1,552 matches
-
gospodăriile pe lângă care trecea, ajungând la portița ce i s-a deschis sau a rămas închisă pentru diversele năzbâtii ce-i veneau în minte. Se uită peste portiță. Mama era la muls vacile. Deschide portița cu mare grijă, ca să nu scârțâie, o închide tot cu atenție și tiptil se apropie, cu inima bătând în piept mai puternic parcă ca niciodată, de locul de unde se auzea cum laptele țâșnea din țâțele vacii, fiind acum la rând Florica. Dumana fiind mulsă, se hrănea
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
asculte și să-l facă să vadă cu ochii minții, imagini demne de Coșbuc: Zările de farmec pline, Strălucesc în luminiș, Zboară mierlele-n tufiș, Iar din codri noaptea vine, Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind, Turmele se aud mugind, Iar flăcăii vin pe luncă, Hăulind. Cu cofița pe ndelete Vin neveste de la râu Și cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând în stoluri fete, De la râu. Se ducea atunci o viață tihnită, patriarhală, când gospodarul
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
din colțul curții, în fundul căreia, cu puțină teamă, dar împins de misterul adâncului ei, copilul privea singur și pe furiș, era semn distinct al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent cum apele plâng, clar izvorând din adâncu-i sau cum scârțâie-n vânt cumpăna 19. Țăranii din Ipotești și documentele locului amintesc de stupina căminarului așezată pe coama de deal din dosul casei părintești 20[...]. De la casa Eminoviceștilor drumul se despărțea: la stânga o lua spre Cătămărăști, trecând pârâul Luncii, iar la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțâind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sărei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțâind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sărei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace48. În sufletul poetului sună clopoțelul copilăriei despre care vorbea Giovanni Pascoli ori Esenin. Nicăieri atmosfera ipoteșteană nu este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
zi, abia atunci el se arată în toată splendoarea sa, prinzând viață, înviorat de răcoarea serii, uitând cu totul apatia și moleșeala de peste zi: stelele răsar pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul sună pe dealuri, carele vin scârțâind din lanuri, iar sătenii, purtând coasele pe umăr, duc cu ei bucuria lăuntrică a muncii de peste zi, vorbind tare în tăcerea sărei 25. Se aud pregnant talangele turmelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, câinii încep a lătra; pe deasupra, învăluind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
al cerului, buciumul sună pe dealuri, carele vin scârțâind din lanuri, iar sătenii, purtând coasele pe umăr, duc cu ei bucuria lăuntrică a muncii de peste zi, vorbind tare în tăcerea sărei 25. Se aud pregnant talangele turmelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, câinii încep a lătra; pe deasupra, învăluind aerul dens al serii, s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace26. Moment al tainei, asfințit de seară 27 cum va spune poetul într-o variantă la Trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și-i zicea: Tu, Bițule, gândești și te porți ca un țăran cu multă carte, cu principii morale rurale și tradiționale, învechite și mărginite. Da? Cu ce te deranjează principiile mele?, replica el. Adevărul este că pe măsură ce timpul trecea, căsătoria scârțâia. Corina se plictisea. Vedea în el, așa cum se întâmplă de obicei în mai toate casele, doar un om obișnuit. Da, încă avea destule metehne. Se rădea la două-trei zile. Se îmbrăca neglijent. Nici măcar nu-și punea cravată la gât în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
meu, dar trebuie făcută ordine, trebuie neapărat, da, hoții și vandalii și țiganii. E ceva vreme totuși de când am Încetat să pândesc vreo schimbare, iar la o adică ea s-ar fi putut petrece și-n lipsa mea. Dacă ceva scârțâia acolo-n șalele lui, asta se trăgea mai ales de la haosul din jur. Zi și noapte trebuia vegheată bătătura asta de șantier. Hoții și vandalii și barbarii, bre! Strâmbătura și geamătul abia Înăbușit scăpărau Într-o Înjurătură, aceeași mereu, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
