1,465 matches
-
aflate la extremitățile sensibilității lui poetice. Versul domolește agresiunea iernii și dă oarecare consistență visului. „Retras În pace”, Într-o fecundă singurătate, cu rănile Închise, poetul poate, În fine, să-și transcrie melancoliile lui de om Înfricoșat de dezastre. Începutul Pastelurilor sugerează tocmai cadrul și starea ce permite nașterea poeziei. Să cităm cîteva fragmente din Serile de la Mircești: „Perdelele-s lăsate și lampele aprinse, În sobă arde focul, tovarăș mîngîios Și cadrele-aurite, ce de pereți sînt prinse, Sub palida lumină, apar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
singurătate, pe cînd afară ninge, GÎndirea mea se primblă pe mîndri curcubei, PÎn’ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge, Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei.” Reproduc, Înainte de a comenta versurile de mai sus, și Începutul altui pastel, La gura sobei, imagine tradițională a meditației și a lecturii. La Alecsandri, ea sugerează locul privilegiat al scrisului: „Așezat la gura sobei noaptea pe cînd viscolește. Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pîlpîiește, Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Marea este În poezia lui Alecsandri și o cale de acces spre un univers exotic. Poezia se deschide, atunci, spre Bosforul În care se leagănă molatic delfinii, spre Veneția cu decorurile fastuoase și senzuale. Poezia Îmbrățișează și legendele iberice, un Pastel chinezesc și un poem În stil parnasian (Mandarinul) evocă eleganța și smalțurile Extremului Orient. Proza (Călătorie În Africa) relatează despre o lume total inedită pentru cititorul român. CÎteva imagini, golite de materie, trec și În poezie. Reveria le purifică și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
procesul de cosmicizare a lucrurilor. Alecsandri nu se simte Însă bine decît Într-un spațiu mărginit. Tabloul trebuie să aibă o ramură, peisajul un contur. CÎmpia este acceptată numai cînd se văd semnele acestei mărginiri. În Valul lui Traian (ciclul Pasteluri) brazda ce trece prin cîmpia dunăreană pune capăt pustietății, limitează fuga orizontului. Spiritul se simte acum În siguranță: „Pe cîmpia dunăreană care fuge-n depărtare, Unde ochii se afundă dintr-o zare-n altă zare Ca pe sînul fără margini
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este acela al adorației mistice. Pentru a-l citi, criticul trebuie să recurgă la codurile rugăciunii. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri face Însă efortul de a da o anumită substanță și coerență acestei geografii sacre. Imaginația revine pe pămînt și, pe cît este posibil, se Încorporează În materie. Cum semnalam la Început: pastelurile sînt scrise Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la codurile rugăciunii. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri face Însă efortul de a da o anumită substanță și coerență acestei geografii sacre. Imaginația revine pe pămînt și, pe cît este posibil, se Încorporează În materie. Cum semnalam la Început: pastelurile sînt scrise Într-un loc bine ocrotit și cu un sentiment neascuns de ostilitate față de asprimile naturii. Intervine, În imaginarul poetic, și nuanța temporală. Alecsandri vede (cîntă) același peisaj iarna, primăvara, vara, toamna. Sensibilitatea lirică se modifică În funcție de orarul universului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
le froid soit conçu comme une valeur. Il est donc bien rarement une substance. Les corps chauds passent pour des corps enrichis, pour des corps qui ont reçu un supplément de substance. On donne plus difficilement une positivité au froid.”* Pastelurile lui Alecsandri sînt ieșite din starea de veghe. Viziunea onirică - operă a vieții nocturne - este la el aproape inexistentă. Frigul nu-i, cu toate acestea, o metaforă morală În poemele de acum. Este, cum s-a dovedit de către toți comentatorii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un giulgiu nemărginit...” Reveria pietrifiantă se deschide, aici, spre un simbolism remarcabil al culorilor. Al doilea peisaj este mai variat și, din punctul de vedere al imaginației, mai productiv. Reveriei pietrifiante, poeticii imobilității, terorii de frig li se substituie În Pasteluri un peisaj feeric. Din spaima față de forțele dezlănțuite, poetul trage un profit estetic și profitul ia forme euforizante. Iarna decorează somptuos natura, plopii se transformă În candelabre enorme, gerul pune la streșinile casei „o ghirlandă de cristaluri”, lunca e pudruită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
