2,161 matches
-
în materie de lecturi epice. Un lucru ar fi totuși de subliniat: mă deranjează gradul redus de "ficționalitate" cu care operează frecvent scriitorul, interzicînd cititorului o prea mare deta șare de (vizibila) realitate și, în același timp, neschimbînd registrul artistic romanesc într-unul biografic ori memoria listic, pentru a permite literaturii să funcționeze în regim de document. În sfîrșit, chestiune de receptare. Amintirea plăcută de care vorbeam vine dinspre stagiul doctoral desfășurat de către sussemnat la Universitatea Arizona în prima jumătate a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în regim epic larg, publicîndu-le în volume independente, așa cum se întîmplă cu The Bellarosa Connection/Filiera Bellarosa (1989) și A Theft/ Furtul (1989). Ca atare, acest masiv tom, numai în aparență de "proză scurtă", prezintă un șir semnificativ de "proiecte" romanești de-ale lui Saul Bellow, "deturnate" cumva de la "scopul" lor inițial. De aici, varietatea perso najelor și decorurilor ivite în etape diferite de creație și, mai ales, în contexte biografice specifice. Spuneam deja că alăturarea a două romane despărțite de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ale poveștii) despre modul cum Murakami creează un univers epic (alegoric) extrem de sofisticat, unde tema principală (disimulată cînd în thriller polițist, cînd în roman de dragoste, cînd în excurs psihologic) rămîne facerea literaturii. Autorul (urmărit, simbolic, și de faimoasa metaforă romanescă 1984 a lui George Orwell, amintit frecvent aici, nu însă și intertextualizat, așa cum s-ar putea crede la prima vedere!) are inspirația de "a inventa", în creația sa, o poartă între lumi, similară (măcar în teorie) "găurilor negre" și "quasarilor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ulterior, în primul război mondial, ca voluntar în armata imperială). Se pare că structura sa morală de adîncime a purtat mereu umbra unei fisuri între vita contemplativa și vita activa, iar dilema s-a transferat, insidios, spre marile lui personaje romanești. Ar fi de aceea inoportun să-l privim pe Joseph Knecht protagonistul din Jocul cu mărgelele de sticlă separat de prefigurările lui epice, Siddharta (din Siddharta) și, res pectiv, Harry Haller (din Lupul de stepă). Ca și Knecht, cele două
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
intențiilor, ca atâtea altele de acest fel, probabil spre dezamăgirea profesoarei, care vedea idei și obișnuia să dea de gândit tuturor, cu o generozitate pe drept cuvânt copleșitoare. E de reținut însă amănuntul legat de credința în posibilitatea traductibilității discursului romanesc, polifonic prin esența sa, în limbajul simplu al povestirii formă simplă, arhetipală a literaturii înseși. Prezentat într-o manieră austeră care nu celebrează, cum s-ar fi cuvenit, momentul aniversar, accentuând în schimb nota melancolică sugerată de intenția bilanțului final
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
nu sunt decât prefețe ale unor noi retrospecții, nu va duce la o formă sau alta de totalizare a sinelui sub forma unei fișe morale complete sau a unui destin unic, inimitabil, care să fixeze caracterologic personajul în panoplia umanității romanești esențiale. Dimpotrivă, tocmai lipsa de trăsături singulare a personajului reține atenția, critica vorbind despre o "ființă-burete"110 sau despre homo bulla 111 ca echivalente metaforice ale eroului romanului, devenit din acest motiv un individ generic într-o narațiune de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Fondane, cu moartea pe moarte călcînd... 80 Dragostea fin de siècle 86 2. PREMII LITERARE (20102013) 97 O familie de mincinoși 99 Moartea de hîrtie 102 Men in black 105 Toamnă belicoasă? 110 Sun Tzu à la française 114 Eșecul romanesc al multiculturalismului? 118 Despre iubiri și umbre 122 Mai bine golan decît... 126 Un trup de citit 130 Cînd China va exploda... 134 Amar ca berea (Guiness) e glonțul patriei... 137 Un Salon bipolar 140 Predica corsicană 144 Scolastica rwandeză
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
consecință a punerii în raport a unor culturi diferite, și nu a preexistat acestor raporturi. Nu este o limbă a Ființei, ci o limbă la Celui-în-Relație. La un alt capăt al lumii francofone, problema se pune altfel, la nivelul ficțiunii romanești, al cărei impact psihologic, socio-cultu ral, antropologic etc. traduce o criză de identitate societală și indivi duală. E cazul particular al romanul francofon libanez, mai precis, al celui care se conjugă la feminin, căci, de la Seherazada încoace, știm că femeile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
