3,125 matches
-
marginile ei risipite pe câmpuri la mari depărtări. Lucrasem prin câteva fabrici, Într-o vreme stătusem cu chirie prin cartier, ani În șir colindasem Împrejurimile mânat de tot felul de treburi de zi cu zi care nu-mi prea lăsau răgazul să mă gândesc și să-mi amintesc. Țin minte totuși că prima dată nimerisem În zonă cu bicicleta cumpărată cu una din primele pensii primite de pe urma contabilului răpus de norme duble și triple care fusese tatăl meu. Încă mă mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
prazu’ moșu’, toată viața lui s-a hrănit numai cu fripturi În sânge, iar dorința din mine se limpezea pe măsură ce eu Însumi mă schimbam și Începea să semene tot mai mult cu un gând de sinucidere și Încă n-aveam răgazul să-mi amintesc și să mă gândesc și n-aș mai fi vrut să știu. Totuși beteșugul care-l silea să se țină băț Îl chinuia pe maistrul Victor Gomoiu poate mai tare decât lăsa el să se vadă. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
avut mult până să-mi calc pe inimă și să-l Însoțesc. Fiindcă tot ne era În drum, am zis să trecem și prin Calea Griviței pe la Motănica. Lui văr-miu Îi era totuna, iar eu probabil că simțeam nevoia unui răgaz În care să decid dacă am să mă urc În tren cu el, sau oi fi avut o presimțire că n-o să fie degeaba. Ce să mai spun de mătușă-mea, că l-a albit de pupături pe fiu-său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
singur. Mă mai gândeam Între timp și la asta, că aș fi scutit astfel drumul dus-Întors de o oră și ceva, iar seara n-aveam cine știe ce de făcut În demisolul meu din Bariera Vergului. Atâta doar că simțeam nevoia unui răgaz, Îmi pica bine să fiu singur după toată vânzoleala și roboteala de peste zi. Romanele vieții mele aveau o legătură din ce În ce mai firavă cu viața mea din ultimele trei luni, dacă nu cumva legătura asta se risipise de la sine dimpreună cu toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
n-a Învățat mare lucru din limba asta tot proptind-o pe Steluța cu mâinile de pereții bucătăriei și astupându-i astfel gura, iar ce spune Pepino ar fi o nenorocire curată dacă nu s-ar screme atâta dându-ne răgazul să ne facem niște socoteli din care să reiasă cât de negru o mai fi și sfrijitura asta de drac intrat printre noi de azi de la prânz. Aia e, că văr-su a rămas la București că mai are puțină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu vuietul morbid al mării străbătut de țipetele pescărușilor purtându-mi pașii peste tot ce puteam cuprinde cu ochii. Ani În șir, vară de vară mă Învârtisem prin Împrejurimi, mânat de treburi de zi cu zi care nu-mi lăsau răgazul să-mi amintesc și să mă gândesc. Purtasem oare În mine o dorință nedeslușită de a surprinde ceva schimbându-se? Mă pomenisem iarăși aici, colindam stațiunea În sus și-n jos și vedeam tot atât de multă lume ca și altădată, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să răspund cui mă Întreabă din ce trăiesc și cu ce mă ocup eu de fapt În acest ținut de verdeață și răcoare. Nici n-aveam timp, iar pe de altă parte, În ruptul capului nu mi-aș fi oferit răgazul să-mi amintesc și să mă gândesc. Oricum, ne mișcam toți trei destul de bine acolo-n țarcul nostru și prin Împrejurimile lui. După o lună fără nici o zi ploioasă, care să ne sperie clienții, tindeam deja să cheltuim mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
8. Învățarea locuirii și a petrecerii timpului 8.1. Laudă căminului - cu tot ce este-n el! 8.2. Casa - loc al regăsirii și Împlinirii sinelui 8.3. Învățarea „pe fugă” și valoarea formativă a clipei 8.4. Pledoarie pentru răgaz, hălăduire și pierdere de vreme 8.5. Dorul - o problemă personală și insondabilă 8.6. Reflecții legate de trecerea timpului 8.7. Primăvara, simbolul Începutului și revigorării... 8.8. Sărbătoarea luminii și Învierii 8.9. Pedagogia sărbătorii 8.10. Și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
tip impresionist, arta cinetică, filosofia de tip „romantic” și fulgurația deconstructivistă a metafizicii contemporane - toate acestea demostrează o nouă poziționare față de ceea ce presupune trecerea fulgerătoare a clipei. Timpul omului actual este din ce În ce mai „desfigurat”, parcelat și expus disipării. Experiența așteptării, a răgazului, a contemplării sau a ocultării duratei au intrat Într-o perioadă de recul. Credem că e nevoie de o educație pentru o raportare Înțeleaptă față de temporalitate, În cadrul căreia evenimențialul să se conexeze inteligent cu stabilul, rapiditatea analizelor să se concilieze
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
