2,739 matches
-
pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut prin o acțiune reconstructivă, fără să-l vadă, să-și imagineze aproape caracterul omului în cestiune: o natură comună, consecventă și puternică. Puindu-și odată-n minte de-a lua pe Cezara vrând - nevrând, lui i - erau toate mijloacele binevenite, deși nu dispunea de multe, căci nu avea destul spirit pentru aceasta. Dar, întrucît îl servea inteligența, el cerca a descoperi dacă nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
crescuți în sete de amor, până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea pieliță caldă, dulce, netedă care lasa urme dac-o atingeai. S-aruncă în mare și începu să-noate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci ce le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și în curând ajunse la stâncile din mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor, răzămîndu-și mînile de păreții de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut, prin o acțiune reconstructivă, fără să-l vadă, să-și imagine aproape caracterul omului în cestiune: [o] natură comună, dar consecventă și puternică. Puindu-și odată-n minte de a lua pe Cezara vrând - nevrând, lui îi erau toate mijloacele binevenite, deși nu dispunea de multe, căci nu avea spirit pentru aceste. Dar, întrucît îl servea inteligența, el cerca a descoperi dacă nu cumva
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea piele caldă, dulce, netedă care lăsa urme dac-o atingeai. Ea se lăsă în nisipul cald și se tologi, apoi s-aruncă în mare și începu să înoate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci cenușii ce le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și în curând ajunse la stâncile din mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor răzimîndu-și mînile de păreții
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe frunte și ieși... Ea luă un joc de cărți și le meni, ca să vadă dac-a veni mâni, și zise înșirînd cărțile: - Dac-a veni mâni l-oi iubi, dacă n-a veni, atunci... asemenea l-oi iubi. VI Puindu-și odată în minte de-a lua pe Cezara vrând - nevrând, lui (Castelmare) îi erau toate mijloacele binevenite, deși nu dispunea de multe, căci nu avea destul spirit pentru aceasta. Dar, cât îl servea inteligența, el cerca a descoperi dacă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței. S-aruncă în mare și începu să-noate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci ce le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și în curând ajunse la stâncile din mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor, răzămîndu-și mînile de păreții de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pașii severi, apăsați și de-o aspră regularitate răsunând prin galeriile și coridoarele palatului Bianchi, ar fi știut prin o acțiune reconstructivă, fără să-l vadă, să-și imagineze aproape caracterul omului în cestiune; o natură comună, consecuentă și puternică. Puindu-și odată-n minte de-a lua pe Cezara vrând - nevrând, lui [Castelmare] i - erau toate mijloacele binevenite, deși nu dispunea de multe, căci nu avea destul spirit pentru aceasta. Dar, întrucît îl servea inteligența, el cerca a descoperi dacă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
crescuți în sete de amor până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea peliță caldă, dulce, netedă care lasă urme dac-o atingeai. S-aruncă în mare și începu să-noate, puindu-și drept țel de ajuns niște stânci ce le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și în curând ajunse la stâncile din mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor, răzămîndu-și mînile de păreții de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
munte. Pe-un creștet de stâncă văzui șezând în soare, cu lancea înfiptă-n pământ, cu picioarele-ntinse și c-o lulea printre dinți o avangardă de român care păzea munții. Mă apropiai de el. - Bun găsit, voinice, zisei eu, puind mâna pe gâtul neted al calului, n-aș putea găsi pe - aicea pe cutare și cutare (numii numele lui Ioan). - Ba cum să nu. L-găsești, că-i pribun la noi, zise omul meu, scuturîndu-și lula cea arsă de pământ
