KorAP: Find »[drukola/base=psihotic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...64 >

1,593 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

fapt la „reproducerea” unor manifestări psihice anormale, morbide, cu caracter tranzitoriu, în scopul analizei și cunoașterii „fenomenelor psihice morbide”, așa cum sunt ele întâlnite, în mod curent, în clinica psihiatrică. Reproducerea artificială a unor manifestări psihice anormale, de regulă de factură psihotică, reprezintă o formă de „acces controlat” pentru înțelegerea mecanismelor psihopatologice ale fenomenelor psihice morbide. Distingem, în sensul acesta, două aspecte: utilizarea în scopul unor ritualuri mistico-magice a unor substanțe psihotrope de natură psihodisleptică, capabile de a produce stări de extaz

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
anxiolitice, hipnotice) sau care la bolnavii psihici pot determina efecte terapeutice pozitive de restaurare a echilibrului psihic (antidepresive, antihalucinogene etc.). Alături de acestea, mai sunt cunoscute o gamă largă de substanțe psihotrope care, administrate, produc efecte „negative” inducând apariția unor manifestări psihotice, delirante, delirant-halucinatorii, stări confuzionale, agitație etc. Acestea sunt substanțele psihodisleptice. Din cele mai vechi timpuri sunt cunoscute aceste substanțe, de regulă alcaloizi, extrase din plante, care, așa cum am spus, administrate unor persoane, produc modificări psihice, de diferite tipuri, intensități și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de vedere formal, întotdeauna colorate, toate derulându-se pe fondul unei trăiri emoțional-afective agreabile, pe care, ulterior, persoana respectivă le poate relata. Produsul de sinteză LSD-25 (dietilamida acidului lisergic) este un drog psihodisleptic capabil să producă, atunci când este administrat, stări psihotice, similare tablourilor clinice ale schizofreniei. Psilocibina este principiul activ conținut într-o ciupercă din America de Sud. Cunoscută și sub denumirea de „ciuperca sacră”, ea are o acțiune psihodisleptică apropiată de cea a mesaclinei și LSD-25. De Jong și Baruk au utilizat

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sinteză care au efect psihotrop important și variat ca acțiune. Printre acestea se numără protoxidul de azot, eterul, amfetaminele (simpatina, pervitina, benzedrina, metedrina), precum și cortizonul și unele antibiotice. Modele experimentale nefarmacologice Față de metodele farmacologice de producere experimentală a unor tablouri psihotice, mai trebuie menționate și o altă categorie de metode nefarmacologice, prin intermediul cărora se pot realiza modele experimentale de psihoze. Acestea se bazează pe mecanisme neuropsihologice, de condiționare, deprivare sau inducție sugestivă și pot reproduce diferite tablouri de psihoze. Le vom

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cu efect compensator. Primele cercetări de psihofarmacologie, vizând producerea de psihoze experimentale, s-au făcut utilizându-se alcaloizii deja cunoscuți și pe care i-am amintit anterior: mescalină, psilocibina, hașișul, dar mai ales LSD-25. Au fost notate și descrise tablourile psihotice experimentale, trăirile dereist-delirante, stările oniro-halucinatorii, tulburări ale stării de conștiință, depersonalizare etc. Un aspect particular este reprezentat de relatările subiecților care au „traversat aceste experiențe” și care au descris, sau, în alte cazuri, au exprimat prin reprezentări grafo-plastice, de regulă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de vedere psihologic acest tip reunește trăsăturile de caracter ale extravertului, deschis, jovial, comunicativ, trece ușor la acțiune, expansiv afectiv, activ, dominat de emoții. El este tipul ciclotim. Pe acest teren constituțional se pot dezvolta, neobligatoriu, tulburările efective, de tip psihotic (psihoza maniaco-depresivă). c) Tipul atletic, este tipul constituțional care se caracterizează din punct de vedere somatic prin următoarele trăsături: umeri lați, șolduri înguste, musculos, membre proporționate și puternice, mâna pătrată, faciesul rectangular, fruntea îngustă, pilozitate bogat reprezentată. Din punct de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și, în final, unei nerezolvări a situației oedipiene a persoanei respective. Poate fi reversibilă sau mai exact compensată prin psihoterapie analitică, sau prin metode de psihopedagogie. 6) Defectul Defectul este consecința acțiunii unui proces psihopatologic, de regulă a unui proces psihotic care acționează distructiv asupra sistemului personalității. În urma evoluției unui proces psihotic, se va produce, după retragerea evoluției clinice a acestuia, o stare de deteriorare parțială sau sectorială a sistemului personalității, la un anumit nivel sau instanță structural-dinamică a acesteia, marcând

