KorAP: Find »[drukola/base=postmodernist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...64 >

1,577 matches

Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589

de reușita sau eșecul construcției unei comunități mondiale. Ne-am referit mai devreme la măsura în care abordările critice au influențat Școala Engleză. Mai mult, diferite ramuri ale teoriei critice ( fie ea derivată din școala de la Frankfurt sau din abordările postmoderniste vezi capitolele 6 și 7 din acest volum) s-au fundamentat și ele pe scrierile Școlii Engleze (Der Derian, 1987; Linklater, 1998). Membrii Școlii Engleze au fost interesați multă vreme de diversitatea culturală în politica internațională și au precedat, într-

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
despre modul în care s-ar putea ajunge la emancipare universală prin lupta de clasă. Atașamentul său pentru paradigma producției i-a făcut pe marxiști vulnerabili în fața acuzației de neglijare a inegalităților de rasă, etnice, religioase și de gen. Autori postmoderniști și feminiști au dezvoltat forme noi ale teoriei sociale critice care datorează foarte puțin marxismului, iar mulți resping ideea emancipării universale pe motivul că toate proiectele cosmopolite conțin sâmburii unor noi forme de dominație. Ei aduc în sprijinul lor exemplul

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
eșecurilor Iluminismului european. Ei susțineau că Marx și Engels împărtășesc viziunea iluministă conform căreia sporirea cunoștințelor științifice și tehnologice conduce la o mai mare libertate umană; de fapt, aceasta conducea la noi forme de dominație birocratică. În anii 1970, scriitorul postmodernist Jean-François Lyotard (1984) spunea și el că, de fapt, credința că istoria umană era o călătorie de la dominație și superstiție către libertate și iluminare nu lua în calcul partea întunecată a raționalității de tip occidental și a progresului științific. Într-

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
Trebuie însă să observăm o mică revizuire a acestei critici. Statele moderne sunt nu doar prea particulariste pentru gustul lui Linklater, ci și prea universaliste (Linklater 1998: 27). Aici, el își rafinează critica timpurie a particularismului, recunoscând argumentele feministe și postmoderniste conform cărora universalismul riscă să ignore sau să reprime grupuri marginalizate sau vulnerabile, dacă nu respectă diferențele legitime. Însă Linklater rămâne fidel criticii Iluminismului la adresa sistemului statelor suverane și proiectului de a universaliza sfera în care ființele umane se tratează

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
poststructuraliste sau deconstructiviste vor fi tratați aici drept teoreticieni ai postmodernismului. Acest capitol este împărțit în patru secțiuni principale. Prima tratează relația dintre putere și cunoaștere în studierea relațiilor internaționale. Cea de-a doua subliniază strategiile textuale folosite în abordările postmoderniste. A treia secțiune analizează conceptul de stat în cadrul postmodernismului, iar ultima parte a capitolului se concentrează pe încercarea postmodernismului de a regândi conceptul de politică. Putere și cunoaștere în Relațiile Internaționale În cadrul relatărilor ortodoxe din științele sociale, cunoașterea ar trebui

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
pornească de la asumpția existenței lor, așa cum fac realiștii și neorealiștii, Klein analizează modul cum apar în istorie unități politice capabile de a se baza pe forță pentru a distinge un spațiu politic intern de unul exterior. În concordanță cu alți postmoderniști, el argumentează că "statele se bazează pe violență pentru a se constitui ca state", și, în cadrul acestui proces, "impun diferențe între ceea ce este intern și ceea ce este extern" (1994: 38). Violența strategică este constitutivă pentru state; ea nu se limitează

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
acestui proces, "impun diferențe între ceea ce este intern și ceea ce este extern" (1994: 38). Violența strategică este constitutivă pentru state; ea nu se limitează să "patruleze la frontierele" statului, ci "ajută de asemenea la constituirea lor" (1994: 3). Ceea ce demonstrează postmoderniștii privind violența în politica modernă trebuie diferențiat în mod clar de abordările tradiționale. În general, relatările tradiționale consideră confruntările violente drept evenimente normale în relațiile internaționale. Starea de anarhie este considerată ca un factor ce predispune statele la implicarea în

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
că "a fi deținut pe timp nelimitat ... înseamnă exact a nu avea nicio perspectivă de a reintra în textura politică a vieții, exact atunci când situația cuiva poate fi foarte, dacă nu fatal, politizată". Pornind de la ideile lui Agamben, aceste lucrări postmoderniste caută să arate modul cum statele suverane, chiar și cele liberale și democratice, se constituie prin excludere și violență. Frontierele Analiza (re)constituirii statului, în felul în care o face postmodernismul, însemnă în parte a cerceta felul în care este

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
pe deplin, statul este într-un continuu proces de concretizare" (Doty 1999: 593). Implicația este că, pentru postmodernism, există o artă a guvernării statului, dar nu există un stat complet constituit (Devetak 1995a). Pentru a nu se înțelege că teoriile postmoderniste privind relațiile internaționale reprezintă o întoarcere la realismul stato-centric, unele clarificări sunt necesare în explicarea preocupării lor pentru statul suveran. Postmodernismul nu caută să explice politica mondială axându-se doar pe stat, nici nu ia statul ca pe un dat