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se ridică și lovi pe a ei. Atunci ochii ei mi se aplecară la mine și, privind lung și trist în ochii mei, se împlură de lacrimi mari și ea se dete jos de pe scaun. Eu mi-ntorsei scaunul și, puindu-mi mâna pe frunte, îmi plecai capul asemenea unui criminal. Ea se apropie de mine, stătu mult și drept în fața mea, asemenea unei statue, apoi îngenunche la picioarele mele și-și răzim [ă ] pieptul și coatele de genunchii mei. Părul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l acoperea, îmi culcai obrazul pe-un sân rotund, alb și mic. Ea dormea încă. Eu însumi eram somnoros, căci nu dormisem două nopți, de-aceea mi-am făcut loc lângă ea și m-am trântit îmbrăcat alături cu ea, puindu-mi arzătoarea mea față între sânii ei și strecurîndu-mi o mână după gâtul ei. Părea că o muzică de vis mă adoarme. O strângeam din ce în ce mai tare la sânul meu, dar simțeam că un somn de moarte-mi coprinde sufletul. Ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bătrânul răgușit și tremurând de spaimă. Copiii speriați holbară ochii lor cuminți la franciscanul palid și se risipiră ca un stol de vrăbii... Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ și-l duse spre tinda unei zidiri mari, îl culcă binișor, puindu-i drept căpătâi sânul său... puse mâna lui frumoasă pe inima bietului idiot, care se spărgea bătând de spaimă și-ngrozire și șezu lângă el până ce simți c-a adormit... îi puse o pâine albă alături cu capul și-apoi se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rusesc, altă dată că de amintirea unei primblări prin Iași, altă dată că cu ocaziunea unei înălțări în rang. Avea o memorie slabă și era prost ca gardul. Creangă, care avea tact firesc, iubea să-l încurce în plăsmuirile lui, puindu-i câte un obstacol atât de vederat în socotelele lui încît chiar el începea să râdă de prostiile lui. {EminescuOpVII 310} [MOȘ IOSIF] 2286 Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
două paragrafe scurte, el trece direct la subiect: dovada sincerității și seriozității unui manager este „accentul invariabil pus pe integritatea caracterului”. Este doar o speculație, Însă eu chiar Îl văd pe Drucker spunându-i lui Maciariello: „Pe asta să o pui prima pe listă”. Ca și Drucker, sunt de părere că esența managementului și a conducerii o reprezintă puterea și profunzimea caracterului. În paginile care urmează, am oferit aproape 300 de sfaturi care să vă ajute „să transformați eșecul În victorie
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
mult, până târziu, dar am simțit-o ca pe o provocare și câștigam de asemenea mai mult. Până la urmă am ajutat la deschiderea acelui hotel. Asta a fost o experiență: să faci ceva din nimic sau din aproape nimic, să pui bazele uneiorganizații care apoi funcționează. Trebuie să-nțelegi cum funcționează hotelurile. Este un sistem care funcționează în funcție de perioadă. și de bani, de asemenea. Nu poți amâna nimic până mâine, din moment ce turistul care are nevoie astăzi de ceva nu va mai
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
a te spulbera. Ce anume trebuie să mărturisesc? Tommaso nu mai putuse să se abțină, întrebarea nu voia să enerveze sau să nege, era pur și simplu un semn al descumpănirii. Mărturisește că ești călăuzit de mâini oculte și că pui cel mai înalt preț pe cărțile necredincioșilor, iar nu pe Sfânta Biblie. Nu pot să mărturisesc ce nu e adevărat. Lucrarea lui Dumnezeu nu se adăpostește oare și în paginile lui Lucrețiu 14? Cărțile sunt niște creaturi cu multe vieți
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ce mi s-a arătat mereu înaintea ochilor, simțeam pur și simplu că mi se taie respirația. Chiar n-ai văzut pe nimeni? Călători, ciobani, vagabonzi, pustnici, cerșetori, smintiți? Acele povârnișuri nu sunt ca străzile din Napoli. Sunt locuri unde puiesc șerpii și unde, așa cred, stăpâne sunt tăcerea și sărăcia. Mi-au ieșit în cale, ca să fiu cinstit, câțiva bărbați scheletici, niște arătări de copii, câte-o mamă plină de unsoare. Dacă-i întrebam ceva, nu prea pricepeau ce zic
