1,872 matches
-
aminte la golf și la promontoriul dimprejur. Era primul port străin pe care-l vedeau în viața lor. Primul pământ străin pe care puneau piciorul în viața lor. Samuraiul și Tanaka Tarozaemon aveau fețele crispate de emoție, ochii lui Nishi sclipeau, iar chipul lui Matsuki care stătea el cu mâinile în sân arăta parcă supărat. Golful era liniștit. Nici urmă de val. Era un port mai mare decât Tsukinoura, de unde porniseră ei, dar, din cine știe ce cauză, nu se vedea nici o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
șirurile de străjeri cu aer grav până la ocol. Aproape că simțeam genunchii tânărului Nishi tremurând ușor. Înalt de statură, cu o înfățișare nobilă, guvernatorul ne aștepta deja împreună cu doi grămătici în camera de primire împodobită cu sulițe și armuri ce sclipeau întunecat. Își lăsase mustață pe chipul său slab. Când japonezii se înclinară după obiceiul lor, fără să bage de seamă mâna pe care le-o întinsese el, guvernatorul strânse încurcat din umeri. Cu toate acestea, schimbul de saluturi dintre urările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
indienii din aceste părți veneraseră până nu demult soarele. Semne ciudate erau scrijelite pe stânci vulcanice roșiatice așezate una peste alta sub formă de piedestale și pe rămășițele stâlpilor de piatră prăvăliți la pământ. Printre ele, alergau șopârle cu spinarea sclipind în soare. După-amiază convoiul poposi o vreme într-unul din aceste locuri părăsite. Băură apă din ciuberele de bambus în care o cărau și priviră duși pe gânduri câmpia alungând muștele care nu le dădeau pace. În față se întindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de la intrare. Am dat să pornesc pe coridorul cel lung până în chilia mea, când am băgat de seamă că niște japonezi stăteau în fața ușii mele. — Cine e? Flacăra lumânării îmi dezvălui hainele și chipurile celor trei soli. Pe hainele mele sclipeau picături de ploaie. Nu dormiți? — Senior Velasco, glăsui Tanaka grav, când o să ai vești despre întrevederea cu regele? De ce-mi puneți o asemenea întrebare? Mă străduiesc și eu din răsputeri. După o lună... Cu lumânarea în mână i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Știi doar să iei, dar niciodată să dai!” Timp de cinci zile am plutit de-a lungul coastei Italiei, înspre sud către portul Civitavecchia, ce se afla înafara Romei. Am ajuns acolo seara. Burnița. Pe cheiul învăluit în ceață și sclipind în ploaie ne așteptau răbdători cu felinare în mână câțiva oameni ca niște umbre alături de patru trăsuri. Erau oamenii trimiși în întâmpinarea noastră de cardinalul Borghese. Din purtarea lor cuviincioasă, dar lipsită de căldură, îmi puteam închipui cât de stânjeniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bolnavul acesta pe care n-aveau să-l mai vadă niciodată. — Nu ai nimic să le spunem despre tine celor de acasă? — Nu. În sfârșit am izbutit să-mi făuresc o imagine Sa care e pe placul sufletului meu. Lacul sclipea în lumina soarelui. Caii o luară la pas de-a lungul malului. Din șa, cei doi se uitară înapoi. Adunați la un loc precum o movilă de pământ, indienii încă îi petreceau din priviri. Printre ei se zărea și fostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mine! Oh, Doamne, facă-se voia Ta! Oh, Doamne, arată-mi, Rogu-Te, dacă această sămânță care a prins să încolțească în inima mea este voia Ta! Acapulco. Galionul care ne va duce la Manila e ancorat în golful ce sclipește încețoșat. Promotoriile de jur împrejurul golfului, precum și insulițele dinăuntru sunt acoperite pe de-a întregul de măslini. Față de ținuturile înalte din Mexico, aici e zăpușeală. Japonezii stau în barăcile fortăreței Acapulco. Toată ziua dorm ca dușii de pe lume. Ca și cum toată vlăguirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg. Din când în când, în timp ce înotau își scuturau gâturile lungi și apoi și le cufundau în apă. Iar când își scoteau capetele după aceea, în pliscurile lor galbene sclipea câte un peștișor argintiu. Când oboseau să înoate, își răsfirau larg aripile și își curățau penele cu ciocul. Nu știa dincotro veniseră aceste păsări și de ce aleseseră un lac așa de mic drept sălaș pentru iarna cea lungă, dar fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu mai putea fi folosită. Astfel, am plutit neajutorați pe marea cuprinsă de