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
a vieții politice moderne; activități ce destabilizează paradigma suveranității. Argumentul acesta folosește în mare măsură lucrările filozofice ale lui Gilles Deleuze și Felix Guattari (1977, 1987). Ei au dezvoltat un nou concept de limbaj ce a fost folosit de teoreticienii postmoderniști ai relațiilor internaționale pentru a înțelege modul de operare și impactul diferiților actori non-statali și ale unor fluxuri și deplasări care nu pot fi controlate de stat, asupra instituției politice a suveranității. Termenii centrali aici sunt reteritorializarea și deteritorializarea (Patton

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
Însemna a lua în serios posibilitatea nașterii unor noi forme de identitate și comunitate politică, forme ce nu se bazează pe excluderea absolută și distincții spațiale între aici și acolo, sine și celălalt (Walker 1995a: 307). Connolly lansează o critică postmodernistă din care reiese că problema democrației se leagă direct de suveranitate. Argumentul lui este că noțiunea de suveranitate a statului este incompatibilă cu democrația, mai ales în modernitatea târzie globalizată. Scopul acestei critici este de a pune în discuție "monopolul

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
ruperea legăturilor dintre aceste concepte și noțiunile de teritoriu și suveranitate stă la baza sarcinii practice a unei politici sau etici postmoderne. Așa cum explică Anthony Burke (2004: 353) într-o critică puternică a teoriei războiului drept de după 11 Septembrie, concepția postmodernistă a unei "păci etice" ar refuza "să-și canalizeze obligațiile etice doar prin stat, sau să se bazeze pe el pentru o protecție violentă". Trebuie observat, totuși, că postmodernismul, ca o critică a totalizării, opune conceptele de identitate și comunitate

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
alegerii raționale, în principal neorealismul și neoliberalismul. Folosesc termenul "teorie critică" în sens larg pentru a include toate teoriile post-pozitiviste din a Treia Dezbatere și de după, cuprinzând atât teoria critică definită restrâns de Școala de la Frankfurt cât și teoria internațională postmodernistă, discutate de Richard Devetak în Capitolele 6 și 7. După ce voi revedea premisele raționaliste ale neorealismului și neoliberalismului și voi trece din nou în revistă critica generală a acestor premise, lansată de teoreticienii critici în anii '80, voi examina originile

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
să demonteze structurile de dominare și opresiune (Hoffman 1987; George și Campbell 1990). Sub umbrela acestei vaste critici, teoreticienii critici moderni și postmoderni au rămas uniți împotriva teoriilor raționaliste dominante. Totuși, așa cum raționaliștii erau divizați intern, așa erau și criticii. Postmoderniștii, inspirându-se de la teoreticienii sociali francezi, mai ales de la Jacques Derrida și Michel Foucault, au adoptat o poziție de "interpretativism radical". S-au opus oricăror încercări de a evalua propozițiile empirice sau etice după vreun criteriu unic de validitate, pretinzând

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
erau necesare pentru a distinge afirmațiile de cunoaștere plauzibile de cele neplauzibile, și că fără principii etice minimale asupra cărora s-a căzut de acord, acțiunea politică emancipatoare ar fi imposibilă. Mark Hoffman a caracterizat această diferență dintre moderniști și postmoderniști în termeni de distincție între "antifundaționism" și "fundaționism minimalist" (1991: 169-85). În ciuda acestor diferențe importante, primul val al teoriei critice a avut un puternic caracter metateoretic sau aproape filozofic. Teoreticienii critici internaționali au avut preocupări generale legate de epistemologie, axiologie

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
disciplinei, frustrați de slăbiciunile analitice ale teoriilor raționaliste dominante, au îmbrățișat, și ei, cu entuziasm, noua perspectivă, deplasând-o de la periferie spre curentul principal al dezbaterii teoretice. Ecou al diviziunilor din cadrul teoriei critice internaționale, constructiviștii sunt împărțiți între moderniști și postmoderniști. Oricum, cu toții au încercat să articuleze și să exploreze trei afirmații ontologice legate de viața socială, afirmații despre care ei pretind că spun mai multe despre politica globală decât asumpțiile raționaliste rivale. Mai întâi, în măsura în care se poate spune că structurile

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
convențional"" (1998:181). Nemulțumirile subliniate mai sus reflectă diferențele dintre cei care au creat conștient sau inconștient această distanță și cei care doresc să rămână în contact cu rădăcinile constructivismului. În cadrul ultimului grup se mențin diferențe importante între moderniști și postmoderniști. Cea mai importantă dintre aceste diferențe privește întrebările pe care le formulează, primii axându-se pe întrebări de tip de ce, iar ceilalți pe întrebări de tip cum. Spre exemplu, Reus-Smit (1995) preia întrebarea de ce societăți internaționale diverse au dezvoltat practici

