1,786 matches
-
de-abia atinge pralinele și fondantele aliniate pe platourile aurite, o invidiasem. Îi zâmbisem rezonabil, ca ultimul dobitoc, dar mă simțeam mort pe dinăuntru. În ochi îi sclipea ceva, poate iubire, poate magia momentului, poate dorința de-a săruta catifeaua pătată de pudra trufelor, cu religiozitatea unui credincios apăsându-și buzele de mâna papei. Mie mi-era pur și simplu foame. Aș fi înghițit halvița și tortul de nuga bătut în spumă de cafea, cu mult zgomot și fără vreo pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cine?“ „Rapotan, Adrian.“, am precizat. „Și Penciu, Emil. Lucrează la dumneavoastră, mi-au prezentat legitimațiile, înainte să-mi facă asta.“ I-am arătat și ofițerului urmele de pe gât; doar suflecai puloverul și-apăreau în toată splendoarea lor. Ziceai că mă pătase cineva cu suc de roșii. „Iertați-mă, cum vă numiți?“ „Robe. Alexandru Robe.“ „Domnu’ Robe...“, s-a mirat în continuare ofițerul (și parcă-mi venea să-l cred; ăștia de la poartă erau aleși pe sprânceană, nu se pricepeau să mintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
au fost spălate sau șterse de criminal.“ „Exact. E ca și cum ai scrie cu o carioca pe o chitanță de bancomat învelită în țiplă. Dacă nu-i pui țipla și vrei totuși să notezi ceva, culoarea iese pe partea cealaltă și pătează totul, de zici că ai înmuiat chitanța în spirt. Așa, se păstrează și datele tipărite, și ce-ai scris tu pe țiplă. Ce-i drept, dacă n-ai țipla care trebuie, nu poți să treci nimic pe ea, nici cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
afară poate doar de mirosul blând și intens al copilăriei. Bucureștiul nici nu exista altfel decât fixat în pupila simțurilor mele. Cu cât îl ignoram mai mult, cu-atât apăsa mai tare. Îl aspirasem ca pe-o imagine defectă, ciuntită, pătată de trecerea anilor; îmi scăpa mereu printre degete. Degeaba încercam eu să-l păstrez intact, încremenit în soarele și vegetația lui 1976: pedalam în gol, ca Bidileanu, cu pantalonii trei sferturi suflecați deasupra genunchilor, fără să avansez vreun metru. Clădirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sus, de lângă vaporul eșuat la intrarea în oraș, Dobrogea tremura toată în retrovizor: cafenie, prăfuită, monotonă. Culorile lipseau; sau poate doar ochiul meu nu era obișnuit cu ele. Nici soarele nu mai lumina cum trebuie, împrăștia de sub nori un galben pătat cu spirt, de aplicație virtuală. Am mângâiat-o pe Maria pe-obraz. În general, frumusețea femeilor dispare când le scoli din somn; te culci seara lângă o puștoaică, și dimineața juri că te-ai trezit pe catafalc cu bunică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
plaja „Cleopatra“ (paradisul sindicaliștilor), până la hotelul „Rex“ (unde intrai doar la costum) și de la vânzătorii ambulanți din parcul Tăbăcărie, până la bucătarii din Cazino: nu descopereai același gust. Se prăjeau în soare, ca niște degete descărnate. Turiștii își cumpărau cornete întregi, pătate pe margini cu grăsime. Parcă avusese loc o crimă, într-un ungher dosnic al pustietății... Am terminat de mâncat, am plătit, după care ne-am refugiat afară, în frigul isteric. Cerul plimba pe sub nori o culoare neutră și reconfortantă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu câte-un tată mecanic sau sculer-matrițer, golanii liceului le ocoleau cu prudență, din instinct sau din calcul (nu era recomandabil să te-aștepte seara la poartă un tip în salopetă, de trei ori mai mare ca tine, cu mâinile pătate de vaselină), preferând să-și caute prada prin alte școli din cartier. Asta nu-i împiedica pe profesorii de sport să le “îndrepte“ pe terenul de fotbal (adică să le atingă sânii, sub pretextul corectării poziției corpului la nu știu ce exercițiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de slujitorii lui. Mi-ar fi plăcut să lucrez într-o redacție adevărată, să învăț cum trucau pozele de 1 mai 1939, când îi strecurau pe Nicolae și Elena Ceaușescu în mulțime: lipiturile capetelor străluceau ca niște aureole de sfinți, pătate cu cerneală tipografică. Toți demonstranții se uitau într-o parte, numai ei doi priveau în altă direcție, mândru, drept în ochii cititorilor. Ca toate visele, visul meu de-a mă face critic literar se dusese pe apa Sâmbetei. Cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un sărut pe ureche și nu-ți mai dezlipeai nici corpul, nici privirea de pe buzele lor. Viața mea sexuală începuse ciudat, tot cu un fel de minciună. Abia astăzi, când suprafața consecințelor nu se mai suprapune peste cea a faptelor, pătând fiecare amintire cu intenții pe care nu sunt sigur că le-am avut, legăturile strălucesc