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Poate fi reversibilă sau mai exact compensată prin psihoterapie analitică, sau prin metode de psihopedagogie. 6) Defectul Defectul este consecința acțiunii unui proces psihopatologic, de regulă a unui proces psihotic care acționează distructiv asupra sistemului personalității. În urma evoluției unui proces psihotic, se va produce, după retragerea evoluției clinice a acestuia, o stare de deteriorare parțială sau sectorială a sistemului personalității, la un anumit nivel sau instanță structural-dinamică a acesteia, marcând, în felul acesta, ca o stare de handicap sau ca un

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau sectorială a sistemului personalității, la un anumit nivel sau instanță structural-dinamică a acesteia, marcând, în felul acesta, ca o stare de handicap sau ca un defect post-procesual personalitatea respectivă. Acest model psihopatologic este întâlnit de regulă la cazurile bolnavilor psihotici cu o îndelungată evoluție clinică a bolii: vechii bolnavi schizofrenici, deliranții cronici, în cursul psihozelor afective etc. Defectul post-procesual este o stare ireversibilă a personalității, care poate fi compensată, într-o anumită măsură prin socioterapii sau psihoterapii ocupaționale. Aspectele mai

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
familiale și profesionale. Ea corespunde instalării crizei de involuție psiho-biologică și datorită acesteia prezintă o vulnerabilitate particulară, extrem de crescută față de bolile psihice. Acestei perioade „critice” din viața individului îi sunt caracteristice următoarele afecțiuni: stări reactive și nevroze, afecțiuni psihosomatice, tulburări psihotice endogene, în special din seria tulburărilor afective, demențele presenile de tip Altzheimer și Pick. f) Grupa de vârstă cuprinsă între 51...60 ani prezintă următoarele caracteristici: interese psiho-biologice și psiho-sociale legate în continuare de criza de involuție (menopauza și andropauza

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
conduită asociată cu impresia absenței oricărei consecințe negative pentru organism; c) cea de a treia fază se caracterizează printr-o stare de cașexism urmată de complicații somatice grave și moartea bolnavei. Ch. Durand descrie câteva tipuri de anorexie mintală: nevrotică, psihotică, conflictuală. În plus se mai semnalează anorexia mintală a sugarului și a tinerelor femei măritate ca o formă de refuz conjugal. 2) Bulimia nervoasă Este o tulburare nevrotică a comportamentului alimentar, opusă anorexiei mintale și care constă în ingestia exagerată

