1,633 matches
-
politice. Revoluția industrială, descătușând forțe nebănuite ale producției, angrenează piețele naționale, anterior autarhice, în cadrul sistemului economic mondial. Antinaționalismul principial este totuși temperat prin adăugarea unei componente inspirate de Realpolitik: ținând cont de starea de fact, a existenței cadrelor naționale, lupta proletariatului pentru acapararea puterii politice trebuie să ia notă de aceste realități. Tocmai de aceea, chiar dacă muncitorii sunt apatrizi, iar exploatarea nu ține seamă de naționalitate, "proletariatul trebuie să cucerească mai întîi puterea politică, să se ridice la rangul de clasă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
inspirate de Realpolitik: ținând cont de starea de fact, a existenței cadrelor naționale, lupta proletariatului pentru acapararea puterii politice trebuie să ia notă de aceste realități. Tocmai de aceea, chiar dacă muncitorii sunt apatrizi, iar exploatarea nu ține seamă de naționalitate, "proletariatul trebuie să cucerească mai întîi puterea politică, să se ridice la rangul de clasă națională, să se constituie el însuși ca națiune" (Marx, 1958, p. 485). Marx și Engels ajung astfel la celebra formulă de compromis - care va fi ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 485). Marx și Engels ajung astfel la celebra formulă de compromis - care va fi ulterior oficializată de constructorii efectivi ai ordinii socio-politice teoretizată de aceștia, - național în formă, socialist în conținut: "Chiar dacă nu prin conținut, totuși prin formă, lupta proletariatului împotriva burgheziei este mai întâi o luptă națională" (Marx, 1958, p. 476). Doar după această etapă intermediară, a luptei de clasă în cadrele națiunii, proletariatul va putea dizolva demarcațiile naționale și aboli antagonia dintre națiuni. Linia dreaptă a radicalismului de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
aceștia, - național în formă, socialist în conținut: "Chiar dacă nu prin conținut, totuși prin formă, lupta proletariatului împotriva burgheziei este mai întâi o luptă națională" (Marx, 1958, p. 476). Doar după această etapă intermediară, a luptei de clasă în cadrele națiunii, proletariatul va putea dizolva demarcațiile naționale și aboli antagonia dintre națiuni. Linia dreaptă a radicalismului de stânga marxist a fost continuată de Rosa Luxemburg care a tranșat "chestiunea națională" în sensul internaționalismului proletar, în fapt, un sinonim pentru doctrina antinaționalismului comunist
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sensul internaționalismului proletar, în fapt, un sinonim pentru doctrina antinaționalismului comunist. Într-un articol din 1896, Rosa Luxemburg a condamnat eforturile de dobândire a libertății politice a Poloniei ca fiind utopice, insistând în schimb asupra faptului ca lupta pentru unificarea proletariatului să nu se împiedice de "o serie de lupte naționale sterile", care sunt oricum cauze pierdute (Löwy, 1976, p. 86). Cel care a dat o soluție practică unei probleme teoretice aparent ireconciliabile a fost V.I. Lenin, prin a sa doctrină
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
obscurează mult mai însemnatele clivajele clasiale pe orizontală - fronturile exploatării și liniile în care se poartă lupta de clasă. Organizarea naționalităților ca subunități culturale distincte în cadrul imperiului reclamată de austromarxiști pierde din vedere mult mai urgenta sarcină de organizare a proletariatului dincolo de demarcațiile naționale. Singura "cale de scăpare" din strânsoare este întrevăzută de Stalin în "autonomia regională" a unor unități teritoriale precum Polonia, Lituania sau Ucraina, care să nu țină cont de criterii de naționalitate. "Soluția" federalismului național pentru care pledează
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dragostea de patrie și ura față de naționalismul și cosmopolitismul burghez" (Istoria: programa școlară pentru clasele VIII-XI, 1952, p. 5). Câteva rânduri mai încolo, ideea este reluată și îmbogățită. Îmboldit să redea contradicțiile societății capitaliste alături de gradul intolerabil de oprimare a proletariatului cu "expresivitate maximă" și să zugrăvească în culori cât mai vii suferințele clasei asuprite în contrast cu cruzimea, violența și parazitismul claselor asupritoare, profesorul "trebue să provoace în elevi sentimentul de ură pentru tot ce este vechi, perimat, contrarevoluționar". Ura este astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a răsfrânt cel mai pregnant asupra ideii de unitate spirituală și politică a neamului românesc. Reorientarea antinaționalistă antrenată de comunismul incipient a lovit serios în ideea de unitate națională, urmărind să o relege în dosul idealului unității de clasă a proletariatului român. Am arătat mai devreme cum categorizările identitare nu s-au mai făcut după criteriile verticale ale etniei, ci în funcție de criteriile orizontale ale liniilor de separație clasială. În acord cu această răsturnare, ideea de unitate a fost la rându-i
