11,078 matches
-
aceea care nu respectă aceste principii mai presus de orice altă rațiune. — În cazul ăsta, cum trebuie să mă consider - prizonier sau oaspete? — Deocamdată, oaspete - răspunse Gacel Sayah cu glas liniștit. După aceea, când o să te simți bine, o să devii prizonier, dar nu te îngrijora; n-am de gând să-ți fac nici un rău. — Eu venisem să te omor. — Știu. — Și cu toate astea o să mă eliberezi? — Așa am hotărât, și tuaregii își respectă întotdeauna hotărârile luate... - Beduinul făcu o scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dormit. — Trei zile la rând? — Te-am avertizat că un beduin trebuie să fie în formă, atât pentru cea mai periculoasă acțiune, cât și pentru cea mai profundă odihnă, după împrejurări. Ai nevoie de ceva? — De companie. Unde sunt ceilalți prizonieri? — Într-un loc sigur, dar dacă te duc la ei ar trebui să te țin aproape tot timpul legat de mâini. - Făcu un gest ce voia să arate dezolarea peisajului înconjurător. Aici pot totuși să te las liber. Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ce o meritau prin tradiție. Dacă avea să se întâmple asta, de ce n-ar putea fi Gacel Sayah, fiul miticului Gacel Sayah, acest lider? În zori, alungă visul atât de nechibzuit, conștient că un adevărat conducător sfârșește prin a deveni prizonierul propriilor săi adepți, își pierde libertatea și, prin urmare, posibilitatea de a rătăci prin neexploratele hotare ale deșertului. Își pierde, în definitiv, condiția sa de nomad. Poate din cauza asta nu se ridicase niciodată un conducător dintre imohagi. Caracterul lor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la mâini, căruia îi alunecă piciorul când sări pe pietre și căzu în genunchi. Gacel îl recunoscu îndată. — Și cu ăsta ce-i...? nu se putu abține să întrebe deconcertat. — Din partea comendatorului Ferrara. — Acum câteva zile i-am eliberat pe prizonieri. — Știm, dar comendatorul întotdeauna își ține promisiunea. Împreună se apropiară de locul unde, îngrozit, Marc Milosevic îi observa cu chipul descompus de spaimă, și imohagul strâmbă din nas cu un gest de neplăcere. — Miroase a câine mort! spuse. — Nouă ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și cei doi însoțitori ai săi rămaseră în expectativă. Fără să se grăbească, pe deplin conștient de importanța momentului, Gacel Sayah scoase din teacă un hanger lung și ascuțit de care nu se despărțea niciodată, și apucă mâna dreaptă a prizonierului, ce scoase un profund geamăt de groază. — Nu! aproape că urlă. Nu, te rog! Iartă-mă! Iartă-mă, te implor! Eram foarte obosit și n-am știut ce fac. Călăul său așteptă până când celălalt închise instinctiv ochii ca să nu vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
bată ușor pe umăr pe pilot. Aici e bine! zise. Celălalt aprobă cu un gest și începu manevra de coborâre, aterizând apoi fără intenția de a opri motoarele. Mafiotul cu cămașa roz scoase un șiș ascuțit și-i tăie legăturile prizonierului, în timp ce-i arăta plosca mare ce se afla sub scaunul său: — Dacă o lungești bine, apa asta poate să-ți ajungă două zile. Marc Milosevic îl privi cu ochii holbați de groază. — Dar ce, aveți de gând să mă lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cetățean. Așa-i că pînă și frazele mele Îți par sloganuri? Dar acest proces are și reversul lui. Concomitent se naște și dependența tiranică a cetățeanului față de acest bun, de obiectul patrie. Oamenii devin astfel nu doar slujitorii, ci chiar prizonierii ei. În numele acestei posesii sînt transformați Într-un fel de iobagi legați de moșie, de unde derivă supunerea, compromisul, frica. Suportă toate chinurile posibile, dar tremură la gîndul că cineva le-ar putea răpi țara, singura avere! Așa proliferează xenofobia: Străinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că și-a adunat laurii numai de pe urma grădinii sale zoologice. Știa pe de rost Brehm-ul cel mare, iar pe deasupra încă trei specii de insecte. În zadar susțineau adversarii lui că cele trei specii de ploșnițe erau deja cunoscute - sau măcar că prizonierii de război le cunoșteau, doar ei le aduseseră în țară - pentru că tot orașul a sărit în ajutorul profesorului Angelo și nici presa, după cum îi era obiceiul, nu a rămas mai prejos. Iar cei câțiva opozanți de nimic și-au blestemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
