1,822 matches
-
Forma de sonată (mișcare în formă de sonată sau allegro de sonată) se referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu în mod exclusiv, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, concert, cvartet
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
Forma de sonată (mișcare în formă de sonată sau allegro de sonată) se referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu în mod exclusiv, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, concert, cvartet sau altă piesă de muzică
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
Forma de sonată (mișcare în formă de sonată sau allegro de sonată) se referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu în mod exclusiv, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, concert, cvartet sau altă piesă de muzică de cameră. Această formă
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
Forma de sonată (mișcare în formă de sonată sau allegro de sonată) se referă la o modalitate particulară de organizare a materialului muzical în interiorul unei părți componente (de obicei, dar nu în mod exclusiv, prima mișcare) a unei sonate, unei simfonii, concert, cvartet sau altă piesă de muzică de cameră. Această formă a fost dezvoltată mai ales de compozitorii de tradiție germanică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, având originea în unele forme caracteristice pentru epoca
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
cvartet sau altă piesă de muzică de cameră. Această formă a fost dezvoltată mai ales de compozitorii de tradiție germanică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, având originea în unele forme caracteristice pentru epoca barocă. "Forma de sonată" nu trebuie confundată cu termenul de "sonată", așa cum era folosit în cursul acestei ultime perioade, prin care se înțelegea o compoziție destinată execuției de către un instrument muzical, spre deosebire de "cantată", piesă vocală. Cu atât mai mult, nu trebuie confundată cu genul
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
cameră. Această formă a fost dezvoltată mai ales de compozitorii de tradiție germanică în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, având originea în unele forme caracteristice pentru epoca barocă. "Forma de sonată" nu trebuie confundată cu termenul de "sonată", așa cum era folosit în cursul acestei ultime perioade, prin care se înțelegea o compoziție destinată execuției de către un instrument muzical, spre deosebire de "cantată", piesă vocală. Cu atât mai mult, nu trebuie confundată cu genul muzical "sonată", care desenează în mod obișnuit
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
trebuie confundată cu termenul de "sonată", așa cum era folosit în cursul acestei ultime perioade, prin care se înțelegea o compoziție destinată execuției de către un instrument muzical, spre deosebire de "cantată", piesă vocală. Cu atât mai mult, nu trebuie confundată cu genul muzical "sonată", care desenează în mod obișnuit o piesă în mai multe mișcări destinată unui instrument muzical, cum ar fi pianul, sau unui alt instrument melodic acompaniat de pian. Elaborarea formei de sonată în modelul formal actual a fost realizată în prima
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
atât mai mult, nu trebuie confundată cu genul muzical "sonată", care desenează în mod obișnuit o piesă în mai multe mișcări destinată unui instrument muzical, cum ar fi pianul, sau unui alt instrument melodic acompaniat de pian. Elaborarea formei de sonată în modelul formal actual a fost realizată în prima jumătate a secolului al XIX-lea pe baza experienței din secolul precedent, pornind de la compozițiile din perioada de maturitate ale lui Joseph Haydn, de către reprezentanții principali ai clasicismului vienez, în primul
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
ales de către Carl Czerny ("Vollständige theoretisch-practische Pianoforte-Schule", 1839). Scopul codificării teoretice tradiționale nu era atât de natură descriptivă, ci mai mult prescriptivă, ea trebuia să servească ca model pentru crearea unor noi opere și nu ca instrument analitic. Forma de sonată are o structură bitematică tripartită. Cele trei părți fundamentale sunt: 1. Expoziția (cu două grupe tematice: structură "bitematică"), uneori precedată de o Introducere; 2. Dezvoltarea și 3. Repriza sau Reexpoziția, uneori urmată de o Coda. Schema acestei structuri, incluzând subdiviziuni
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