în toată splendoarea lor. Aveam cinci ani, eram singur și mintea îmi țăcănea. O dată pe săptămână, așteptam cu nerăbdarea puștiului comunist să sosească Pif-Gadget-ul, ambalat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tufișuri, mi se părea goală, lipsită de orice scop lucid: fustițe ridicate sau coborâte (uneori și pantalonași, pentru reciprocitate), degețele plimbate pe sau sub burtică (trăgând inabil de diferite boțuri de carne, într-o atmosferă de calm și indiferență), chiloței pătați cu fel de fel de lichide neprevăzute (de la urină, la cerneala din pistolul cu apă). Inevitabil, toate sfârșeau prost, riscant, cu un vecin săritor care anunța părinții sau cu vreo rudă venită mai devreme în vizită aplicând profilactic o pereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de întuneric, nici de găluștile cu prune ale bunicii Aneta (o vreme, le ocolisem și eu, privind cu suspiciune învelișul aspru, poros, din care curgeau aburi, în contrast cu interiorul răscopt: pruna fierbinte, leșinată, parcă molfăită și scuipată la loc, care te păta cu violet pe gură). Apreciam caimacul (conținea calciu, mă dădăcise maică-mea că e bun). Nu renunțam la izmene, mai ales iarna (când te înțeapă prostata, nu mai faci pe eroul). Iubeam fulgii de praf, le admiram zborul prin casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nici Honnecker, nici Ceaușescu, nici cel mai înfocat susținător al comunismului, n-ar fi putut anticipa exodul forței de muncă, în drumul ei spre hidratarea cotidiană. În fiecare zi, după ora trei, gardul era escaladat de bărbați necruțători, cu halatele pătate de motorină și experiență profesională. Oamenii căpătaseră o traiectorie precisă, de salariați în căutarea proviziilor: circuitul trecea pe sub balconul meu, ocolea prin stânga Fiatul 850 al vecinului Firănescu și sfârșea pe treptele „Alimentarei“ din colț. Drumul fusese bătătorit, un ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o expoziție internațională. Iubirea noastră față de el se transformase în ură, ca atunci când stai prea mult aproape de cineva. Bucureștiul părea slab și arogant, timpul trecuse peste el cu bâte și pietre, săbii și flinte, dar mai ales camioane și buldozere, pătându-l de jeg și rușine. Locuitorii lui erau vicleni și resemnați, cetățeni ascultători, veșnic căzuți în dizgrație, revoltați doar în vise, la cârciumă sau pe-o pânză de tablou grabnic acoperită c-un cearșaf. Clădirile arătau la fel ca oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se închide însă odată cu plăcile sclerozei. După moartea lui, când am început să-i arunc bucățile peticite de viață veche, care mă fascinau și-mi făceau rău în aceeași măsură (fotolii roase, bufeturi ciobite, lăzi, perne, veioze, covoare deșirate, așternuturi pătate de urină), dintr-un dulap a căzut un dosar de piele, legat cu un șiret maro de pantof. L-am desfăcut și, dintre coperți, s-a revărsat pe parchet un morman de hârtii gălbejite: scrisori, acte, hărți. Le-am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prese uriașe; animalele alunecau pe jgheab, cu picioarele-n sus, în direcția basculantei de la abator. Te întâmpinau apoi actorii dramatici, jucând scene sângeroase pe trotuar (prinsesem și eu odată un happening cu Moș Crăciun asasinat, învelit într-un pled alb pătat cu roșu și rulat pe stradă, în văzul trecătorilor îngroziți). Mai numărai și vânzătorii de baloane colorate, scoțând din manșetă căței și girafe de latex pentru copilașii uimiți. Lângă ei, își făceau veacul coșarii cu peruci fumigene și arlechinii drapați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ales, unde o să ajungi. Deschideai ochii dimineața și erai fericit să vezi piațeta din Dorbanți în fața ochilor. Am făcut un efort și m-am uitat pe geamul tramvaiului. Viena defila cu viteză moderată pe sticla memoriei. Casele potolite, cu acoperișurile pătate de zăpadă, se ștergeau treptat de pe retină, ca decorul cafenelei „Rocco“. Doar mișcarea vagonului ducea lucrurile înainte, spre un deznodământ previzibil sau neașteptat, și Pif-ul pe care îl țineam pe picioare. Acolo se-afla explicația finală, răspunsul la toate întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
impactul făcut vizibil, într-o explozie de metal și cioburi lovind casca pilotului. Dedesubt, la sol, lângă umărul care ținea pușca, se încorda un soldat - englez, australian sau multinațional, nu-ți puteai da seama, pentru că trăgea cu spatele, avea uniforma pătată de noroi și bombănea în limba franceză, pe gustul traducătorului și înțelesul publicului cititor: „Damned!“. Soldatul tocmai ridica brațele spre cer, în timp ce colegii lui jubilau: „Bien joué! Bon Dieu!“ Și mai jos, în aceeași bulă a replicii, se putea citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