iar frigul dă În foame și foamea-n somn și somnul iarăși În frig și tot așa. Sărmanele oasele mele bătrâne care n-au mai fugit și tot s-ar fi odihnit, și care se văitau din toate Încheieturile și scârțâiau și parcă tânjeau după demisolul meu din Bariera Vergului, În timp ce mă Îngrămădeam cu Andrei și Florinel În livingul cu saltele, Învelindu-ne cu te miri ce și Înghesuindu-ne unii În alții de frig și-mi era foarte limpede că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să pară, că nu-i singur. Era răcoare. De peste vârfurile de brazi venea un suflu cu miros de cetină. „Gata..!”, se pomeni gândind cu voce tare.. Și, căsuța de sub Gorun, se arătă albă în bătaia lunii. Împinse încet portița, care scârțâi îndelung, ascuțit. Negruț, câinele uncheșului, mare și lățos ca un urs, mârâi.. dar, recunoscându-l scheună subțire ca un geamăt de copil în suferință. În deschizătura ușii, s-a ivit mai întâi capul , tușei Stanca, soața uncheșului, strâns până la frunte
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
să se manifeste. Arhetipul lupului nu avea trupul fiarei concrete. Se limita să ia contururile dealurilor sau pe cele ale norilor alburii. Deodată ne-am dat seama că nu exista nici un lup. Nimic nu era adevărat. Zgomotul pașilor noștri, care scârțâiau la contactul cu zăpada, era unicul lucru real în clipa aceea. Ideea de lup se manifestă în noi când ne este frică, exact ca o oglindă care ar permite să privești simultan în afară și înăuntru. Mult timp, de atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Tonetele și unele tarabe sunt Înghesuite unele lângă altele, direct pe trotuar, Încât spațiul de trecere al pietonilor este aproape inexistent. În zonele periferice străzile și trotuarele sunt foarte stricate, circulația celor mai pitorești mijloace de transport, zgomotoase, colorate țipător, scârțâind din Încheieturi, este infernală la orele de vârf, când nu se mai respectă nici o regulă de circulație. Tineri trec În viteză pe motociclete stârnind praful străzilor și invidia camarazilor. Mulțimea de pietoni se revarsă ca un torent din toate direcțiile
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
putere : trec coloane oficiale. Librăria Bizantină la ceas de pelerinaj. Unde sunt clienții ? Cerșetorii și atitudinea pelerinilor. Tinerii și călugărul predicator. Orele 09.00-15.30. Zona Pieței Unirii se prezintă ca un furnicar de oameni, mașini, forțe de ordine. Tramvaiele scârțâie, acolo este capăt de linie și o curbă extrem de strânsă, șoferii claxonează enervați de salturile de iepure, neatente, ale oamenilor ce se grăbesc să se înscrie în rândul de așteptare. Zeci de vânzători de flori de toamnă, crizanteme în cea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mașini să ajungă până la poarta construită în stil maramureșean a mănăstirii, evitând astfel blocarea completă a unui drum îngust, cu pantă accentuată, dotat în plus cu două curbe strașnice în ac de păr, care fac să urle motoarele și să scârțâie cumplit frânele celor care se aventurează să ajungă până sus. Strategiile folosite de cei care vor să depășească barajele de poliție sunt asemănătoare cu cele practicate la celebra Mănăstire Prislop : „Sunt avocata X, medicul Y sau soția colonelului Z”. Pe
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
comod, care să permită o mai bună vizibilitate asupra marelui eveniment religios ce va începe în curând. Nu toți pelerinii urcă pe jos, unii dintre ei folosesc microbuzele unei firme de transport local din Gherla. Cu ajutorul a trei microbuze care scârțâie din toate osiile, ca și cum ar suspina după tinerețea lor pierdută pe autostrăzile din Germania, pelerinii pot face continuu naveta între satul Nicula din vale și mănăstire. Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, mă întreb cum fac șoferii lor
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
doi pași de rai în țară... Și ochii se fac galbeni, cu ceară picurați, sau vineți câte-o dată, ca unghia strivită... Ficatul când se umflă, când se usucă-ncet și inima se joacă „de-a alergata-n cerc” și scârțâit de oase cu zornăit de lanțuri se-amestecă-ntr-un cântec cu armonie gravă și pedalată lung... ... și-adorm lipit de zid! O, ce scump e visu-acesta! Ce Taină crește-n zid, de crapă de lumină, Lumină izvorând? Serafice cântări mă însoțesc în