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ideeii naționale lasă locul mișcării muncitorești pentru idealul dreptății sociale. Dacă în manualele interbelice istoria modernă a românilor evolua pe axa dezvoltării luptei naționale, în era Roller a istoriografiei autohtone aceasta se desfășoară în cadrele emergenței, maturizării și împlinirii luptei proletariatului împotriva exploatării de clasă. Iar începând cu secolul al XX-lea, istoriografia comunistă operează o dublă reducție: după ce inițial redusese istoria românilor la istoria luptei clasei muncitoare, după constituirea Partidului Comunist Român în 1921, aceasta din urmă este la rându
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
criză", prin luptele de la Lupeni (1929), luptele ceferiștilor din anul 1931, totul culminând în "marea luptă a ceferiștilor și petroliștilor din ianuarie-februatie 1933" (Roller, 1952, pp. 604, 620), în care s-a afirmat Gh. Gheorghiu-Dej ca lider incontestabil al mișcării proletariatului. Procesul conducătorilor luptelor de la Atelierele Grivița, în frunte cu Gh. Gheorghiu- Dej, umple o altă pagină tragică a istoriei străbătute de momente jertfice ale partidului. Lupta continuă prin crearea Frontului Popular Antifascist și apoi prin lupta PCR împotriva războiului hitlerist
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
specificitate a "felului de a fi și de a gîndi a poporului român", marcând "destinul său istoric" caracterizat prin lupta "plină de sacrificii pentru libertate și unitate, pentru dreptul de a fi stăpîn în propria țară" (p. 29). În lipsa existenței proletariatului, a cărui apariție a fost determinată istoric doar de izbucnirea revoluției industriale, țărănimea este creditată ca forța progresistă care a propulsat țara în direcția eliberării naționale și a unificării românității: "țărănimea a dus greul bătăliilor împotriva cotropitorilor străini, pentru unirea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
naționale și a unificării românității: "țărănimea a dus greul bătăliilor împotriva cotropitorilor străini, pentru unirea țărilor române, pentru cucerirea independenței de stat, pentru închegarea statului unitar român" (p. 31). Totuși, odată cu dezvoltarea capitalismului, povara luptei revoluționare a fost preluată de proletariat, care devine nu numai "purtătorul idealurilor [sociale] ale maselor populare", ci și exponentul aspirațiilor înspre "făurirea unității naționale și a cuceririi independenței de stat" (p. 32). Revoluția "burghezo-democratică" din 1848, precum și înfăptuirea statului național din 1859 sunt "momente cruciale", "de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ca dispozitive euristice cu efecte epistemice. Faimoase sunt "mâna invizibilă" a pieței pentru care a militat atât de ardent A. Smith, "cușca de fier" a birocrației asupra căreia a avertizat M. Weber, profeția necropolară făcută de K. Marx cum că proletariatul va fi "groparul burgheziei" - al cărei pandant stalinist este la fel de funebra sentință potrivit căreia "țarismul seamănă cu cocoșatul pe care nu-l mai poate îndrepta decât mormântul" (Cursul scurt de istorie a PC bolșevic al US, 1953, p. 131) -, sau
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
persuasiune și ură de clasă. Dar din noianul informațiilor, cu grijă și ochi de specialist selectate, aflăm cu uimire și satisfacție totodată despre existența unei numeroase elite românești existentă între anii 1877 și 1946, trecută apoi prin sabia nemiloasă a proletariatului care a decapitat‐o și la propriu și la figurat. 10 Poporul român nu a fost compus numai din răscul ații de la 1907. El avea o clasă mijlocie, urbană și ru rală, pe care se baza întregul eșafod al statului
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Condur, rectificatoare, îmbrăcați mire și mireasă (foto Sandu Toma, muncitor la rodaj). Mult mai curajos mi se pare astăzi că ziarul a folosit cu succes capacitatea termistului Alexandru Tacu și a inginerului Cezar Zugravu, care ispășiseră condamnări politice în anii „proletariatului victorios” - dl. Tacu activând în colectivul de redacție cu versuri și reportaje iar dl. Zugravu atestând prin note calitatea răspunsurilor date de muncitori la concursul „Verificați‐vă cunoștințele profesionale”, de notele respective ținându‐ se seama la examenul de acordare a
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
etc.); Selecția, constând în prezentarea selectivă a faptelor, într-o formă cenzurată, care, prin aceasta, să servească direct interesele acțiunii de manipulare; Repetiția cu caracter stereotip și efect persuasiv a unor teme slogan ale ideologiilor statului totalitar de tipul dictatura proletariatului etc.; Aserțiunea constând în prezentarea parțială numai a unui aspect convenabil al lucrurilor, într-o anumită imagine, în mod deliberat cu scop vădit propagandistic, Apelul la autoritate, cu rol de model exemplar de urmat: modele religioase, figuri politice, personaje istorice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
organizații care optau pentru transformarea radicală a organizării politice sau sociale. Din rândurile ei s-au recrutat militanții și cadrele social-democrației germane, conducătorii anarhiști sau cei ai naționalismului pe cale a se constitui. 2. Social-democrația germană Industrializarea și creșterea considerabilă a proletariatului au determinat, în mod firesc, apariția mișcării sindicale. În absența unei legislații sociale, muncitorii trăiau în condiții mizere. Tensiunile sociale au provocat acțiuni violente, printre care ridicarea țesătorilor silezieni în 1844, o insurecție ce va fi înăbușită de armata prusacă
