3,003 matches
-
Îl căută din ochi pe chelnerul șef, și nevăzând pe nimeni, trecu printre cei câțiva bătrâni așezați pe la mese, în întuneric, și luă loc la o măsuță din imediata apropiere a scenei. Șapca lui arăta ca un proiector verde și solitar. Fiind atât de aproape, ar fi putut face vreun gest spre domnișoara O’Hara, sau ar fi putut să-i șoptească ceva despre Boetius ca să-i atragă atenția. Va fi încântată când își va da seama că se afla printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ochii ei verzi ca jadul, de obicei larg deschiși și debordând de o inteligență sclipitoare, se micșorau, preschimbându-se În două linii Înguste ce dădeau la iveală o indiferență totală, inerentă doar pentru trei categorii de oameni: naivii fără speranță, solitarii fără speranță și optimiștii fără speranță. Nefăcând parte din niciuna, această indiferență era greu de Înțeles, chiar dacă era una atât de trecătoare. O clipă era acolo, Învăluindu-i sufletul Într-o insensibilitate narcotizantă, În clipa următoare dispărea ca prin farmec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
CE INTRAȚI AICI! La Început, Banu a Încercat să-l ia cu ea pe Pașa al Treilea, care la vremea aia Își trăia ultimele lui zile pe pământ. Probabil se gândise că i-ar putea ține companie În penitența ei solitară, nu că dervișii țineau pe lângă ei pisici. Dar oricât de nesociabil era uneori, viața de ermit era prea mult pentru Pașa al Treilea, fiind mult prea atașat de deșertăciunile lumești, Începând cu brânza feta și cablurile electrice. După nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
optimist de a lua În considerare viitorul? De parcă n-ar fi fost deja În plină tulburare, agitat, angoasat, Îngrozit... Nu poți străbate ani de descumpănire așa cum alții străbat Atlanticul Într-un vas cu pînze. Nu avea nimic Împotriva adepților navigației solitare, dar Înfruntarea inconștientului este altceva decît Înfruntarea stihiilor. De n-ar fi fost vorba decît de Înfruntarea propriului inconștient, poate că ar fi scos-o la capăt destul de ușor, dar, așa cum cineva adăpostește un cîine de pripas, el se crezuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
virgină în care putem să dă iama? știu niște fete, da, domnule, niște fete dulci și voitoare... Trebuie numai să îmi spuneți. Aceste lucruri se pot aranja. ă Nu am nicio dorință. ă Bineînțeles, vă înțeleg. Plăcerea unică a metodei solitare, dacă îmi permiteți să o numesc așa. Ca să nu mai pomenesc chestiunea igienei sau a vitezei. Este o alegere rațională. Dar totuși, o mână de ajutor nu strică, îmi permit să vă sugerez. Între prieteni, găsesc că este adesea calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
jefuit. Pentru vehiculele care veneau din sens opus nu trebuia blocată strada, șoferii lor se opreau singuri observând ce se întâmpla în față. Al treilea grup, de intervenție rapidă, își lua sarcina să convingă cu o ploaie de pietre orice solitar îndrăzneț. Barajele erau făcute din pietroaie transportate cu roabele, pe care chiar unii dintre atacatori, jurându-se pe toți sfinții că n-au nici un amestec în cele întâmplate, ajutau după aceea să fie cărate pe marginea drumului, Oamenii ăștia strică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-mi dai voie, punct final în dialogul dintre tată și fiică, cheam-o pe Isaura, am multe să-i spun. Cipriano Algor lăsă telefonul din mână și ieși în curte. Aici se află olăria unde se usucă un rest de lut solitar, aici e cuptorul unde trei sute de păpuși se întreabă unele pe altele de ce naiba le-au făcut, aici e lemnul care va aștepta inutil să fie dus în foc. Și Marta care spune, Dacă acolo nu va fi viitor, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Bulwer-Lytton, autorul romanului rozicrucian Zanoni. 1868 Bakunin fondează Alianța Internațională a Democrației Socialiste, inspirată, după unii, de la Iluminații din Bavaria. 1875 Helena Petrovna Blavatsky fondează Societatea Teosofică. Apare Isis Dezvăluită. Baronul Spedalieri se proclamă membru al Marii Loji a Fraților Solitari de pe Munte, Frate Iluminat al Ordinului Antic și Restaurat al Maniheiștilor și Înalt iluminat al Martiniștilor. 