9,106 matches
-
care mi s-a urcat la cap, de parcă m-ar fi izbit ceva. Genunchiul meu îl atingea pe al Antoniei. Cu mâna stângă i-am prins ambele mâini, care încă se agățau de mâneca mea. — De când? De câte ori? Mă privi cu spaimă și hotărâre. Antonia avea un stil propriu, blând, evaziv și totuși disperat, de a obține ceea ce își dorea. Simțeam cum puterea voinței ei se agăța de mine ca o lipitoare. — Nici nu contează asta, Martin, spuse ea. Dacă chiar vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
direct acasă și vin și eu mai târziu. Nu, spuse Georgie cu glas scăzut, dar nu în șoaptă. Nu! Mă cuprinse panica. Trebuia să o expediez. Gândul unei întâlniri între Georgie și Antonia în Hereford Square mă umplea de o spaimă care-mi producea greață: era în această imagine ceva oribil, aproape obscen. Pe un ton autoritar am spus: — Pleacă imediat, fir-ai tu să fii! Nu vreau, răspunse Georgie pe același ton. Mă privi cu ochii plini de mânie. Capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
glas tensionat: Nu fi supărată pe mine. Georgie dădu din cap și făcu un gest cu mâinile, vrând parcă să înlăture cuvintele Antoniei ca fiind total nepotrivite. Atunci am spus: — Pune-mi mie ceva de băut, Antonia. Mai puternică decât spaima mea de o posibilă „scenă” era durerea surdă și sfâșietoare de a le vedea pe cele două împreună. Îmi întinse un pahar, turnă și în celelalte două, așeză unul la capătul dinspre Georgie al măsuței situate între ele. Eu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ale halatului de mătase. Am rotit în fața lui sabia, însă, în mișcare, lama s-a desprins și a zburat în sus, în întunericul iernii care se adunase deasupra noastră. Strângând tare în mână ceea ce mai rămăsese din sabie, cuprins de spaimă și de sentimentul vinovăției, l-am recunoscut pe tatăl meu. M-am trezit tremurând. Era întuneric. Pledurile căzuseră pe podea, iar patul de campanie era tare, rece și parcă umed. Mă durea rău stomacul, fără îndoială din cauza băuturii din seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Rosti ultimele cuvinte cu un fel de scâncet, se așeză pe patul de campanie și-și scoase batista. Hai, adună-te, cred că totul este doar în imaginația ta, am spus. Văzând în inconștiența și inocența ei reflectarea propriilor mele spaime, m-am simțit profund mișcat. — Am fost absolut șocată, la început nu mi-a venit să cred, am spus și eu că totul este doar în imaginația mea, zise Antonia și lacrimi mari îi curgeau pe obraji. Dar el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să dispară din senin și, fără voia mea, îmi treceau prin minte imagini în care o vedeam zăcând pe un pat de spital sau plutind cu fața în jos pe Tamisa. Neliniștea care mă încerca îmi aduse în suflet acea spaimă disperată pe care mi-o producea în copilărie absența mamei mele pentru mai mult timp; și, la fel ca atunci, am încercat să mă alin spunându-mi: într-o oră, în două ore, ea va fi aici, totul se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a întâmplat să mă trezesc stropit pe freză, de-ai fi zis că-s dat tot cu briantină. Într-o lume de batiste mototolite, de șervețele igienice mânjite și de pijamale pătate, îmi mișcam penisul jilav și umflat de perpetua spaimă că scârbosul meu obicei ar putea fi descoperit de careva care-ar fi dat peste mine chiar în momentul în care îmi deșertam cu frenezie sămânța. Cu toate astea, nu reușeam nicicum să-mi iau labele de pe făcăleț din momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o sperietoare de ciori menită să-mi să-mi aprindă noi fantezii. — Freac-o, Voinicule, freac-o până ia foc - mă-ndeamnă cupele mititele ale sutienului lui Hannah, când, deodată, se aude o bătaie în ușă cu un ziar făcut sul. De spaimă, sărim în sus de pe colacul toaletei, și eu, și pumnul meu încleștat, cu conținutul lui cu tot. — Hai odată, mai lasă-i și pe alții la budă, auzi? îmi zice tata. Hai, că de-o săptămână nu mi-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Nici măcar nu mă puteam gândi să beau un pahar cu lapte la sandvișul meu cu salam fără să aduc o ofensă gravă lui Dumnezeu Atotputernicul. Închipuie-ți, în condiții astea, ce mustrări de conștiință îmi dădea lăbăgeala! Sentimentul