2,118 matches
-
coerență a eului sunt transpuse în plan morfosintactic prin sintaxa discontinuă, prin aglomerările substantivale sau verbale, prin lipsa majusculelor. Ceea ce asigură, în ultimă instanță, unitatea este memoria, amintirea copilăriei: „dispunem întotdeauna de o trăsură unde memoria / noastră crudă te va răstigni”. Înregistrând aspecte fragmentare ale realului, eul se pierde, se risipește în fiecare clipă: „atâta risipă în noi atâta risipă în noi / încât a privi în gol nu este oare / începutul unei lumi privite pe dinafară?” Poezia nu este posibilă decât
ZANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
dramă”, a filosofa însemnând aici „a te salva”. Este de remarcat că filosofia existențială reprezintă „o manieră personală de a fi, ale cărei forme de realizare se desfășoară între ispitele imanenței și transparențele transcendenței”, este „expresia filosofică a spiritului omenesc, răstignit între imanență și transcendență, având conștiința vie și dramatică a acestei situații fundamentale”. Specifică filosofiei existențialiste ar fi operarea cu categoriile „concrete”, concepte „verificate de musturile existenței, de dramele [...], înălțările și întristările acesteia.” „A cunoaște - se afirmă în continuare - înseamnă
POPA-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288910_a_290239]
-
Lumina e un chin care ne-apasă, / Iar cerul nesfârșit ne dă fiori”. Întunecarea sufletului se infiltrează într-o scenografie simbolică (noaptea fără stele, negrele ruine, turnul rece, plânsul în somn al păunilor, corbii), culminând cu năluca tragică a Marelui Răstignit. La fel ca în Serenade demonice, tensiunea ideilor și sentimentelor, sarcasmul precumpănesc. Însă convingerea prezenței unui centru regenerator, icoană a materiei spiritualizate - precum în viziunile esoterice ale lui Dante ori în cele ale rosicrucienilor -, înnobilează suferința omului: „Și când vom
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
primul rând de agresiunea lucrurilor imediate: „De ura lucrurilor nu voi scăpa. / Scaunul, patul, cuierul și covorul / îmi pregătesc omorul. Când le ating mă mușcă de mâini. Îmi ronțăie amintirile. Cum închid ochii / le simt în oase privirile. Ele mă răstignesc cum adorm / în cuiele dinților de lemn și mătase. / Nu e nimeni în cameră și totuși / aud zgomot de coase” (Ura). Vitalizarea și tirania lucrurilor, transpusă de N. aproape cu voluptate, a determinat trimiterea la ultimul volum de versuri de
NICULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288454_a_289783]
-
avea un capitol despre prostia la români), eseu, dicționare, cărți despre artă (două eseuri despre Constantin Brâncuși), face cincizeci de filme documentare. Dintre toate romanele sale, gen care l-a făcut cu deosebire popular, cel care îi definește formula este Răstignit în America sau Despre eroare (2001), un fel de ars poetica, o carte legată de motivul crucii, al golgotei cristice, idee preluată și amplificată în Teroriștii din turn (2002). Două elemente îi influențează formula de roman pe care o practică
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
prozatorului, care mizează pe fapte și chipuri reale și declară deschis: „Orice asemănare cu persoane și situații reale nu este pur întâmplătoare”. De altfel, cei vexați îi vor intenta proces scormonitorului în viața intimă a celor întâlniți, procese evocate în Răstignit în America. Același tip de proză, de roman-vérité, îl practică și într-un ciclu în care intră Băieții de bani gata (1993), Fetele de bani gata (1994) și Noii băieți de bani gata (1996), cărți despre prostituția în comunism și
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
1998; Chilia sau Trăirea nemijlocită, București, 1999; Mort după America sau Despre înviere, București, 1999; Arta speranței, București, 2000; Sophia sau Spovedania lui Mitică de la origini și până mai apoi sau Despre înțelepciune, București, 2000; Brâncuși înainte de Brâncuși, București, 2001; Răstignit în America sau Despre eroare, București, 2001; Apocalipsa după Brâncuși, București, 2001; Teroriștii din turn, București, 2002; Messalina sau Despre păcat și purificare în Țara Sfântă, București, 2002; Măștile lui Caragiale, București, 2002; Sfânta Treime a poeziei românești, București, 2003
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
Pavel către corinteni: „Căci de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți”. Dar tot Mântuitorul a spus: „Iată, Eu trimit la voi proroci și înțelepți și cărturari; dintre ei veți ucide și veți răstigni”. Care sunt, astăzi, acești profeți? „Unde este înțeleptul, unde cărturarul?” Același apostol zice: „Pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învățători”. Dacă demnitatea apostolilor revine episcopilor, iar cea profetică monahilor, cui vom
