5,177 matches
-
din greacă de frații Greceanu. Cei doi adaugă cărții două predoslovii și versuri heraldice. Tot în 1691, la Buzău, se va da la lumină Pravoslavnica mărturisire a lui Petru Movilă în traducerea lui G., cărturarul român tălmăcind textul aprobat la Sinodul de la Iași din 1642 și confirmat apoi de cei patru patriarhi ai Răsăritului, text în care Meletie Syrigos introdusese câteva modificări și care fusese apoi imprimat, în 1667, în grecește - tălmăcire datorată tot lui Syrigos - în Olanda. Deschizând șirul de
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
De la 20 octombrie la 8 decembrie 1896 editează un supliment literar săptămânal cu același titlu. L. o. este ziarul disidenței liberale a lui P.S. Aurelian, care, împotriva noului guvern al lui D.A. Sturdza, ia apărarea mitropolitului Ghenadie, caterisit de Sfântul Sinod la presiunea guvernului. Al. Macedonski dezlănțuie în L. o. o violentă campanie antidinastică, regele fiind acuzat de „trădarea românismului” și de surparea Bisericii Ortodoxe. În foiletonul literar el publică poezii contestatare (Pământ, Proletarii) și nuvela naturalistă Între cotețe. Se traduce
LIGA ORTODOXA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287806_a_289135]
-
1945. Propovăduind învățăturile creștinești, predicile cuprind și povețe laice (privind muncile agricole, starea zidirilor bisericești și școlare, „primejdiile veseliilor lumești”). Ș. a fost un orator cu autoritate, manifestându-se - în cuvântări ținute în românește, ungurește sau sârbește - în diete, la sinoade, în Parlament (la Viena, Pesta), la dezbaterile Senatului imperial (în care era membru). Multe discursuri sunt inserate în „Foaie pentru minte, inimă și literatură” și în „Gazeta Transilvaniei”. În 1853 el face să apară „Telegraful român”, dând linia politică și
SAGUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289430_a_290759]
-
ținut la Diospolis la sfîrșitul lui 415 și a fost apărat de mai mulți episcopi din Orient. La Diospolis, apărarea ortodoxiei universale fusese încredințată unor persoane mai puțin abile și mai puțin înzestrate decît Augustin; cu cîteva luni înainte, un sinod ținut la Ierusalim respinsese considerațiile antipelagiene ale lui Orosius, trimis de Augustin la Ieronim. Pelagius a reluat lupta și l-a informat pe Augustin despre succesul său făcînd să-i parvină, fără nici un cuvînt în plus, doar concluzia conciliului. De
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de recomandare pentru Ieronim (Epist. 166, 1, 2) și a dus cu el operele antipelagiene cele mai recente ale lui Augustin. în Palestina, antipelagienii, puțini și neexperimentați, au crezut că vor obține ușor condamnarea ereticului, dar au fost înfrînți la sinodul din Ierusalim din 28 iulie 415; Orosius a participat la lucrări și, aspru criticat, a trebuit să scrie o Carte de dezvinovățire (Liber apologeticus) unde a expus ideile sale despre har și despre liberul arbitru, a susținut ideile lui Augustin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu un titlu grecesc (poate în stilul lui Prudentius), Nerecunoscătorii (Acharistoi), adică „dușmanii harului”. Titlul se referă la pelagieni și la faptul că ei refuză harul ce vine de la Dumnezeu; Prosper povestește istoria pelagianismului și condamnarea acestuia de către papi și sinoade, apoi atacă semipelagianismul; poemul respectă cu strictețe normele de prozodie și metrică, ce nu mai corespundeau de-acum deloc celor din limba vorbită. E interesant că augustinistul Prosper a scris și poemul Despre providență (De providentia), în care se întreabă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tratat în cinci cărți care se ocupă nu doar de erezia eutihiană, ci și de cea opusă, a lui Nestorie. Ultimele două cărți ale operei, intitulate „Apărarea epistolei trimise de sfîntul papă Leon lui Flavian din Constantinopol” și „Apărarea decretului sinodului din Calcedon”, constituie un fel de apendice, compus pentru că unii frați creștini îi ceruseră lui Vigiliu să apere aceste două documente sinodale care fuseseră criticate de un monofizit. Vigiliu a scris această lucrare din teama că monofizitismul, care triumfa în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrisă la cererea unui diacon influent la curtea din Roma a lui Celestin I, care va deveni ulterior papa Leon cel Mare. E vorba de întruparea Domnului, contra lui Nestorie (De incarnatione Domini contra Nestorium), în șapte cărți, compusă înainte de sinodul din Roma care l-a condamnat pe Nestorie în 430. în cadrul acestei polemici, Cassian apără în mod deschis cinstirea Fecioarei Maria și susține că este pe bună dreptate numită „Maica Domnului”, fiindcă în Cristos sînt două naturi și o singură
