2,230 matches
-
contemplă pentru o clipă orizonturile melancoliei nervaliene: „Sunt un melancolic - scrie în Soarele melancoliei - în adâncul făpturii mele. Ca să nu-mi înghețe, și să nu-mi împiedice declanșarea focurilor de artificii ale feeriei, strâng de gât neagra lebădă. Mi se prelinge printre degete și se scufundă în lacurile subterane. Acum înțelegeți, prieteni, de ce lebăda neagră a melancoliei mele tulbură și îngheață feeria amiciției, de ce sunt un prieten atât de detestabil?” Lebăda neagră a melancoliei este însă - avertizează chiar autorul - sugrumată la
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
în iad fără a smulge un crîmpei de cer, pentru a se duce la fund încununat cu acest coif viu. Cîteva păsări mai mici zburară, cîrîind, deasupra hăului care încă nu se închisese; un val de spumă tulbure se mai prelinse pereții hăului căscat, apoi totul se nărui și uriașul giulgiu al mării se întinse și începu să se rostogolească, așa cum se va fi rostogolit și cu cinci mii de ani în urmă. EPILOG Și numai eu am scăpat, ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nou, slăbi funia, ciufuli coama tânărului animal... Deodată, geamătul se repetă, numai că venea din poiană. „Oricum, ăsta are să crape“, se gândi Nikolai, punând piciorul în șa. Nu mai era un geamăt, ci un suspin prelung și dureros care se prelinse în întuneric. Nikolai șovăi. Își închipui noaptea coborând peste poiană, pe omul acela îngropat care va vedea lupii apropiindu-se sau va simți mușcăturile unui rozător. Puse mâna pe pușcă și se îndreptă spre oamenii morți. Despre răniții cărora li
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
de a se ține mândră. Pavel plecă, apoi întoarse capul, spunându-și: „Nu-i decât o vacă! Bună s-o înșfaci, să-i smulgi coșul, s-o violezi...“ însă o parte din el, o parte foarte tandră, se surpa deja, prelingându-se ca un lichid cald, mângâindu-i inima, reunind într-o dimineață fericită și pe femeia aceea, și degetele ei pătate de roșu, și împrejmuirea veche, al cărei lemn începea să se încălzească sub razele încă palide. În timp ce mergea, se
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
transpunere în cuvânt a metamorfozei trupului la vârsta puberă. Verbul „atârnă” greu în această etapă, universul simțirii luptă cu densitatea substanței vitale, aflată în ebuliție cosmică. Primăvara e, de pildă, „grea ca un pântec de bivol”; „ceva [...] / mare, unsuros [...] se prelinge în mine, greu, pe neașteptate”. După Țara fetelor, scrisul poetei va părăsi acest filon, adoptând în mare măsură simplismul versificațiilor proletcultiste, pe care le înnobilează uneori cu talentul personal. Alteori însă, zelul poetic decompensează măsura simțului artistic; rezultă versuri care
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
în podul palmei și-o vâri în crestătură. Dac-ai pus mâna cu iarba fiarelor pe lacată, sare cât colo lacata. Poveștile nu conteneau decât odată cu măcinișul. Mirosind a copt, făina cădea fierbinte în ladă iar în toată moara se prelingea din gura podului un abur roșiatic. OPUSTUL Râul curgea liniștit pe luncă. Meandrele lui alcătuiau coturi în care dormeau, falnic, copacii : un plop, un tei, pâlcuri de frasini, ulmi și stejari. Lângă mal clipeau, verde, răchiți. Boschete de soc sângerau
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
fă-mi mie, păcătoasei, loc la sânul tău, că n-oi fi mai nevrednică ca altele. Frecându-și stăruitor pleoapele, baba săruta evlavioasă pământul, apoi se scula suspinând. în ogradă troscotul scânteia din firișoare de cleștar ; flămândă, o mâță se prelinse din podul în care mieunau glasuri subțirele. Sub un snop de stuf din streșina casei era ascunsă o legătură, adevăratul motiv al frângerii de inimă cu care se rugase Aglaia : abia ieri îndosise de pe gardul cumnatei Sevastița cămașa și izmenele
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
când puteți, dacă doriți să îl vizitați. - Voi veni periodic să îl văd, se angajă mama, rostind cuvintele cu voce sugrumată. - Lăsați-ne adresa și noi vă vom comunica periodic vești despre starea lui. Lacrimi fierbinți au început să se prelingă pe obrajii tinerei femei care știa că venise timpul, cu durere, să își ia rămas bun de la micuțul ei. Nu putea să-și ascundă slăbiciunea și jalea cei paraliza trupul, pentru că îi trebuise mult să convingă băiatul să rămână singur
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