întărește treptat și începe să-i povestească bărbatului adormit îndoielile și spaimele ei, apoi rătăcirile, suferințele, suma ireductibilă a ranchiu nilor sale, frustrările, umilințele îndurate ca urmare a unor tradiții ce nu menajează deloc femeile. Finalul nu intră în tiparele romanești occidentale ; bărbatul se trezește subit din comă și "pocnește", ca o syngué sabour, înșfăcîndu-și nevasta și sucindu-i gîtul, în timp ce ea îi înfige un pumnal în inimă. Ceea ce nu-l împiedică apoi să se întindă liniștit pe saltea, pe cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se actuali zează codul lingvistic al noii limbi de expresie, dînd naștere unui limbaj și unui stil de autor. Existența, la scriitorul francofon, al acestei zone interme diare cu trăsături nedefinite pune, în mod evident, problema "decala jului" în producția romanescă. Ce este această scriitură de frontieră, planînd între fragmente ce amintesc de stranietatea ei, fie prin povara ontologică a unei viziuni hrănite dintr-o experienă pe care limba gazdă o ignoră, fie printr-o scufundare metalingvistică spre rădăcinile prime ale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în cuvinte, să definești, cu ajutorul cuvintelor, tot ceea ce reprezintă acest embrion înainte de cuvinte, fără cuvinte ; din fericire, ești un embrion printre alți embrioni, există o infinitate de embrioni, nu există o infinitate de cuvinte. (Culorile rîndunicii) Un studiu al discursului romanesc est-european în general, românesc în special, pune în evidență mecanisme de traversare a limbilor și culturilor foarte diferite de cele care caracterizează lite ratura africană de expresie francesă, spre pildă. Lipsește, mai întîi, complexul de inferioritate al dominatului căci, departe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
le întrețin producțiile culturale provenite din civilizații diferite, Josias Semunjanga (Dynamique des genres, 1999) introduce noi concepte operatorii pe care le numește transculturalitate și trans genericitate, urmărind studiul relației transversale care se negociază între diferite producții culturale într-o operă romanescă, modul în care o operă artistică dezvăluie cultura Sinelui și a Celuilalt. Este evident de multă vreme mult înainte de a fi fost creat conceptul de intertextualitate că orice operă artistică este determinată de relațiile sale cu alte opere, atît pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
înainte de a fi fost creat conceptul de intertextualitate că orice operă artistică este determinată de relațiile sale cu alte opere, atît pe plan formal cît și pe plan tematic. Sprijinindu-se pe acest postulat, numeroși cerce tători privesc studiul discursului romanesc francofon ca pe un obiect transcultural care se constituie în marginea limbii și culturii franceze. Este, fără îndoială, adevărat pentru literaturile africane francofone, dar nu este cazul scriitorilor români francofoni, care nu poartă pe umeri povara unei istorii traumatizante cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
imperfecte cu obiceiurile spațiului literar francofon. Dar autorul le-a răspuns mereu, cu aerul cel mai firesc din lume, că așa simte el lucrurile și că e întru totul liber să-și urmeze inspirația, chiar dacă îi deranjează pe "ortodocșii" stilului romanesc. Acesta este stilul său: Fetița aceea avea pantofi negri, trotuarul era asfaltat, ploua de o jumătate de oră, ea trecea între drum și bariera înaltă a unei proprietăți private, te gîndești că un singur cuvînt conține toate celelalte cuvinte, îți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
la a se mișca altundeva și altfel decît în cadrul ce i-a fost prea îndelung trasat, chiar și într-un mod valorizant. Decurge de aici un proces de rescriere a genurilor tradiționale, o debordare transgenerică și îndeosebi o viziune a romanescului în termen de difracție: doar la nivelul fracturii din discurs, al acestei imposibilități de a locui pe deplin limba franceză se poate observa singulara aventură a scriiturii francofone, o literatură a răspîntiilor culturale, lingvistice, ontologice, un metisaj care nu ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
într-un spațiu infinit flexibil și modelabil. Atunci cînd franceza, ca limbă de expresie scrisă, nu coincide cu limba maternă a autorului se produce inevitabil o distanțiere în raport cu norma admisă în mod obișnuit. Tinde să se constituie o nouă formă romanescă, la marginea canoanelor instituite de tradiția literară franceză, undeva între perfecțiunea clasică, moștenitoare a "stilului frumos" și tensiunea creatoare, impregnată cu elemente alogene difuze. De aci, o tratare diferită a spațiului, a timpului, a personajelor, a faptelor și mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aci, o tratare diferită a spațiului, a timpului, a personajelor, a faptelor și mai ales a cuvintelor care le desemnează. Irumperea, în țesutul narativ, al substratului etnolingvistic conduce la opere complexe, ce se înscriu în tradiția dialogismului bakhtian, caracteristic discursului romanesc. Altfel spus, discursul romanesc este locul de întîlnire și de interacțiune a genurilor vii și multiple, ceea ce face că "romanul, luat ca un tot, este un fenomen