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a psihozelor endogene, în special a celor din grupa schizofreniei. În aceste situații, tulburările de limbaj sunt în legătură directă cu halucinațiile și ideile delirante ale bolnavilor pe care le exprimă. Din punct de vedere psihopatologic, ceea ce caracterizează formal „limbajul psihoticilor” sunt neologismele și paralogismele (J. Bobon). Ambele reprezintă deformații ale limbajului obișnuit cu cuvinte nou create de bolnavi pentru a exprima conținutul delirant-halucinator al gândirii acestora, sau experiențele lor autiste,. S. Piro aduce în discuție o problemă, deosebit de importantă a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
utilizarea perfrazelor, prețiozitate, formule cântate, din cursul schizofreniei, - limbajul pueril din demențe, - stereotipiile verbale și perseverarea din cursul melancoliei sau schizofreniei, - neoformațiile verbale (neologisme, schizofazie, glosolalie) întâlnite la bolnavii schizofrenici. Făcând o sinteza a aspectelor psihopatologice ale limbajului la bolnavii psihotici, J. Bobon izolează mai mufte forme clinice, așa cum se poate vedea mai jos: Paralogismul, descris de Tanzi este un cuvânt existent în limbă, dar căruia bolnavul îi atribuie un sens diferit. Agramatismul, descris de Küssmaul, este a tulburare de ordonare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
1) sindroamele legate de procesele de formare-maturizare psihică; a) arierația mintală sau oligofreniile, b) psihopatiile. 2) sindroamele legate de procesele de deteriorare psihică; a) deteriorarea intelectuală de cauză organică cerebrală (demențele), b) deteriorarea personalității consecutivă evoluției îndelungate a unui proces psihotic (stările defectuale post-procesuale). Vom prezenta, în cele ce urmează, principalele caracteristici psihopatologice ale sindroamelor mai sus menționate. Sindroamele psihopatologie reversibile Această grupă cuprinde diferitele „stadii de tulburări psihopatologice ale experiențelor psihice”, în diferite grade, forme de intensitate și aspect clinic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
este el întâlnit în psihozele delirante sau delirant-halucinatorii cronice, sistematizate. 4) Sindroamele halucinatorii se caracterizează prin tulburări de percepție de tipul halucinațiilor, în special auditive și vizuale, cu consecințe imediate și profunde asupra personalității bolnavilor, având de regulă o intensitate psihotică. 5) Sindroamele delirante organice sunt caracterizate prin tulburări delirante polimorfe, de tip nesistematizat, slăbire intelectuală, mnezică și prosexică, legat, de regulă, de existența unui substrat lezional organic cerebral. 6) Sindroamele confuzionale, privesc sfera conștiinței și ele reprezintă diferite grade de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nesiguranța de sine, iritabilitate și nestăpânirea reacțiilor afective și comportamentale, tulburări ale nevoilor sexuale, tulburări de tip caracterial-moral. Rezultă, din cele de mai sus, că sindroamele psihopatice sau stările de dezechilibru psihic, reprezintă stări psihice permanente, independente de orice atingere psihotică și care se manifestă prin imposibilitatea unui subiect de a avea un mod de existență armonios, în conformitate cu interesele sale și de a se putea adapta la exigențele vieții sociale. Aceste stări au o mare importanță atât din punct de vedere

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
au reușit, într-o anumită privință să se adapteze la un anumit tip de mediu, care este el însuși anormal, viciat; b) stările nevrotice dezvoltate pe un teren constituțional anormal psihic, de slăbire a conștiinței morale; c) stările de intensitate psihotică ce necesită internarea bolnavilor; d) stările perverșilor, corespunzând cu moral insanity al autorilor englezi, cu folie morale a autorilor francezi sau cu anetopații lui Karpman (mitomani, perverși sexuali, sadici, huligani, vagabonzi, piromani); e) oligofrenii cu tulburări de comportament de natură