surugiul e călare; Săniuța, cuib de iarnă (s.n.), e cam strîmtă pentru doi... Tu zîmbești?... ZÎmbirea-ți zice că e bună pentru noi.” Acest cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante. * Alecsandri găsește energii proaspete să celebreze
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cafea fericirei, În tine-am sorbit viața, În tine vreau să mor!” Soarele, invocat des, primește toate atributele de preț. E falnic, e dulce, voios, rolul lui este să dea lumină și căldură, două dintre condițiile fecundității. Toate imaginile din Pastelurile primăverii și verii nuanțează această pregătire pentru facere. O vastă figură a fecundității se profilează: lumina devine caldă, cîmpia scoate aburi, pîraiele se umflă, mugurii se desfac, lunca „clocotește” de seve regeneratoare. Elementele materiale nu-și pierd, În acest obscur
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frumoasă, trebuie să fie lină. O exaltată urare Însoțește aceste priveliști: „La răsărit urare! urare la apus!”... Alecsandri redescoperă, odată cu venirea primăverii, ceasornicul naturii și manifestă o egală bună dispoziție dimineața, În „faptul zilei” ori noaptea. Se prefigurează, Întîi, În Pasteluri un poet al matinalului: „Ziori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind rouă dimineții de pe cîmpul Înverzit.” (Dimineața) „Aburii ușori ai nopții ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tot el - dintre om și pămînt. (Plugurile, Sămănătorii, Rodica, Secerișul, Cositul). Sentimentul de natură lucrată, Însuflețită se Întărește prin aceste scene cîmpenești. Lirismul devine idilic și etnografic. Totuși idilismul, reproșat poetului În diverse chipuri, nu distonează cu atmosfera generală a Pastelurilor, pregătirea pentru sărbătorile naturii, unirea mistică dintre soare și pămînt, procesul fecundității, integrarea elementului uman (Într-un chip, e drept, decorativ!) În ritmurile cosmice ale materiei etc. * Alecsandri cîntă, ca toți poeții romantici, umbrele nopții, fără Însă un simț deosebit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
romantici, umbrele nopții, fără Însă un simț deosebit al fantasticului. Noaptea lui este un vast tablou animat: insule de nori, foc tainic pe deal, adunare - În jurul lui - de păstori, Împresurare liniștită, răcoroasă a lucrurilor. Elementul nocturn este, cel puțin În Pasteluri, sărac. Imaginația surprinde doar somnul nepăsător al firii: „Acum Însă viața-i lină; țara doarme-n nepăsare”, dulcea (iarăși dulcea) amorțire, freamătul stins al vieții, căderea văpăilor reci ale lunii (În Legenda rîndunicăi): „Visează luna-n ceruri!... sub visul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acest studiu chestiunea priorității În poezie. Că Vasile Alecsandri este la curent cu poezia franceză și că În călătoriile lui diplomatice sau În obișnuitele vacanțe europene intra În expoziții nu mai Încape Îndoială. După 1860, cînd Alecsandri Începe să publice Pastelurile sale, parnasianismul nu mai este o școală lirică În forță. Apăruse Baudelaire și oroarea față de „peisagiștii ierbivori” Începuse să-și facă loc. Impresionismul Însuși, În pictură, se revendică dintr-o prioritate a luminii, și natura este valorizată prin capacitatea ei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și obiectul liric. În primele cicluri (Doine, Lăcrămioare) tendința este cea semnalată Înainte: o vagă sensibilizare a ideii, o măreție abstractă a obiectului („falnic ca un stîlp de pară”), o mitologizare În care lucrurile aspiră la Însușirile lor arhetipale. În Pasteluri percepția este mai directă și, cum am dovedit, cu un mai mare efort de a intimiza obiectul. Obiectul este plasat Într-un peisaj, peisajul Într-un tablou, tabloul Într-un spațiu care intră de mai multe ori și sub forme
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un contur”. „Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicul agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor (...). Acest cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante”. Poetul năzuiește la starea de „comodă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
groasă: obiecte-refugiu, obiecte ocrotitoare. Un jurnal de călătorie și o fugă din fața frigului. Starea de a scrie. O penetrație lentă, o supunere progresivă a lucrurilor. Scrisul nu cunoaște praguri. Căminul: spațiul securizant. Cabinetul și tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