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
departe de puterea castiliană. Nu contează politica, nici spaniolii și nici francezii: este vorba de religie. De pildă, se pare că a fost atestat, fra' Tommaso, că tu ești autorul lucrării De tribus impostoribus. Pe Mahomed, Moise și Cristos îi pui pe același plan și faci din ei niște impostori ai omenirii. Mintea ta trebuie că e bolnavă, inima ta întunecată de o ură inexplicabilă față de cel ce s-a jertfit pentru a-ți ierta păcatul originar. Nu, asta depășea orice
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
puși dedesubt. Tu n-ai trăit așa ceva, să știi ce greu e, să vezi haine pe care n-are cine să le mai îmbrace și pantofi pe care n-are cine să-i mai încalțe. E mai rău decât atunci când pui capacul la sicriu. Bați patru cuie și gata. Da’ hainele, uite, eu mereu mai găsesc câte una de la mămăica prin fundul dulapului, pe lângă astea, pe care le port. Când îmbrac paltonul negru, cu guler de vulpe, duminica, la biserică, parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spuse maică-sa, strângând farfuriile. Începi să ai vedenii. Vrei să ajungi ca unchiu-tu Tica ? Tot îi ziceam, însoară-te și tu, mă omule, să ai femeia și casa ta, că, până nu te-nsori, până nu drămuiește femeia, nu pui ban peste ban. Tu n-ai mai apucat să-l cunoști, chipeș bărbat ! La ce i-a folosit ? De-atâta stătut, a fiert orzul în el, a dat în clocot. Stătea în clopotniță și se uita peste câmp după americani
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mi zice mie : Costică Ologu. Adică ăsta e numele meu de artist. Pe ăstălalt îl cheamă Ștefan, tot nume a-ntâia. Lui, de când a văzut fulgerul, îi zice Fane Chioru. Adică nu Orbu’, chiar dacă are orbul găinilor, poți să-l pui să facă ziua ce-ar face noaptea. Are și nume de scenă, suntem artiști amândoi, doar să ne dai o scenă adevărată și-ai să vezi ! Așa deci ! Popa ne-a dat nume frumoase, creștinești. Care o fi fost popa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
povestea lui... spuse Maca. Asta de-acum e povestea noastră. Bătrânul Coropciuc veni cu țoiul lui de țuică. Ciocniră, îl dădu peste cap și decise : Gata, am cam terminat pe ziua de azi. Acuma începe treaba găliganului. — Doar nu-l pui să spele paharele, pufni Maca, amintindu-și cum se opintea, fără s-o dibuie, să scoată țigara din pachet. — Nici vorbă. Treaba lui e, cât sunt clienți, să stea cu ochii pe ei să nu plece vreunul fără să plătească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pe fresce cineva îi răspunse, nu știa cine. Salut, îi veni să spună, dar probabil că ei știau cine este. Își lipi urechea de zid, pe un fundal albastru, înstelat. Nu se auzeau voci, doar un vuiet îndepărtat, ca atunci când pui ghiocul la ureche. Privi în sus, spre Pantocrator, apoi se întoarse încet. Parcă stătea nemișcat și ceilalți se învârteau în jurul lui. Când rotirea lor se înteți, Maca închise ochii, să nu amețească. Când îi redeschise, erau la locul lor, privindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umbra să cadă prin ușa întredeschisă. Cei dinăuntru nu observară prezența, între ei, a umbrei. — Eu mi l-am pus, șopti fata. — Cum asta ? Nu-l ai de când te-ai născut ? — Ba da... Și nu erai cam mică să- ți pui singură numele ? „Boule !“, șuieră Maca. — Eu mă nasc în fiecare zi, spuse, moale, fata. Dacă te uiți în calendar, azi e chiar Sfânta Polixenia. — Să sărbătorim atunci... râse bătrânul, fără să se mai încurce în amănunte, și râsul lui semăna
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și el ? — Că nu are chef de metafore. — Și tu ? — L-am întrebat care e diferența dintre oameni și metafore. — Ți-ai și găsit pe cine să întrebi. Și ce-a zis ? — Că metaforelor, spre deosebire de oameni, nu poți să le pui cătușe... — Ce simplu e ! șopti Maca. De-asta poartă toți ăștia haine de piele. Ca lucrurile să fie și mai simple. Se ridică, deschise tolba și scoase un pumn de frunze, pe care le presără peste mormânt. — Ia și tu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]