două grupe tematice: structură "bitematică"), uneori precedată de o Introducere; 2. Dezvoltarea și 3. Repriza sau Reexpoziția, uneori urmată de o Coda. Schema acestei structuri, incluzând subdiviziuni ulterioare, întâlnită de obiceiu în prima mișcare a unei compoziții mai ample (simfonie, sonată, concert etc.), se prezintă după cum urmează: Introducerea este facultativă sau poate fi redusă la minimum. Când este prezentă, are un tempo mai lent decât secțiunea principală, pe care o anunță atât în sens ritmic, cât și armonic. Introducerea accentuează efectul
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
principală, pe care o anunță atât în sens ritmic, cât și armonic. Introducerea accentuează efectul expoziției care îi urmează și permite compozitorului să atace cu mai multă ușurință tema principală, ca, de exemplu, în simfonia nr. 103 de Haydn. În sonata pentru pian nr. 26 ("Les adieux") de Beethoven, întreaga primă mișcare este construită pe trei note, sol-fa-mi bemol, prezente deja în primele trei acorduri ale introducerii. Ocazional, materialul din introducere reapare mai târziu în tempo-ul său originar, mai ales
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
trei note, sol-fa-mi bemol, prezente deja în primele trei acorduri ale introducerii. Ocazional, materialul din introducere reapare mai târziu în tempo-ul său originar, mai ales în "coda" finală, ca în cvintetul de coarde de Mozart (KV 593) sau în sonata pentru pian nr. 8 ("Patetica") de Beethoven. În expoziție se prezintă materialul tematic principal și se stabilește o tensiune armonică care își regăsește în secțiunile succesive elaborarea adecvată. La rândul ei, expoziția are patru subdiviziuni: Definirea tonalității dominante în interiorul primului
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
o versione nouă a primei teme. Dezvoltarea are o funcție diversă de aceea a unei simple secțiuni de contrast în formă A-B-A și, prin aceasta, îndeplinește două sarcini distincte: Introducerea unei noi teme la începutul dezvoltării este folosită de Mozart (Sonata KV 332), în timp ce Beethoven folosește motivele ""codettei"" din expoziție (Sonata op. 2, nr. 3). Elementul cel mai relevant îl constituie totuși dezvoltarea tematică, adică utilizarea materialului melodic provenit din expoziție, elaborat în asemenea mod pentru a obține efectul de creștere
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
diversă de aceea a unei simple secțiuni de contrast în formă A-B-A și, prin aceasta, îndeplinește două sarcini distincte: Introducerea unei noi teme la începutul dezvoltării este folosită de Mozart (Sonata KV 332), în timp ce Beethoven folosește motivele ""codettei"" din expoziție (Sonata op. 2, nr. 3). Elementul cel mai relevant îl constituie totuși dezvoltarea tematică, adică utilizarea materialului melodic provenit din expoziție, elaborat în asemenea mod pentru a obține efectul de creștere coerentă și organică a compoziției și de intensificare a procesului
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
acestui material, cu scopul de crea stabilitatea necesară încheierii mișcării. Modificările următoare sunt considerate în general necesare: Uneori, imediat după începutul reprizei, se introduce o dezvoltare secundară, ca stadiu intermediar între tensiunea dezvoltării precedente și faza actuală de rezoluție (Beethoven: Sonata pentru pian nr. 21 "Waldstein", Simfonia a 3-a "Eroica"). După cadența finală a reprizei, mișcarea se continuă eventual cu o Coda, care poate conține materiale din cursul mișcării respective. Coda, când este prezentă, se încheie în tonalitatea principală a
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
cu o Coda, care poate conține materiale din cursul mișcării respective. Coda, când este prezentă, se încheie în tonalitatea principală a mișcării. Exemple cu o Coda foarte elaborată sunt date în unele din compzițiile lui Beethoven, ca prima mișcare din Sonata pentru pian Nr. 23 (""Appassionata"") sau mișcarea a treia din Sonata Nr. 14 ("Clar de lună") și Sonata Nr. 17 (Furtuna").
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
Coda, când este prezentă, se încheie în tonalitatea principală a mișcării. Exemple cu o Coda foarte elaborată sunt date în unele din compzițiile lui Beethoven, ca prima mișcare din Sonata pentru pian Nr. 23 (""Appassionata"") sau mișcarea a treia din Sonata Nr. 14 ("Clar de lună") și Sonata Nr. 17 (Furtuna").
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
tonalitatea principală a mișcării. Exemple cu o Coda foarte elaborată sunt date în unele din compzițiile lui Beethoven, ca prima mișcare din Sonata pentru pian Nr. 23 (""Appassionata"") sau mișcarea a treia din Sonata Nr. 14 ("Clar de lună") și Sonata Nr. 17 (Furtuna").
