1,469 matches
-
îi închide crâșma dacă nu spune ce se vorbește aici? Poate mă trage doar de limbă 139 și mâine-poimâine...” Prispă îl urmărea vorbindu-i din nou din priviri: „Toadere, băiete. Știu ce gândești, dar să nu te temi de bătrânul Prispă. Multe am văzut și multe am auzit la viața mea aici în crâșma asta, dar gura mi-a fost ferecată! Așa că să nu te ferești de mine.” „Oare să fie adevărat ce îmi spune sau...?” - gândea Toaibă, prefăcându-se că
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
am auzit la viața mea aici în crâșma asta, dar gura mi-a fost ferecată! Așa că să nu te ferești de mine.” „Oare să fie adevărat ce îmi spune sau...?” - gândea Toaibă, prefăcându-se că nu pricepe semnificația privirii lui Prispă. Acesta l-a ghicit însă și a dat drumul la vorbă: Îi adevărat că mi s-o spus în față: „Ori spui ce se vorbește împotriva noii orânduiri ori îți închidem crâșma!” Dar cu bătrânul Prispă nu se pot juca
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pricepe semnificația privirii lui Prispă. Acesta l-a ghicit însă și a dat drumul la vorbă: Îi adevărat că mi s-o spus în față: „Ori spui ce se vorbește împotriva noii orânduiri ori îți închidem crâșma!” Dar cu bătrânul Prispă nu se pot juca ei! Că eu le spun doar ce vreau eu, nu ce ar vrea ei să știe. Să-și mai pună pofta-n cui, că eu nu sunt din cei ce umblă cu limba scoasă după căpătuială
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
omăt. Vântul sufla în rafale de te îndoia. Se făcuse o vreme, să nu dai un câine afară, cum se spune. Toaibă însă, învățat cu tot felul de întoarceri ale vremii, a pornit spre crâșmă... Bine te-am găsit, bade Prispă. Bună să-ți fie inima, Toadere. Cât despre căutătură, nici nu poate fi vorba. Uite-te la tine ce privire abrașă ai. Parcă ai vrea să te iei de piept și cu Dumnezeu! Nici chiar așa, bade. Nici chiar așa
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
-o nemernicii aiștia... 141 Drept-îi, da’ vezi tu că ei se cred mai mari și mai tari ca Dumnezeu. Până într-o zi!... Să lăsăm asta. Mai bine spune ce mai faci tu,Toadere? Apoi nu mă pot plânge, bade Prispă. Muncesc mult, dar am băgat de seamă că oamenii de la gară încep să aibă încredere în mine. Asta-i bine - a apreciat crâșmarul, în timp ce i-a pus dinainte, ca întotdeauna, țoiul cu rachiu. Toaibă s-a retras la masa lui
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Da’ dacă matale spui că îi târziu, atunci uite aici plata și pe deasupra și banii pentru două sticle, ca de obicei. De fiecare dată, stau și mă întreb de unde știi tu cât ai de plată pe cât ai băut? Apoi, bade Prispă, să nu te superi matale, da’ Toader Toaibă are încă mintea întreagă. Iar la școală știa tabla înmulțirii cel mai bine dintre toți copiii! Vezi? Așa se înșală omul. Eu credeam că dacă ai băut atâta rachiu, de unde să mai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se dracului! Ia să văd, am să crăp dacă nu intru în crâșmă? Drumul până acasă l-a făcut fără să fie asaltat de gândul dacă mai găsește ceva rachiu pe vreun fund de sticlă... „Mâine m-oi duce pe la Prispă doar așa, să mai schimbăm o vorbă. Ei! Poate oi gusta și o gură de rachiu, da’ nu mai mult! Că ce îi mult strică”. Se vedea în miez de noapte înotând prin mocirla drumului cu capul greu de băutură
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
dar nici grozav de bun ca altădată... Sâmbătă dimineața s-a sculat puțin mai târziu. A făcut ordine în grajd, a hrănit calul și într-un târziu s-a pregătit de ducă. Ce faci, Toadere? Pleci iar? Mă duc până la Prispă, să văd ce mai face. Să nu stai mult, Toadere, și mai ales să nu bei! Nu duce grijă, Marandă... A plecat fără mare tragere de inimă parcă... Ce mai faci bade Prispă? Cum îți merge crâșma? Bine! Mulțămesc de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
