3,297 matches
-
împuțit. Părul lui, cândva strălucitor, acum arăta, mai tot timpul, slinos. De asemenea, Alice observase că Jake nu mai folosea săpunul și avea tendința să facă mătreață. Nici unul din aspectele astea nu le-au fost de ajutor în încercările de reconciliere. Ca să nu pomenească de acelea de a face sex. Acum, de fiecare dată când Jake încerca s-o ia în brațe, barba o zgâria pe Alice pe față și-i umplea nările cu miasma caldă și penetrantă a nespălării. Contrastul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
2, 15. Acest text ne introduce în mod direct în contextul în care Sfântul Paul elaborează concepția sa despre conștiință. 1.1.2.1 Interpretarea din Romani 2, 15 Lectura textului ne poziționează în ambientul Scrisorii către Romani, cel al reconcilierii dintre creștinii care provin din iudaism și dintre neamuri, pentru a învăța să se respecte și să se accepte în diversitatea față de lege și față de legile morale. Sfântul Paul este foarte legat de legea Alianței, care se rezumă la iubirea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Paul este foarte legat de legea Alianței, care se rezumă la iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. El dorește ca credința comunității din Roma să faciliteze anunțul evanghelic în lumea întreagă (Rom 18), de aceea subliniază cu tărie nevoia de reconciliere. Păcatul lor rezidă în faptul că, deși au avut posibilitatea cunoașterii lui Dumnezeu, oamenii nu au vrut să-l adore pe Dumnezeu și nu au fost recunoscători față de El. Când Paul folosește cuvântul „lege” (Rom 2,13) se gândește la
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de harul lui Dumnezeu. Se poate observa că niciunul dintre aceste cuvinte nu este conform viziunii teologice a evanghelistului Matei. Exigențele lui Isus vor să identifice noua comunitate pe care vrea să o întemeieze, în care mânia este învinsă prin reconciliere, setea de plăcere este ținută sub control și iubirea dușmanilor ia locul urii. De aici rezultă că aspectul cel mai important al acestei comunități constă în depășirea violenței prin iubirea dușmanilor. R. Schnackenburg, punând în discuție contextul istoric al timpului
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de cele mai multe ori, ne face să fim ursuzi și necruțători. Vorbindu-le superiorilor generali, papa Francisc nu și-a ascuns îngrijorarea vizavi de anumite modalități de recrutare și de formare care ar putea să creeze «mici monștri». Nici un fel de reconciliere, oricât de unificatoare ar fi, nu poate să atingă miezul și profunzimea conștiințelor, dacă nu există o acceptare prealabilă a tuturor diferențelor personale, care se exprimă în modele relaționale diversificate. Ar fi un mare pas înainte să putem accepta cu
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
unei vieți care, de fapt, poate ascunde o depravare a inimii, uneori mai grosolană, alteori mai subtilă și, din acest motiv, mult mai diabolică. În măsura în care ne vom recunoaște cu seninătate limitați și sărmani, vom reuși să fim un spațiu al reconcilierii și al mântuirii pentru frații și surorile noastre întru umanitate care, zi de zi, trebuie să trăiască cu limitele lor, cu necazurile și păcatele lor. Dacă e să facem ceva, ajutându-i pe ceilalți, acest serviciu nu se poate concretiza
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
fi moderat. Nimeni nu-și poate spune că a ajuns la fericirea adevărată. Fericirea este dincolo de sine, ba chiar s-ar putea spune că este fericit cine este dispus să înceapă în fiecare zi să semene boabele păcii, bucuriei, serenității, reconcilierii, concordiei, speranței etc. pe care Dumnezeu le-a sădit în inima sa. 2. Nivele diferite de transformare ale unei fericiri permanente Nu vom obosi repetând până la sfârșitul acestui volum că fericirea nu este atât un rezultat episodic al unei stări
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
complexă. Orice dramă domestică ce are drept actori tatăl, mama și copilul nu mai are decît o valoare de imagine, de analogie. Doar tragedia politică și culturală are valoare de exemplu: tragedia morții șefului și lupta inexpiabilă, fără putință de reconciliere veritabilă, dintre el și masă. Din clipa-n care Freud propune ipoteza asasinării tiranului domestic de către fiii lui, toate spuse înainte de acest moment se dau peste cap și o iau pe altă cale. El însuși o știa prea bine, cum
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
societatea obișnuită. În locul ei trona o alta, extraordinară. Totul părea a fi în afara rațiunii, dar nu lipsit de rațiuni. "Or, scrie Freud, deoarece idealul eului corespunde sumei tuturor restricțiilor în fața cărora individul trebuie să se încline, reîntoarcerea idealului în eu, reconcilierea lui cu eul trebuie să fie echivalentă pentru individ, care-și află astfel mulțumirea de sine, cu o măreață sărbătoare"437. După cum ne spune însă înțelepciunea populară, și cele mai bune lucruri au un sfîrșit. Tonusul începe să scadă, dezamăgirea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
