KorAP: Find »[drukola/base=rezema & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...103 >

2,564 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

lor trebuiau să se ducă la câmp. Tata primise în gazdă trei soldați tineri. Ei dormeau în casă, lângă cuptor. Noi dormeam sus, în pod. Soldații se spălau la fântână și-și scoteau singuri apă cu ciutura. Armele și le rezemau de fântână. Unul din nemți era pus pe șotii. Ne arăta nouă, copiilor, tot felul de jocuri cu chibriturile, iar pe fratele meu, unchiul tău, l-a lăsat să tragă câteva fumuri din țigară. Poate de atunci s-a ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
iar în Brooklyn nu era deloc o plăcere să te afli noaptea pe stradă. Acum trebuia să-mi asum și eu riscurile și, abia după câteva minute de extaz, am observat că Toni se făcuse între timp nevăzut. M-am rezemat de rafturile cu mirodenii, cugetând adânc: bun, eu sunt acum în America și știu un pic limba engleză. Dacă nu se întoarce Toni, precis mă găsește vreun polițist și atunci mă va adopta o familie de americani, una bogată, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
America.” „De ce atunci, Marius?” a întrebat bunicul, care între timp sosise la brațul bunicii, iar acum ședea tăcut într-un colț. Eu m-am dus la el și l-am sărutat. „Te pup, bunicule, te pup, bunico.” Bunicul și-a rezemat de perete bastonul de nevăzător și m-a cercetat cu degetele. „Uite-l și pe eroul nostru. Ai crescut, băiete. Nu-i de mirare, cu toate vitaminele și proteinele din America. Ia lasă-mă să-ți pipăi ghipsul. Oh. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
era teamă să nu izbucnesc în plâns. Am dat din cap, ea și-a trecut mângâietor palmele peste părul meu. „Să nu-ți fie frică, totul are să se termine cu bine.” Pe alocuri, la marginea câmpului, câte un țăran stătea rezemat de carul cu boi, mâncând slănină cu pâine. Deodată m-am speriat puțin de pădure: copacii veneau foarte aproape de tren și crengile lor stingeau vagoanele. Un aer răcoros adia dinspre munți. Când am intrat în primul tunel, eu am tresărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
pentru câteva minute. Când veneau înapoi, aveau pe buze un zâmbet larg, un pic crispat, iar ochii lor păreau să privească prin lucruri. Și câțiva băieți se schimbaseră. Își scoteau cravata de pioner și purtau cămașa desfăcută la gât. Stăteau rezemați de perete și nu mai vorbeau decât despre fotbal, mașini rapide de prin străinătate și femei. Doar Duma rămăsese același. În recreații el aduna bani de la toți cei înfometați și se strecura afară, pe sub nasul administratorului. Când se întorcea, ora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
și îl strivește cu vârful piciorului. Poartă bocanci grei de piele, precis că transpiră în ei și face bășici. Ofițerul se apropie și duce mâna la șapcă, în semn de salut. Tata își drege glasul și așteaptă în spatele mașinii. Se reazemă de un colț al remorcii. Vocea ofițerului e profundă și calmă. El răsfoiește pașapoartele. „Italia, asta e o țară frumoasă”, observă el. „Michelangelo, Leonardo și așa mai departe. Am acasă o carte despre ea.” Tata și mama își încrucișează privirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652

În care voi lipsi, procedeu pe care Îmi permit să-l folosesc luând În considerare caracterul excepțional al situației, și, așa cum am spus, tu va trebui doar să le trimiți, nici nu va trebui să pleci de acolo de unde stai, rezemată de perete, observă că sunt amabilă, Îți cer un serviciu prietenesc când puteam foarte bine să-ți dau doar un ordin, fără explicații, faptul că În ultimul timp nu m-am mai folosit de tine nu Înseamnă că nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
am spus-o mai Întâi, Dacă-i așa, la revedere, mă voi Întoarce duminică, cel mai târziu luni, nu uita să expediezi corespondența În fiecare zi, presupun că nu va fi prea multă muncă pentru cineva care-și petrece timpul rezemat de perete, Iei scrisoarea, Întrebă coasa, care se hotărâse să nu reacționeze la ironie, O iau, e aici Înăuntru, răspunse moartea, atingând geanta cu vârful unor degete fine, bine aranjate, pe care oricine ar dori să le sărute. Moartea apăru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

