1,626 matches
-
și lipsa de griji se citeau chipurile lor. Dar, încet-încet, pe nesimțite, venea primăvara. Dealurile își recăpătau vechea lor culoare, iar ghioceii își scoteau căpșoarele de sub zăpadă. Omul de zăpadă se simțea din ce în ce mai anemic. O boală fără nume îl rodea. Presimțea că nu va mai rezista multă vreme. Copiii i-au ghicit suferința și, în fiecare zi, îi reînnoiau veșmântul. Într-o după amiază, însă, nu au mai găsit din omul de zăpadă, decât o băltoacă în care pluteau o pălărie
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
totuși vreme de milenii fără a avea nici cea mai vagă idee despre aceasta, fără a avea habar de existența sa fără ca nici una dintre modificările vieții umane, menținerea sa, creșterea sa, cultura sa să i se datoreze în vreun fel. Presimțim astfel acest prim adevăr, asupra căruia nu este inutil să medităm la sfârșit de secol XX, și anume că cultura nu are de la origine și în sine nici o legătură cu știința și nu rezultă nicidecum din aceasta. Viața despre care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
discursul său constă în a legitima știința, mai precis foarte recenta știință matematică a naturii pe care o descoperă cu încântare în fața sa și ale cărei extraordinare progrese le observă. Geniul lui Descartes însă stă în faptul de a fi presimțit că această cunoaștere nu-și este suficientă sieși, că ea presupune o alta, de un alt fel. Îndoiala care, în prima Meditație, afectează orice formă de cunoaștere, sensibilă sau inteligibilă, orice raportare la obiect și astfel orice lume posibilă, oricare
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de-atâta dor suspin, tresar, mă prăbușesc. Cu tine-n gând mi-e pasul pe-un drum curat de rouă și inima se scaldă în calde dezmierdări, aproape-ți simt privirea și mâinile-amândouă unite-n rugăciune și mii de-mbrățișări. Presimt atâta pace din cer cum mă-nconjoară când mă privești zâmbindu-mi cu ochi frumoși, cuminți, respir o libertate de-o frumusețe rară când simt cum mă privești și când citesc ce simți. Mi-e gândul tot la tine și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
dăm nas în nas, să ne cunoaștem și să avem ceva de împărțit, convinge-mă că e o nimica toată să treci dintr-o barcă în alta sau, cum se mai spune, dintr-un tren în altul, să schimbi macazul. Presimt eu că de la ăsta o să ni se tragă o groază de nenorociri, e plin de neprevăzut Copoiul, zice domnul Președinte, nu vrea să coopereze. — înțelegeți și dumneavoastră că tot Serviciul îi apasă lui în spinare, spune Petrică, o fi și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
printre puținii care au mers înainte, cu încăpățînarea unui catîr, în sensul bun al expresiei. — în felul ăsta o să înțelegeți mai ușor cum s au cristalizat grupușoarele astea, în care trebuie să știți că nici eu n-am încredere totală. Presimt c-o să roiască fiecare în dezordine, ba ici, ba colo, sînt curios și eu care pe unde o să prindă cheag, mărturisește. Le-am spus-o în față că nu mă interesează, le dau voie să radă întreaga țară de pe hartă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de ce ați stat deoparte, spune Tîrnăcop, că n-ați vrut să vă amestecați, totul a fost făcut numai de ochii lumii. — Istoria se scrie întotdeauna numai de ochii lumii, nimic nou, răspunde Bătrînul, față de ceea ce-am prevestit eu, spune. — Presimt că n-o scoatem la capăt cu el, spune Gulie, privind spre Roja, e-n stare s-o țină așa pînă-n zori. Posibil ca nenorociții să-și fi desființat deja postul telefonic sau să-și fi scos aparatul din priză
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