căuta urme de geniu în apă, e ca un exercițiu de stil. Edith se uita uimită la el. Beppo era mândru că fiul lui era cu el, gata să-l urmeze orbește peste tot. - Cei morți nu sunt morți, numai prizonieri ai animalelor totemice ale mării, spuse Benedetto, folosind un ton neașteptat de nou. Nu știu dacă tata ți-a povestit, avem un proiect nou, vrem să părăsim cât mai repede mlaștina pornografiei și să tipărim, ca înainte, numai artă mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
stiloului care se aliase cu demoni necunoscuți, vărsând din el pete de cerneală cu conturul Africii și Australiei. În spatele petelor de cerneală care altădată mă inspirau să scriu și să desenez, m-am văzut deodată pe mine însămi ca un prizonier care nu se putea elibera de închisoarea lui de aer. Pentru că eu însămi o dorisem și creasem cu încântare. Nu-mi trecuse niciodată prin cap să-l pun pe soțul meu într-o închisoare. În timp ce mă sfâșiam cu întrebări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și care mă fac să tresalt și să mă zvârcolesc precum un dement, de frica morții, eu totuși continui să mă apropii de camera aceea, supunându-mă unor îndemnuri cu totul și cu totul străine de rațiunea mea. Sunt, așadar, prizonierul și în același timp marioneta forțelor maniheiste ale universului. Ce om poate rezista cu cugetul curat unei asemenea grozăvii? Și cine poate face asta fără să piară? Dar iată-mă acum deschizând ușa camerei din mijloc cu propria-mi mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
trebuie ticăloșilor, ce-au avut cu nemții!? În sfârșit, după încă o lună, un coș apărut pe nas mă preocupa, mă emoționa, dacă nu mai mult, în orice caz mai sincer decât războiul mondial. În cuvintele război, victorie, înfrângere, uciși, prizonieri, răniți, în aceste cuvinte triste, care în primele zile aveau atâta viață încât tremurau ca niște carași în palme, sângele cu care fuseseră scrise se uscase. Uscându-se, acest sânge devenise o simplă cerneală tipografică. Cuvintele respective îmi apăreau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
trimis imediat în zona Kandahar în misiuni de curățire a teritoriului inamic. Era o denumire eufemistică a misiunii de căutare și eliminare a taberelor de mujahedini. Nu exista nici o milă, odată identificat amplasamentul rebelilor îi vânau până la ultimul. Rareori luau prizonieri, numai pentru a-i interoga în scopul obținerii informațiilor, după care îi executau fără nici o reținere. Distrugeau tabăra și echipamentul militar pe care îl găseau, după care se retrăgeau pe pozițiile lor. Nu existau uniforme de partea afgană, luptătorii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o întorsătură neașteptată. N-am nimic împotrivă, se arătase Vlad de acord cu propunerea lui, din partea mea, ai mână liberă, poți să acționezi cum crezi tu că e mai bine. Plecase imediat ce se lămurise cum stătea treaba cu cei doi prizonieri. Era mulțumit că totul decurgea conform planului. Boris știa ce are de făcut iar el nu se îndoia că acesta își va face treaba impecabil. Mai avea de aranjat ultimele detalii privind transportul de cherestea. Toate documentele erau deja întocmite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lada camionetei, se îndreptă direct către cabina vehiculului. Porni motorul și ieși din curte, pe drumul ce urca sus, în munte. Conducea concentrat, cu dinții încleștați, concentrat la drum. În răstimpul cât durase de la sosirea în tabără cu cei doi prizonieri și până la momentul când pornise la drum, pusese la cale ultimele detalii cu privire la ce se va întâmpla după ce captura duhul blestemat din peșteră. În mintea sa încolțise un plan, diferit complet de cel al lui Vlad Mihailovici. Încă din noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
capturată, avea de gând să se întoarcă cât mai discret în tabără și să îi rezolve pe Vlad și pe Pop. Își pregătise crimele cu maximum de atenție. Pe bătrânul comisar intenționa să-l sugrume chiar acolo unde îl țineau prizonier și nu avea de gând să-i ascundă cadavrul. Pregătise și o stratagemă ce ar fi trebuit să-i pună pe o pistă falsă pe anchetatori. Își propusese să zgârie pe perete, cu un lemn ascuțit, numele lui Mihailovici, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la nimic, se ghemuise cu genunchii la gură, încercând să-și protejeze capul de lovituri. În sfârșit, trecură podul de lemn și opriră în fața peșterii vâlvei. Boris coborî imediat de la volan și veni în spatele mașinii. Aruncă o privire scurtă spre prizonierul său și lăsă oblonul