mămăligă și oasele la câine, că tot trebuie să se obișnuiască cu tine! Frosa luă căldarea și castronul cu mâncarea câinelui, încălță cauciucii rupți și umezi de la ușă și se execută. În timp ce scotea apa din fântână, o lacrimă i se prelinse pe obraz. Se gândea la neputința ei pentru bieții copilași care vor trebui să stea în astfel de condiții. Peste un an, cei mari trebuiau să meargă la școală, și ce putea să le ofere satul ăsta prăpădit! Ultima speranță
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
trecu peste bariera invizibilă, dar În același timp, pe parcursul unui cvartal, lumea se schimbase cu totul. Lumina păru să-și schimbe consistența, devenind cenușie, filtrată prin frânghii de rufe. Întunecimea verandelor și a apartamentelor fără curent electric părea să se prelingă pe străzi, iar norul de furtună al sărăciei care atârna deasupra cartierului direcționa atenția În jos, spre claritatea unor obiecte fără umbră, date uitării: cărămizile roșii care se fărâmițau de pe un pridvor, maldăre de gunoaie și ciolane, cauciucuri uzate, moriști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
pe care le-a moștenit răposatul meu coleg. Totul, în afară de chelie și de bărbie. În rest, totul amintea de Orande. Ochii adânciți și pătrunzători, pomeții proeminenți, nasul mic și cârn, buzele generoase, toate aminteau de Orande. O lacrimă i se prelinse pe obrazul drept. Se îndreptă și începu să se plimbe încet prin cameră. Se duse până lângă un tablou, pe care-l împinse, dezvăluind în spatele lui un bar cu câteva pahare, asemănătoare celui pe care tocmai l-a spart, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
a avut timp să se pregătească și a simțit din plin puterea matahalei. Dezechilibrându-se, Orande a căzut cu capul de colțul catedrei făcută din lemn masiv și a rămas în nesimțire pe parchetul bej, sângele său începând să se prelingă din rana de la tâmplă. Pieptul nu i se mișca, ochii nu-i tremurau în inconștiență, iar el stătea acolo, întins pe podea, adormit pe veci în mijlocul nostru. Înmărmurisem cu toții. Nerealizând ceea ce tocmai făcuse, sau nepăsându-i de sănătatea elevului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
speriați de moarte și îngroziți de ce se petrecea sub ochii lor. Corvium însuși era paralizat. Împăratul era incapacitat, dar nu de ce vedea, ci de ce auzea, pentru că în mintea sa putea auzi gândurile ființei care sălășluia în corpul ceței ce se prelingea leneșă în afară pe marginea ferestrei. L-am tras spre ușă și, apropiindu-mă de urechea sa, i-am zis ce m-a învățat Nemoh: Rază de soare din lună și sânge de om din venă de diamant, lasă lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
primul care aruncă o privire. Își puse pușca la umăr și elimină un soldat de-al Armatei care era în pauză și fuma o țigară. Necrezând că fusese împușcat, se dădu în spate uimit până când întâlni un perete și se prelinse în josul său murind. Împușcătura alarmă restul oamenilor din clădire. Știau că nu-i nici o grabă și că aveau tot timpul din lume să se ocupe de ceea ce trebuiau să facă, pentru că în preajmă nu erau garnizoane sau posturi locale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
modernizare. M a înjurat și m-a dat pe ușă afară, răcnind că ei sunt nobili, descendenți din consuli, și nu trebuie să-mi dea nici o socoteală mie, un amărât de sclav eliberat. Devine conștient de sudoarea care i se prelinge pe față. Până și picioarele îi par dintr-odată grele ca plumbul. Mormăie: — Ei sunt nobili. Se pregătește de o nouă izbucnire din partea împăratului, de mânie, indignare, eventual sprijin față de el, măcar de câteva sudălmi la adresa senatorilor, dar bătrânul principe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a străduit, în zadar, toată viața să-l întreacă. Până și cu Ajax a dat chix. Deprimat, își lasă bărbia în piept. Așa i-a fost scris. Să trăiască în umbra unui gigant. La crimi stinghere încep să i se prelingă pe obraji, săpând și mai adânc șanțurile crestate în piele. Pollio! Nimeni nu-i va uita vreodată numele, dar de al său își va aduce oare cineva aminte peste veacuri? Va dăinui construcția căreia i-a sacrificat fericirea, dragostea și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înverșunând atâta împotriva fiului Scriboniei? Că doar nu l-a favorizat niciodată excesiv. Oricum, nici pe departe cât pe fiii ei. O fulgerare ca o lamă de cuțit îi străpunge inima. Bănuiește cumva...? Picături