1877 Madame Blavatsky vorbește despre rolul teosofic al lui Saint-Germain. Printre incarnările lui au fost Roger și Francis Bacon, Rosencreutz, Proclos, Saint-Albans. Marele Orient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Imbecili. Plătesc și plec, Înainte ca ei să poată să-și imprime trăsăturile feței mele În memorie. Și iată-mă În colțul lui Place des Vosges. Trec pe sub porticele cu coloane. Care era filmul acela vechi ce răsuna de pașii solitari ai lui Mathias, cuțitarul nebun, noaptea, prin Place des Vosges? Mă opresc. Aud pași În urma mea? Bineînțeles că nu, s-au oprit și ei. Ar fi de-ajuns niște vitrine de expoziție și porticele astea ar deveni săli aidoma celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din lumi paralele. Cine spusese că turla asta de Notre-Dame-de-la-Brocante servea „à suspendre Paris au plafond de l’univers“? Dimpotrivă, el servea la suspendarea universului de propria-i turlă - e firesc, nu-i el Ersatz-ul Pendulului? Cum Îl numiseră? Supozitor solitar, obeliscul gol, glorie a sârmei, apoteoza pilonului, altarul aerian al unui cult idolatru, albină În inima rozei vânturilor, trist ca o ruină, colos pocit de culoarea nopții, simbol diform al forței inutile, miracol absurd, piramidă indiferentă, chitară, călimară, telescop, prolix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
caii Împopoțonați cu niște măști barbare care nu le lăsau descoperiți decât ochii, cu valtrapuri ca niște coșciuge, cu stâlpii răsuciți ce susțineau timpanul acela asiro-greco-egiptean, tot numai alb și auriu. Omul cu bicorn oprise o clipă În fața acelui trompet solitar și Jacopo Îl Întrebase: „Cine mă duce acasă?“ Omul era binevoitor. Jacopo se urcase alături de el, și cu dricul pentru morți Începuse Întoarcerea către lumea celor vii. Acel Charon, aflat În afara programului, Își mâna taciturn telegarii lui funebri peste hurducături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
două roșii și o murătură. Ralph reușise să prindă o cursă televizată pe un canal de cablu obscur. Revista Sporting Life era îndoită cu grijă lângă scaunul lui. — E miercuri. Seara de bridge. Fran aruncă o privire spre cina lui solitară și simți o urmă de iritare la adresa maică-sii. Phyllis întâmpinase ieșirea sa la pensie cu un aer de martiră, pe care de-abia dacă se chinuise să-l ascundă, ca și cum decizia fusese luată cu scopul expres de-a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
seara Jack fusese conștient de prezența ei. Tot aștepta ca ea să-și ia rămas-bun și să plece, dar n-o făcu. Existau două concluzii pe care le putea trage din treaba asta. Unu, că avea o viață tristă și solitară și că ziarul era singurul lucru important din viața ei, dar, gândindu-se la chipul acela desăvârșit, în formă de inimă, și la ochii aceia mari și negri, nu prea-i venea a crede. Mai era și scena pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să ne bată, vrei performanță, ia-ți altul, eu atâta pot. Da, acum regret. Era și altă mentalitate, era pe timpul lui Ceaușescu și vroiau performanțe, dar nu puteai face performanțe obligat. În ’90 am ajuns la școala de corecție... Eram solitar, făceam ce mă tăia capul, numai nenorociri, spargeri, tâlhării. Mai multă fibră, forță, nu masă musculară, ci mobilitate, alte caracteristici care alții practic nu le aveau, și am folosit calitățile astea cu succes. Singur, am început cu toate mașinile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
magistratura didactică, descriptiv-clasificatoare, fără acces la miezul viu al operei și la valențele ei de surpriză. „Mania clasificatoare” este vituperată și în articolul „Statuia lui Jules Laforgue“: „Mizerabila nevoie a spiritului omenesc de a clasifica, de a topi ceea ce este solitar și propriu în aliajuri triviale, l-a clasat, ca pe mulți, în mișcarea simbolistă. Această grupare de elemente disparate, și cîteodată valoroase, a trebuit să răzbească, în atenția greoaie a publicului, mulțumită aceluiași factor și aceluiași procedeu de rînd: numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
am supus fără să protestez cînd s-a aplecat și m-a sărutat apăsat pe buze. Iar În dimineața aceea de sîmbătă, cînd a sunat la ușă, m-am enervat nițel, căci abia mă instalasem ca să mă bucur de ritualul solitar al ceaiului și croasantului luate În pat, dimpreună cu un număr din Telegraph. Burnița de martie care cădea afară m-a ajutat să mai scap de sentimental de vină, pentru că nimic nu se compară cu a rămîne În așternut Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