cealaltă. Este fată, nu este băiat, ca și cum asta ar schimba radical situația, este fată și are, aproximativ, vârsta lui Noga, și parcă o văd pe Noga despuiată de toți cârlionții ei, cu burtica ei dulce și grăsună de fetiță, stă rezemată de zid, brutalizând neonul, mă cuprinde amețeala, mă sprijin și eu de zid, ca într-o radiografie, văd culorile în negativ, capul copilului care este fată, nu băiat, strălucește întunecat, ca o cascadă noaptea, și tuburile acelea lungi de neon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
de multe, încât aproape că acoperă toți pereții, mari și mici, și medii, și în toate apare chipul meu, cu părul prins, cu un zâmbet misterios, de regină, iar într-un colț al camerei mă văd stând în picioare dezbrăcată, rezemată de zid, înaltă și delicată, mă apropii de tablou, îl privesc atentă, ca și când aș putea să învăț din el lucruri pe care nu le știam despre mine însămi. El tușește în spatele meu, întinde o mână ezitantă spre gâtul meu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Părul îi creștea în dezordine pe ceafă, mi se pare că-mi șoptește ceva de jos, dintre coapsele mele, nu reușesc să aud, pun un deget pe buzele lui, ce ai spus? Dar el se ridică în tăcere și se reazemă de fereastra aceea mare, trăgându-mă după el, stau în picioare lângă el, sprijinindu-mi de el brațele slăbite, privim de la fereastră acoperișurile și strada îngustă și șerpuitoare, oamenii pășesc pe ea grăbiți, bine înfofoliți în haine de ploaie. Începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
în felul acesta viața tuturor. Încerc să mă cațăr din nou pe el, cât de dulce fusese momentul de dinainte, doar eu și organul lui frumos, fericit, dar el se retrage, trebuie să fac pipi, se ridică greu și se reazemă de perete, de cadrul ușii, înaintează cu pași tremurați, pare că nu va mai ajunge niciodată la vasul de toaletă care îl aștepta cu gura deschisă, merg pe întuneric în urma lui, nu vreau să aprind lumina ca să nu văd toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
ea, pentru a-i acoperi lui indiferența, îi simt privirile înfipte în spinare, mă legăn nerăbdătoare în ritmul copilăriei mele, în pădure, în pădure, în pădure, vom dansa, vom dansa. Îmi întorc fața și iată-l stând acolo în picioare, rezemat de perete, palid și transpirat, nu îl auziserăm ieșind din cameră, privește cercul nostru strâns, care se desface imediat, toate trei îl privim jenate, cât de multă plăcere îi face să ne întrerupă în felul acesta, nu se alătură acestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
să fie, nici pe raftul din dulap, nici sub pat, caut cuprinsă de fervoare, ca și când întreaga noastră viață ar depinde de ele, dar cum arătau, oare, două fâșii maro uzate, iar el deja se enervează, desculț nu pot merge, se reazemă de perete, pare că îi este greu să stea în picioare, cum va putea face pe ghidul mâine. Mă întorc imediat în pat, amenință el, am nevoie de odihnă, își trece degetele prin părul unsuros, dar Noga îl roagă, așteaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
a auzit, ușa camerei ei este închisă, iar sonorul televizorului este dat tare. Acum nici eu nu mai am poftă de mâncare, putem trăi și fără cină, putem trăi și fără legume, fără pâine, putem trăi și fără el, mă reazem de frigider, motorul său toarce în spatele meu, cât timp mai am până când ea va da buzna în bucătărie și va întreba când mâncăm, nu prea mult, dar îmi petrec acest timp șezând pur și simplu, ascultând în tăcere sunetele vibrante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
mai simple, dintr-odată nu mai știu nimic despre el, după ce multă vreme fusesem obișnuită să știu absolut totul, iar schimbarea aceasta este atât de radicală, atât de neașteptată, parcă tot sângele mi s-ar fi scurs din trup, mă reazem de balustradă, suspine seci îmi sfâșie gâtul, scâncetele unui câine părăsit, Udi, nu pleca, latru eu către strada pustie, întoarce-te la mine, nu pot trăi fără tine, Udi al meu, Udighi, întoarce-te. Exact aici stătusem și așteptasem răsăritul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
larg deschisă, un val de căldură se apropie de mine și aud o voce blândă, ce cădere, o voce care vrea să afle, ce cădere? Eu răsuflu ușurată, Noga, te-ai însănătoșit, uite-o că stă pe picioarele ei, se reazemă de perete, privirea ei este rece, dar de când stă, oare, acolo, cât a auzit din conversația noastră, mama își pleacă privirea, sunt sigură că o văzuse mai devreme, însă, cu toate acestea, continuase să vorbească, întind mâinile și o trag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
viața mea va rămâne la fel, se pare că mie nimeni nu îmi va mai schimba viața, totul stă de acum doar pe umerii mei, la bine și la rău, însă, cu toate acestea, în scurtul răstimp în care stătuse rezemat de peretele biroului meu, între noi se petrecuse ceva, nu mă pot înșela în această privință, durerea mea se împletise cu durerea lui, la jumătatea drumului, între ușă și birou, amândoi observaserăm. Amândoi purtam semnul acestei întâlniri pe frunte, semnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