numai cum să devenim Înțelepți, să ne cunoaștem pe noi Înșine, ci și cum să exploatăm viața, să ne trăim clipa și să Înnobilăm timpul, fructificând fiecare ceas și extrăgând valoare din orice moment al vieții! 8.4. Pledoarie pentru răgaz, hălăduire și pierdere de vreme Trăim Într-o lume În care sunt valorizate acțiunea și febrilitatea. Ne mișcăm din ce În ce mai repede, vizăm eficiența cu orice preț, blamăm orice „pierdere de vreme”. Timpul liber și-a pierdut conținutul, iar atunci când Îl avem
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
la situația de a ne simți jenați dacă dispunem de timp și-l folosim pentru sine. Ne ascundem de faptul că unii dintre noi mai alunecăm uneori În dulci reverii, plutim pe valurile hălăduirii sau ne complacem În clipe de răgaz. Uităm că acest timp poate prefața un timp al rodniciei și creativității, al edificării și Înălțării. Cuvintele de ordine par să fie activitate, mișcare și reușită. Am intrat Într-o civilizație ce repudiată pauza, suspendarea și inactivitatea. Căci, nu-i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
În chip direct și imediat. Gândul dintr-un anumit moment de reverie poate deveni cândva un bun spiritual și pentru alții. Departe de a-l repudia și diminua, acest timp trebuie protejat, Încurajat și reconsiderat. Timpul rezervat sinelui presupune acel răgaz al reînnoirii sinelui, al Îmbogățirii lui Împotriva tuturor automatismelor care duc la sclerozarea ființei, la rutina clișeelor și la plictisul programului repetitiv. Este acel timp „gol”, care dă semnificație și aureolează timpul „plin”. Timpul pentru sine este unul al regăsirii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
dacă nu sunt prelungite dincolo de școală, nu au mari șanse de o bună așezare. Modernitatea, În goana ei după randament, a lăsat În urmă formulele tradiționale de perpetuare a unei experiențe bazate pe efort, pe nevoință și pe un oarecare răgaz. Căutăm soluții miraculoase și intrăm În febrilitate temporală. Vrem ca totul să se producă fără prea mult efort, „instant”, „pe loc”. Repudiem acțiunea laborioasă, experimentarea și sudoarea, trecerea prin Încercare și eroare. Ne Îndârjim să mergem „la fix”, evităm „acoladele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
când În când, să lăsăm de la noi”. Nu este vorba despre o bagatelizare sau o relativizare În aplicarea regulilor, ci o conformare cu natura umană, cu putința omului ce se fasonează progresiv. Urcușul uman are nevoie și de stări intermediare, răgaz, suspensie, cântărire și dumirire. Umanul nu se lasă ușor conformat În perspectiva chemărilor divinității. El are un mers al lui, etapizat, ascendent. Valoarea nu este Încorporată „total”, dintr-odată, ci felie cu felie, experimentând-o cu fiecare pas, cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
drumul Calvarului, pe care și l-a dorit, l-a intuit și l-a ales, asemenea lui Petru și Pavel. A ales să rămână sub prigoana comunistă; ca și Apostolul Paul a știut că „Iubirea lui Cristos nu-mi dă răgaz”. A suferit, ca și atâția alții, torturi inimaginabile. Dar „puțini sunt cei ce știu să sufere. A ști să suferi este o artă care, ca orice artă adevărată, nu cunoaște rețete”. Seniorul Credinței a compus chiar și o rugăciune pentru
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
până atunci. Nu știu cum se descurca cu atâtea activități. El răspundea, printre altele, de prezența studenților la cursuri și lucrări practice. Asta semăna foarte bine cu un post de paznic la o turmă de iepuri. Erau zilele de după război, când orice răgaz însemna o fericire, era primăvară imperială, viața ne chema spre soare, aveam cu toții tendințe centrifuge și bietul doctor, cu o figură permanent necăjită, abia de putea ține inventarul acestei trupe de nărăvășie, prea puțin interesată de diferitele "bulioane" pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
un echilibru armonios, pentru că arta trebuie să evite și „ceea ce prisosește, și ceea ce e puțin”. Poetul îl constrânge pe actor la discreție și la meditație neexhibată. Căci condiția poetului este una a limitei, „pe mal, la îmbinarea apelor”, încercând fără răgaz să „lege umbra de lumină”, sensibil la metamorfozele vieții omului și a naturii: „Vei pune-n sobă vreascul din pădure / care-a băut cu noi odată soare / și-n flacăra ce va zvoni ușure / vom auzi și ploile pe mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287483_a_288812]
-
