157,599 matches
-
vocile evoluează aproape tonal. Traseul dintre sunetele acordurilor este parcurs prin glissando, deci intonația netemperată se integrează la rândul ei acestui moment al piesei. Efectul este cel scontat, de reunire a contrariilor. Saxofonul a avut un aport complementar corului, suplinind rolul unor virtuale voci grave. În secțiunea Piu mosso,(إ = 76, măs. 23-64) acest lucru se va schimba; instrumentul se detașează de fundal, linia sa melodică având un profil crenelat, divers, caracterizat prin salturi ample, de o mobilitate intervalică destul de contrastantă
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
insă evidențiată prin relația saxofon-cor. Caracterul invocator, sobru este intens redat prin insistența cu care sunetele repartizate celor nouă divizii vocale (totalul vocilor este împărțit în grupuri de câte două) sunt repetate pe spații temporale ample. Aspectul metro-ritmic joacă un rol important în intensificarea tensiunii, amplificată gradat. Deasupra acestei texturi dense, vocea saxofonului este reliefată, detașându-se ca fir melodic principal aflat în continuă expansiune. Din punct de vedere dinamic, secțiunea culminează în momentul schimbării saxofonului alto cu cel sopranino (măs
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
exemplu de juxtapuneri ale isonurilor simple cu isonuri ornamentate, asemănător altor momente menționate în partitura Axionului. Ultima secțiune a compoziției, Più mosso, 90 conchide întreaga piesă într-o atmosferă meditativă. Relația dintre saxofon și cor devine una complementară, care are rolul de a aduce în prim plan instrumentul și valențele lui expresive. Linia sa melodică, puternic individualizată din punct de vedere sonor suplinește lipsa activității melodice în partitura corului. Se poate spune că acesta prefigurează înainte de toate o melodie de timbruri
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
putea constitui dovada celei de a treia posibile categorii de ison: isonul spațializat (măs. 179-180). Din punct de vedere teoretic, intonarea aceluiași sunet de mai multe voci decalate în timp, nu fac decât să amplifice calitatea timbrală a sunetului - ison. Rolurile se inversează, corul asigură acum un fundal mai mult sau mai puțin static, așa cum îl realizase anterior saxofonul. Isonul inițial (măs. 179) pe sunetul sol este expansionat prin adăugarea treptată a altor sunete precum fa (măs. 181), re (măs. 183
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
forme și structuri diverse. Între piesele vocale sunt intercalate piese instrumentale, ce pot avea structuri metro-ritmice libere sau măsurate. Aceste piese instrumentale acordau cântăreților momente de pauză, în care se puteau odihni. Nouba începe întotdeauna cu o introducere instrumentală, cu rol de preludiu : se prezintă modul în care se va desfășura suita, publicul familiarizându-se astfel cu atmosfera și cu caracterul piesei. Urmează apoi o succesiune de mai multe piese vocale și instrumentale, a căror tempo se accelerează către finalul noubei
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
ce trebuia păstrat între părțile vocale și cele instrumentale, dintr-o nevoie firească de armonie. Interludiile instrumentale au început să fie repetate succesiv, ajungându-se să se execute mai multe piese instrumentale una după alta. Muzica instrumentală își pierde treptat rolul de simplu interludiu, căpătând un statut independent și echilibrat în cadrul noubei. Actualmente, în Maroc există suite nouba în care se succed nu mai puțin de șapte piese instrumentale, cu o durată totală de circa 20 de minute. Odată cu supradimensionarea suitelor
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
degetele celor două mâini, plăcuțele de alamă fiind puse în rezonanță și printr-o mișcare de scuturare. Diametrul tar-ului este de aproximativ 20 cm. Împreună cu luth-ul și rebab-ul, tar-ul formează osatura formației tipice a muzicii andaluze. Rolul acestui instrument de percuție în cadrul orchestrelor de tip nouba este extrem de important, el fiind singurul capabil să execute formulele ritmice de acompaniament, specifice fiecărei părți din cadrul unei suite. De altfel, el este folosit numai ca instrument de acompaniament și suport
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
cea de tip grec - se regăsesc și astăzi în diferitele repertorii din nordul Africii, dar și în muzicile populare din unele regiuni de pe teritoriul Spaniei - provinciile Andaluzia și Murcia. În Maroc, transformarea responsorialului în antifonie - preluarea de către un cor a rolului deținut de solist - este extrem de evidentă. Există chiar și variante în care în loc de două grupuri, găsim doi soliști ce își răspund, preluând unul de la altul frazele melodice. Muzica bazată pe pricipiul antifoniei se regăsește și în repertoriile populațiilor beduine din
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