întuneric până când s-a crăpat de ziuă. O dată cu revărsatul lin al zorilor atât de deosebit de ziua de dinainte, insula Kuchinoshima se zări în sfârșit dincolo de marea ce sclipea în razele soarelui de dimineață. Niște pescari japonezi ne-au sărit de îndată în ajutor vâslind într-o barcă mică. Acum mă aflu în coliba acelor pescari. M-au luat drept un negustor în drum spre Bōnotsu și mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-mi pare rău de nimic. Slujbașul a ieșit fără să mai zică nimic. Înainte de a mă întoarce în temniță, am cerut să văd marea și temnicerii mi-au dat voie. Am privit marea în iarnă de lângă parii dimprejurul temniței. Marea sclipea în soarele după-amiezii. Câteva insule rotunde erau presărate ici-acolo. Nu se vedea nici o barcă și totul era liniștit. Acesta era mormântul părintelui Vasquez și al altor nenumărați misionari. Iar în curând avea să-mi fie și mie mormânt... Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
față pentru a-și atinge degetele de la picioare, apoi în spate, formând un arc perfect, suficient de întins și încordat ca să se poată catapulta la cer. — Ommmmmmm. Își lăsă vocea să zboare triumfătoare peste acoperișuri. Ommmmm, urlă, iar dinții îi sclipiră în razele dimineții. Ommmmm. Informa lumea că el, domnul R. K. Chawla (B. A, Passă, funcționar-șef al Reserve Bank din Shahkot, era pregătit pentru o nouă zi. Aerul vibră de parcă ar fi fost străbătut de săgeți. Avea patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Când apărea în toată măreția eforturilor sale, arăta de parcă se pregătea să participe la o paradă de modă. Dupatta îi flutura în urmă în valuri diafane acoperind perisajul, iar cantitățile impresionate de bijuterii care făceau parte din costumație străluceau și sclipeau la ea pe față, pe care și-o pudrase cu roz și alb. De fapt, era îmbrăcată chiar nepotrivit pentru un drum la piață. Mai mult, își luase obiceiul ciudat de a insista că era urmărită. Era suficient ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
duci acasă o vreme? îi spuse, împungând-o cu un plici. Îi înrăutățești și mai mult starea de spirit. Kulfi îi făcu blândă cu ochiul fiulu său, dar gândurile ei erau departe. O maimuță, se gândi ea, iar ochii-i sclipiră ca niște mici lacuri în care se răsfrânge soarele. O maimuță. Oare cum va găti maimuța cea fascinantă? În ultima zi a lunii aprilie... Oare să o coacă în tandoor? Să o înăbușe și să o facă tocăniță? Să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
poliției era încă înfășurat confortabil în pătura sa. Visau banchete magnifice, polonice și linguri atât de mari că era nevoie de batalioane de bucătari ca să le care printre cețurile groase de aburi până la ceaune care fierbeau pe foc, bolboroseau și sclipeau... Un bușel, un dram, o pintă, mormăia Kulfi în somn. O baniță, un hău, o bute, un gram, o tonă. Santal, roibă, cassia, rădăcină de iris. Devenise neliniștită. Nucă galică, baton de scorțișoară, nucșoară. Siminichie, fenicul, ouă de prepeliță, ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Înfrunte pe cei trei complotiști de la cafeneaua Savion și să-i Învingă cu ușurință sau să compună un poem, să Înființeze un nou partid, să redacteze tratate de pace; În minte i se Închegau cuvinte și bucăți de fraze care sclipeau de puritate și precizie. Aruncă plapuma de pe el, se repezi la birou și, În loc să convoace Consiliul Revoluționar la o ședință nocturnă, compuse Într-o jumătate de oră, dintr-o trăsătură de condei, fără ștersături și modificări, un articol pentru ziarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
reușite decât a noastră, dar mai sunt și peste o sută unde pentru cuvintele astea ai fi fost pus imediat la zid. Șoferul răspunse: —Să-i ardă focul pe toți goyii 1. Toți sunt răi. Toți ne urăsc. Luminițe ciudate sclipeau pe asfaltul ud. Între clădirile Întunecate plutea o ceață joasă. Când lumina galbenă a semaforului căzu asupra norilor denși de ceață, le dădu un fel de strălucire palidă, fantomatică. Fima Își spuse: Asta trebuie să fie ceea ce era numit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
