1,764 matches
-
soiuri. O pasăre cântătoare zbură foarte aproape de pământ, de parcă ar fi căzut, bătu din aripi și fugi speriată. În același timp, dinspre un șir de pruni se auzi, pe neașteptate, un glas: — Sunteți acolo, stăpâne? Am vești importante. Chipul vasalului păli. — Adună-te. Un samurai trebuie să vorbească stăpânit despre problemele importante, îl mustră Shoyoken. Shoyoken nu făcea numai să-l admonesteze pe tânăr, ci încerca și să-și liniștească nepotul. Spre deosebire de obișnuita sa manieră decisă, Katsuyori pălise, fiind surprins. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
importante. Chipul vasalului păli. — Adună-te. Un samurai trebuie să vorbească stăpânit despre problemele importante, îl mustră Shoyoken. Shoyoken nu făcea numai să-l admonesteze pe tânăr, ci încerca și să-și liniștească nepotul. Spre deosebire de obișnuita sa manieră decisă, Katsuyori pălise, fiind surprins. — Nu e un fleac. Credeți-mă că e ceva foarte important, stăpâne, replică Genshiro, în timp ce se prosterna. Kiso Yoshimasa din Fukushima a trădat! — Kiso? Glasul lui Shoyoken exprima un șoc care era jumătate îndoială, jumătate refuz. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se ridică deodată în picioare. — Ia ascultă, Cap de Kumquat! Stăpânindu-se, Mitsuhide se prosternă la picioarele seniorului. Simți nervurile reci ale unui evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi de ceafă, dar numai pentru a arăta spre coridor, întocmai ca o sabie. Nu știu ce-am făcut, dar, dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de banchet goală și au strigat insulte: „Ăsta-i conacul gol al Seniorului Mitsuhide? Nu-i de mirare că pute a pește stricat. Cu un ghinion și-o dizgrație ca astea, lumina care lucește pe capul ăla de kumquat o să pălească imediat.“ — Nimeni n-a criticat faptele Seniorului Nobunaga ca fiind nechibzuite sau nedrepte? — Trebuie să existe unii vasali care au înțeles. Ei ce spun? — În zilele de după plecarea Domniei Sale, s-a ținut banchetul pentru Seniorul Ieyasu, așa că la castel nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
după el, Mitsuhide urcă o scară de piatră cu trepte înalte. Tocmai când ai fi zis că urma o porțiune orizontală, treptele începeau din nou. Pe măsură ce urcau, verdele închis al chiparoșilor se întuneca și mai mult, iar violetul cerului văratec pălea spre seară. Simțeau apropierea nopții. Cu fiecare pas, simțeau pe piele scăderea bruscă a temperaturii; în vârful muntelui era simțitor mai frig decât fusese la poale. — Domnul Shoha vă trimite scuzele sale, îi spuse Gyoyu lui Mitsuhide când ajunseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un zgomot greu de definit și un înspăimântător curent de energie. Orice om, cât de puternic, e firesc să se simtă nedumerit într-un asemenea moment. Sângele se retrase chiar și din obrajii lui Nobunaga, iar pajii care-l slujeau păliră cu toții. Dar probabil că nu stătură nemișcați mai mult timp decât să respire de două ori. Aproape imediat, cineva veni în fugă pe culoarul din apropiere, cu mare viteză. — Stăpâne! Stăpâne! răcni un om. Pajii răspunseră în cor: — Domnule Ranmaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
moartea lui Muneharu. Prețuiesc loialitatea mai presus de orice altceva și nimeni, de la Seniorul Terumoto până la cel mai de jos vasal al său, nu s-ar supăra pentru acest sacrificiu, chiar dacă înseamnă pierderea tuturor provinciilor de la apus. Cerul începea să pălească; în depărtare, se auzea un cocoș. Noaptea făcea loc zorilor celei de-a patra zi din lună. Ekei nu voia să accepte, iar Hikoemon refuza să cedeze. Se blocaseră. — Ei bine, nu mai e nimic de spus, conchise fatalist Ekei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ce, crezi că m-aș lăsa rănit de lancea din bambus a vreunui hoț vagabond? — Nu-ți pierde concentrarea! Mergi mai repede. Abaterile din drum nu aduc decât necazuri. — Ce-i cu Domnia Sa? Cu toții se întoarseră. — Uite, acolo! Dintr-o dată, păliră. Cam la o sută de pași în fața lor, Mitsuhide căzuse de pe cal. Mai rău, se zvârcolea pe pământ, gemând în agonie, și părea să nu se mai poată ridica în picioare. — Stăpâne! Shigemoto și Tatewaki descălcară și fugiră la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