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ioan 1, 1; Coloseni 1, 15), ca Învățător și Profet (Coloseni 2, 3), ca mâncare și băutură nouă și Paște al nostru (I Corinteni 5, 7), ca Pâine a Vieții în care locuiește plinătatea dumnezeirii (Coloseni 2, 9), ca Mesia răstignit pentru păcatele noastre (Filipeni 2, 8), ca Domn al Domnilor și Rege al Regilor (Apocalipsa 17, 14), ca pe Cel despre care Moise a vorbit și Care dinaintea lui Avraam a fost (Ioan 8, 38), ca pe Cel cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
doar din acest unghi, Iisus va apărea mereu ca un simplu dascăl din Galilea care a dăruit oamenilor o lege de viețuire mai bună decât altele, deși nu neapărat cea mai bună. În ortodoxie, revelația judecă istoria, nu invers. Chiar dacă răstignit pe cruce, Hristos continuă să domnească suveran peste istoria umanității. În sfârșit, arhivele scripturistice, la fel ca oricare alt text care marchează memoria Bisericii, sunt condiția necesară, dar nu și suficientă, a cunoașterii teologice. Aceste urme ale revelației rezumă îndemnul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lumii trebuie răsturnat pentru a întrevedea zarea Vieții. Duplicitatea fenomenologică a realității sau, mai precis, tentația obiectivării idolatre suferă sabotajul ascetic al dorinței. Pregustând infernul morții, suntem gata să abandonăm iluzionismul magic al culturii spectacolului. Instinctele prădătoare ale animalității sunt răstignite cu piroanele duhovnicești ale crucii. Patosul vieții își aruncă lumina peste chivotul inimii nevăzute a omului. În revelația lui Hristos, conținutul manifestării nu diferă cu nimic de modalitatea apariției; altfel spus, metoda este nedespărțită de adevăr. Adevărul este unit cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu Mirele ceresc. Duhovnicească, această nuntă are și caracterul unei înfieri sau unei nașteri tainice. Nu poate fi aici imaginată deprimanta autosuficiență în acel „doi” cu care astăzi începe și, foarte adesea, se termină viața de familie. Ființa călugărului este răstignită dintr-o neînțeleasă economie a iubirii. Pentru monahi, lumea întreagă nu este prea mare pentru a nu putea fi cuprinsă într-o rugăciune. Agonisind darurile Duhului, monahul ajunge să fie un adevărat homo universalis - dar altfel decât în felul renascentiștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
figuri ale teologiei bizantine. Sfinții Părinți răsăriteni s-au angajat într-o propedeutică de tip filozofic, definind în limbajul gândirii grecești presupozițiile ontologice și aspirațiile metafizice ale dogmelor Revelației. Spre deosebire de teologii universitari occidentali, autorii patristici nu s-au temut să răstignească logos-ul filozofiei prin uzul sistematic al paradoxului (I Corinteni 1, 20-24). Doar după acest exercițiu se poate spune, împreună cu Sf. Maxim Mărturisitorul, că „Duhul Sfânt nu este absent din nici o făptură și mai ales din cele ce s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
artistic, ci calcul nemilos văd eu în aducerea pe ring a lui G. Călinescu și Camil Petrescu - trecuți pe linie moartă la Academie ori la Institut, a lui Cezar Petrescu și Al. Philippide - camuflați în traduceri, a lui Tudor Arghezi, răstignit public și apoi izolat la Mărțișor. Trebuiau, „la aniversară” și aceste nume. Monumentului ori momentului îi trebuia și blazon, iar chipului oficial, de fațadă, bunătate și iertare. Dar planurile erau mai mărețe; nu numai acești scriitori trebuiau să aibă șansa
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
este jertfă adevărată În afara unui consimțământ deplin al celui care se jertfește. Jertfindu-Se pe Sine, Isus acceptă În același timp „să fie predat”. În Mt. 27,26, Pilat este cel care „l-a predat (paredoken) pe Isus, ca să fie răstignit”. Din nou ar fi impropriu să traducem verbul cu „a vinde”, Întrucât Pilat n-a „câștigat” nimic de pe urma răstignirii. Trei pasaje folosesc verbul la pasiv, iar traducerea românească impune reflexivul: „a se preda”. E vorba de celebra formulă euharistică din
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Apoi, din punct de vedere psihologic, mi se pare de neconceput ca un om care trăise aproape trei ani În preajma lui Mesia să nu simtă nici o remușcare după ce L-a predat morții. Iuda a aflat că Isus avea să fie răstignit și avea să fie răstignit din vina sa. Mai știa și că nu există nici o posibilitate de a-și Îndrepta păcatul, ci numai posibilitatea de a-l ispăși. Se condamnă singur la moarte, intrând În șeol odată cu Isus. Cum să
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