i-a tăiat două găuri în sac: una la gură, alta sub nas. Avea un nas enorm tipul, cât al meu. „Acum ne spui, prietene, ce căutăm aici?“ Din nou, prizonierul n-a răspuns nimic. Îi vedeam buzele strânse, puțin pătate de alb. „Tu de ce crezi că te-am adus aici, să-ți cerem un autograf?“, a revenit Mihnea. „E deshidratat.“, am observat eu. „De la drum. Poate de-aia nu povestește.“ „Deshidratat pe ploaia asta?!“, s-a mirat Mihnea. Apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a sute de mii de tineri bărbați, sărăcirea și secătuirea izvoarelor economiei naționale. Pentru cine au fost vărsate valuri de sânge românesc? Pentru cine a fost jertfită floarea națiunii și ruinată gospodăria țării noastre? Pentru ale cui interese a fost pătată cinstea poporului român? Pentru interesele Germaniei Hitleriste și a slujitorilor ei din România. Pentru o cauză străină și potrivnică intereselor poporului român. Clica lui Antonescu a târât România în războiul tâlhăresc împotriva marii noastre vecine din răsărit, Uniunea Sovietică. România
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
și înțeles pe fundalul mai amplu al socialismului real, în care, pe lângă îngeri și demoni au existat, printre alții, și bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori (Rostás și Momoc, 2013). Astfel, imaginea alb-negru pictată de modelul carceral al societății românești sub comunist este pătată cu culoare, chiar dacă fresca rezultată rămâne în nuanțe predominant cenușii. În fine, ultima strategie de reconciliere cu trecutul o reprezintă ceea ce în cultura academică germană a fost numit "normalizare". În acest punct, o incursiune în istoria modului în care societatea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
dintre ceilalți, primul loc și primul rol le avea cel care purta numele de „fiul lui Pavlișcev“, deși se recomandase Antip Burdovski. Era un tânăr îmbrăcat sărăcăcios și neîngrijit, într-o redingotă cu mânecile lustruite ca oglinda, cu o jiletcă pătată de grăsime, încheiată până la ultimul nasture, cu rufăria dispărută cine știe pe unde, cu un fular de mătase neagră, slinos până peste poate, răsucit astfel încât părea mai degrabă un cordon, cu mâinile murdare, cu fața extrem de coșuroasă, blond și - dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se ridicase ca să-l însoțească; acesta, deși nu-și pierduse capul și curajul, era, probabil, foarte contrariat. Ippolit era încruntat, trist și parcă foarte uimit. În tot cazul, în aceste clipe începu să tușească atât de tare, încât chiar își pătă batista cu sânge. Boxerul era aproape speriat. — Eh, Antip! strigă el cu amărăciune. Și doar ți-am spus atunci... cu trei zile în urmă că, poate, nici nu ești cu adevărat fiul lui Pavlișcev. Se auzi o rumoare reținută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prea indiferente pentru a silui acțiunea puterii legiuitoare. Frumoasa și vesela capitală a Austriei nu prea merită o pedeapsă atât de grea, sau era un timp cel puțin în care n-ar fi meritat-o. Mișcarea copilăroasă de la 1848, deși pătată prin crimele demagogiei, e lipsită de orice rațiune politică, e o dovadă că Viena n-a făcut nicicând politică serioasă. Există oare ceva mai absurd decât conivența revoluției din Viena, oraș ce datorește totul Casei de Austria, cu revoluția din
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
nicăieri nu găseau azil și protecțiune pentru viața ș-averea lor, au aflat în România nu numai azilul ci mijlocul d' a propăși, d' a se 'navuți. Ei știu deci, prin esperiența ce au, că, niciodată fanatismul religios n-a pătat inima poporului român; că niciodată persecuțiuni religioase nu s-au văzut pe ospitaliarul pământ al României; mai știu că, cu toate acestea, nici o țara pe lume n-a fost mai insultată, mai batjocorită decât România sub pretestul mincinos și infam
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
locul. Circumstanțele scurtului mandat prezidențial al lui Gerald Ford (din august 1974 până în ianuarie 1977) au fost foarte nefavorabile, atât lui cât și statului american în ansamblu. Primul pas, aproape de neevitat, a fost măsura de clemență pentru fostul său președinte, pătat de toate ramificațiile scandalului Watergate. Pe lângă această picătură care nu umplea încă paharul, contextul general conținea o serie de factori negativi, pornind de la măsura luată de președintele Nixon de a anula convertibilitatea directă a dolarului în aur ce a dus
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]