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Faustus ar fi pe de-a-ntregul ortodoxă, cînd, de fapt, cel ce expunea acele idei era un semipelagian. Oricum, în această scriere, Faustus a fost invitat să adune rezultatele conciliilor ținute în Gallia în legătură cu problema respectivă: e vorba de sinodul de la Arles, din 473, și de cel din Lyon, din 474; de aceea opera lui Faustus a fost scrisă la puțină vreme după această ultimă dată. Prin urmare, Faustus vrea să combată în egală măsură atît doctrina predestinării, cît și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
puțin după aceea: este amintit de Facundus de Hermiane în opera sa care datează din anul 548. Ferrando a scris o Scurtă culegere de canoane (Breviatio canonum), adică o expunere sistematică a dreptului ecleziastic, bazată pe actele emise de numeroasele sinoade grecești și africane, din extrasele și rezumatele cărora el alcătuiește o culegere. Această culegere are în obiectiv clerul, raporturile dintre creștini și eretici și dintre creștini și iudei, botezul și postul mare și diferite alte chestiuni. S-au păstrat de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de așa-numita „schismă acaciană”, care separase Orientul de Occident pentru o scurtă perioadă și pe care nu avem posibilitatea s-o prezentăm aici în detaliu): e vorba de Cartea contra celor care au avut îndrăzneala să atace în scris sinodul (Adversus eos qui contra synodum scribere praesumpserunt), scrisă în jurul anului 503 împotriva celor care încercaseră să infirme valabilitatea sinodului ce îl alesese pe Symmachus episcop al Romei; ulterior, Laurențiu, episcopul de Milano, pe care Ennodius îl cunoscuse bine, se desolidarizase
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
posibilitatea s-o prezentăm aici în detaliu): e vorba de Cartea contra celor care au avut îndrăzneala să atace în scris sinodul (Adversus eos qui contra synodum scribere praesumpserunt), scrisă în jurul anului 503 împotriva celor care încercaseră să infirme valabilitatea sinodului ce îl alesese pe Symmachus episcop al Romei; ulterior, Laurențiu, episcopul de Milano, pe care Ennodius îl cunoscuse bine, se desolidarizase de papă: pentru a pune capăt neînțelegerilor intervenise însuși Teodoric, care îl obligase pe Laurențiu să fugă. în urma acestor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
episcop din regatul burgunzilor, care erau încă arieni; a fost permanent în conflict cu Gundobald, regele acestora, și a reușit să-l convertească la catolicism pe urmașul la tron, Sigismund, menținînd tot timpul strînse raporturi cu papa. A condus un sinod local organizat în Gallia care, în 517, a consfințit convertirea burgunzilor. A murit la puțin timp după aceea, în 518. a) Epistolarul Așa cum era obiceiul în epoca precedentă, Avitus s-a dedicat genului epistolar și a scris 86 de scrisori
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ostilității pe care a trebuit s-o îndure în primii ani din partea lui Alaric al II-lea, regele vizigoților stabiliți în actuala Provence, care l-a trimis la Bordeaux. Cezar a fost însă reînscăunat ca episcop de Arles de către un sinod în 506; în 507, Alaric a fost înfrînt de Clovis și Arles a intrat în componența regatului francilor; în 510, orașul a fost cucerit de Teodoric, care luase în stăpînire Provence. Și regele ostrogoților i-a fost ostil lui Cezar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
respingă anumite acuzații, însă a reușit să-l convingă pe rege de nevinovăția sa și, în schimb, a obținut mari onoruri. în 514, papa Symmachus l-a numit primat al Galliilor și al Spaniei, iar el a participat la numeroase sinoade locale care au avut o importanță majoră pe plan dogmatic (de exemplu, s-a ajuns la condamnarea așa-numitului semipelagianism în cadrul sinodului de la Orange). Nu au lipsit însă momentele de tensiune, atît în raporturile cu regele francilor, cît și în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
514, papa Symmachus l-a numit primat al Galliilor și al Spaniei, iar el a participat la numeroase sinoade locale care au avut o importanță majoră pe plan dogmatic (de exemplu, s-a ajuns la condamnarea așa-numitului semipelagianism în cadrul sinodului de la Orange). Nu au lipsit însă momentele de tensiune, atît în raporturile cu regele francilor, cît și în raporturile cu papii. Cezar a murit la Arles, în mănăstirea fondată de el, în 542 sau 543. a) Opere dogmatice Literații din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Capitula sanctorum Patrum), constînd în extrase din operele lui Ambrozie, Augustin și Ieronim, privitoare la problema harului și liberului arbitru; a combătut și așa-numitul semipelagianism, atît de răspîndit în Gallia secolului al V-lea, care a fost condamnat la sinodul de la Orange în 529, după cum am spus. Recent, lui Cezar i-a fost atribuită o operă care