de vinovăție, spaimele - ce mai, îmi intrase teroarea-n oase! Exista oare în lumea lor ceva lipsit de primejdii, neîmbibat de microbi, neînsoțit de vreun pericol? Of, unde le era voioșia, unde le erau îndrăzneala și curajul? Cine naiba le-a inoculat părinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o zvastică încrustată pe banca unuia dintre copiii de la Hannah din clasă. Iar într-o după-amiază, chiar Hannah a fost fugărită de la școală până acasă de-o gașcă de derbedei bănuiți a fi huligani antisemiți. Părinții mei erau înnebuniți de spaimă. Când unchiului Hymie i-au ajuns însă la urechi aceste întâmplări, mai că nu l-a pufnit râsul: — Vă mai mirați de chestiile astea? Trăiți înconjurați din toate părțile de goimi și încă vă mai mirați? Singurul loc unde ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-s goimii, dacă-i de bine, e meritul evreilor! Nu pricepeți, dragii mei părinți, din al căror pântec s-ar zice că am răsărit, că o astfel de gândire e un pic barbară? Că, de fapt, nu dați glas decât spaimei voastre? Sunt convins că prima deosebire pe care am învățat-o de la voi n-a fost aceea dintre noapte și zi sau cald și rece, ci dintre goișe și evreiesc! Acum însă iese la iveală, dragii mei părinți, dragi rude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
maică-tii e mai grav decât ceea ce ar putea să-i facă un câine! Iar răgetele lui sunt atât de zgomotoase și de convingătoare, încât soră-mea cea de obciei placidă o tulește în bucătărie, scoțând pe gură sughițuri de spaimă, și se ghemuiește pe jos, între frigider și perete, în poziția astăzi numită fetală. Sau, cel puțin, așa îmi amintesc eu - deși cred că n-ar fi lipsit de sens să mă-ntreb de unde știu eu ce se petrece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
străduiesc să le fac - pentru că e limpede că nu le fac. Sunt însemnat din cap până-n picioare de refulări, parcă-s o hartă rutieră. Poți călători de-a lungul și de-a latul trupului meu, pe superautostrăzile rușinii, inhibiției și spaimei. Vezi, mamă, și eu sunt prea bun, sunt moral de dau pe dinafară - exact ca tine! M-ai văzut vreodată încercând să fumez o țigară? Semăn cu Bette Davis. În ziua de azi, băieții și fetele nici n-ajung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
aduce tare de tot a dispreț. A punere la punct. Nu mai departe decât cu câteva zile mai înainte făcuserăm o excursie în Vermont, în weekend-ul acela în care mi se păruse că rezerva mea în relațiile cu ea - spaima provocată de atracția exercitată de un manechin, de originea ei necioplită și, mai presus de toate, de nesăbuința ei sexuală -, toată teama și neîncrederea asta lăsaseră locul unei dezlănțuiri frenetice de tandrețe și afecțiune. Ei bine, în acest moment mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Uimită-și simte gâtul strâns în cioc, I-s coapsele de áripi mângâiate Și-o strânge lebăda la piept cu foc. — Auzi la el, coapsele! a exclamat ea. Unde-ai învățat chestia asta? — Șșșt. Stai, că mai e. Cum poate spaima să se smulgă din Înalta slavă-n pene-ntruchipată? Ce poate trupul ei, sub albul chin, Decât să-i simtă inima bărbată? Fiori i se strecoară prin spinare. E turnu-n flăcări și e zidul frânt. Mort e-Agamemnon... Poate să priceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
așteptam ca orașul să fie cuprins de atmosfera evlavioasă și solemnă a Sabatului. Cu toate astea, mulțimea de evrei se arată a fi - din nou! - voioasă. Îmi studiez mădularul la lumina puternică a zilei și - din nou - sunt copleșit de spaimă când constat că pare să fie într-o stare de sănătate perfectă. Ies din cameră și mă duc să mă bălăcesc în apa mării, cu evreii cei fericiți. Fac baie unde-i îmbulzeala mai mare. Mă joc într-o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de-a fi fost jinduită doar În vis și, mai presus de toate, de sentimentul de recunoștință. Și apoi, scoțând-o din tăcerea ei, veniră cuvintele finale, cu sugestia lor umilitoare - aceasta nefiind ceva familiar. Ea-și Înfruntă porția de spaimă din acest târg Întinzând mâna și atingând fața lui Myatt cu o gratitudine care-și Împrumutase gestul dintr-o dragoste necunoscută. Dacă vrei, spuse ea. Am crezut că prezența mea te plictisește. Să vin la noapte? Ea Își puse degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