și un timp al arderii, al combustiei spirituale consacrate atingerii finalității cunoașterii de sine și de Dumnezeu, unde modelele umane întruchipate de scriitor ar fi, în termenii lui Balthasar Gracián, cel al discernătorului, dublat de al cuminecătorului.74 Opera ca răgaz simbolic al ospățului sapiențial și spațiu metaforic al mesei înțelepciunii, dublată de imaginea semnificativă a oglinzii (deschizând, de data aceasta, spre necesitatea orânduirii spațiului interior și a duratei vieții 75) conturează un alt model uman: scriitorul ca înțelept al cetății
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ar practica numai una - zise. Dar, socot că și aceasta e limpede, anume că, dacă cineva ar pierde ocazia bună de a face un lucru, totul se duce de râpă. Limpede. Căci lucrul ce trebuie făcut nu-i îngăduie făcătorului răgaz, iar aceasta nu trebuie să se dedice lucrului de făcut, așa ca unei ocupații suplimentare și neimportante. Necesar. De aici rezultă că produsele muncii sunt mai numeroase, mai bune și făcute mai repede atunci când fiecare face un singur lucru, potrivit cu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acelora li se va părea potrivit, să fie acceptat, iar dacă nu, judecata asupra persoanei respective să le rămână ascunsă tuturor, dar mai cu seamă celui respins. Acest consiliu trebuie să se întrunească dimineața de cu noapte, când toți au răgaz de la treburile private sau publice. (962b-963a) ATENIANUL: Iar acum, dacă este sortit ca întemeierea țării să fie desăvârșită, trebuie, după cât se pare, să existe în cadrul ei o parte constitutivă care să cunoască în primul rând lucrul despre care am vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
II-lea explică motivele constituirii unui guvern În frunte cu Miron Cristea: „... am alcătuit, sub președinția patriarhului României, un guvern de oameni de răspundere care, mânați de cel mai desăvârșit patriotism, descătușați fiind de activitatea de partid, vor avea tot răgazul să-și Închine toate gândurile și toată munca numai binelui obștesc”. Această relație privilegiată a fost cultivată și În timpul guvernării național-creștine (guvernarea Goga - Cuza). La 31 decembrie 1937, Într-o scrisoare adresată patriarhului, ministrul cultelor și artelor, Ioan Lupaș, formula
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Costel COAJĂ () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93097]
-
principiul încărcăturii informaționale - discursul nu trebuie să depășească posibilitățile publicului de asimilare a informației în intervalul de timp; este nevoie ca itemii de informație nouă să nu fie exagerat de mulți, informația trebuie elaborată, dezvoltată, exemplificată, pentru a da publicului răgazul necesar de a o înțelege și procesa; b) principiul relevanței - ascultătorii au tendința de a manifesta interes și de a reține acele informații pe care le descoperă a fi relevante pentru scopurile personale; de aceea, vorbitorul trebuie să arate publicului
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
aproape de natură, departe de acțiunea modelatoare a culturii. Cotropirile numeroase l-au făcut să stea mai mult în munți, retrăgându-se din calea năvălitorilor, pentru ca la întoarcerea pe plai să reconstruiască ce fusese distrus; războaiele nesfârșite nu i-au dat răgazul să stea să se instruiască pentru a-și cultiva comportamentele și spiritul; schimbările succesive nu i-au permis să-și consolideze instituțiile pentru a impune tradiția constrângerilor formale. În lumea civilizată, constrânsă de reguli, el apare ca necivilizat, căci nu
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
din trecut. Ignorându-i pe ceilalți Privirea din afară este educativă, tocmai prin dezacordul, fie și neargumentat, pe care ni-l poate oferi. Catherine Durandin, de pildă, observa, între altele, că românii au avut un război de după Marele Război. Neavând răgazul să detalieze în toate consecințele sale această afirmație, s-a mulțumit să îl considere un "fals război"90. Dar nu luptele în sine, ci prezentarea lor ulterioară par să fie cauza atâtor incoerențe și omisiuni discursive, la limita falsului. De
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
chemată să ajute la reprimarea unei revoluții amenințând viața și bunurile naționalilor noștri (s.n. C.M.)"108, ceea ce s-a și întâmplat. Frontul nu mai era atunci un impediment serios, de vreme ce germanii se interesau deja de stabilirea detaliilor retragerii, cerând un răgaz de 20 de zile și căutând să evite luptele. Din perspectiva lui Marghiloman, demonstrațiile războinice ale guvernului care i-a succedat 109, "ultimatum, mobilizare, toate aceste au fost inutile și puțin glorioase"; trupele române înaintau oricum "la știrea armistițiului, spre
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]