european. Importanța improvizației în muzica de factură orientală Ceea ce frapează în primul rând pe un muzician de formație clasică intrat în contact cu muzicieni specializați în muzica orientală este importanța capitală pe care aceștia o acordă improvizației - vocală sau instrumentală. Rolul acesteia în cadrul unei reprezentații artistice este covârșitor atât pentru interpret, cât și pentru public, fie el avizat sau doar meloman. Părțile improvizate sunt așteptate cu interes sporit, succesul acestora determinând de multe ori succesul unui întreg spectacol, viceversa fiind de
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
nouba, improvizațiile instrumentale se găseau în mod normal în preludiile de la începutul suitei, precum și în mișcările instrumentale ce erau intercalate între mișcările vocale. Cu timpul, numărul mișcărilor instrumentale, precum și dimensiunile acestora, au sporit substanțial. Deși la începuturi instrumentele aveau un rol predominant acompaniator, în cadrul noubei actuale, părțile instrumentale au ajuns să aibă practic o pondere egală cu cea a părților vocale. Firesc, practica improvizației s-a dezvoltat odată cu extinderea importanței muzicii instrumentale. Ca și improvizația din epoca barocă, improvizația practicată în cadrul
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
de ison heterofonic, centrat pe fundamentala modală. Discursul muzical este fragmentat, frazele fiind foarte clar delimitate prin coroane și pauze. Linia melodică nu este foarte ornamentată, aceasta fiind de altfel una dintre caracteristicile improvizațiilor denumite clasice. Această improvizație poate avea rol de introducere a unei noi mișcări a suitei. Instrumentistul este deci obligat să familiarizeze ascultătorii cu caracteristicile întregii mișcări - tempo, ritm, formule ritmice specifice. Libertatea de a improviza este în acest caz mult mai îngrădită, insistându-se mai mult pe
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
de introducere a unei noi mișcări a suitei. Instrumentistul este deci obligat să familiarizeze ascultătorii cu caracteristicile întregii mișcări - tempo, ritm, formule ritmice specifice. Libertatea de a improviza este în acest caz mult mai îngrădită, insistându-se mai mult pe rolul funcțional al introducerii, decât pe demonstrarea posibilitățile tehnice și artistice ale solistului. O variantă extinsă a improvizației istihbar este denumită taqsim. Acest tip de improvizație este specific și originar din zona Orientului Apropiat și are caracteristicile unui solo instrumental cu
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
Deification ..., p. 233. footnote>. Modul în care o ființă umană poate „deveni dumnezeu” prin imitarea și urmarea caracteristicilor naturii divine este urmărit în lucrarea exegetică De oratione dominica. Pentru a te adresa lui Dumnezeu, a-L ruga pe Dumnezeu în rolul de Binefăcător, bunul creștin trebuie să devină un binefăcător el însuși; pentru a-L ruga în calitatea Lui de Bine desăvârșit și Izvorul oricărui bine, credinciosul trebuie să devină bun, pentru a i se adresa Celui drept, Celui mărinimos ș. a
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
care ar putea traduce cuvântul “veșnicie”, despre care se vorbește În incipit, dar care apare aici mai mult ca sinonim pentru identitatea divină. Romanul impresionează și prin utilizarea cu rafinament a unor tehnici narative și artificii compoziționale, retrospecția având un rol important, dar mai ales printrun registru liric bine definit, care surprinde prin prospețimea imaginilor și a formulelor ( “soarele se răstignea În intersecția de la poarta spitalului”), elementele poetice trădând o altă vocație a lui Savatie Baștovoi, așa cum a dovedit-o prin
ALECART, nr. 11 by Anastasia Gavrilovici () [Corola-journal/Science/91729_a_92867]
-
Mălăncioiu se așază cu un amestec de cumințenie Țărănească și neliniște a omului citit. Poezia devine o formă de răscumpărare a timpului trecut, a clipei căreia Îi este simțit din plin prețul. Cu rădăcini În Sfântul Apostol Pavel, răscumpărarea are rol crucial În mântuirea pe care poeta o Întrevede, o intuiește și o speră. Scrisul creează o legătură tămăduitoare Între trecut și prezent. Mai mult, scriind, sora de aici Își păstrează vie sensibilitatea la nevoile surorii de dincolo (Pr. Filoteu Faros
ALECART, nr. 11 by Irina Ciobotaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92870]
-
esență, altceva decât o suită de nașteri/luminări ale destinului unui neam din umbre/morți ale timpului individual ce vin să depună mărturie În numele tuturor strămoșilor prea des Încercați de istorie. În această scoatere din Întunericul necuvântului și al memoriei, rolul celui care povestește este acela de a se mântui printr-un alt fel de sacrificiu. Este vorba despre hotărârea de a rămâne doar o voce, despre sacrificiul de a ființa În măsura În care reușește să se piardă pe sine În ceilalți: ”Eu
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