Formă de sonată () [Corola-website/Science/313425_a_314754]
-
Telemann, trei sunt scrise oboi d'amore. Una dintre primele lucrări care a fost publicat în editură să, a fost Mică musica de cameră, șase Partitele, „...special pentru Hautbois...” în anul 1716, dedicate special pentru oboiști. Astfel, în perioada baroca sonata pentru oboi și baș cifrat a fost o formă populară preferată, iar mai tarziu oboiul a apărut în muzică de cameră că și instrument solo. Aici amintim cele „"Trei romanțe"” a lui Robert Schumann și Sonata pentru oboi și pian
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
Astfel, în perioada baroca sonata pentru oboi și baș cifrat a fost o formă populară preferată, iar mai tarziu oboiul a apărut în muzică de cameră că și instrument solo. Aici amintim cele „"Trei romanțe"” a lui Robert Schumann și Sonata pentru oboi și pian de Camille Saint-Saens și Paul Hindemith, Sonata pentru oboi și pian de Francis Poulenc. Printre concerte celebre oboi: JS Bach: BWV 1053 și 1055 (pentru oboi d'amore) BWV 1056 (oboi), BWV 1060(vioară și oboi
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
fost o formă populară preferată, iar mai tarziu oboiul a apărut în muzică de cameră că și instrument solo. Aici amintim cele „"Trei romanțe"” a lui Robert Schumann și Sonata pentru oboi și pian de Camille Saint-Saens și Paul Hindemith, Sonata pentru oboi și pian de Francis Poulenc. Printre concerte celebre oboi: JS Bach: BWV 1053 și 1055 (pentru oboi d'amore) BWV 1056 (oboi), BWV 1060(vioară și oboi) Alessandro Marcello: Concertul pentru oboi și orchestră în re minor Wolfgang
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
care a fost tehnician și dirijorul unui cor în Reșița, s-a mutat la București unde a urmat cursuri la conservatorul „Ciprian Porumbescu” (compoziție cu Marțian Negrea). În această perioadă are și primele succese cu Simfonia nr.1 și o sonată pentru pian. În perioada după studii devine director artistic al orchestrei de film din București. Din 1960 este membru în Uniunea Compozitorilor din România. În perioada 1962-1972 a activat ca compozitor liber profesionist, profesor de pian și șef al unei
Walter Michael Klepper () [Corola-website/Science/313785_a_315114]
-
Museum Boston, Ohio, Pittsburgh, Connecticut. În Europa a fost invitată să concerteze în săli importante precum Concertgebouw Amsterdam, Diligentia Theatre Haga, Konzert Haus Berlin, Glyptotek Copenhaga, Castelul Fontainbleau, Sala Flagey Bruxelles, Expo 2000 Hanovra. În anul 2004 a realizat integrală Sonatelor și Variațiunilor pentru pian și violoncel de L.v. Beethoven. Lăură Buruiana a înregistrat pentru Naxos (Sonatele pentru pian și violoncel de Enescu) și pentru Toccata Classics (portete de compozitori: Enescu și Vieru). În acest moment, Lăură este doctoranda la Universitatea
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
Concertgebouw Amsterdam, Diligentia Theatre Haga, Konzert Haus Berlin, Glyptotek Copenhaga, Castelul Fontainbleau, Sala Flagey Bruxelles, Expo 2000 Hanovra. În anul 2004 a realizat integrală Sonatelor și Variațiunilor pentru pian și violoncel de L.v. Beethoven. Lăură Buruiana a înregistrat pentru Naxos (Sonatele pentru pian și violoncel de Enescu) și pentru Toccata Classics (portete de compozitori: Enescu și Vieru). În acest moment, Lăură este doctoranda la Universitatea Națională de Muzică București avându-l că îndrumător pe Prof. Univ. Dr. Șerban-Dimitrie Soreanu. A fost
Laura Buruiană () [Corola-website/Science/313840_a_315169]
-
și Vanni Marcoux (regie de operă). În perioada interbelică, Mansi Barberis avea să revină periodic la Paris, dar avea să se specializeze și la Viena, luând lecții cu Marck von Neusser (canto) și Joseph Marx (compoziție). Dintre compozițiile sale, amintim: sonate pentru pian și vioară; lieduri (ciclurile Destin de poet, pe versuri de Eminescu și Itinerar dacic, pe versurile ginerelui său, Dominic Stanca), coruri; Suita I pastorală pentru orchestră simfonică, în 4 părți (difuzată de Radio Viena, la 16 septembrie 1937
Mansi Barberis () [Corola-website/Science/313880_a_315209]