2,125 matches
-
Primul secretar era îmbrăcat într-un costum de culoare gri cu dungulițe negre pe verticală, ceea ce-l făcea să fie mai lung decât în realitate. Avea atunci vreo cinzeci de ani, La tâmple îi apăruse ghioceii, avea fața ovală, fără riduri. Dacă te uitai ceva mai atent la el, puteai să bănuiești că e homosexual, avea ceva care aducea a curvă masculină. În rest, normal ca orice mirean L-am lăsat să-și termine micul dejun după care mi-am urnit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
închegat, îl priviră cercetător pe mitropolit ochii ageri ai Cantacuzinilor. Ah, da, își spuse vlădica, este chiar marele spătar Mihai, Doamne, ce s-a mai cănit ca să nu fie recunoscut! Într-adevăr, negrul aproape albăstrui al bărbii și mustăților adâncea ridurile și asprea expresia de hotărâre a feței Cantacuzinului. — Este o scrisoare de taină, continuă mitropolitul, așa că aș dori să o citesc în liniștea chiliei mele chiar în fața smereniei tale, fiule, căci este o dovadă de mare umilință să faci tot
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
așa mare număr de evrei adunați laolaltă, și a fost un motiv să-i cercetăm de aproape; există câteva fizionomii frumoase printre ei; ar fi și mai multe, dacă deprinderea șireteniei și a lăcomiei nu le-ar brăzda frunțile cu riduri timpurii și nu i-ar imprima gurii acest rictus de neșters specific rasei. La femei acest semn e imperceptibil; frumusețea tipului lor oriental nu e alterată de el; ea se dezvoltă sub influența unei bunăstări, a unei protecții, a unei
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
cu o singură mișcare a mâinii, îl alăptează și, de îndată ce adoarme, îl reașează pe spinare, apoi își continuă greaua trudă. Bietele creaturi sunt istovite și îmbătrânesc înainte de vreme făcând această muncă zdrobitoare. Câte femei de douăzeci și cinci de ani, încrețite de riduri, ofilite, abătute! Inspiră milă când le vezi, aplecate sub povară, târându-se în fiecare dimineață la piață pentru a le vinde celor veniți să se îmbăieze câteva roade ale sezonului. Populația descrește sau stagnează; rasa șubrezește; iată ce a făcut
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
un an, așa, vii iar pe-aici la control. După un an! Va să zică până atunci nu puteam s-o mai văd! Ca orice femeie frumoasă (fiindcă era, deși acum, cu ochelarii, îi vedeam bine rujul care o cam îmbătrînea și ridurile de la coada ochilor) ea a surâs observîndu-mi, desigur, lipsa de grabă (plătisem și trebuia să plec) și mi-a luat ochelarii și a început să-i treacă printr-o flacără de spirtieră. Nu se grăbea. Îi îndoia tare la brațe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
neschimbat, ba chiar chipul ei era mai tânăr decât în ziua aceea când îmi pusese cu mâna ei ochelarii la ochi și prima ființă pe care o văzusem cu ei fusese ea și mi se păruse mai bătrână, cu accentuate riduri la coada ochilor. Dar de-atunci am observat că toți avem, chiar și cei tineri, acest început de labă de gâscă deasupra pomeților și opticiană, gândeam în clipa aceea, abia dacă putea fi mai mare decât mine cu doi-trei ani
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mamei. Lăsase veioza aprinsă iar lumina difuză Îi lumina fața. Dormea ca un copil, abia i se auzea răsuflarea. Am stat și am privit-o câteva minute În șir. Fața ei mai păstrează urmele frumuseții de altă dată, nu are riduri pronunțate cum au alte femei de vârsta ei. Mâinile, afară din pătură, păreau ale unei sfinte; subțiri, cu degete lungi, pielea transparentă, Încât i se vedeau venele pronunțate, vineții. O sărut pe frunte și o Învelesc cu pătura așa cum
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
școala generală și mai târziu, făceai numai prostii, erai mai rea decât un băiat! De-aia ți s-a pus și porecla de Nae! Apeleză-mă la persoana a doua singular, te rog! - Ei, peste mine au trecut vânturile, ploile, am riduri, arăt mai bătrână decât tine! Eu nu am Învățat carte să plec la oraș, am rămas la sapă. Te știu de la școală, chiar dacă erai mai mare, de la toate serbările, când recitai, cântai, jucai În piese de teatru, când luai premii
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Înșele. Păcat, mare păcat! În loc sa avansăm, regresăm. Îmi plac oamenii frumoși la suflet. Pentru că ei nu știu să urască, să invidieze, să facă rău cuiva. Frumusețea și bunătatea li se oglindesc pe chipurile lor luminoase, cu intenții bune, fără riduri și rictusuri. Ei sunt răbdători, blânzi, calzi, sinceri, tandri, romantici, știu să discearnă, să fie exigenți când trebuie, decenți, onești și buni prieteni. Îmi plac acești oameni pentru că ei sunt alături de tine când Îți este greu, măcar cu o vorbă
