3,476 matches
-
care analiza limbilor ergative le pune teoriei lingvistice. Aceste probleme sunt legate de modul potrivit de abordare a distincției tipologice dintre limbile acuzative și cele ergative, de teoria Cazului, de concepte sintactice fundamentale − subiect, obiect, tranzitivitate −, de modul în care sintaxa dă seamă de mecanismele care afectează tranzitivitatea − pasiv, antipasiv, aplicativ −, de relația sintactică dintre modelul ergativ și cel al nominalizărilor. Cu toate acestea, în anii '90 există studii care aduc argumente pentru analiza inacuzativă a limbilor ergative (vezi infra, 2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
flexiunea nonfinită), a naturii trăsăturilor categoriilor funcționale, a naturii Lexiconului, a arhitecturii reprezentărilor sintactice, reconsiderarea categoriilor funcționale centrale − micul v −, a distincției dintre cazul structural și cel lexical/inerent, redefinirea acestora în Morfologia Distribuită, o nouă conceptualizare a relației dintre sintaxă și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
redefinirea acestora în Morfologia Distribuită, o nouă conceptualizare a relației dintre sintaxă și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii: morfologia interpretează rezultatul (engl. output) derivării sintactice, adăugând conținut fonologic pozițiilor din structura ierarhică, iar sintaxa manipulează noduri terminale care conțin trăsături abstracte (cel puțin în cazul centrelor funcționale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii: morfologia interpretează rezultatul (engl. output) derivării sintactice, adăugând conținut fonologic pozițiilor din structura ierarhică, iar sintaxa manipulează noduri terminale care conțin trăsături abstracte (cel puțin în cazul centrelor funcționale). Există o diferență între centrele funcționale și membrii vocabularului, neutri din punct de vedere categorial: categoriile lexicale N, V și A sunt create în sintaxă prin combinarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ierarhică, iar sintaxa manipulează noduri terminale care conțin trăsături abstracte (cel puțin în cazul centrelor funcționale). Există o diferență între centrele funcționale și membrii vocabularului, neutri din punct de vedere categorial: categoriile lexicale N, V și A sunt create în sintaxă prin combinarea categoriilor micul n/v/a cu rădăcinile lexicale (engl. root); micul v introduce un eveniment (Marantz 2005). Trăsăturile abstracte prezente în centrele funcționale din sintaxă sunt lexicalizate (li se atribuie un conținut fonologic la spell out) prin Inserția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
punct de vedere categorial: categoriile lexicale N, V și A sunt create în sintaxă prin combinarea categoriilor micul n/v/a cu rădăcinile lexicale (engl. root); micul v introduce un eveniment (Marantz 2005). Trăsăturile abstracte prezente în centrele funcționale din sintaxă sunt lexicalizate (li se atribuie un conținut fonologic la spell out) prin Inserția Vocabularului, care are loc în morfologie. Itemii de vocabular sunt individuali, fiind alcătuiți dintr-un exponent fonologic și trăsăturile asociate cu acesta și sunt inserați așa încât itemul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
competitorilor săi. Motivația arhitecturii propuse de MD: nu se justifică un Lexicon generativ, adică nu există un Lexicon extrasintactic în care să aibă loc orice tip de formare a cuvintelor sau derivare de la un cuvânt la altul. Alternanțele aparțin deci sintaxei. În teoria adoptată de Embick (2004a) există și un alt component al gramaticii, Enciclopedia, care cuprinde sensuri speciale, construcții cu verbe ușoare, dar și simple rădăcini. 2. ABORDĂRI DE TIP SINTACTIC ALE DISTINCȚIEI TIPOLOGICE ACUZATIV/ERGATIV Înainte de a aborda câteva
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ABORDĂRI DE TIP SINTACTIC ALE DISTINCȚIEI TIPOLOGICE ACUZATIV/ERGATIV Înainte de a aborda câteva dintre problemele pe care le ridică analiza limbilor ergative pentru teoria lingvistică, voi avea în vedere felul în care aceste limbi au mediat relația dintre tipologie și sintaxă, adică voi prezenta câteva explicații formulate în termeni sintactici atât pentru distincția dintre cele două tipuri de limbi, cât și pentru aspecte de detaliu care privesc comportamentul limbilor ergative, cum sunt partiția ergativ/acuzativ sau existența verbelor inacuzative în limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din configurația ECM. Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura tematică și proprietățile de subcategorizare ale unităților lexicale sunt "proiectate" din Lexicon și reprezentate la toate nivelurile sintactice, adică în LF, în structura de adâncime sau de bază și în structurile de suprafață, transformate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