și eu o privire dar, dându-mi seama că nu o cunosc, mi-am văzut mai departe de mâncare. Ea s-a ridicat de la locul ei și a venit la masa mea. — Ești domnul Watanabe, nu? m-a întrebat ea, rezemându-se cu o mână de muchia mesei. Am ridicat ochii și am privit-o atent, dar nu-mi aminteam să o mai fi văzut. Era o tip\ care se remarca imediat, așa că dacă aș fi întâlnit-o, ar fi trebuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
fete? — Romantică? am întrebat eu, mirat. M-am convins că nu mă înțelegi. Cum să-și permită un individ cu barba țepoasă și cu rucsacul în spinare să agațe fete? — Întotdeauna călătorești singur? — Da. — Îți place singurătatea? mă întrebă ea, rezemându-și bărbia în palmă. Călătorești singur, mănânci singur, stai singur în bancă... Cred că nimănui nu-i place singurătatea. În ceea ce mă privește, pur și simplu nu caut să-mi fac prieteni, asta-i tot. Nu vreau să găsesc cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
mențiunea că scrisoarea este pentru Naoko. Profesorul intrase deja în clasă și când am ridicat privirile, l-am văzut ștergându-și sudoarea de pe frunte în timp ce f\cea prezența. Era mic de statură și abătut. Deoarece avea probleme la mers, se rezema întotdeauna într-un baston din metal. Nu pot să spun că mă amuzau cursurile lui, dar spunea lucruri interesante și își pregătea întotdeauna orele ca lumea. După ce a remarcat că este foarte cald, ne-a vorbit despre deus ex machina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
nimic, m-a anunțat Midori. Erau îngrozitoare și versurile, și melodia. În timp ce ascultam cântecul acela jalnic, mă gândeam cum va sări casa în aer dacă se aprinde și benzinăria. Obosit\ de cântat, Midori puse chitara la o parte și se rezemă de umărul meu, ca o pisică la soare. Ți-a plăcut cântecul meu? m-a întrebat ea. — Unic, original și foarte potrivit personalității tale, am răspuns eu, alegându-mi cu grijă cuvintele de apreciere. — Mulțumesc. Tema cântecului e „n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
acela nu se aflau acolo decât cele trei. După două-trei minute și-a făcut apariția și portarul, răsărind din crâng, pe o bicicletă galbenă. Era un bărbat înalt, chel, la vreo șaizeci de ani, îmbrăcat în uniformă bleumarin. Și-a rezemat bicicleta de gheretă și și-a cerut scuze că m-a făcut să aștept. Mai bine se lipsea de „scuze“ decât să le arunce, așa, din vârful limbii. Pe plăcuța de înmatriculare a bicicletei lui scria 32. I-am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
N-o s\ m\ sup\r. Aici suntem cinstiți unii față de alții, ne spunem tot felul de lucruri cu inima deschisă. — Am să-ți spun dacă e cazul. O să fiu cinstit. Naoko s-a așezat pe canapea și s-a rezemat de mine. Când i-am cuprins umerii, și-a lăsat capul pe umărul meu și și-a lipit fața de gâtul meu. A rămas nemișcată o vreme, de parcă ar fi vrut s\-mi ia temperatura. Simțeam că-mi bate inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
am spus. Tu ești o persoană obișnuită. Și eu am o mulțime de lucruri pe care nu le înțeleg. Noi doi suntem niște indivizi cu nimic ieșiți din comun. Naoko și-a ridicat picioarele pe marginea canapelei și și-a rezemat bărbia de genunchi. — Aș vrea să-mi spui mai multe despre tine, a zis ea. — Sunt un tip comun, dintr-o familie obișnuită, am primit o educație normală, am un chip obișnuit, note nici prea mari, nici prea mici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]