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
o dată și nu mi se răspunde. Insist. Ușa se deschide și În prag apare o doamnă la 85 de ani (am aflat ulterior, eu nu-i dădeam mai mult de 65 de ani), sveltă, cu trăsături frumoase, fără prea multe riduri, discret fardată și rujată, Îmbracată cochet. Îmi zâmbește și mă invită politicos, În sufragerie, parcă mă aștepta. Un interior bine aerisit, cu un aer cald, primitor, În care te simți efectiv, bine. Pe fotoliu stătea un domn care citea o
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
de culoare ne duce la o imagine bine imortalizată pe luciul gândirii noastre: proza scriitoarei Vasilica Ilie rămâne o delectare În călătoriile scurte sau de durată ale lectorilor ,,adulți”. Întâlnirea cititorului contemporan cu proza din acest volum Îi Îndepărtează, acestuia, ridurile frunții, spălându-i-le cu spuma umorului adunată din labirintul mișcării contemporane. Din toată această mapă cu proze scurte - Pete de culoare - mai reprezentativă zămâne proza Mătușa Anica și plăcinta cu mere, unde găsim o Împletire de real și fantastic
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Bătrâna și l-a privit. Se iubeau prea mult. Învățau să se iubească. Se priveau de parcă s-ar fi văzut pentru prima dată. Gândeau la fel. Era prea mult și totuși nu se simțeau obosiți. Chipul lui începuse să împrumute ridurile ei. Mâinile Bătrânei aveau forma mâinilor lui. Bătrânul semăna cu ea, iar în jurul lor totul era plin de viață. și totuși, în jurul lor parcă nu era nimic. Sau speriat. S-au înspăimântat. Se uitau privire în privire și deveneau unul
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
singure printr-o somație fericită și urgentă semnele, amprentele, culorile, emoțiile care deveneau repede altceva, prin jocul liber al mâinii și gândului, urme subțiri și bizare ale necunoscutului. Simonetta devenită pustiul Sia Strihan, cu ochii orbi și deznădejdea înghețată în ridul surâsului... așa mi-o redă coșmarul, așa o adopt, o revendic, îi pot onora prăbușirea în oglinda meschină a prezentului, a mascaradelor care m-au născut. Nimeni n-ar accepta că monstrul care a devenit - în anii care au urmat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
scaune desperecheate, dulapul pătat, masa rotundă, pe trei picioare groase, patul bolnavei, lângă care se revăzu șezând pe un taburet scund, martorul trupului asediat. Bătăi de aripă lovită, pe cuvertura albă, degete galbene, sche le tice, pielea pergamentoasă, striată de riduri. Degetele se închideau, în răstimpuri, în bulbul pumnului. Convulsii scurte, un geamăt, paharul înalt, plin de apă, pe care femeia îl tot ridica la buze și îl abandona repede. Fereastra se izbi de perete, se văzură dealurile cu brazi, copilăria
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de gușă, sub bărbia cândva dreaptă. Înfățișare oarecare, simplu înveliș, una din ipotezele disimulării ? Nu se vedeau rănile, vinovăția, egoismul, renunțările, șiretenia adaptabi lității, resemnarea. Nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chiar în clipa când el începea să facă parte din grup ! În bătaia luminii din fereastră, chipul ei se lungește. Batjocura sau doar o schimonosire dureroasă îi dislocă trăsăturile. Tensiu nea întinde fiecare fibră, ascuțind unghiurile, încrucișându-le ; hașură de riduri, rânjet. Beatitudine solitară, de parcă ar fi atins marginea lumii, a zilei, miezul sângeriu, de unde pornesc toate. Apogeul invizibil al zilei, marți, miercuri ; aceeași oră și același loc ? Zăduful clocește, capete și brațe pendulează aiuristic, leșinul răsucește colile groase și roz
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
liniilor, dar și o bruscă fixitate, de mare efect. Fruntea netedă, obrajii de mătase. Buzele palpitând continuu, umede. Ochii intenși, ape negre, violete, pline de vârtejuri. Părul rărit acum și aspru s-a fixat în rugina unei calote încrețite, zburlite. Ridurile subțiri ale frunții par urmele unei perii metalice care a rănit cu răbdare. Pielea fumurie, trasă, peste pomeții ascuțiți. Fața uscată de vânt și soare, carbonizată, orbitele adâncite, cicatrice în jurul ochilor și la tâmple. Rotește puțin fereastra din stânga, pentru a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cei într-adevăr dăruiți, iluminați au măreție în nenorocire. Ar trebui cineva să-i învie. Se oprește ; preferă să asculte. Ortansa s-a oprit, ascultă. — Chiar dacă nu m-am băgat în mocirlă, am respirat minciuna, ipocrizia în care mă complăcusem. Riduri în plus, ticuri, iritabilitate, insomnie. Sfinții s-au împuținat, ridiculizați de viteza unei lumi râvnind eficiența, imediatul. Ce-ar fi dacă am discuta, scrupulos, viața fiecărui cetățean ? Se oprise, speriat. N-ar fi vrut ca Ortansa să creadă că face