din spate să cadă. Îl apucă de picioare și îl trase jos. Omul acela avea o putere extraordinară. Cristian cântărea peste optzeci de kilograme, dar uriașul nu păru să depună nici un efort. Îl prinse cu dexteritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jure că o aude scâncind ca un copil mic, lăsat singur pe întuneric de părinți. Deși pentru moment nu mai era în pericol, situația în care se afla nu era tocmai roz. La fel ca și vâlva, și el era prizonier în interiorul cilindrului metalic, nu putea ieși de acolo. Deocamdată, bestia stătea liniștită, plângându-și de milă, dar inspectorul era convins că nu va dura mult. La un moment dat, se va întoarce spre el. E drept că acum avea toiagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
afla. Dădu de o parte un colț al perdelei și privi dincolo de geam. Era chiar lângă gardul ce împrejmuia baza. Mai puțin de un metru îl despărțea de drumul forestier ce ducea spre Baia de Sus. Mercenarii consideraseră că, din moment ce prizonierii au mâinile legate la spate, nu vor mai putea face nimic. Nu erau nici gratii și nici fereastra nu era încuiată. Simion deschise cerceveaua și trecu dincolo de geam. Se piti lângă gard, și începu să desfacă sârma cu care plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Godunov, care icni de durere și nici nu-și dădu seama când cătușele i se închiseră în jurul încheie urilor. Pop se apropie de cei doi și îl bătu pe umăr pe Vasilică. Cel mai periculos om al lui Mihailovici era prizonierul lor. No, bună treabă, băiete! îl felicită el. Măi, oltene, îi șopti la ureche, zâmbind, să știi însă că se spune cu mâinile și picioarele depărtate, nu crăcănate. Poftim? se arătă mirat agentul. Ah, pricepu el în sfârșit ce vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
facă ceva, nu-și mai putea permite să piardă nici o secundă. Ascultă! spuse el către Pohoață. Știi de ce l-am trimis pe șeful tău acolo, la peșteră? Ei, dar văd că tu nu pricepi românește! se enervă Vasilică, văzând că prizonierul nu vrea să își țină gura. O să-ți pună mandea un căluș în bot. În buzunarul de la spate avea o batistă. O purta acolo tot timpul, așa cum îi spusese inspectorul Toma că trebuie să facă. Nu o folosise niciodată, lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spusele acestuia erau adevărate, soarta șefului său era pecetluită. Acesta era motivul pentru care omul pe care tocmai îl arestase le dăduse cheia atât de repede și îl trimisese pe Pop acolo fără remușcări. Desigur că mai exista varianta ca prizonierul să blufeze. Voia neapărat să se urce în mașină pentru că avea acolo, pitită pe undeva o cheie de cătușe cu care intenționa să se elibereze. Nu, sub nici o formă, nu trebuia să îi permită acestuia să se miște din locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nici o îndoială trebuia să ia o decizie, să facă ceva, dar ce? Primul impuls era să plece de urgență după șef. Poate apuca să-l ajungă din urmă înainte ca acesta să apuce să deschidă lacătul. Însă ce făcea cu prizonierul? Doar nu-l va căra după el. Această variantă era exclusă din capul locului. Nici nu-l putea lăsa acolo, avea mâinile încătușate dar putea pleca pe picioarele lui și să se ascundă în pădure. Ah, dacă șeful n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și „Geo și Afrodita“, vol. III, p. 348-350.) Era o iubire mai presus de „devastatoarea fericire pămînteană“, mai presus de dovezi, ea existînd În sine și mistuindu-se la propria-i flacără. Așadar, vom depăși „vremea despărțirilor furtunoase“, vom deveni prizonieri unul celuilalt, ostatici unul altuia; graficul temperaturii „minunatei noastre boli“ se va stabiliza. Nu mai așteptam nimic de la el, doar statornicia lui dură precum stînca. Vom Învăța stenografia după metoda Geren, completată cu contribuții personale lizibile doar pentru mine. M.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
van Orther... Va Încerca apoi să fie primit de nunțiul papal de la Berlin, dar va fi respins...“ Sfîrșitul Îi va fi pe cît de tragic pe atît de absurd: „În luna mai a anului 1945 trupele franceze Îl vor lua prizonier și-l vor azvîrli În Închisoarea Cherche-Midi, unde Însinguratul și deznădăjduitul combatant va sfîrși prin suicid, În luna iulie a aceluiași an.“ (Leon Poliakov, Bréviaire de la haine, P., 1951, pe baza studiilor lui M.H. Krausnicka, Documentation für Massenvergausung, Bonn 1956
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]