2,010 matches
-
gene, s-a ridicat în picioare. —Mulțumesc, a spus Hugo înșfăcând mânerele căruciorului. Acum ar cam trebui să plec. Însă Laura părea decisă să-l țină pe loc. —N-am știut că băiatul tău a început să vină aici, a rânjit ea, netezindu-și bluza de trening roz țipător trasă peste o pereche de blugi strâmți cu talia joasă, care stăteau să plesnească pe ea. Hugo a observat că Laura avea un talent deosebit de a face ca și cea mai inocentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
A picat la țanc. Ei, Hugo, ai fost cu noaptea-n cap să zgâlțâi piața imobiliară? Hugo a înțeles că ăsta era momentul să intre în acțiune. —Ăăă, da. Da. Absolut. —Vedeți? El e omul vostru. Nu doarme niciodată, a rânjit Neil către cuplul din fața lui. Mănâncă, respiră, ba chiar și cacă vânzări. Femeia în bej părea surprinsă. Însă Neil era de neoprit. Hugo se întreba dacă nu cumva, în ciuda orei matinale, nu luase deja ceva la bord. Domnule și doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cea mai mare corporație internațională imaginabilă, un hamburger cu un morman de brânză din plastic și cu ketchup, servit într-o chiflă pufoasă, făcută din făină albită într-un container de plastic care distruge stratul de ozon. —Vine imediat, a rânjit Hugo făcându-i semn chelnerului. Mai vrei ceva de băut? —Ești sigur că ai timp? Alice a răspuns zâmbetului lui Hugo cu un surâs timid. Îți mulțumesc că m-ai ascultat, a adăugat ea. Faptul că ți-am povestit totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
imediat Hugo. Nu-ți aduci aminte de casa-vagon? — Eu îmi aduc aminte de câinele ăla. De nenorociții ăia de galoși. Și de hambarul care trebuia vândut fără nici o problemă. Shauna, care trăgea cu urechea ca de obicei, a început să rânjească. Hugo i-a ignorat și și-a concentrat atenția asupra notelor care se refereau la evaluarea casei. A fluierat. —Uau! — E ceva, nu, Fine? a mormăit Neil. Într-adevăr. E construcția de cel mai prost gust pe care am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
început să fluiere. —Cina! a strigat el la puțin timp după aceea. Când a adus farfuriile în sufragerie, Hugo strălucea. —Ce rapid ai fost, a remarcat Alice impresionată, luând farfuria care-i fusese întinsă. — Am pregătit ceva la repezeală, a rânjit Hugo cu modestie. Gustând din paste, Alice a detectat un iz straniu, dur, aspru și dulceag. Totuși, era mult prea politicoasă ca să facă vreun comentariu. Amândoi își urcaseră picioarele, relaxați, pe măsuța din sufragerie. Hugo a realizat că era ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
comportament inacceptabil. Sau poți să invoci ambele motive. Sau orice alt motiv vrei tu. Eu n-o să neg nimic. Și după divorț, poți să te măriți cu cine vrei tu. Chiar și cu ticălosul ăla unsuros de Hugo. Jake a rânjit. Dar Alice nu era încă pregătită să glumească. —Rosa? Gâtul îi înțepenise că abia dacă mai putea să emită silabele. Evident, tu o să ai custodia. Dar trebuie să stabilim un program de vizite. Cred că, în sfârșit, sunt pregătit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu mai avea niciun gust. Din nou. Aruncă o privire către Magician - ți-ai fi dorit să fie ucigătoare, dar uite că nu se întâmplă nimic, e tot acolo, nu dispare, nu imploră milă, are aceeași atitudine disprețuitoare. Surâde. Nu. Rânjește -, apoi reveni în fața laptopului. Ținea minte (încă mai țin minte ceea ce scriu, domnule!) că terminase un paragraf în momentul în care alimentarea străzii cu energie electrică revenise la normal. Câteva secunde stătu cu ochii închiși. Apoi trase aer în piept
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ca și celelalte două, cu ferestre izbite nervos de ploaia trufașă, decisă să dea peste cap toate previziunile meteorologilor și toate statisticile întocmite de-a lungul timpului, începu cu un urlet sfâșietor: - Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu! Sări din pat și atunci îl văzu. Rânjea și întindea către el o doză de bere. Probabil rece, probabil gustoasă, mai ales într-o dimineață în care capul pare lovit din toate părțile de oameni invizibili înarmați cu ciocane uriașe. Auzi întrebarea, una lansată (conform stilului incondundabil) în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe când era aplecat peste pompă și meșterea la ea. Am fugit imediat. - Criminalule! De ce a trebuit să-mi spui mie toate acestea? Nu îți este teamă ca te-aș putea denunța la poliție? Petre nu mai avea lacrimi în ochi, rânjea, pur și simplu: - Nu, pentru că tu nu o să spui nimănui, nici chiar Frusinei! Interesul tău, acum, este să te însori cu ea. Dacă i-ai spune lucrul ăsta s-ar putea ca ea să aibă un șoc și ți-ar