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
finală, așa cum ulterior a fost convins că va putea demonstra 375. Pentru marxiști democrația este mai întâi socialistă, ea trebuie gândită "în termeni de clasă", nu de indivizi. În Manifestul Partidului Comunist 376, Marx proclama că primul pas în revoluția proletariatului este cucerirea puterii politice. Și, printr-o ironie a soartei, într-un moment în care milioane de oameni aspirau la o libertate pe care nu au avut-o, se anunța această democrație unanimitară, de masă. Aici se află miezul doctrinei
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
377. Pentru aceasta lupta de clasă devenea "motorul" istoriei. Aceste contradicții se puteau rezolva numai prin victoria comunismului. Pentru a obține victoria, muncitorii trebuiau să-și constituie un partid de clasă care, după revoluție, va stabili un regim autoritar "dictatura proletariatului" și va socializa mijloacele de producție distrugând prin forță rezistența capitalismului. Lupta de clasă se manifestă atunci când forțele de producție ale societății ajung în contradicție cu relațiile de producție. De aici rezultă tensiuni care opun clasa dominantă și clasa dominată
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
în contradicție cu relațiile de producție. De aici rezultă tensiuni care opun clasa dominantă și clasa dominată, cea din urmă sfârșind prin a învinge. În secolul al XIX-lea Marx și Engels considerau că lupta de clasă opune burghezia și proletariatul. Cea dintâi era amenințată de o criză ce rezulta din contradicțiile capitalismului: pentru a obține profitul necesar dezvoltării afacerilor, capitaliștii micșorau salariile muncitorilor; din această cauză aceștia nu mai puteau cumpăra bunurile produse, și capitalismul s-ar afla astfel amenințat
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
a societății, fie prin ruina comună a claselor în luptă. Înstrăinat în capitalism, omul trebuie să conștientizeze această înstrăinare, care devine astfel o etapă importantă spre obținerea libertății sale. Dar mai trebuie ca ea să se materializeze în acțiune, ca proletariatul să se regăsească în munca sa și, în consecință, să distrugă proprietatea privată. Proprietatea privată nu poate fi distrusă atâta timp cât este protejată de stat și morală. Ca urmare, proletariatul trebuie să cucerească puterea politică și să folosească în acest scop
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
Dar mai trebuie ca ea să se materializeze în acțiune, ca proletariatul să se regăsească în munca sa și, în consecință, să distrugă proprietatea privată. Proprietatea privată nu poate fi distrusă atâta timp cât este protejată de stat și morală. Ca urmare, proletariatul trebuie să cucerească puterea politică și să folosească în acest scop "violența pentru a distruge violența" căreia i-a fost victimă. Ajuns la putere, proletariatul va distruge proprietatea privată și celelalte "cauze" ale înstrăinării sale. Anunțând disoluția ordinii existente până
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
Proprietatea privată nu poate fi distrusă atâta timp cât este protejată de stat și morală. Ca urmare, proletariatul trebuie să cucerească puterea politică și să folosească în acest scop "violența pentru a distruge violența" căreia i-a fost victimă. Ajuns la putere, proletariatul va distruge proprietatea privată și celelalte "cauze" ale înstrăinării sale. Anunțând disoluția ordinii existente până atunci, proletariatul nu făcea decât să exprime secretul propriei sale existențe, considerându-se dizolvatorul efectiv al acelei ordini mondiale. VII. GERMANIA ÎN REVOLUȚIA EUROPEANĂ DE LA
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
să cucerească puterea politică și să folosească în acest scop "violența pentru a distruge violența" căreia i-a fost victimă. Ajuns la putere, proletariatul va distruge proprietatea privată și celelalte "cauze" ale înstrăinării sale. Anunțând disoluția ordinii existente până atunci, proletariatul nu făcea decât să exprime secretul propriei sale existențe, considerându-se dizolvatorul efectiv al acelei ordini mondiale. VII. GERMANIA ÎN REVOLUȚIA EUROPEANĂ DE LA 1848 1. Contextul european Favorizată de gravele dificultăți economice, susținută de liberali și democrați, revoluția din 1848
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
începe să intervină în problemele mondiale. Căutând să ajungă din urmă marile puteri, care luaseră un avans considerabil, Imperiul se izolează din ce în ce mai mult. În politica internă, Wilhelm al II-lea îndulcește pozițiile sale față de muncitori, văzând că tentativele pentru câștigarea proletariatului rămân fără efect. Cancelarii săi practică o serie de coaliții schimbătoare, de tendință conservatoare și burgheză. În timpul guvernării Caprivi (1891-1894), s-a încercat trecerea către "un nou curs"441, manevrând între diferite grupuri de interese. După demisia forțată a acestuia
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]