că ar constitui o tehnică totalitară! Riscul acestui proces ar fi fost, în opinia sa, că „schimbam un totalitarism cu altul”, astfel încât „umbra inversă a lui Stalin se întrezărea destul de clar” (p. 363). De aceea, soluția autorului este toleranța și reconcilierea - între victime și călăi, se presupune. În amplul interviu pe care i-l ia politologul Vladimir Tismăneanu (Marele șoc. Din finalul unui secol scurt, 2004), Ion Iliescu recapitulează succint așa-zisa sa disidență: în anii ’70, Ceaușescu l-a acuzat
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
nuanțe de compromis ale noii Puteri, fostul ambasador francez respinge teoria unui complot KGB sau a unei conspirații interne (a Securității) în decembrie 1989 în România. În opinia sa, intuiția de politician l-a făcut pe Iliescu să negocieze o reconciliere cu Securitatea și cu alte forțe de represiune ale regimului Ceaușescu, inclusiv cu fosta nomenclatură; Iliescu avea deja susținerea poporului, dar prin pactul cu oamenii fostei Puteri el a primit și susținerea forțelor din umbră, securiștilor și activiștilor de partid
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
București, 1995 Iliescu, Ion, Revoluția română, Editura Presa Națională, București, 2001 Iordache, Claudiu, Iisus s-a născut la Timișoara. Decembrie ’89, Editura Helikon, Timișoara, 1994 László, Eugenia, Timișoara, atunci, Editura Marineasa, Timișoara, 1998 Lászlo, Tökes, În spiritul Timișoarei. Ecumenie și reconciliere, editat de Eparhia Refomată de pe lângă Piatra Craiului, 1996 Lászlo, Tökes, Asediul Timișoarei (traducere de Gelu Păteanu), editat de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, 1999 Le Breton, Jean-Marie, Sfârșitul lui Ceaușescu. Istoria unei revoluții (traducere de Ioana Cantacuzino, cu o prefață
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Acest Comunicat a fost primul document comun intercoreean care nu numai că a deschis lunga cale de urmat, dar și cel care a stabilit câteva din principiile de bază pentru soluționarea problemei coreene: unificare pe cale pașnică fără amestec din afară; reconciliere națională care să depășească ideologiile și instituțiile din Nord și din Sud; măsuri de reducere a tensiunii; încetarea blamării reciproce; prevenirea incidentelor militare; încheierea cu succes a negocierilor pe linie de Cruce Roșie; instalarea unui "fir roșu" între Phenian și
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
Republicii Coreea a lansat, în cuvântarea rostită la preluarea mandatului, la 25 februarie 1988, "Diplomația Nordului", o campanie de acțiuni fără precedent vizând "stabilirea de legături economice și politice cu statele comuniste din Europa de Est" și "deschiderea unei noi perioade de reconciliere și cooperare între cele două state coreene". Rezultatele s-au văzut imediat, mai ales pe plan economic. Astfel, potrivit unor surse sud-coreene, numai în cursul aceluiași an, exporturile sud-coreene au crescut cu 231,7% în Cehoslovacia, cu 226% în Iugoslavia
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
se repetă aceeași ecuație: când violența societăților arhaice nu mai e interpretată ca pură contingență (prin prisma învățăturii Bisericii despre căderea adamică și păcatul originar), ea devine automat un „rău necesar”, pe care doar rațiunea - ca for al transparenței și reconcilierii - poate aspira să-l neutralizeze. Tradiția germană a sociologiei moderne continuă linia pozitiviștilor francezi, deși operează câteva modificări. De această dată, în scrierile unor autori ca Georg Simmel (1858-1919) sau Max Weber (1864-1920), religiei îi este recunoscută destinația extrasocială prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
proiecte individuale este unificat într-o traiectorie benignă, guvernată de marea Idee a istoriei universale. (Este ceea ce fundamentează viziunea organicistă despre statul modern, pentru a cărui unitate ideală merită sacrificată pacea 2.) Faptul pozitiv specific metafizicii hegeliene îl reprezintă principiul reconcilierii (die Versöhnung). Demonstrarea acestui principiu nu trebuie doar imaginată conceptual, ci împlinită prin credința în adevărul care ne face liberi (In. 8,35). Acest adevăr este revelat mai întâi de toate celor „săraci cu duhul”. În privința lui Marx, J. Milbank