creadă că mai era loc pentru revelații, se bucura speriată la gândul că distanța, chiar reală, nu contrazicea, ci dimpotrivă, sublinia o complicitate profundă, inexplicabilă, un fel de fatalitate, și că această Întâlnire nu era câtuși de puțin Întâmplătoare. O presimțise odată cu căderea primilor fulgi pe care Îi privise cu Încântare toată dimineața prin geamul atelierului. Îl deschise și se sprijini de pervaz ținându-și bărbia În palme. Fulgii erau atât de mari, Încât bravul domn Kiger care mătura trotuarul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Universitate „Petru Maior” era numită Universitatea Refuzaților. Miopia anilor '60 va fi cu siguranță aspru sancționată de Istorie. Așteptând acest moment filozoful și latinistul ciocneau, a câta oară, paharele cu votcă. Petru avea un singur motiv de a rămâne singur: presimțea apariției ei. Și ea apăru. Așa cum o știa: aceeași și totuși... O lumină nemaivăzută până atunci Îi lumina făptura. Ca și cum cineva ar fi cărat În urma ei un reflector pentru fotografii de interior. Privi mai atent și nu văzu În urma ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu groaza în ochi. Peste zece minute cei patru erau morți. În noaptea în care am întâlnit-o pe Madeleine Sprague Kay i-a strigat lui Lee: „După toate câte s-ar mai putea întâmpla!“ - o replică rău prevestitoare. Probabil presimțise că dezastrul cu Bobby De Witt. În timpul investigațiilor la cazul Dalia ea fusese nervoasă, morocănoasă, preocupată de sănătatea lui Lee - și totuși, în chip cu totul bizar, acceptase purtarea lui nebunească. Eu credeam că o necăjea obsesia lui Lee legată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o înghițitură de cafea rece și uitându-se în răstimpuri de-a lungul drumului. Între ei și mine se înălța un zid nevăzut dincolo de care presimțeam o taină și o primejdie. Probabil că orice panică ar fi dispărut, ca o vrajă deslegată, dacă aș fi reușit să smulg de la ei măcar un cuvânt. Îmi venea să-i provoc, să le strig „Bună ziua” până i-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întrebare. „Bine”, bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișându-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr, mi-a strigat de la distanță, făcându-mă să presimt că ziua aceea care începuse atât de bine se va termina rău: „Domnule sculptor, am auzit că Marta are necazuri”. Am lăsat totul baltă și m-am dus în cătun unde am găsit-o pe Marta plină de vânătăi. Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dracului, Mopsule, numai din pricina ta.” îmi venea să murmur, când cineva a spus: „Ulise, fă-mi puțin loc”. Am izbucnit: „Ce Ulise? Nici un Ulise”. Ceilalți s-au uitat la mine nedumeriți. Nu înțelegeau. Domnul Andrei a plecat capul în pământ, presimțind pericolul care plutea în aer. Tăcerea lui era parcă un reproș mut: „Vedeți, domnule sculptor? Nu era mai bine să nu vă spun nimic?” Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se încruntase, dar nici un mușchi nu-i tremura pe față. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum de a presimțit! zise Hor. Sau pleacă fără să știe nimic! Auta nu înțelese decât că Marele Preot pleca cu toate corăbiile sale și că Tefnaht prăbușise luntrea în gura Muntelui de Foc. Dar ce putea fi în toate acestea atât de cumplit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știu de ce, dar simt că el și-a găsit în soția lui femeia ideală, iar cum eu îl găsesc o persoană încântătoare, dar nonsexual, desigur, fiindcă nu e nimic, și nici nu poate fi nimic între noi (iată pauză, liniște ), presimt că avem o legătură cumva. Există atracția și tandrețea și, fiind pe aceeași lungime de undă, el îmi poate spune totul. Deja începem să dialogăm, și felul în care ne înțelegem este ceva plin de plăcere, o plăcere împărtășită, pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să se termine o relație înainte de vreme, de frica eșecului, ar rămâne sentimente chinuitoare, rămășițe aprinse ce se vor prea arse, speranțe ce se vor cere îndeplinite. Oricum nu trebuie să conteze ultima impresie mai mult decât e cazul. Dar presimt că ne vom revedea. I-am mulțumit și acum mă îndrept spre catedrala catolică. Și dacă n-am găsit nimic concret până acum e pentru că n-a fost nimic de găsit. Am reușit însă să descopăr legături între și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se face, că chiar în acel moment, se uită și el pe fereastră. Mă vede și sare în picioare. Iar eu o rup la fugă prin pădure. Imediat adună mulți inși, câțiva câini și pornește pe urmele mele. Fug disperată, presimțind că nu mă va lăsa să plec. Mă simt deja nedreptățita lui prizonieră. Și, în câteva minute, deși trăgeam din răsputeri și eram toată transpirată, nu mai puteam fugi. Însă el nu porunci să se dea drumul la câini, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