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mulți oameni fuseseră Înghițiți pur și simplu mergând pe stradă de gurile lor. Adina Dabija 18 — Dar de ce ? l-am Întrebat pe Adi neîncrezătoare. De ce vine omul Negru În lumea noastră ? De ce nu rămâne În lumea lui ? Atunci el a rânjit, gustând din plin efectul pe care Îl avusese asupra mea - ce i-ar mai fi rupt Janet urechile dacă ar fi știut ! -, Însă după mulți ani, când eu aveam să devin adolescentă, iar el avea să fie pus cu botul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
În lumea mea și o să fii fericit ca vântul când smulge o pălĂrie. Adi scutură hotărât din cap. — Eu vreau să fiu om. Este grotesc să fim fericiți când este atâta suferință În lume. Dumnezeu nu ne-a făcut ca să rânjim ca niște paiațe. Dacă voia așa ceva, se mulțumea cu maimuțele. Atunci care ar putea fi scopul vieții ? SĂ devenim oameni adevărați. SĂ nu ne fie frică de nimic. SĂ fim liberi. Cum eu mă consideram aprioric adevărată și liberă, am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mă adusese În acel loc ca să mă tortureze, pentru că spectacolul uman care se deschidea În fața ochilor mei era de-a dreptul horific, Încât numai să-i privesc pe toți la un loc era pentru mine cea mai mare pedeapsă. Unii rânjeau, alții grohăiau, dar cei mai mulți aveau niște priviri rătĂcite și semănau cu niște case părĂsite cărora li se bălĂngăne ușile și feresterele a pustiu, gata să fie luate În stăpânire de orice duh rău care s-ar fi nimerit prin preajmă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
crede-mă, nu aș ezita. Șaman 223 — Tocmai asta trebuie să Înțelegi : ajutându-mă pe mine, te ajuți În același timp pe tine. Eu sunt șansa ta În aceeași măsură În care tu ești șansa mea. Se uita la mine rânjind În timp ce mâinile sale se mișcau febril mototolind și netezind haina. Dinții Îi clănțăneau și o șuviță de salivă i se prelinsese În jos pe bărbie. — Dar nu știu cum să te ajut. — Și dacă Îți spun din nou că propriul tău drum
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mână, și mi-am zis : „Fata asta are nevoie de ajutor !“. Nu puteam să te las să te amesteci iarăși cu nisipul, pentru a fi călcată În picioare din nou de oameni ! Trebuie să te purifici ! Se apropie de mine rânjind. — Hai, vino și termină mai repede ce ai de făcut ! l-am Îndemnat eu. Am hotărât să nu-mi mai fie frică de tine. — Ei, bravo ție ! Dar ce zici de asta ? Dintr-o singură mișcare Își smulse fața ca
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
prost fixate și mulți oameni fuseseră înghițiți pur și simplu mergând pe stradă de gurile lor. — Dar de ce ? l-am întrebat pe Adi neîncrezătoare. De ce vine omul Negru în lumea noastră ? De ce nu rămâne în lumea lui ? Atunci el a rânjit, gustând din plin efectul pe care îl avusese asupra mea - ce i-ar mai fi rupt Janet urechile dacă ar fi știut ! -, însă după mulți ani, când eu aveam să devin adolescentă, iar el avea să fie pus cu botul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
în lumea mea și o să fii fericit ca vântul când smulge o pălărie. Adi scutură hotărât din cap. — Eu vreau să fiu om. Este grotesc să fim fericiți când este atâta suferință în lume. Dumnezeu nu ne-a făcut ca să rânjim ca niște paiațe. Dacă voia așa ceva, se mulțumea cu maimuțele. Atunci care ar putea fi scopul vieții ? Să devenim oameni adevărați. Să nu ne fie frică de nimic. Să fim liberi. Cum eu mă consideram aprioric adevărată și liberă, am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mă adusese în acel loc ca să mă tortureze, pentru că spectacolul uman care se deschidea în fața ochilor mei era de-a dreptul horific, încât numai să-i privesc pe toți la un loc era pentru mine cea mai mare pedeapsă. Unii rânjeau, alții grohăiau, dar cei mai mulți aveau niște priviri rătăcite și semănau cu niște case părăsite cărora li se bălăngăne ușile și feresterele a pustiu, gata să fie luate în stăpânire de orice duh rău care s-ar fi nimerit prin preajmă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ușurez suferința, crede-mă, nu aș ezita. — Tocmai asta trebuie să înțelegi : ajutându-mă pe mine, te ajuți în același timp pe tine. Eu sunt șansa ta în aceeași măsură în care tu ești șansa mea. Se uita la mine rânjind în timp ce mâinile sale se mișcau febril mototolind și netezind haina. Dinții îi clănțăneau și o șuviță de salivă i se prelinsese în jos pe bărbie. Dar nu știu cum să te ajut. Și dacă îți spun din nou că propriul tău drum