prea frumos ca să fie adevărat. El se simți mișcat de absența completă a cochetăriei la fată și Își aminti iarăși, cu Înnoită putere, că fusese primul ei iubit. — Ascultă, spuse el, o să vii și mâine? Ea protestă, cuprinsă de o spaimă concretă: că el s-ar putea plictisi de ea Înainte să ajungă la Constantinopol. El ignoră obiecțiile ei. — Voi da o petrecere. Ca să sărbătorim. — Unde? În Constantinopol? — Nu, spuse el. N-am pe cine invita acolo. Și, pentru un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
două roți pământul, cu toate patru, și-o luă vuind Înainte, pe drum, cu nouăzeci și cinci de kilometri pe oră, În timp ce zăpada se Închise iar În urma lor, ascunzând boii și căruța și pe omul acela scos din minți de spaimă. — Condu mai Încet, icni Myatt, dar șoferul se Întoarse și rânji În direcția lui, făcându-i semn cu o mână care nu tremura câtuși de puțin. Ofițerii Înșirați la masă, soldații de la ușă, doctorul răspunzând la Întrebare după Întrebare, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Sub el simți resentimentul cuiva tânăr și conștient de propria-i importanță. Se aplecă spre soldat, cu intenția de a zice În fața inflamată animalului câteva vorbe de să le țină minte, dar se opri la timp, conștient cu uimire și spaimă de prezența pericolului. În ochii mici și flămânzi strălucea ura și dorința de a ucide. Era ca și cum toate prigonirile, pogromurile, lanțurile, invidia și superstițiile care le-au provocate ar fi fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
apăru brusc În lumina farurilor. Șoferul ezită o fracțiune de secundă În plus, apoi răsuci volanul și făcu mașină să se Învârtă pe două roți. Josef Grünlich se văzu trimis dintr-un capăt al banchetei În celălalt și icni de spaimă. Nici nu mai Îndrăzni să deschidă ochii până când mașina nu ajunse iarăși cu patru roți pe sol. Părăsiseră șoseaua principală și mașina se hurduca pe făgașele unui drum de țară, Împroșcând cu lumina ei dură copacii Înmuguriți și transformându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
unei temeri pe care trebuise s-o ascundă. „Avem oferta aceasta la Constantinopol. O primești sau refuzi. Mai sunt o duzină de fete pe scară“. Apoi Myatt Îndesându-i biletul În geantă, proprietăreasa ei sfătuind-o una și alta, brusca spaimă de străinătate pe chei, la Ostende, cu casierul care strigase În urma ei să-și aducă aminte de el. În lumina făcliei, o surprinse din nou aerul de revelație din privirea doctorului, dar era o revelație Înghețată, care nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
așa că m-am prăbușit pe un fotoliu, prost dispusă. „Ce urma să fac oare?“ mă tot Întrebam În sinea mea. „Dacă aș fi avut o discuție deschisă cu Hunter, aceasta ar fi avut un singur rezultat“, chibzuiam eu, cuprinsă de spaimă. „Dar nu puteam să nu am o discuție aprinsă cu el... sau poate că da? De ce să nu pot să trec pur și simplu peste asta, să uit de chitanța care mă băgase la bănuieli? Oare asta făceau soțiile?“ În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
prin vuietul apei în cadă, prin plesnetele scoase de perdeaua de plastic. Nu-i vorba că aș vrea să-i omor pe toți, dar tare bine ar fi să dezlănțui puterea descântecului asupra lumii ăsteia. Doar ca să mă bucur văzând spaima care cuprinde totul. După care s-ar interzice sunetele puternice, orice fel de sunete care ar putea ascunde o vrajă, orice muzică sau zgomot care ar putea camufla un poem letal, după care lumea ar deveni tăcută. Periculoasă și înspăimântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
răcorească. Băiatul din brațele tatălui a făcut și el ochii mari de la primele țipete ale frățiorului. Ar vrea ceva, dar nu știe precis ce. Se hotărăște totuși să plîngă: o gură mică, deschisă aproape rotund, din care lipsește durerea, lipsește spaima, lipsește răutatea; e prezentată doar dorința de-a se manifesta, plăcerea de-a comunica. Țîs? întreabă tatăl întorcîndu-l cu fața spre el. Copilul scutură cu îndîrjire din cap, fără să închidă gura. Nasul? continuă tatăl, surîzîndu-i cu toată ființa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]