faci, Toadere? Pleci iar? Mă duc până la Prispă, să văd ce mai face. Să nu stai mult, Toadere, și mai ales să nu bei! Nu duce grijă, Marandă... A plecat fără mare tragere de inimă parcă... Ce mai faci bade Prispă? Cum îți merge crâșma? Bine! Mulțămesc de întrebare. Cât despre crâșmă, ce să-ți spun? Lumea nu mai vine ca altădată... I-o năpădit necazurile pe gospodari și nu mai au parale. Mai dau pe aici doar din când în
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de băut, dar când să plătească se fac că uită... Atunci să nu fii în locul meu, Toadere băiete! Și nu le ceri parale? Atâta îmi trebuie. Într-o săptămână, pe ușă te întâmpină un lacăt cât lumea de mare și... Prispă... Cine știe? Legat poate!... Ferească Dumnezeu, bade! Să nu ajungi zilele acelea. Eu le-am trăit și nu le doresc nici dușmanilor mei. Hai să le dăm cioarelor pe aiestea, Toadere. Mai bine spune mi de ce ai venit așa târziu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lângă tejghea. A ridicat țoiul și l-a privit în zare. Spre deosebire de altă dată, acum nu-i mai venea să-l dea peste cap. L-a dus la gură și și-a înmuiat doar buzele, rămânând cu țoiul în mână. Prispă privea la el curios... Mă tem că astăzi nu ți-s boii acasă. Nu prea te trage ața la băut. S-a întâmplat ceva, Toadere? Nu s-a întâmplat nimic deosebit, bade. Nu am poftă de băut doar. Da’ tu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mult i-a ținut de urât crâșmarului. Cum s-a arătat primul mușteriu, Toaibă și-a luat bastonul și s-a îndreptat către ieșire. Toadere! N-ai uitat nimic? - l a întrebat crâșmarul. Știu eu la ce te gândești, bade Prispă. Numai că astăzi nu am nevoie. Poate data viitoare... Cum vrei, Toadere - i-a răspuns crâșmarul nedumerit. Era o zi cu moină. Omătul se înmuiase de-a binelea și mersul era dificil, mai ales pentru Toaibă. Pe la poarta Dochiței se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ruga, Toader al ei, pe măsură ce trecea timpul, devenea altul... Când venea de la târg nu se mai repezea la blidar după sticla cu rachiu... Dacă ieșea în sat, mergea pe la crâșmă așa să mai schimbe o vorbă cu unul, cu altul... Prispă îi turna un țoi de rachiu care însă rămânea nebăut... Când ajungea la poarta Dochiței, se uita în ograda ei, doardoar a vedea-o. De ce? Nici el nu știa. Poate să-i mulțumească... Mai degrabă însă aștepta să-l întrebe
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a fost, Gruia, tată? Gruia, care semăna din ce în ce mai mult cu taică-său în felul de a fi, a lăsat să se scurgă o fărâmă de timp bună până să răspundă. S-a desprins din îmbrățișarea lor, s a dus spre prispă, s-a așezat cu gesturi și icnet bătrânești și, după ce i-a privit pe rând, a deschis vorba: Păi, cum să fie? Ca la orice examen... Lume multă - cu cățel cu purcel - agitată, plângăreață, disperată, nedormită, nemâncată... Ca în Iad
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ca tu să fii din nou în viață, Pe mine să mă cerți și iar să-mi dai povață, Dar ești plecat în veșnică țărână Să stai alăturea de maica mea cea bună. Mi-e dor ca să te văd pe prispă afară, In nopțile târzii de vară, Să-mi fredonezi nepăsător Un cânt de jale și de dor. O, tată, spune-i mamei mele Acolo, printre îngeri, printre stele, Că mă trezesc în miez de noapte S-aud cum voi vorbiți
Tata by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83205_a_84530]
-
vară, Să-mi fredonezi nepăsător Un cânt de jale și de dor. O, tată, spune-i mamei mele Acolo, printre îngeri, printre stele, Că mă trezesc în miez de noapte S-aud cum voi vorbiți în șoapte. Afară stau pe prispă și gândesc Că ești păzit de îngerul ceresc. Și pe alei călăuzit de stele Îmi vei apare-n visurile mele.