diamante, care i se potrivește mai bine Emmei, și dacă, Doamne ajută, vine ziua În care o să se mărite și fiică-mea, i-l voi da ei. Deschid cutia și mă mai uit o dată la cercei: un miez delicat și solitar, Înconjurat de petale de un oval alungit, care formează o margaretă perfectă. — Ești sigură? șoptesc eu, căci n-am mai văzut niciodată ceva atît de frumos În afara vitrinelor de la Cartier. Ești foarte sigură? — SÎnt extrem de sigură, confirmă Linda, iar delectarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
noroc la nuntă, pînă la care n-au mai rămas decît două zile, și surîd la ideea că Îmi face atîta plăcere să-mi văd apartamentul plin cu lume și voie bună. Am fost, de cînd mă știu, o ființă solitară, o singuratică, și nu mi-am dat niciodată seama ce pierdeam neclădind prietenii trainice. Îmi place teribil că am putut să-i „adopt“ pe prietenii lui Dan, ceea ce mi-a deschis un univers cu totul nou. Lily stă pe canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Cividale în zori și, călătorind la pas, am străbătut un pustiu de gheață. Aproape fiind de Aquileia, m-am oprit să privesc panorama abandonului, și inima mea s-a mâhnit. Ruine antice la tot pasul, și copitele calului au crăsunat solitare pe lespezile din fața bazilicii. Am îngenuncheat la poarta însinguratei și n-am reușit să mă rog; am reușit doar să mă întreb care era țelul adevărat al călătoriei mele. Sufletul meu s-a întunecat, și m-am gândit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Îl cunoscuse aici În Italia, Îl aprecia mult -, dar Antonio Îi spuse că aparatul era stricat. Simțea În gât un nod dur, ceva ce-l Împiedica să Înghită. Ar fi vrut să parcheze la Ponte Milvio, să coboare pe malul solitar al fluviului, pe unde se plimbau bicicliștii și maratoniștii, și să o pună pe americancă să-i povestească orice tâmpenie - dacă se simțise bine la Roma, ce mai făcuse de când nu se văzuseră. Și să rămână acolo până la căderea nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
răspunse. — Vii? o Întrebă, scoțând din buzunarul hanoracului o lanternă. — E periculos? ezită Maja. — Ce nu e? răspunse Zero. Ultimul tren trecuse deja. La ora acesta pe monitoarele celor de la siguranță apăreau doar imagini cenușii ale unor stații pustii. Bănci solitare, coșuri goale. Lunga linie galbenă pe care nu trebuie să o depășești, ce trece de-a lungul stației - În timpul zilei nici nu poate fi văzută, călcată În picioare de miile de călători -, acum se releva aproape fosforescentă În cenușiul albăstrui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
simplu, Eminescu s-a chemat. Din cer a coborât cu aștrii Pe șesuri codrul a cântat, La căpătâi i-a murmurat izvorul Pe Mircea-n versuri l-a elogiat. Și astăzi lacu-albastru-i trist Căci barca nu îl mai străbate, E solitar cu dor nestins Căci Eminescu oftează-n toate. Nici nuferi nu mai au culoare, Iar luna stă încremenită Căci vântul nu aduce boare, Zadarnic azi suspină-n orice floare. Trecut-au anii lungi și mulți ei vor mai trece, Cinstind
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai întâi, să le descopăr, aceste cărări către înalturi, drumurile către viața mea. Simt că destinul îmi păstrează ceva special, simt asta. Dar nu-mi pot da seama. E real, îl văd, mi se întâmplă sau... sunt doar visele mele? Solitară mă simt eu, în lumea asta întunecată, neajutorată. O stea mică, mică de tot în întunericul nemărginit al nopții, părăsite de restul stelelor din universul meu. O oglindă nesfârșită ce se întinde din capătul curcubeului și înapoi în palmele mele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îl chema încontinuu, crezând cu tărie că s-a pierdut undeva pe drum, iar acum e singur și neajutorat. Am lăsat cartea din mână și am luat alta, în speranța că îl voi găsi cândva, adâncit în întunericul altei odăițe solitare și pline de întrebări. Micșa Ana-Rebeca, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Ramna - Caraș-Severin profesor coordonator Almăjan Gabriela O altă dimensiune (povestire SF) Într-o seară, stăteam pe pat și, deodată, un portal se deschise. O lumină purpurie îmi înțepă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
la ureche: De ce-ai făcut asta? Se uită la mine uimit, așa că am vrut să continui, dar se ridică și el și privi cerul albastru și spuse: Am vrut să te fac să râzi, să fii tu. Erai prea solitară, așa că eu îți voi fi primul prieten; pe urmă se uită la mine și-mi zâmbi sincer. Ce era cu acest băiat? Vroia într-adevăr asta sau își bătea joc de mine? Nu avea cum. Părea prea sincer, prea cuminte
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]