scuturau spinarea... Gânduri cumplite îi năpădiră mintea. Pentru o clipă se crezu pierdut, chiar cu Anton alături, gâtul uscat i se zbătu în sugrumare, se și vedea devorat. Pădurea se căsca în față tot mai mare... Pădurarul, cu o stăpânire de sine, înfricoșătoare, în fata morții, se uita adânc în ochii fosforescenți ai fiarei, atrăgându-i privirea, întinzându-și ușor mâna spre cuțitul din tureatcă; pentru o clipă, lupul părea să ezite, să aibă în căutătură, acea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nor; poate pentru a le pândi gândurile; pădurea tăcu... Moșierul rămase deznădăjduit, nu îndrăznea să deschidă vorba, parcă și prin el trecuse nevăzută umbra amară a acestui sfârșit. Ochii, de pe zăpadă, ca două bucățele de lună, îl căutau. Până acasă, Pădurarul nu mai deschise gura. Anuca i-a primit cu obrajii scăldați în lacrimi, pe care grăbea să-i șteargă cu dosul palmelor, zicând: „De ce i-ai omorât, tătai!...“ Moșierul făcu ochii mari de mirare. A doua zi, pădurarul i-a
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Până acasă, Pădurarul nu mai deschise gura. Anuca i-a primit cu obrajii scăldați în lacrimi, pe care grăbea să-i șteargă cu dosul palmelor, zicând: „De ce i-ai omorât, tătai!...“ Moșierul făcu ochii mari de mirare. A doua zi, pădurarul i-a povestit moșierului, de ce a jurat că nu va mai împușca lupi, decât, doar dacă-i nevoit. Moșierul a înțeles, dar o întrebare îi chinuia mintea... „De unde a știut Anuca lupii uciși, pe care i-a bocit...“ CAPITOLUL IX
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și o noapte... Anuca îl căuta disperată... Pentru el, din adâncurile codrului răsuna o chemare ancestrală... o chemare pe care o auzea numai el, și, ori de câte ori auzea această chemare tainică, tulburătoare și irezistibilă, se simțea silit să părăsească bătătura ocinei pădurarului, și pe Anuca... și să se afunde în codru, departe, apoi, tot mai departe, fără a ști nici încotro, nici pentru ce se duce... chemarea sunând imperios din adâncurile codrului. Dar... ori unde ar fi ajuns, în rătăcirile lui, într-
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
privească: „- Na‟ ... să ai grijă de el!“, atât i-a spus, și-și căută de treabă... parcă învinovățindu-se de ceva... „Măi, da‟ ci blăniță frumoasă ai, măi...!“, se miră bătrânul Toma, om care văzuse multe în viața lui de pădurar și vânător, netezindu-l ușor pe spinarea sură-cenușie. Puiul de fiară, de-o săptămână, cel mult două, ca drept răspuns la mângâierile bătrânului, scoase un scâncet subțirel, arătându-și agresiv colțișorii ca acele și limba roșie. „-Măi, măi da‟ rău
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
de rouă. Pădurea e neagră, are tristețea aceea misterioasă dinaintea exploziei primăverii... Nu e melancolia amară a toamnei târzii... e o spaimă, o întrebare, o neliniște ca înaintea unei ciudate nașteri... Era fascinant. Cunoșteau atât de bine drumul,.. atât bătrânul pădurar cât și Anton l-au făcut, doar, de atâtea ori prin întuneric. În stânga sus, spre creastă, se ivi Schitul... în dreapta susură pârâul sub pădurea seculară... izvorăște sus, străbate poieni, se scufundă în pădure... ajunge în vale într-un luminiș de-alungul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
îi biruise smoleala obrazului. Tâmplele îi băteau ca doua aripi țintuite. ...L-au lăsat într-un desiș, alungându-l de lângă ei.. Emoția îl cuprinse și pe Anton ca o contagiune subită... și, pierdut, a început să tremure pentru el. Anton, pădurarul, era un om tare... care trăia cu picioarele pe pământ, gândea simplu și vedea lucrurile limpede. Prin pădure, se strecura fără zgomot, ca o jivină... mereu în stare de veghe, cu miros și auz ascuțit. Adulmecând mirosul pământului, trunchiuri de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ghiata fată... a să moară de foami șî di săti... șî di inimă ră!... * ...La câteva zile, după ce Suru a fost lăsat în inima codrului în miez de noapte, un urlet jalnic, neînchipuit de jalnic, din marginea lizierei, din apropierea casei pădurarului, îi făcu pe toți să sară din pat. Era urletul lui Suru... l-au recunoscut. Din casă, Anuca i-a răspuns cu aceeași jale. Lupul s-a luat, mirosindu-le urma, cu toate ocolișurile folosite de Anton și bătrânul Toma
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
văgăuni... chemări ca de rămas bun, mai jalnic, mai trist... mai înfricoșător, că înfiorară codrii. Apoi, cu coada între picioare și cu botul în jos se întoarse încet și intră în pădure. Anton înțepeni, cu rasuflarea tăiată, tremurându-i barba. Pădurarul se înfioră din creștet până în tălpi, el care nu cunoștea emoția și nici frica... simțind în ăuitul lui, chemări de răzbunare, și, el omul pădurii știa ce înseamnă asta din partea lupului... fiară crâncenă care ucide, așa cum i-a poruncid Dumnezeu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sângelui îi ațâța cruzimea. Suru, după ce îl mursecă la umar sări în lături, lupul se trase înapoi pentru a se propti mai bine în picioare, rânjind, mârâind și amenințând. Colții lui se încleștară de două ori, ca fălcile Anuca, fata pădurarului unei capcane de oțel. Stăpânit de patima oarbă de a sfâșia... răsuci capul brusc și-l înșfăcă de beregată sa-l doboare. Apoi, mârâi și-și arătă colții plini de mânie și răutate, punând pe fugă întreaga haită. În ochii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lui ușor, fără a șovăi, prin hățișurile încâlcite, neumblate de picior de om, gonind neobosit toată noaptea. Se opri în câteva rânduri, trăgând pe nări aerul proaspăt al dimineții. Din marginea lizierii, așezat pe labele dinapoi, se uita la casa pădurarului, cum se desprindea din ceața dimineții... cum ieșea fumul din hogeag... Așa, neclintit, stătea ore în șir. Se lăsă noaptea și luna plină se ridica tot mai sus, deasupra codrului. Odată cu cădearea nopții, Suru rătăcea și jelea după Anuca și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]