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neapărat rezultatul. Vitalitatea artistului stă și în candoarea neconsumată încă. Arta ar putea combate obezitatea cerebrală. De singurătate te poate scăpa numai o mare pasiune. Scriu ca să-l găsesc pe cel ascuns în mine. Creatorul de artă pune sub lupă ridurile timpului său. Drumurile spre absolut străbat : credința, iubirea și arta. Singura democrație capabilă de autoreglare pare a fi cea din SUA. Generozitatea este “viciul” oamenilor superiori. Misterul potențează frumusețea. Exacerbarea ideii de învingători i-a propulsat pe americani pe creasta
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
poate transforma în obraz. Întotdeauna vârstnicii au mâncat coji, fiind convinși că miezul este rezervat generațiilor următoare. Maeștrii produc, de regulă, discipoli, nu personalități. Se pare că nici proiectul lumii nu poate fi ameliorat din mers. De foarte aproape vezi ridurile, nu chipul. În clipele lui răvășite, orice om se simte filozof. Suntem intoleranți și vindicativi, nu justițiari. Parvenitul scapă de sărăcie, dar rămâne cu mentalitatea de slugă. Cu lira lor dezacordată, poeții minori nu reușesc să cânte. Dar fac un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
regretele. Și proiectele. Întors târziu în satul natal, cazi în genunchi la căpătâiul fiecărei amintiri. Elementara obligație a prezentului e să se mai uite, din când în când, înapoi și înainte. Conștiința transformă memoria în insomnii. Când deliciile vieții prind riduri, devin amintiri. Cu trecerea anilor, ajungi să crezi că tinerețea nu a fost decât o frivolitate. Cărămizile timpului sunt mai ales oftaturi. Nu-i judeca pe înaintași după canonul vremurilor tale. Cine risipește clipa nu prețuiește nici eternitatea. Numai nisipul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
provizoratul nostru. De multe ori, timpul e ca oglinda. Nu păstrează nici un chip. Pentru om, timpul se măsoară de la pierderea Paradisului. Popoarele subdezvoltate nu reușesc să imprime timpului o viteză adecvată. Vine o vreme când fardul nu mai poate învinge ridurile. Sacrificiul poate fi o promisiune că ceva esențial din ființa ta va supraviețui. La vârsta a treia, cunoști toate răspunsurile, dar nimeni nu te mai întreabă nimic. Igrasia vieții poate proveni din ratarea copilăriei. Pentru că ne este frică de trecut
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nimeni. Haz de necaz înseamnă umor de subzistență. Zâmbetul ar putea zdruncina angoasele din temelii. Glumele noi se asortează de minune cu șampania veche. În unele epoci, râsul este o instituție artificial menținută în viață. Și în artă umorul amână ridurile. Umorul poate fi concepție de viață. Ori terapeutică de supraviețuire. Inteligența se relaxează prin râs. Umorul destinde frunți și deschide căi. Insuportabilă este viața smântânită de umor. În compania oamenilor veseli, orice samar devine suportabil. Ironia cenzurează sentimentalismul și vestejește
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nimeni. Haz de necaz înseamnă umor de subzistență. Zâmbetul ar putea zdruncina angoasele din temelii. Glumele noi se asortează de minune cu șampania veche. În unele epoci, râsul este o instituție artificial menținută în viață. Și în artă umorul amână ridurile. Fără acces la zâmbet, gândirea se zaharisește. O anecdotă potrivită frăgezește expunerea. Timpul este cel mai mare umorist. El știe să râdă de toți și de toate. REFERINȚE CRITICE V. Ghica este unul dintre puținii care ilustrează la noi specia
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nasul cam în sus, era palidă și din vocea [ei] se vedea o siguranță și o energie rară. Sicherer Blick, sichere Hand. Alfons era un Trottel. El era galben la față, obrajii lui erau două lungi vîlci sau încrețituri de riduri *** de se uita trist înaintea sa; el purta o coroană ca și regii de pe cărțile de joc. S-au adus un paner cu mere și covrigi, pe care Don Carlos i le-au arătat lui Alfons: ia vere. Acesta au
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]