figura printre cele ale lui Augustin, dar care nu i-a aparținut - Explicarea Apocalipsei (Expositio in Apocalypsim), formată dintr-un ansamblu de omilii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care, de altfel, în vremea lui Cezar din Arles nu mai interesau pe nimeni. b) Opere ascetice și epistole Cezar s-a orientat și spre problemele clerului, scriind o Admonițiune sinodală adresată clerului (Admonitio synodalis ad clerum), probabil în urma deciziilor sinodului de la Agde din 506, și a formulat unele doctrine ascetice în Regula călugărilor (Regula ad monachos), scrisă în tinerețe, în jurul anului 499, cînd episcopul Eonius de Arles i-a încredințat, la cererea sa, conducerea unei mănăstiri aflate în apropierea orașului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Martin a tradus în latină Maximele Părinților din Egipt (Aegyptiorum Patrum sententiae) și i-a încredințat o sarcină analoagă discipolului său Pascasius, care a tradus întrebările și răspunsurile Părinților din Egipt (Interrogationes et responsiones Aegyptiorum Patrum). A tradus și Canoanele sinoadelor Sfinților Părinți din Orient și a compus, mai mult ca sigur, protocoalele primului și ale celui de-al doilea conciliu de la Braga (561 și 572), care circulă sub titlul Capitula Martini. Martin a scris și poezii (fără mare valoare), cum
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ceea ce înseamnă că în această țară începuse renașterea unei culturi atente la asemenea probleme „științifice”); avem așadar un Comentariu mistic (cu un conținut tradițional) al Cîntării Cîntărilor (Explicatio mystica in Cantica Canticorum Salomonis), scris de Iustus de Urgel, participant la sinoadele de la Lerida și Valencia din 546; un Comentariu la Apocalipsă, datorat lui Apringius, episcop de Pace (Beia, în Portugalia), contemporan cu Iustus; Apringius folosește metoda alegorizantă și e înclinat să reducă semnificațiile eshatologice ale textului. Bibliografie. Ediții: PL 67. 4
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adică în perioada conciliului de la Toledo. într-un mod cît se poate de tradițional se articulează în schimb polemica antiiudaică în cele două cărți Contra iudeilor (Contra Iudaeos); însă, dincolo de acest fapt, trebuie să observăm că atît Isidor, cît și sinodul de la Toledo adoptă o atitudine tolerantă față de iudei, afirmînd că nu se poate impune credința cu forța (Maxime II, 2, 4). în fine, Isidor se ocupă și de practica ecleziastică și compune o operă Despre datoriile privitoare la Biserică (De
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
protestat violent în fața casei episcopului. Acesta, preocupat tot timpul de păstrarea unor bune raporturi cu puternicii călugări, i-a liniștit cu promisiunea că îl va condamna pe Origen și origenismul. în biserica monahilor din deșertul Nitria, Teofil a organizat un sinod unde s-a consfințit condamnarea lui Origen, cu aprobarea papei Anastasius. în același timp, a început să-l persecute pe Isidor, vechiul său candidat la scaunul din Constantinopol, pentru că i se părea că devenise prea independent, și mai ales pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
criticilor pe care i le adresa. în timp ce Ioan, din respect pentru normele canonice, refuza să-l judece pe Teofil așa cum îi ceruse împăratul la sesizarea celor patru frați, Teofil s-a împăcat cu aceștia și a organizat în septembrie 403 sinodul de la Stejar (după numele orașului de lîngă Calcedonia unde s-a desfășurat) cînd Hrisostomul a fost condamnat, fiind imediat exilat de către împărat. Rechemat în urma unei revolte populare, peste puțin timp Ioan a fost exilat definitiv; papa a intervenit în favoarea lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și trimise episopilor din Palestina și din Cipru; în ea sînt condamnați Origen și susținătorii săi din mănăstiri și apar multe din temele la care ne-am referit cînd am vorbit de epistolele festive. Dintr-o primă scrisoare a aceluiași sinod s-au păstrat doar fragmente, publicate în mare parte abia de curînd pe baza unui manuscris găsit la Athos. Alte epistole sau fragmente de epistole nu se referă la controversele origeniste, în special o scrisoare completă în limba coptă, adresată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1944, 229-232. 2. Chiril al Alexandriei a) Viața în 412, atunci cînd a devenit episcop al Alexandriei, Chiril trebuie să fi avut cel puțin treizeci de ani și probabil că nu era foarte tînăr în 403, cînd a participat la sinodul de la Stejar care l-a destituit pe Ioan Hrisostomul. Așadar, trebuie să se fi născut prin 370-380. E probabil, dar nu absolut sigur, că a avut parte de o formație monastică, fără să fie totuși călugăr; cu siguranță, unchiul său
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]