domestică, euforia la gura sobei, meditația la masa de scris. Elemente ale liniștii și fericire rurală? Desigur. Dar mai important mi se pare alt lucru și anume sugerarea, de la Început, a unei rupturi Între spațiul naturii și spațiul imaginației [...] Lirismul Pastelurilor provine din emoția recluziunii, nicidecum din contemplația naturii“. Valeriu Cristea face În voi. Spațiul În literatură, (C.R., 1978, pp. 173-175) o analiză foarte fină a acelorași Pasteluri descoperind În ele un „compartiment de lux al spațiului domestic“, un spațiu al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sugerarea, de la Început, a unei rupturi Între spațiul naturii și spațiul imaginației [...] Lirismul Pastelurilor provine din emoția recluziunii, nicidecum din contemplația naturii“. Valeriu Cristea face În voi. Spațiul În literatură, (C.R., 1978, pp. 173-175) o analiză foarte fină a acelorași Pasteluri descoperind În ele un „compartiment de lux al spațiului domestic“, un spațiu al „intimității ocrotitoare“. „Alecsandri - zice criticul - știe totul despre dialectica sentimentului de securitate În risc. Pentru a crea o atmosferă de intimitate asigurată, de norocos refugiu trebuie Întreținut
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
D. scrie o poezie de factură tradițională atât prin tematică, cât și prin modalități de expresie, fiind preocupat de conceptul figurat sau de fiorul liric implicat, nu de inovații sau încifrări stilistice. Volumul Moartea calului troian cuprinde, alături de câteva frumoase pasteluri (De primăvară, Pastel comemorativ), și lirică de dragoste (ciclul Zăpezi interzise), versuri meditând asupra creatorului de artă, condamnat veșnic să caute perfecțiunea și desăvârșita exprimare de sine (Până la uitare, Statuie, Copac). Acestei ipostaze reflexive ce naște interogații despre condiția omului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
poezie de factură tradițională atât prin tematică, cât și prin modalități de expresie, fiind preocupat de conceptul figurat sau de fiorul liric implicat, nu de inovații sau încifrări stilistice. Volumul Moartea calului troian cuprinde, alături de câteva frumoase pasteluri (De primăvară, Pastel comemorativ), și lirică de dragoste (ciclul Zăpezi interzise), versuri meditând asupra creatorului de artă, condamnat veșnic să caute perfecțiunea și desăvârșita exprimare de sine (Până la uitare, Statuie, Copac). Acestei ipostaze reflexive ce naște interogații despre condiția omului și a poetului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
Vasile Alecsandri. El este un conciliator al influenței occidentale și al tradiției rurale (campagnarde) a țării sale, pe care el însuși începe s-o recupereze și s-o învioreze; descrie într-un mod cvasi-virgilian peisajul de iarnă în peintures au pastel (1868 1870). Îl reîntâlnim și în capitolul Al doilea secol al XIX-lea (Survivances d'un romantisme transforme. Le Romantisme en poesie). În România, Nasile (sic) Alecsandri (1821-1890) cu balada Miorița (Agneau, 1852) pune bazele poeziei române moderne. Inutil să
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
propune de pildă o clasificare a speciilor genului liric ale cărei implicații ni se par de-a dreptul periculoase. Genul liric este subdivizat În următoarele grupe de specii literare: Lirica cetățenească sau politică: doina, oda, satira. Lirica naturii sau peisagistă: pastelul. Lirica intimă: cântecele de dragoste, cântecele glumețe, bocetul, elegia. O atare clasificare implică ideea că «lirica naturii» și cea «intimă» sunt rupte de preocupările sociale. Ideea e evident absurdă, cel puțin pentru cine gândește marxist”. STALINISMUL ÎN LINGVISTICA Imaginea anului
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
parte însă din poezie, și anume cea lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într-o mică măsură (aspec-te de natură, farmecele femeii etc.), realități cu puțin ori fără de nici un caracter specific național. Și chiar poezia obiectivă - balada istorică, pastelul etc. - nu are de zugrăvit decât puțin din realitatea obiectivă, principalul fiind și în acest gen sentimentul și arta. Și să se observe că mai des e exotic subiectul în poezia obiectivă decât în proză - vezi Byron, Hugo, Leconte de
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]