Tata by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83205_a_84530]
-
Îi stătea la fel, nemișcată, mă privi fix, - În sfîrșit! - Își ridică brațele, mi le Încolăci după gît, ne sărutarăm prelung, un fel de uitare, nu-mi dau seama... Eram În martie 1949. Începuseră muncile de primăvară, Lung privea (de pe prispa casei lui, În fiecare dimineață, cu mîna streașină la ochi, spre pămîntul care cu cîteva săptămîni În urmă fusese al lui, intrat acum În stăpînirea unei firme cu birouri nu se știe de unde aduse, și funcționari născuți peste noapte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și celorlalți cînd și cum să muncească pămîntul ca și cum se prostiseră toți, deodată. Era duminică, Își săpa curtea, partea de grădină, avea să-și semene flori și plante de leac ca-n fiecare an, apoi Își vopsi În albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului În fibrele lemnului vechi ce va trebui În curînd Înlocuit, Își spunea, dar mai Încolo, nu mai avea bani acum. MÎine sau poimîine după-amiază, pînă joi oricum, va vopsi În negru lucios șareta după ce-i va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
proprietate... ziceați ceva că mă simțeam stăpîn, sigur pe mine... cînd n-ai noroc, n-ai și pace”. Adevărat că nu-mi dau seama: Ușa se deschise, sora Anei ieși din casă, eu eram Încă În cerdac (Îi spuneam cînd prispă, cînd cerdac), ea se rezemă de balustradă după ce făcu o piruetă, știindu-se neobservată, Îmi dădui seama că nu mă vede, asta mă miră foarte mult, se pregătea să plece la biserică. Aș fi vrut să-i vorbesc, mi-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
este - Își spunea - să stai neclintit și lucid În fața vremii, ca o sfidare. Nu-i așa, domnule judecător?”. - „Desigur”, mă auzea răspunzîndu-i. Învățătorul Însă nu era schimbat, anii păreau a se fi oprit În ograda lui, neputincioși să-i urce prispa și să-i deschidă odăile. Soția lui Lung de asemeni cum o știam deși timpul Îi bîntuise ușile casei și-i luase soțul. Era neschimbată, dar nu datorită unei filozofii anume, adică unui mod de a Întîmpina viața, ci tinereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
București, terminase Politehnica, se măritase, soțul era inginer ca și ea, părinții nu luaseră parte la cununie, totul fusese o „surpriză”, fără ca Împrejurările arătate să fi modificat relațiile de afecțiune dintre ei toți, de pe vremea cînd Își treceau după-amiezile pe prispa casei de la țară, dar părinții trebuiau să se obișnuiască cu mentalitatea și obiceiurile noii generații. Se schimbaseră, se schimbau sub ochii lor. - Bucureștiul e prea departe pentru noi, domnule judecător. Și ea și soțul vin din cînd În cînd, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cîmpia asta a Bărăganului, binecuvîntată, blestemată de Dumnezeu, În care Încă de pe vremea sciților roadele erau date pieirii, și sciții au tot continuat să vină, din răsărit, din apus, din toate părțile lumii. Dimineața mă Înalț În vîrful picioarelor pe prispă, mă uit de-a lungul drumului spre deschiderea cîmpiei dar nu te zăresc, mă gîndesc că vii, că văd o șaretă dar nu e nici o șaretă, nu mai vine nimeni de cînd ai plecat. SÎnt bucuroasă c-am venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
spună, m-a urmărit din marșul șerpuitor pînă ce fereastra de la care mă privea dispăru În dreptul unui stîlp dintre liniile de triaj. 5. Așa trec anii, viața, poveștile; lumile se fac și se desfac, vei sta Încă mult timp pe prispa casei tale, zile și zile, dimineți de primăvară, de vară, de toamnă, rareori În lumina zăpezilor sticlinde și nimeni nu va veni - cine știe? Poate voi mai veni, dar nimic esențial nu se va Întîmpla căci ce este esențial se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
femei Cu ochi ce izvorăsc scântei Dar oricât ele ar fi de sus Ca tine nu-s, ca tine nu-s! Și tot Eminescu, în admirabila i „Dorință” o chema: Vino în codru la izvorul Care tremură pe prund Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund Și în brațele-mi întinse Să alergi pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraji. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de rapid după un singur cuvînt, și astfel Îi prinde poliția În fața magazinului nefiind iertată nici ea, poliția, de ochiul justițiar, necruțător al regizorului, parc-ar fi Jonnathan Swift filmîndu-i pe polițiști lovindu-l cu bestialitate pe Mickey căzut pe prispa supermarketului, pentru că și ei sînt oameni În adîncul sufletului, adică bestiali, scena pare extrasă din celebrul filmuleț de amator ce-i arăta pe apărătorii legii ciomăgind fără milă un negru vinovat de ceva, ca toți negrii, după asta se ivește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]