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
de gen care intră în componența unor concepte cheie și care inhibă o înțelegere corectă a relațiilor internaționale. Conceptul feminist de "gen" se referă la constructele sociale asimetrice ale masculinității și feminității, și nu la diferențele biologice feminin-masculin (deși feminismul postmodernist susține că atât sexul, cât și genul sunt categorii construite social, vezi Butler 1990; Gatens 1991). Imaginea occidentală hegemonică a masculinității este asociată cu autonomia, suveranitatea, înclinația spre raționalitate, obiectivitate și universalism, în vreme ce noțiunea dominantă de feminitate este asociată cu

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
Linklater (Capitolul 4 în acest volum) susține că statutul universalismului este cheia dezbaterii actuale dintre diferitele tipuri de teorie normativă. În acest context, diversele epistemologii feministe, identificate cel mai adesea în scrierile feministe de Relații Internaționale ca "empiriste", "perspectivale" sau "postmoderniste", nu sunt abordări autonome sau neapărat contradictorii față de cunoașterea sensibilă la diferențele de gen din Relațiile Internaționale (vezi Keohane 1989b; Weber 1994). Dimpotrivă, aceste epistemologii sunt provocări feministe interrelaționate la adresa autorității și a dominației masculine în cadrul științei în sine (McClure

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
care nu iau în serios genul omit aspecte critice ale ordinii mondiale și renunță la o deschidere importantă spre schimbare. Teoretizărie feministe în Relațiile Internaționale contribuie la extinderea și consolidarea teoriilor și analizelor existente, inclusiv cea liberală, teoria critică, cea postmodernistă, cea constructivistă și cea ecologistă. Spre exemplu, feminiștii din Relațiile Internaționale sprijină abordările constructiviste prin dezvăluirea proceselor prin care sunt modelate, la nivel global, identitățile și interesele nu doar ale statului, ci și ale unor segmente sociale. Elisabeth Prugl (2000

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
muncitori, peste tot în lume. În mod similar, perspectivele feministe adâncesc accentul pus de economia politică internațională neo-gramsciană pe cultură și ideologie, ca părți integrante ale economiei politice globale (Chin 1998; Ling 2001; True 2003). Integrarea perspectivelor feministe în abordări postmoderniste, de teorie critică și constructiviste reprezintă o strategie importantă pentru interecțiunea cu alți cercetători din domeniul Relațiilor Internaționale. Odată ce recunoaștem relațiile strânse dintre gen, idei, identități, norme și aspecte ale politicii și economiei internaționale, acesta devine un exercițiu relativ direct

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752

de clarificare a unor concepte esențiale de istorie și de teorie literară. 1. Introducere în deconstrucția canonului Ca primă problemă a demersului nostru, tema deconstrucției este, totodată, una de mare actualitate, având o importanță esențială, în înțelegerea riguroasă a fenomenului postmodernist 1 căruia îi este atribuită, implicând o reconsiderare a textului printr-o reinterpretare de substanță a acestuia. Ea constituie, astfel, una "dintre principalele forme de analiză filozofică și literară, derivată din operele publicate în anii '60 de către filozoful francez Jacques

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
forțelor conflictuale de semnificație dintr-un text", sau altfel spus, "investigarea tensiunii dintre mecanismele de semnificație"74. 1.2.4. Deconstructivism și postmodernism Cu privire la înțelegerea mai profundă a legăturii dintre deconstructivism și postmodernism, considerăm esențială o prezentare succintă a fenomenului postmodernist în literatura română, pus în legătură cu modernismul. Postmodernismul este termenul de referință aplicat unei vaste game de evoluții în domeniile de teorie critică, filozofie, arhitectură, artă, literatură și cultură: "Diversele expresii ale postmodernismului provin, depășesc sau sunt o reacție a modernismului

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
iar modernismul este estetica acestei perioade. În literatura română, fenomenul postmodern ia amploare dupa 1980, respectiv 1990, 2000. De asemenea, postmodernismul poate fi văzut ca mutație survenită în conștiința umanității, dar și ca o modificare a paradigmei culturale a momentului. Postmoderniștii modifică fundamental chiar conceptul de literatură, care se extinde, acum, dincolo de spațiul pur beletristic, inducând și genurile nonficționale (jurnal, corespondență, literatură de popularizare) și literaturile noncanonice (literatura minorităților naționale, cea pentru femei etc.)"76. Scriitorul postmodern "trăiește apăsat de povara

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată, în mod ludic, fără tragism și fără inocență. Fragmentele, sintagmele, laitmotivele, atitudinile din texte venerate sunt, reasamblate și puse într-o noua lume"77. Alături de aceste trăsături ale literaturii postmoderniste, mai menționăm: desolemnizarea discursului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversității realului, refuzul stilului înalt, ermetic și impersonal, valorificarea creativă și recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafrază și parodie, practicarea unei poetici a concretului și a banalului, receptivitatea față de livresc, în

[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]