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o privire de admirație. Hai să presupunem... că o veți chema... să vină aici să mă vadă... Stăteam în vegetația înaltă, de un verde luxuriant, care tocmai dădea în floare, flori pufoase, rozalii. Iarba era răcoroasă și foarte uscată și scârțâia ușor când mă mișcăm. Mă aflam la liziera pădurii, în capătul cel mai îndepărtat al cărării, la același nivel cu grădina bungalovului Nibletts. Țineam în mână o oglindă. Hartley tocmai ieșise în grădină. Titus nu făgăduise încă nimic pentru viitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
al clarului de lună. Am ascultat din nou și mi s-a părut că aud un sunet sacadat, un zgomot greoi, adânc și din ce în ce mai accelerat, venind de foarte departe. Am înaintat cu încetineală, pășind foarte grijuliu, ca scândurile să nu scârțâie. Vedeam acum limpede ușa camerei lui Hartley și cheia în broască. Voiam să întind mâna, să răsucesc cheia, dar mi-era teamă să mă grăbesc, mi-era teamă să intru în încăperea aceea de groază. Am pus totuși mâna pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
curând ca un nor, întunecând orice dâră de lumină pe care ar fi putut-o oferi cerul crepuscular. Cădea o ploaie măruntă și cu toate că vântul nu sufla puternic, casa părea să se hurduce, să se zgâlțâie, să clănțăne, dârdâind și scârțâind și încordându-și mădularele, ca o corabie de lemn. Auzeam chenarele ferestrelor pârâind, perdeaua de mărgele clincănind, ușa din față trosnind, și o vibrație ușoară, ascuțită, a cărei sursă, după numeroase căutări, am descoperit-o în firul de metal al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ar putea numi „planul semantic” își are originea într-un raport direct limbă - lume, fără dezvoltarea procesului de conceptualizare propriu unităților lexico-gramaticale: substantive, verbe etc. Când are loc un proces de conceptualizare, interjecțiile devin verbe, substantive, adverbe: a ofta, a scârțâi, of-ul, scârțâit, scârțâire etc.: „Scârțâirea de condeie dădea farmec astei liniști.” (M. Eminescu) În sistemul limbii, interjecțiile se constituie într-o clasă distinctă prin: 1. esența lor (dată de raportul expresie - sens), 2. prin locul și funcția lor în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
contează, de fapt, acest amănunt. Vechea mașinărie a gulagului nu mai putea să funcționeze, iar marele Gorbaciov nu înțelesese ce se întâmplă și până la urmă intrase el însuși în această mașinărie. Atunci, mecanismul învechit a-nceput să trosnească și să scârțâie din toate încheieturile până când roțile lui ruginite au ieșit din angrenajele în care erau antrenate și s-au rostogolit dintr-o dată în gol. Elțân nu i-a luat locul lui Gorbaciov, așa cum ar putea să pară la prima vedere. El
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
-mi depășeau nivelul de înțelegere. Cervantes, Tolstoi, Dostoievski, Thomas Mann, Balzac, Flaubert, de pildă. Și D.H. Lawrence, cu scandalosul său roman "Amantul doamnei Chatterley", pe care-l citeam mascat într-o supracopertă de manual de fizică, materie la care cam scârțâiam, eu, premianta de până atunci. Eram în clasa a șaptea și m-a prins tata cu romanul deocheat, s-a schimbat la față, s-a îngrozit bietul de el, și mi-a făcut o morală strașnică. Cred că a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
pe hârtie, deși când l-am auzit pe Hubert spunând acest lucru în franceză nu suna atât de rău. Nu m-a deranjat nici măcar când presa franceză m-a numit ,,Hiper-Madeleine". În politica de alianță, Franța este o roată care scârțâie. Ce știam eu însă din propria experiență era că liderii francezi ar fi rezonabili în public dacă li s-ar da oportunitatea să se plângă în cadru privat. Refuzându-li-se acea șansă, ar accentua diferențele doar pentru a crea
Memorandum către președintele ales by MADELEINE ALBRIGHT () [Corola-publishinghouse/Science/999_a_2507]
-
în durerea lor, bat la o ușă, o singură ușă pe care o cunoșteau... Veche, căptușită pe alocuri cu piei de oaie împotriva vântului, cu lemnul de acum mâncat de carii, cu un ivăr prins în câteva cuie ruginite și scârțâind parcă a jale, ușa se deschide cu greu în fața micuților. ... doi băieți și o fetiță: 12, 8 și 6 ani... ... și o bătrână micuță, îmbrăcată în negru, cu broboada acoperindu-i parcă toată fața duioasă, slabă și tristă. Era bunica
Mura by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1734_a_92272]