stare să mă suporte? Cum se face că tu nu m-ai trimis Încă la toți dracii? Învață-mă cum să mă Îndrept. Nina spuse: —Taci Fima. Încetează să mai vorbești. Între timp aranjase noile provizii pe rafturile care acum sclipeau de curățenie. Umerii ei Înguști tremurau. Din spate, Îi părea lui Fima un animal mic, care se zbătea Între gratiile capcanei și i se rupea inima pentru ea. Fără să se-ntoarcă adăugă: —Nici eu nu Înțeleg. Uite, cu jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
frumuseți. La picioarele lui se Întâmplase În dimineața asta o minune: un migdal nonconformist, nerăbdător, hotărâse brusc să Înflorească, de parcă Încurcase anotimpurile. Se acoperise În Întregime cu licurici minusculi, care uitaseră să se stingă la ivirea zorilor. Pe mugurii roz sclipea mulțimea stropilor de ploaie. Migdalul strălucitor Îi amintea lui Fima de o femeie fină și frumoasă, care plânsese toată noaptea și nu-și ștersese lacrimile. Imaginea asta Îi trezi o bucurie copilărească, dragoste și un dor Înăbușit de Yael, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sărutări repezi și dese. Ce s-o fi ales de soții Danzig? Precis că au murit de mult. O filială a unei bănci oarecare s-a deschis cu mulți ani În urmă În locul În care se afla micul restaurant ce sclipea Întotdeauna de curățenie și al cărui miros Fima mai era În stare să-l simtă În nări chiar și acum, după o mie de ani, pentru că se asocia În mintea sa cu mirosul zăpezii proaspete. Pe fiecare masă, pe fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
simt fie încolțit, fie ostracizat. Dar bărbatul de la seral spusese că or să fie fete. Multe fete. Mi-am făcut loc cu greu prin sală. Era ca și cum aș fi plonjat într-un vis al abundenței. Peste tot în jurul meu, părul sclipea, genele fluturau și buzele rujate dezveleau dinți albi. Era atât de aglomerat încât nu mă puteam mișca fără să mă ciocnesc de vreun șold unduitor sau fără să dau cu ochii de vreun decolteu adânc în care simțeam că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mințit eu. Se lăsă pe spate în scaunul lui mare care îl făcea să pară și mai scund și își descheie nasturii de la sacoul unui alt costum spilcuit de-al său. Lumina slabă a lămpii de birou făcea să-i sclipească lanțul de aur de la vestă. În timp ce se legăna înainte și înapoi, reflecția apărea și dispărea. Aș putea să vă dau ceva... începu el. Nu îmi puteam crede urechilor. Omul era un prost. Mai rău, un șarlatan. Îmi irosise o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și i-am întins-o. N-a făcut nici o mișcare să o ia. — Deschide-o! i-am spus. Stătea și se uita la ea. Era prea extenuată chiar și pentru a deschide cutia. Am ridicat eu capacul. Broșa cu diamante sclipi pe satinul negru. A fost atât de copleșită încât a început să plângă. Casa era cufundată în întuneric. Nu mi-am dat niciodată seama cât de sinistru arăta noaptea. Îmi era dor de sclipirile galbene ale ferestrelor care străpungeau întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Dar ai văzut deja piesa. El nu știe asta. Am privit masa. Era ticsită cu hârtii. —Cui i-ai mai scris? —Regizorului, scenaristului. Asociației de teatru, sindicatului actorilor. M-am uitat la soția mea. Avea obrajii îmbujorați și ochii îi sclipeau. Arăta ca după ce făceam dragoste. M-am uitat din nou spre masă. Nu vedeam nici un rău într-o mână de scrisori adresate unor oameni care probabil că nici nu le vor citi. Producătorul și regizorul erau faimoși. Cei doi scenariști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
dar de căzut, a căzut singur. Sângele țâșni în lumina apoasă a lunii. Ridic din nou toporul și cade a doua oară, a treia oară, nu mai număr. Sângele face o băltoacă neagră pe podeaua tare de pământ. Lumina lunii sclipește în băltoacă precum o flacără. Arunc toporul în mijlocul maldărului împuțit de haine. Cizmele mele furate alunecă în sânge când încep să alerg. Când am terminat povestea, mi-am scos batista și mi-am șters fața. Sudoarea curgea din mine de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
unică. Nu zice nici de trandafiri. Sunt peste bugetul nostru. Deși lucrurile se vor îndrepta când se va pune iar pe picioare, să scapi din ghearele naziștilor nu a fost ieftin. Dar cine are nevoie de trandafiri cu crinii care sclipesc în amurg și cu lalelele care ard ca flăcările? Când am început din nou să mergem, bărbia lui era mai ridicată și spatele îi era mai drept. Își ridică mâna și își aranjează pălăria într-un unghi șmecheresc. Este din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]