trebuie să apară și în limbile ergative construcția pasivă și cea medio-pasivă. În concepția autorului, limbile acuzative și cele ergative au deci o structură de adâncime asemănătoare, diferența constând în natura procesului de atribuire a rolurilor tematice: în limbile cu sintaxă acuzativă, în D-Structură, S și A sunt subiecte, iar O este obiect; în limbile cu sintaxă ergativă, S și O sunt subiecte, iar A, obiect. 2.4. Parametrul Cazului obligatoriu Bobaljik (1993) analizează ergativitatea din punctul de vedere al
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și cele ergative au deci o structură de adâncime asemănătoare, diferența constând în natura procesului de atribuire a rolurilor tematice: în limbile cu sintaxă acuzativă, în D-Structură, S și A sunt subiecte, iar O este obiect; în limbile cu sintaxă ergativă, S și O sunt subiecte, iar A, obiect. 2.4. Parametrul Cazului obligatoriu Bobaljik (1993) analizează ergativitatea din punctul de vedere al teoriei Cazului. Autorul explică diferențele dintre sistemul acuzativ și cel ergativ prin existența unui Parametru al Cazului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fi descrisă astfel: cazul morfologic realizează trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă (în PM): (a) Caz inerent (Chomsky 1986), atribuit unui/verificat de un DP în poziția în care este inserat; această poziție determină și interpretarea semantică; (b) Caz structural (Chomsky
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă (în PM): (a) Caz inerent (Chomsky 1986), atribuit unui/verificat de un DP în poziția în care este inserat; această poziție determină și interpretarea semantică; (b) Caz structural (Chomsky 200024, 200125, 200426), atribuit prin c-comandă celui/verificat de cel
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au o organizare simplă, ce maximizează toate resursele. Minimalismul își propune, așadar, să unifice toate operațiile gramaticale pe baza principiului "minimului efort" (least effort). Principalele diferențe de ordin tehnic dintre PM și modelele anterioare privesc, pe de o parte, arhitectura sintaxei: respingerea D-Structurii ca nivel între Lexicon și cele două interfețe interpretative, LF și PF − altfel spus, în PM, nivelele de reprezentare sunt limitate la cele necesare conceptual, adică la cele de interfață cu sistemele performative −; pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tipar ergativ rar: subiectul intranzitiv este nemarcat cazual, iar subiectul și obiectul tranzitiv sunt marcate diferit; această limbă permite existența unei propoziții în care mărcile subiectului și ale obiectului lipsesc (propoziție fără caz). Astfel, cazul subiectului tranzitiv este dependent de sintaxa obiectului, și nu de tranzitivitatea lexicală (prezența unui DP Temă) sau de atribuirea rolurilor tematice; dacă obiectul se poate acorda, atunci și obiectul, și subiectul pot purta Caz; dacă acordul obiectului e blocat, marcarea cazuală a obiectului și a subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau nu poziția complementului, în funcție de rolurile tematice atribuite în sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea argumentelor din structura sintactică nu este determinată de verbul/predicatul însuși, ci de funcția pe care o ocupă în grup sau în propoziție. Hill și Roberge (2006: 7−8) susțin că ideală este dubla abordare: tranzitivitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și cele acuzative constă în faptul că proiecția argumentelor în D-Structură este inversă 68. Numai în nominalizări și în limbile ergative Agentul este un argument intern veritabil. Autoarea reia acest subiect în Alexiadou (2001), arătând și mai tranșant că sintaxa DP din limbile acuzative este similară cu sintaxa limbilor ergative. Construcții ca the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman' au un corespondent direct în sintaxa limbilor ergative, anumite tipare ergative având aceeași analiză cu cea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