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mână, și mi-am zis : „Fata asta are nevoie de ajutor !“. Nu puteam să te las să te amesteci iarăși cu nisipul, pentru a fi călcată în picioare din nou de oameni ! Trebuie să te purifici ! Se apropie de mine rânjind. — Hai, vino și termină mai repede ce ai de făcut ! l-am îndemnat eu. Am hotărât să nu-mi mai fie frică de tine. — Ei, bravo ție ! Dar ce zici de asta ? Dintr-o singură mișcare își smulse fața ca
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
jumătate închis de pleoapă. - Ce faci, se răsti deodată Marina la moș Costache, nu-mi dai bani de cheltuială? Doar n-o să te hrănesc cu vînt! Moș Costache se bîlbîi: - Nu-nu-nu mai ai bani? - Că mulți mi-ai dat, îi rânji bătrâna. Această familiaritate miră pe Felix, care totuși observă că, cu tot halul în care se afla Marina, ea n-avea aerul să fie o slujnică. Anumite trăsături mai fine îi înnobilau fizionomia. Mai târziu el află că bătrâna era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
reintrat în casă, că mi-a spus doctorul că n-ai nimic. Doctor excelent, face minuni! - Când îți spun eu că sunt sănătos tun! Dați-mi să mănânc. - Asta nu, protestă Aglae, ai auzit că trebuie sa ții dietă! - Dobitoc! rânji Simion și începu să se plimbe mai repedeprin odaie. - Dați-i, domnule, să mănânce, încurajă Stănică, convinscă asta ar putea agrava starea socrului. Aglae îl pierdu cu totul din vedere, încredințată de doctor că nu e nimic. Pentru ea boala
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
șocul optic în care îi azvârlise orbecăiala. Pe ecran apărură - de parcă ochii destrămați ai tuturor ar fi fost scăldați în apă fermecată și vindecați - pete alburii, strîngîndu-se, 23 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Când își reperă ciudatul client, matahala rânji și călcă frâna. Străinul îi inventarie șoferului obrajii slăninoși de nuanță cenușiu-gălbuie, provenită dintr-o funcționare defectuoasă a ficatului, ca urmare a abuzului de tutun ori dintr-un luft sau șotie a metabolismului. Necunoscutul ocoli motorul, venindu-i, din stânga, în dreptul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
9 jumătate, toți locuitorii cartierului arătam ca niște aeroplane putrezite, numai că nu zburam. Trecea cățelul pe lângă noi și ne-ar fi pișat doar ridicîndu-și piciorul. Semănam juma cu niște garduri, juma cu niște copaci... Nu puteai nici să-ți rânjești fizicul pe trotuar, nici să te mîrțologești cu tramvaiul. Te citeau cu toții, care te vedeau, din care cartier provii... 48 DANIEL BĂNULESCU Grilajul de fier forjat. Și răzuind, dintr-un singur zvâcnet al teribilului rinichi al uriașului Șaptezecist, un întreg
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Fugi, boangă, tare de aici! Nu li se scurge îngerilor și mastică din ochi? Nu zice ochiul vreunuia din ei: "Hai, bre, Bruță, să ne ciocnim și noi în două halbe?!" se puse deșiratul, pe nepregătite, rânjind, în patru labe. Iar de acum încolo - indică Gabi - deșiratul nu mai înaintă decât în această postură, de lup. Apropiindu-se, și chiar introducându- și fața pergamentoasă în interiorul cabinei, unde noi patru, eu, terchea-berchea, prietena mea și prietena lui (protejînd
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe tranșee! Asta, de groaza noastră, vede ea totul în roșu și sparge pavajele!... Sparge-i-s-ar fața de către miliție!... - ...Și încasa-o-ar în bot și de la toți ăi cu roșu pe la caschetă! îi ținu hangul batjocoritor și negriciosul. - Ce te rînjești?... Și de grija noastră, te pomenești că pitește ea sticloanțele, printre blesteme!... Juca-o-ar în călcâie toți plutonierii! Plimba-mi-aș peleul peste coliva ei. Și... - ...Scurge-i-s-ar dintr-un ochi rom, iar dintr-ălălalt țuică! - Corect, boangă! Să nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]