O poartă cât o hulubărie. C-o cârcă de fier forjat descărcată pe ea. Oblonită numai în tablă neagră... Cam deșelată. - Unde-i tirată soneria? - La ce-ți trebuie sonerie?! Cum te apropii de vizetă, cum și alea dinăuntru te presimt imediat. Te spală într-o privire, îți trage vreo ucenică zăvorul, iar tu-i decartezi punga cu mortăciuni... - După aia, ele îmi cardesc frecția... - Încă nu. Că întîi îți înnumără încărcăturile. Ți le gâdilă. Ți le măsoară... Le ridică în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trei comune și-o stație de epurare... Și, uite așa, s-a scurs cel puțin cinșpe ani, de când nimeni nu s-a mai încumetat să povestească întîmplarea asta. Doar când te aventurezi să iei, pe talpă, tarlaua aia, le mai presimți pe cordoaicele de elvețiene cum se străduie să-ți bage oglinjoara în ochi... 77 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI care vă vorbește, de operație chirurgicală. Dar se numără. Vă mărturisesc că, nici acum, după aproape cinci ani, nu m-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înțelesuri ascunse... - Ei, bată-te să te bată, spurcăciune, așa mai vii pe-acasă... Care vasăzică ai pus ranga pe talmudist și te-ai îmbolnăvit de la el! - ...Eu, pe vremea aceea, nu mă prea omoram cu dezvăluitul. Așa că, ori de câte ori îl presimțeam apropiindu-se de separeul meu, cu chef să-mi dezvăluiască puțin, îl mai bruftuluiam... - Ceasul rău! V-ați bruftuluit, cât v-ați bruftuluit, dar pîn' la urmă v-ați plesnit în microb. - ...Numai că, într-o seară, după ce polizasem suficient
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sus către dânșii. Erau ei, în felul lor, băieți simpatici. Dar nu doreau. Rămase liniștit. La milițieni era invers. Cafeaua pe care ți-o turnau pe gât te adormea. Totuși nu izbuti să se abțină ca, de fiecare dată când presimțea că traseul automobilului în care rula se suprapunea vreuneia dintre stațiile de metrou, cărora ajunsese să le recunoască, după figură, până și șobolanii, să nu-i avertizeze încîntat pe noii săi prieteni, de acolo, de pe cauciucul lipicios al podelei. - Atențiune
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să faci față? - La ce? întrebă, mai mult pentru a menține conversația, tot profesorul de construcții metalice, după ce apăru evident că Sinistratul nu-și va mai descleșta, pentru acea zi, fălcile. - Pentru numele lui Dumnezeu, dă-ți întreaga silință!... Dacă presimți o pană de inspirație, învață, pe de rost, măcar două-trei bucăți dintre creațiile acestea! și directorul Predoleanu scotoci într-o scobitură a servietei diplomat și îi descărcă Sinistratului, la piept, un teanc de cartoane tăiate egale. Semănau cu un uriaș
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pretinzi În fața bunicilor că, de exemplu, copilul tău se uită doar ocazional la video când, la micul dejun, copilul reproduce perfect toate cântecele din Mica sirenă, adăugând la sfârșit că versiunea de pe DVD are un cântec În plus. La masă, presimt un alt motiv de dispută când Îi amintesc lui Emily să nu se mai joace cu solnița. — Emily, bunicul te-a rugat să pui solnița jos. Nu, nu asta am făcut, spune Donald pe un ton blând. I-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
la aeroport În trei ore. Mă Împunge imediat un sentiment de vinovăție pentru că am Îndrăznit să gândesc așa. Și-atunci, exact când am hotărât că nu e decât o Încercare de a mă Împiedica să plec- ca o pisică, Emily presimte plecarea Înainte de a-mi duce eu valiza jos -, scoate mult așteptatul geamăt: —Mami, mă doare acolo pe unde fac pipi. Îi dau o cană cu suc de merișoare și petrec următoarele douăzeci de minute la telefon, Încercând să vorbesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
crescuseră și plecaseră de sub aripa tatălui. Serafina, femeia în casă, ajunsese o bătrână posacă și temătoare. Credea în continuare că, prin pupilele de foc ale mâței Eleonor, o privea din când în când diavolul. De când i se umbriseră ochii, Omar presimțea înainte cu câteva ore furtunile, ploaia, zăpada și, câteodată, culcat în lan, auzea cum secara și rapița își trimiteau rădăcinile în bezna clocotitoare de sub țărână. Dintr-odată ajunsese la gândul că oamenii sunt doar un înscris între albul de sus
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]