argumentelor în D-Structură este inversă 68. Numai în nominalizări și în limbile ergative Agentul este un argument intern veritabil. Autoarea reia acest subiect în Alexiadou (2001), arătând și mai tranșant că sintaxa DP din limbile acuzative este similară cu sintaxa limbilor ergative. Construcții ca the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman' au un corespondent direct în sintaxa limbilor ergative, anumite tipare ergative având aceeași analiză cu cea propusă pentru nominalizări. Grupurile cu by și grupul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acest subiect în Alexiadou (2001), arătând și mai tranșant că sintaxa DP din limbile acuzative este similară cu sintaxa limbilor ergative. Construcții ca the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman' au un corespondent direct în sintaxa limbilor ergative, anumite tipare ergative având aceeași analiză cu cea propusă pentru nominalizări. Grupurile cu by și grupul ergativ pot fi analizate ca instanțe ale Cauzei/Instrumentului, în adâncime, marca by fiind corespondentul mărcii de ergativitate sau al mărcii instrumentale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativul în tipologia cunoscută a cazurilor (secțiunea 3.); căutarea unor definiții universale pentru conceptele subiect, obiect, tranzitivitate și urmărirea relevanței acestora pentru limbile ergative (secțiunile 4. și 5.); în sfârșit, paralelismul dintre anumite construcții din limbile acuzative (pasivul, nominalizările) și sintaxa limbilor ergative (secțiunea 6.). Capitolul 3 SEMANTICA ȘI SINTAXA VERBELOR ERGATIVE/INACUZATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ Interesul pentru clasa verbelor ergative/inacuzative a sporit odată cu cercetările privind interfața dintre sintaxă și semantică și identificarea aspectelor din sensul unui verb care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unor definiții universale pentru conceptele subiect, obiect, tranzitivitate și urmărirea relevanței acestora pentru limbile ergative (secțiunile 4. și 5.); în sfârșit, paralelismul dintre anumite construcții din limbile acuzative (pasivul, nominalizările) și sintaxa limbilor ergative (secțiunea 6.). Capitolul 3 SEMANTICA ȘI SINTAXA VERBELOR ERGATIVE/INACUZATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ Interesul pentru clasa verbelor ergative/inacuzative a sporit odată cu cercetările privind interfața dintre sintaxă și semantică și identificarea aspectelor din sensul unui verb care sunt relevante pentru sintaxă. În funcție de modelul teoretic în care s-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sfârșit, paralelismul dintre anumite construcții din limbile acuzative (pasivul, nominalizările) și sintaxa limbilor ergative (secțiunea 6.). Capitolul 3 SEMANTICA ȘI SINTAXA VERBELOR ERGATIVE/INACUZATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ Interesul pentru clasa verbelor ergative/inacuzative a sporit odată cu cercetările privind interfața dintre sintaxă și semantică și identificarea aspectelor din sensul unui verb care sunt relevante pentru sintaxă. În funcție de modelul teoretic în care s-au înscris, studiile rezervate acestei clase de verbe au mers în direcții diferite, considerând inacuzativitatea fie ca fiind un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
secțiunea 6.). Capitolul 3 SEMANTICA ȘI SINTAXA VERBELOR ERGATIVE/INACUZATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ Interesul pentru clasa verbelor ergative/inacuzative a sporit odată cu cercetările privind interfața dintre sintaxă și semantică și identificarea aspectelor din sensul unui verb care sunt relevante pentru sintaxă. În funcție de modelul teoretic în care s-au înscris, studiile rezervate acestei clase de verbe au mers în direcții diferite, considerând inacuzativitatea fie ca fiind un fenomen strict sintactic, fie ca fiind unul strict semantic, fie ca fiind o proprietate sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fenomen strict sintactic, fie ca fiind unul strict semantic, fie ca fiind o proprietate sintactică determinată semantic (Levin și Rappaport Hovav 1995: 16). Levin și Rappaport Hovav (2005: 131) prezintă cele două ipoteze importante privind relația dintre semantica lexicală și sintaxă: (a) există o relație în general predictibilă între reprezentarea semantico-lexicală a unui verb și realizarea semantică a argumentelor sale, teorie bazată pe Ipoteza Alinierii Universale 1 (Perlmutter 19782, Perlmutter și Postal 19843); (b) anumite aspecte ale reprezentării lexico-semantice sunt prezervate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
există o relație în general predictibilă între reprezentarea semantico-lexicală a unui verb și realizarea semantică a argumentelor sale, teorie bazată pe Ipoteza Alinierii Universale 1 (Perlmutter 19782, Perlmutter și Postal 19843); (b) anumite aspecte ale reprezentării lexico-semantice sunt prezervate în sintaxă. Este larg acceptată ideea că distincția inacuzativ/inergativ este codată la nivelul structurii argumentale, care precizează câte argumente are un verb și în ce poziții sintactice apar acestea, făcând distincție între roluri tematice externe și interne (Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert 2004
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]