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
asociază în același tablou clinic depresia cu preocupările obsesive. În ceea ce privește cauzele sindromului depresiv acestea pot fi numeroase; menționăm următoarele: - cauze exogene, de natură psihotraumatizantă emoțională, așa cum apar ele în cazul nevrozelor sau al reacțiilor depresive; - cauze endogene cum sunt formele psihotice de depresie (boală afectivă, PMD); - depresia de involuție din perioada de climacteriu; - depresia vasculară din cursul hipertensiunii arteriale sau a arteriosclerozei cerebrale, legată de un fond organic cerebral vascular; - depresia de origine organică cerebrală din cursul PGP, neurosifilisului, encefalitelor, tumorilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
din anturajul acestuia se află sub aceiași influență. f) Sindromul parafrenic este un sindrom halucinator-paranoid sistematizat, în care afectivitatea și personalitatea bolnavului sunt conservate pentru o perioada lungă de timp. El apare în cursul evoluției parafreniei (E. Kraepelin, 1907), afecțiune psihotică considerată foarte apropiată de schizofrenie. Sindromul parafrenic poate avea mai multe forme clinice: - parafrenia expansivă în care întâlnim un delir de urmărire grandios și extravagant; - parafrenia fantastică, cu un delir de tip fantastic constând din povestirea de către bolnav a unor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și halucinațiile adevărate, iar alteori confabulații paramnezice. Sindroamele delirante Acest grup cuprinde toate cazurile de „alienație ale persoanei” caracterizate printr-o tulburare permanentă a raporturilor intelectuale, afective și sociale ale Eului cu celelalte persoane și realitatea. Acest grup de tulburări psihotice cronice este caracterizat din punct de vedere psihopatologic prin delir, în sensul de „alterare a sistemului realității” reflectând modul de organizare „vesanică” a personalității. Acest grup de tulburări psihice denumit de psihiatrii secolul al XIX-lea paranoia (Verrucktheit) cuprinde două

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mod nelegitim statutul de noesis”. Se pun două întrebări, și anume: 1) Delirul este un fenomen reductibil la o idee, o eroare, un sentiment sau o intuiție ? 2) Delirul este rezultanta unei manifestări a modificării globale și complexe a structurii psihotice a personalității individului ? Prima teza consideră delirul ca pe un „fenomen primar” (K. Schneider), ireductibil la o altă tulburare decât el însuși legat de o cauză pur mecanică (Clérambault), fie de o proiecție afectivă (S. Freud). A doua teză privește

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
este o tulburare nevrotică actuală a cărei simptomatologie cuprinde tulburări cenestezice, stare de anxietate și ruminații morbide, în sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri clinice: anxioși ipohondriaci, fobici ipohondriaci (nosofobici) și isterici ipohondriaci. b) Ipohondria psihotică sau ipohondria delirantă este un delir de interpretare la care se pot asocia uneori halucinații. Bolnavul acuză si descrie, cu o certitudine ireductibilă, afecțiuni imaginare, inexistente în realitate (tumori, infecții, prezența unor corpi străini în organism etc.). Uneori tulburarea poate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dezordonată, amnezie posteritică (Meynert, Chaslin, Mayer-Gross, Jaspers). Este o stare clinică de perplexitate la care se notează prezența iluziilor, a halucinațiilor și ideilor delirante cu caracter fragmentar. 6) Delirul acut este o confuzie mintală gravă sau malignă, specifică pentru „encefalita psihotică acută azotemică”. Clinic se manifestă printr-o confuzie profundă cu halucinații și agitație psihomotorie dezordonată. 7) Starea crepusculară are caracter episodic, tranzitoriu, fiind o stare de confuzie cu păstrarea coordonării mișcărilor, stări afective intense (anxietate, disforie, mânie), halucinații și idei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihopatologice autonome, cât și al unor dezvoltări reactive (angoase, obsesii etc.). Natura fondului psihic scapă însă experienței clinice. El este un concept filozofic-limită, dincolo de care experiența noastră scapă controlului conștient. Fondul psihic face posibilă distincția între ceea ce este fundamental și psihotic și ceea ce este reacționai. Fiind un concept-limită, fondul psihic nu poate deveni obiect de investigație și-l recunoaștem numai prin manifestările sale. El ne apare ca ininteligibil. Cu toate acestea, viața psihică este traversată și de reacții inteligibile la evenimentele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Din punct de vedere clinic au valoare în primul rând tristețea, frica și starea de angoasă. Reacțiile conflictuale interne corespund cu „reacțiile personalității” descrise de E. Kreischmer și ele sunt reprezentate prin următoarele: reacții de gelozie, reacții depresive grave, reacții psihotice. La clasificările anterior prezentate ale lui K. Schneider și E. Kreischmer, A. Porot adaugă o clasificare a stărilor reactive în două grupe principale și anume: A. Reacții individuale, proprii unei singure persoane și care pot fi: a) Reacții primitive: - reacții

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]