băutură, unchiul meu s-a culcat. Apoi, când i-a cerut Maimuțoiului să vină și să-i maseze picioarele, Maimuțoiul nostru plin de tact s-a supus bucuros. Tuturor celor de față le pierise starea de euforie plăcută. Chipurile le păleau, în timp ce în gură simțeau un gust acru. Nu era o situație oarecare. Se prea putea ca, dincolo de ziduri, nu foarte departe de banchet, în umbra copacilor și pe sub podele, să se afle săbii, lănci și arcuri ascunse de membrii clanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dumitale. Și Joemon plecă repede, fără a mai lungi discuțita. Dădu pinteni calului pentru a-și grăbi înapoierea, la fel cum făcuse și la venire. La fel plecă și al treilea mesager, iar, la vremea când sosi al patrulea, soarele pălea la apus. Bătrânul războinic, Ota Kuranosuke, vasal veteran și aghiotant personal al lui Katsuie, vorbi îndelung. Totuși, se referi mai mult la relația dintre unchi și nepot, decât la ordinul propriu-zis și-și dădu toată străduința să înmoaie poziția rigidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
asculte și zâmbindu-le disprețuitor. — Of, nepotu-meu ăsta o să-mi scurteze zilele, se lamenta Katsuie, abia putându-se stăpâni. Când se află despre zâzania internă din statul major - faptul că îndărătnicia lui Genba era criticată de Katsuie - bucuria din tabără păli. — Alt trimis a părăsit tabăra. — Cum? Încă unul?! Du-te-vino-urile repetate între tabăra principală și Muntele Oiwa îndurerau inimile războinicilor. De o jumătate de zi, Katsuie simțea că i se apropia sfârșitul. În timp ce aștepta întoarcerea celui de-al cincilea emisar, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Seniorul Hideyoshi, relația dumneavoastră cu Seniorul Hideyoshi se va reface fără greutate. Pe neanunțate, Inuchiyo îl lovi în piept. — Tacă-ți gura! tună el. Murai se împletici înapoi, spre peretele de scânduri din spatele lui, abia ținându-se să nu cadă. Pălind la față, avu prezența de spirit de a nu rămâne în picioare, dar nici să se întindă complet pe podea. Privindu-l crunt, Inuchiyo îi vorbi cu o furie nedisimulată: — E scandalos să-i șoptești seniorului tău la ureche un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și iarăși fie una, fie cealaltă dintre cele două cărticele. Și ea nu se plictisea. Mi le citea mereu cu aceeași intonație. Vocea ei căpăta o vibrație aparte când ajungea la episodul cu luna. Crai Nou. Apoi Luna Plină, care pălea la înălțarea pe cer a Soarelui. Și Soarele se arăta îngrijorat de paloarea ei. Dar Luna îl liniștea spunându-i că totul e bine, atât doar că nu dormise toată noaptea. Era obosită și poate de aici, paloarea. Povestea nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
îngrijorat de paloarea ei. Dar Luna îl liniștea spunându-i că totul e bine, atât doar că nu dormise toată noaptea. Era obosită și poate de aici, paloarea. Povestea nu mi-o mai amintesc. Doar că răsărea Soarele și Luna pălea... Soarele o întreba: de ce ești așa de palidă, Lună? Oare nu te simți bine? Întoarce-te de unde ai plecat Avea o regulă infailibilă mama. Dacă, ajuns într-un loc pentru a lua un anumit obiect, uitai pentru ce ai venit
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ascundă spaima. Auto mai suna cum suna. Dar psie... psie suna amenințător și lunecos ca un șarpe. Oricum, n-avea să dureze foarte mult. Lumânarea, vizibilă pe ușa deschisă a casei din fund, departe, rămânea să ardă toată noaptea. Dar pălea peste ore, în lumina zilei. Și pălea în lumina prietenoasă și mângâietoare a verii, uitată pentru totdeauna. Dragoș se îndrepta către fundul curții trecând pe lângă casele înșirate pe-o latură și vecinii deja nu mai erau proaspăt mutați. Umezeala rămasă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Dar psie... psie suna amenințător și lunecos ca un șarpe. Oricum, n-avea să dureze foarte mult. Lumânarea, vizibilă pe ușa deschisă a casei din fund, departe, rămânea să ardă toată noaptea. Dar pălea peste ore, în lumina zilei. Și pălea în lumina prietenoasă și mângâietoare a verii, uitată pentru totdeauna. Dragoș se îndrepta către fundul curții trecând pe lângă casele înșirate pe-o latură și vecinii deja nu mai erau proaspăt mutați. Umezeala rămasă după ploaia îmbelșugată făcea paragina din curtea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ca și cum n-aș fi fost eu acela care avea de gând să facă asta... ca și cum altcineva ar fi acționat în locul meu... viziunea mea se alterează și structurile atât de ferme și bine definite ale imaginilor se covârșesc, devenind nesigure și pălind, iar simțirea îngrozitoare a începutului de moarte îmi înșfacă sufletul, urlându-i pieirea... Lucifer se întoarse spre mine. Lucifer eram eu. PAGE FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Luca Dinulescu redactat.doc PAGE 38