de sudoare încep să i se prelingă pe frunte. Le îndepărtează cu un gest smucit. Trebuie să acționeze, să facă ceva îna inte de a fi prea târziu. Din prag, se întoarce către Fulcinius și rostește cu voce tare: — Claudia Appia este soția unui senator proeminent. Încearcă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cealaltă un lighean. — Spală-te pe mâini, i se adresează stăpânului, să poți îmbuna geniile strămoșilor tăi. Înclină cana: — Fie ca energia lor prezentă, dar invizibilă să ne protejeze pe noi toți! Germanicus lasă firișorul de apă să i se prelingă pe degete. Apoi se usucă fâlfâind cu mâinile prin aer. Acum e curat. Dar oare și sufletul lui e cast și conștiința fără de prihană? Preferă să nu se uite spre Agrippina, ca și cum s-ar teme să n-o audă strigându
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Evreul își coboară precaut pleoapele. Și el a fost cu Claudius Nero să consulte oracolul. O metodă bună pentru a-i deveni indispensabil. Numai de nu l-ar întreba ce le-a profețit. O sudoare rece începe să i se prelingă pe șira spinării. Acolo, în templul lui Apollo, Pythia i-a desemnat pe amândoi cu titlul de rege și li s-a închinat... Brusc, ușa dinspre vestibul pocnește scurt. Un grup de sclavi se strecoară iute înăuntru. Din spatele lor se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
totul ar fi bine, dar nările Jemimei sunt mai puternice decât voința ei. Pașii tăi devin mai lenți pe măsură ce te apropii de ghereta vânzătorului, și cu fiecare pas, imaginea unui sandviș cu șuncă, feliuțe de șuncă unsuroasă, împănate cu grăsime prelingându-se dintre feliile groase și albe de pâine - imaginea devine atât de vie, încât ai impresia că aproape îl guști. În fiecare dimineață te lupți cu tine, Jemima. Îți spui că azi ți-ai început dieta, dar mirosul devine prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ia la dreapta și o ia în jos spre clătitărie. Și așa se ratează ei unul pe altul, încă o dată. Dar Jemima este fată bună și decide să nu mai ia clătita groasă din care se scurge untul și se prelinge sosul de ciocolată. Se îndreaptă în schimb spre o cafenea, care spre încântarea ei, e aproape goală. Se așează la o masă din colț, de lângă fereastră, și cere un cappuccino, după care își scoate prima din cărțile cumpărate și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe scară, și cabina cea mare, și cabina solilor, și hainele, ca să nu mai vorbim de așternuturi, chiar și hârtia din jurnalul meu de călătorie în care scriu în fiecare zi, toate sunt nesuferit de jilave din cauza ceții ce se prelinge în josul scării. De câteva zile s-a micșorat rația zilnică de apă. Cei patru soli cărora li se dădeau înainte două căușe dintr-un ciubăr, acum primesc numai unul. Din fericire, nu se mai abătu asupra lor nici o altă furtună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
clintească, omul îl strângea zdravăn de mânecă de parcă ar fi adulmecat izul Japoniei în chipul și în hainele samuraiului. În cele din urmă, dintre buzele întredeschise îi scăpă un soi de geamăt, iar din ochii triști, lacrimi fierbinți i se prelinseră pe obraji. — Trăiesc în satul Tecali, zise omul la fel de repede ca mai înainte. Însă, vă rog, să nu le spuneți despre mine acelor padres, căci am fost călugăr, dar m-am lepădat de credința creștină. Velasco se apropia pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și-l opri pe Velasco. El singur auzise ceva. În mijlocul arșiței și al tăcerii, toți rămaseră neclintiți cu privirile ațintite către dealuri. Se auzeau pași înăbușiți. Apoi, cu băgare de seamă, dintre buruieni se iți un cap negru. Sângele se prelingea pe chipul ars de soare. Din iarbă se ridicară la unison niște spanioli înarmați. Dădură cu ochii de japonezi și se holbară la ei uluiți până când, în cele din urmă, îl văzură pe Velasco. Sunt preot. Velasco își ridică brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lupt cu cei care-mi pun piedici și cu cei care mă pizmuiesc! Eu nu mă pot despărți de Japonia. Această țărișoară orientală este tărâmul pe care trebuie să-l cuceresc prin puterea Evangheliei Tale.” Broboane de sudoare i se prelingeau de pe frunte, intrându-i în ochi în timp ce-L iscodea pe Hristos cu chipul ridicat. În minte îi răsăriră nenumărate fețe de japonezi. Cu zâmbetele lor firave, îl batjocoreau pe Velasco. Chipurile lor semănau bine cu statuile lui Budha pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]