psihologic, mi se pare de neconceput ca un om care trăise aproape trei ani În preajma lui Mesia să nu simtă nici o remușcare după ce L-a predat morții. Iuda a aflat că Isus avea să fie răstignit și avea să fie răstignit din vina sa. Mai știa și că nu există nici o posibilitate de a-și Îndrepta păcatul, ci numai posibilitatea de a-l ispăși. Se condamnă singur la moarte, intrând În șeol odată cu Isus. Cum să ne Închipuim un om, intim
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
trei ori, fatal, În urechea lui Petru? Coincidența nu pare deloc Întâmplătoare. Foarte interesant e alt text inclus În Acta Pilati, și anume „Declarația (hyphegesis) lui Iosif din Arimateea”, savurată În Evul Mediu timpuriu. „Declarația” rezervă un loc special tâlharilor răstigniți Împreună cu Isus: Gestas și Dimas. Gestas e un criminal cu sânge rece, fără strop de milă și fără nici o remușcare pentru faptele sale. Celălalt, Dimas, e un fel de haiduc: ia de la bogați, dar Îi protejează pe săraci. El furase
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Povestea continuă. Isus se retrage cu apostolii, dar Iuda, camuflat Într-o tunică asemănătoare cu a lor, Îi urmărește, Îi deconspiră pe toți (apostolii se ascundeau!), apoi Îl prinde pe Isus și-L duce În fața Sinedriului. Isus e lapidat, apoi răstignit În batjocură de un cotor imens de varză (sic!). Bănuind că leșul va fi furat de ucenici, cu intenția de a-L proclama „Înviat”, Iuda Îl ia pe ascuns și-L Îngroapă la loc sigur, În propria grădină. Când apostolii
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt și au gustat lucrul (rhema) lui Dumnezeu [adică], minunile (dynameis) veacului ce va să vină, dacă au căzut, să se Înnoiască Încă o dată spre pocăință (metanoia), fiindcă ei Îl răstignesc, prin ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L batjocoresc”. PAGINĂ NOUĂ 4. Ce pierdem ignorând literatura apocrifă? I Înainte de a răspunde la această Întrebare, să Încercăm să clarificăm câteva lucruri „tehnice”. În spațiul universitar occidental, laic sau creștin, studierea științifică
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
ingenuu, adolescentin, uneori cu accente argheziene, capătă dimensiunile sacralității; apropierea „ne-carnală”, de multe ori imaginară, se convertește în pasionalitatea creației: „Cu pasul tău de stea și de vioară/ Te-aud trecând prin inimă și vis, / Te prind atent, te răstignesc pe manuscris, / Soră de seară și albă căprioară” ( Într-un pahar aș vrea). Placheta Micul dor (1937) cuprinde poezii de dragoste, unele, arte poetice de o ingenuitate mai jucăușă, mai decorative și mai artificiale. Drumeț în anotimpuri (1939) dezvoltă linia
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
cuvintelor, București, 1997, 137-142; Ioan Adam, Inelele lui Saturn, București, 1998, 323-348; Liviu Grăsoiu, Efigia poetului, VR, 2001, 7-8; Poantă, Dicț. poeți, 23-27; Petraș, Panorama, 119-121; Adrian Pintescu, Horia Bădescu sau Sentimentul capodoperei, „Poezia”, 2002, 1; Ioan Holban, Un înger răstignit pe gură, CL, 2002, 4; Ioana Bot, În apărarea poeziei, CNT, 2003, 3; Ioan Adam, Cum răsuna tomnaticul Eheu, ALA, 2003, 655; Dicț. analitic, IV, 53-56. C.H.
BADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
dorea să fie singur. Se strecură încet afară din cameră. Coridorul mănăstirii era cufundat în liniște, căci vremea siestei încă nu se terminase. Din coridor ieși în grădina interioară. În spatele iazului, un bărbat sfrijit cu capul atârnând fără vlagă era răstignit pe o cruce. Apa din fântâna arteziană dădea pe de lături susurând. Împrejurul statuii se deschiseseră ca o flacără niște flori pe care nu le mai văzuse în Japonia. Un simplu ostaș ca el, care crescuse în vale și trăise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
separată, Velasco se așeză pe un scaun tare, de lemn din camera de așteptare murmurând întruna: „Oh, Doamne, facă-se voia Ta.” „Oh, Doamne, facă-se voia Ta. Dacă nu-Ți vei întoarce fața de la Japonia și dacă Te-ai răstignit pe cruce și pentru Japonia, atunci facă-se voia Ta. Japonia. Japonia cea vicleană. Japonia - întruchiparea șireteniei. Japonia, atât de pricepută la tras pe sfoară. Întocmai după cum spune părintele Valente. În această țară nu se găsește nici cea mai mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un semn din partea nașilor, japonezii căzură în genunchi pe pardoseala veche și crăpată din marmură. Urmară apoi nesfârșite rugăciuni în limba latină din care ei nu înțelegeau o iotă. Samuraiul țintuia cu privirea crucea uriașă din spatele altarului pe care era răstignit omul acela sfrijit. „Să știi că eu... n-am de gând să mă închin ție”, murmură cu părere de rău samuraiul clipind din ochi. „Nici măcar nu înțeleg de ce te venerează străinii. Ei spun că ai murit luând asupra ta păcatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]