pluristilistic, plurilingual, plurivocal" (Bakhtine, 1978). Este un feno men de dialogism generalizat, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a spațiului, a timpului, a personajelor, a faptelor și mai ales a cuvintelor care le desemnează. Irumperea, în țesutul narativ, al substratului etnolingvistic conduce la opere complexe, ce se înscriu în tradiția dialogismului bakhtian, caracteristic discursului romanesc. Altfel spus, discursul romanesc este locul de întîlnire și de interacțiune a genurilor vii și multiple, ceea ce face că "romanul, luat ca un tot, este un fenomen pluristilistic, plurilingual, plurivocal" (Bakhtine, 1978). Este un feno men de dialogism generalizat, pe care Bakhtine îl desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a fost cazul, spre exemplu, al Elenei Văcărescu / Hélène Vacaresco și a poeziei sale cu adînci influențe parnasiene, sau al lui Cioran, în adoptarea formelor scurte, aforistice, sau al lui Eliade, cu povestirile sale existențialiste gidiene etc. Dar astăzi, producția romanescă se înscrie tot mai mult în ceea ce se numește deja "tradiția francofonă" și putem vorbi despre o formulă hibridă, care conciliază universuri simbolice distincte, aspirînd la o sinteză ce garantează bogăția interacțiunii culturilor. Astfel, stereotipurile etnice ale celor doi versanți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fi devenit sinonimă cu romanul, celelalte genuri trecînd drept epifenomene ce-i servesc acestuia de ecran valorizator, deși, paradoxal, și scriitorii, și cititorii, și criticii sunt conștienți de efemeritatea acestuia, de faptul că mai bine de 9/10 din producția romanescă a unui an este uitată și îngropată înainte de începutul anului următor. Departe sunt secolele cînd romanul era doar un gen minor, plebeu, iar un creator adevărat nu putea aspira la nemurire decît în alexandrini... Și totuși, nu e lipsit de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din criză în criză. De la antiroman la nou roman, roman-document, roman oulipian, auto-ficțiune etc., de la respingerea povestirii la revenirea ei grabnică, de la eliminarea personajelor, sau reducerea lor la o inițială, la revalorizarea lor cu asupra de măsură, de la spulberarea iluziei romanești la varii formule de interacțiune directă cu cititorul, romanul cunoaște probleme succesive, de o gravitate care îi înspăi mîntă și îi încîntă simultan pe criticii literari. Doar că niciodată nu a dus-o mai bine... Niciodată nu s-au publicat
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne trimite întotdeauna, prin refracție, o imagine a noastră. Acest exercițiu solitar al autocunoașterii, accederea la unitatea pe care ne-o interzicem în cotidian, sau de care am uitat că suntem capabili este, poate, cel mai remarcabil efect al lecturii romanești. O întîlnire cu sine. Iar asta este, cu adevărat, o never ending story... Literatura rescrierii După secole de căutare febrilă a originalității literare, se pare că revenim la o perspectivă familiară mai degrabă epocii premoderne, deși din rațiuni diferite. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
țintește către îmbogățirea sau cel puțin modificarea acelui "freamăt mitologic", a acelei băi de imagini în care trăiesc contemporanii lor și care este oxigenul sufletului. (Tournier,1979) Gilbert Durand merge încă și mai departe, afirmînd că "Literatura, și îndeosebi povestirea romanescă, sunt un departament al mitului." (Durand, 1961) În fapt, orice scriere presupune o sumă nesfîrșită de voci suprapuse, voci tăcute, topite în țesătura cuvîntului, o multitudine de surse și de instanțe ; e nevoie de mai mulți pentru a scrie și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în 1989, strigau, cu neașteptată înțelepciune : Vom muri și vom fi liberi" ?... Dragostea fin de siècle "Romanul, micuțule, e locul unde găsești dragoste...", îi răspunde o bibliotecară copilului Albert Thibaudet. Dincolo de confuzia la care poate conduce dubla accepțiune a termenului 'romanesc', problema rămîne de actualitate. Iar peisajul atît de mișcător, de contradictoriu și de suprapopulat al literelor franceze cedează cu greu în fața unei evidențe desuete, precum cea generată de involuntara confruntare de acum un deceniu și mai bine dintre doi străluciți
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
halucinant într-o perioadă în care tocmai ne plîngem de absența tot mai clară și nocivă a unei critici teoretice de anvergură, care să permită cernerea unei producții agresive și eterogene; incredibil, îndeosebi, venind din partea unui grup care predică abandonul romanescului psihologic și al manierismelor culturale în beneficiul trăirii personale, pledînd pentru o "multiplicitate a textelor" și identităților! Cu alte cuvinte, paradigma lipsei de model permisivitate discutabilă în abstract, dar lăudabilă în ceea ce privește acceptarea programatică a totalei libertăți creatoare. Și atunci, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]