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Pierre-Joseph Proudhon - cel care a afirmat, într-un context deloc metafizic, „orice proprietate este furt” - expune încercările unui gânditor francez de a regândi noțiunea concretă de dreptate, în balanță cu noțiunea pur teoretică de libertate (în care Hegel vedea șansa reconcilierii cu sine a fiecărui subiect). Spre deosebire de Ruskin (și mai târziu, dar altfel, N. Berdiaev), Proudhon nu are nostalgia unui nou Ev Mediu, menținându-și convingerea că o republică lipsită de stricte ierarhii sociale (pe care Ch. Péguy le-a blamat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lucrurilor definește „constituția onto-teologică a metafizicii” occidentale. Centrarea gândirii moderne pe subiectivitate (o tradiție care culmină în opera lui Hegel 1) este indiciul unei inversări a relației clasice de fondare dintre ființarea supremă și ființarea comună, ajunse la o „supremă reconciliere”. Observațiile heideggeriene sunt aici foarte pătrunzătoare - deși inexacte din punct de vedere istoric (cum au arătat medieviști ca E. Gilson sau Alain de Libera). Ele ne atrag atenția asupra unui tip de reprezentare idolatră a divinului, pe care gândirea metafizică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pentru Aristotel, care credea în autarhia sufletului și a cetății, este cu totul de neconceput 4). Virtutea creștină poate fi înțeleasă numai din perspectiva resurecțională. Credința în nemurire nu are sens decât în datele nădejdii în înviere - temei ultim al reconcilierii. În pofida părerii împărtășite de mulți filozofi contemporani (J. Patoåka, E. Levinas, J. Derrida 5), teologul britanic a arătat că noblețea darului nu este determinată unilateral în orizontul morții 6. Orice petec de lume în care exigența absolută a dăruirii ar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o distanță ironică față de jocul fantasmagoric al puterii. O reacție vizibilă la topirea granițelor dintre puterea imperială și autoritatea spirituală a Bisericii poate fi citită în filigranul istoriei monahismului timpuriu, care a sfârșit însă prin a propune un model de reconciliere socială. Structural, creștinismul n-a fost niciodată un corp antisocial, mai cu seamă datorită proiectului misionar pe care tradiția apostolică l-a lăsat moștenire Bisericii. Biserica nu reproduce funcțiile coercitive ale Republicii platonice, în care femeile și copiii trebuiau supravegheați
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu concurează în aceeași competiție. Înțeleasă în buna sa definiție patristică, teologia nu predă în primul rând o doctrină, ci un etos sau, altfel spus, o esențială „stare de spirit”. În aceasta trăiesc laolaltă grija și compasiunea, pacea lăuntrică și reconcilierea. A descoperi pacea lui Dumnezeu nu înseamnă, nici pentru cel mai sihăstrit călugăr, abandonarea grijii pentru aproapele. Nepătimirea (apatheia) creștină rimează paradoxal cu infinita compasiune a lui Dumnezeu pentru creația Sa. Avem aici o viziune cosmică pe care liturghia Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
din „vechiul regim”. Limbajul demascării primește funcția reeducării. Radicalul postmodernist se teme de orice l-ar putea preceda. Triumful anomiei morale impune retorica crizei. Păstorii drepturilor minoritare așteaptă clipa când vor elimina și ultimele reziduuri de injustiție socială. În orizontul reconcilierii universale, un nou stil de viață ne oferă elixirul contactelor protejate - sexual, lingvistic sau ideologic. Organul fricii de viitor se grefează pe țesutul ororii de trecut. Secția de reanimare culturală ne implantează senin perfuziile reconcilierii. Anesteziați, vom serba ziua mondială
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de injustiție socială. În orizontul reconcilierii universale, un nou stil de viață ne oferă elixirul contactelor protejate - sexual, lingvistic sau ideologic. Organul fricii de viitor se grefează pe țesutul ororii de trecut. Secția de reanimare culturală ne implantează senin perfuziile reconcilierii. Anesteziați, vom serba ziua mondială a progresului 1. Aceste teorii relativiste despre om și societate au ajus să exercite o puternică influență chiar asupra mediilor teologice. În America de Nord, critica modernității din „cursul scurt” al manualelor deconstructiviste influențează chiar decizia asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
problema „nedreptății” și a „marginalilor”. Cu toate acestea, răspunsurile reprezintă o parodie a binelui, rămânând la antipozii tradiției teologice ortodoxe. Violența dialecticătc "Violența dialectică" Prima soluție este cea a cinismului marxist. Dacă pentru Hegel răspunsul la scandalul violenței ținea de reconcilierea speculativă a tezei cu antiteza printr-o formulă de extracție gnostică 1, pentru Marx era evident că numai lupta de clasă reprezenta șansa ieșirii din contradicțiile inerente ale societății burgheze. Revoluționarii dintotdeauna și de pretutindeni vor atribui proletariatului (sau, după
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o poetică a iubirii. Toate numele de laudă ale lui Dumnezeu sunt extrase din contemplația străvezie a frumuseții care, în cele din urmă, va salva lumea. Or, sublimul generează numai reflexe himerice și pofta de irealitate. Pe tărâmul acestei false reconcilieri cu haosul programatic al ființei, tentația este de a escamota problematica metafizică a răului, dacă nu prin uitare, atunci măcar prin amânare. Pentru Ortodoxia universală, disocierea frumosului de adevăr va rămâne însă indiciul unei fatale schizofrenii. În grădinile nemuritoare ale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]