este cel dintâi mijloc de cunoaștere a Lui, căci Hristos (Cuvântul), zice el: apropie firea omenească de Dumnezeu urmând o cale continuă<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, In Canticum Canticorum, omilia a V-a, P. G. XLIV, col. 864C. footnote>. Rolul principal al Sfintei Scripturi este însă ca, după ce ne-a făcut cunoscut pe Dumnezeu, să nască în noi dorința vederii Lui descoperite, față către față, sau «de a vedea soarele în aer liber», cum spune Sfântul Grigorie. Pentru aceasta ni
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
fost adeseori acuzați misticii, ori i se poate conferi o semnificație reală, cel puțin la nivelul intenționalității afective? Mai sigur, „pasiunea nepasională” este un bun exemplu a limbajului paradoxal tipic misticii, dar nu reprezintă doar un alt paradox<footnote Asupra rolului paradoxului în discursul mistic, a se vedea Steven T. Katz, „Mysticism and the Interpretation of Sacred Scripture”, în Mysticism and Sacred Scripture, editor Steven T. Katz, Oxford, OUP, 2000, p. 41-51. footnote>. Ci, mai curând, este o cheie la înțelegerea
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
Canticorum, omilia 1.3, GNO, 34-36; trad. 52-54. footnote>. Dar Origen a fost cel care, scriind în treimea mediană a secolului, a pus simțurile spirituale în centrul discursului mistic creștin<footnote Karl Rahner a fost primul care să sublinieze importanța rolului lui Origen în istoria simțurilor spirituale în articolul său, „Le début d’une doctrine des cinq sens spirituels chez Origène”, în Revue d’ascetique et de mystique, 13, 1932, p. 112-45. O versiune mai scurtă a acestui eseu este disponibil
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
ἀγάπη), ulterior identificată cu Dumnezeu, iar săgeata însăși este Fiul, Singurul Născut. Vârful săgeții (credința) care are trei ramuri, este cufundat Și înmuiat în Duh. În timp ce atracția tipică a Cuvântului asupra miresei Și amplificarea de către Duh a dorinței sale joacă roluri mai puțin importante, rămân totuși prezente în acest triptic al iubirii rănite. Rănile create de săgeată sunt frumoase Și dezirabile Și declanșează o dorință Și mai ardentă<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, In Canticum canticorum, XII, GNO, 366.6-7; In
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
esență, altceva decât o suită de nașteri/luminări ale destinului unui neam din umbre/morți ale timpului individual ce vin să depună mărturie În numele tuturor strămoșilor prea des Încercați de istorie. În această scoatere din Întunericul necuvântului și al memoriei, rolul celui care povestește este acela de a se mântui printr-un alt fel de sacrificiu. Este vorba despre hotărârea de a rămâne doar o voce, despre sacrificiul de a ființa În măsura În care reușește să se piardă pe sine În ceilalți: ”Eu
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
de frizerul companiei care Îl Îngrijise și pe bunicul meu”; „la fel cum printre figurile de șah exista un rege care se Înclină, În anchetator exista un rege care ucide”), cât și drept cauză a folosirii firelor de păr cu rolul de indicii care să ateste controalele Securității În locuințele suspecților („Erau mici semne șirete (...) care ne spuneau dacă În absența noastră (...) Securitatea fusese acolo”). Și de-abia rememorând aspecte ale vieții adulte, autoarea realizează că, de fapt, părul fusese cu
ALECART, nr. 11 by Herta Muller () [Corola-journal/Science/91729_a_92307]
-
temerile și Înstrăinarea căutând o soluție pentru a face posibilă viețuirea. În cel de-al doilea roman al lui Jean Mattern, intitulat Lapte și Miere, protagonistul afirmă: „Și, pe deasupra, evenimentele istorice importante pe care le traversăm pe parcurs au un rol aparte În acest joc, pentru că valoarea lor este determinată nu numai de ierarhia personală, ci și de cea colectivă. În ochii celorlalți, viața unui om va părea bogată sau banală, tragică sau senină În funcție de momentele semnificative În memoria umaniății la
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92884]
-
Șlomovici, prieten apropiat și ajutor al lui Vona, Felix ajunge să fie condamnat la moarte, reușind Însă să evadeze și să trăiască o viață În care trecutul nu Încetează să-și arunce dureroasele umbre asupra prezentului. Dincolo de drama propriu-zisă, un rol important Îl au poveștile pe care protagonistul nu Încetează să le depene ca „monedă de schimb” și „talisman” Împotriva vremurilor de restriște. Inserând discret fictivul În realitate, Felix creează povești cu o structură complexă, cu iz oriental, care nu modifică
ALECART, nr. 11 by Andrei Pașa () [Corola-journal/Science/91729_a_92879]
-
cântăreți de operă, ci să devină actori, astfel Încât comportamentul și gesturile lor să se Întrepătrundă cu muzica și libretul pe care lau interpretat. Din punct de vedere vocal, mulți dintre soliștii din distribuție au strălucit, În special Valentin Marele În rolul lui Amonasro, Octavian Vlaicu de la Opera Națională Timișoara În rolul lui Ramfis și Liliana Mattei Ciucă de la Opera Națională Română Cluj-Napoca, care a interpretat-o pe Amneris. Aida este o operă care oferă ceva fiecărui spectator: un tablou al unei
ALECART, nr. 11 by Ina Mitu () [Corola-journal/Science/91729_a_92893]