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu-mi mai forțez atâta creierul, că fac febră musculară, și deschizându-și palma, am văzut imediat că are în mână ventilul de la roata motocicletei, pe ăla mi-l vârâse sub nas, și când l-am văzut, am simțit că pălesc, am simțit că mă inundă un val de sânge, rece ca gheața, atât de rece încât aveam impresia că mă fac vânăt, și parcă mi-a stat și inima-n loc de spaimă, și atunci Vasököl mi-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
chiar că nu așteptam pe nimeni și nici nu prea venea nimeni pe la noi, poate doar vecinii, seara, să ne ceară sau să ne aducă ceva, dar așa, după-masa, aproape niciodată, și atunci, uitându-mă la mama, am văzut cum pălește, așa că i-am zis să stea pe loc, că merg eu să văd cine e și dacă nu-l cunosc, nu-i dau drumul înăuntru, și am ieșit în antreu și m-am uitat prin vizor dar n-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
se bucură s-o vadă, iar dacă vrea, n-are decât să facă scandal, aici, în văzul tuturor, bunicul precis s-ar bucura mai mult de-o ceartă pe cinste decât de această mascaradă sinistră, am văzut cum bunica a pălit sub stratul de pudră, și-a umezit buzele, apoi a tras aer în piept, și știam că acuși o să-i spună ceva foarte urât mamei, dar atunci, deodată, s-a deschis o ușă în peretele acoperit de tapiserie, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pentru eliberarea captivilor săi. Dar aceasta nu era ușor. Pentru că prizonierii nu se aflau la ea, ci sub paza unei vrăjitoare cu mult mai puternică, Morgana, Doamna Lacului și numai la gândul că trebuia să se reidice împotriva ei, Faleria, păli de frică. Arătându-i primejdiile acestei întreprinderi, ea l-a condus la locuința Morganei. Pentru a ajunge acolo, Roland a trebuit să se măsoare cu același paznic al podului, prea puțin îndatoritor, care învinsese și făcuse prizonieri atâția cavaleri și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
aduce la îndeplinire pioasa lor datorie. El a propus tovarășuluiu său să poarte cadavrul lui Darninel împreună, pe umeri, împărțind astfel povara scumpelor rămășițe pământești. Mergând cu pași repezi cu prețioasa lor sarcină, ei au văzut că stelele începeau să pălească și că umbrele nopții aveau să fie în curând risipite de auroră. Tocmai în clipa aceea Zabrino, pe care vitejia îl împinse deprte de tabără în urmărirea fugarilor, întorcându-se, a intrat în pădurea în care se aflau cei doi
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
și-a petrecut degetele prin părul meu și a spus cu vocea ei prostească: „Se împuținează“. „Cu toții ne împuținăm“, am răspuns eu. Cu toții, fluturând batiste sau făcând semne cu mâna, sau doar trimițând o bezea, cu toții ne ofilim, ne împuținăm, pălim. Viața e o pierdere, noi toți o pierdem, pierdem mame, tați, tinerețea, părul, frumusețea, dinții, prietenii, iubitele, forma, motivația, viața. Pierdem, pierdem, pierdem. Să ne luăm viața. E prea greu, prea dificil. Nu suntem deloc buni la așa ceva. Încercați-ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
m-am simțit al naibii de minunat. Năzbâtia asta cu sinuciderea e un fleac. Am început să aștept. Apoi m-am simțit invadat de spaimă. Era ca o contracție - ca și cum lumea s-ar fi mărit și înnegrit pe măsură ce eu mă micșoram și păleam. Taticule, mi-am spus eu, am nevoie de ceva de băut sau de un tranchilizant. Dintr-o dată m-am înveselit și am început să privesc spre partea senină a lucrurilor. I-am tras una televizorului și am dat iama prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
zăpadă se opriseră din căderea lor la ferestre și pâlpâiau nemișcați. Și Petruța, în liniștea clasei, și-a așezat doar ușor palma pe marea pată, mai ușor decât ar fi fost atin gerea unui fulg, și atunci pata mea a pălit cu încetul, contururile i s-au șters și culoarea a dispărut în câteva minute sub piele. Doar înțepătura, ca un punctuleț negru, mi-a mai rămas pe braț, acum la fel de palid și brăzdat de vinișoare ca al oricărui alt copil
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]