11,560 matches
-
într-un târziu gâtuit. Ce fel de inel? Mma Ramotswe îl urmări atentă. Trebuie să fii precaută când discuți astfel de probleme cu un bărbat. Ei nu prea sunt pe fază, firește, dar trebuie să fii atentă să nu-i sperii. N-avea nici un sens să facă așa ceva. Hotărî să fie directă. Domnul J.L.B. Matekoni ar fi mirosit subterfugiul și asta n-ar fi dat foarte bine. Un inel cu diamant, răspunse ea. Asta poartă femeile logodite în zilele noastre. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
birou și se plimbară prin restul casei. Câteva camere nu mai aveau acoperiș, iar podeaua lor era acoperită de frunze și rămurele. Câteva șopârle țâșniră să se ascundă, spulberând frunzele și niște șopârlițe gecko roz cu alb încremeniră pe pereți, speriate de prezența lor cu totul neașteptată. Șopârle, șopârlițele gecko, praful din aer; cam asta era tot - o casă pustie. Cu excepția fotografiei. Mma Potsane fu fericită să iasă din casă și îi propuse să-i arate locul unde cultivau odinioară legume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
La ora aia el va fi la service. O urmări cum pune la loc pachetul în punga de la Bazarul OK. — Așa, zise ea. Ai fost băiat cuminte și acum vreau să te fac fericit. Clătină din cap. — Sunt mult prea speriat ca să mă simt bine. Poate altădată. În după-amiaza următoare, la scurt timp după ora două, Paul Monsopati, funcționar-șef la hotelul Sun din Gaborone, pus de conducere pe lista pentru promovări, se strecură în biroul uneia dintre secretarele hotelului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la noi nu s-a mai scris așa ceva! Ea e obsedată de carnea lui, de pulpele lui, într-o zi îl mușcă de gât, altădată visează cum înghite bucăți din creierul lui, cu lingurița... Nu știu dacă nu se vor speria cititorii de limbaj și de violențe. - Nu-s așa slabi de înger. Ea care poate fi El îi mănâncă din când în când creierul lui, pardon, ei. - Și excrementele. - Bine, cum ziceți. Dar unde-s plasate personajele? La noi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-și lipește cu prenadez, când e să iasă în lume, moțul. Ar trebui să fac curățenie. L-am nimerit pe Zagan cu o piatră trasă cu praștia. Nu știu de unde a apărut, încercam să țintesc nucul. De fapt, asta ne speria pe toți, îl vedeai dintr-odată lângă tine și te lua de gușă, ți-o răsucea între degete, te străfulgera durerea. - De ce mi-ați crestat bostanii? Am găsit și harbujii cu țencușe-n ei! - Zagan-bolovan-coadă-de-curcan... Zagan-bolovan-coadă-de-curcan... Fugeam care încotro, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
colegii de la serviciu și-au cântat la trompetă și la acordeon. Și-a legat Laurențiu cu fir de undiță mâna mortului și stătea la geam și, când venea cineva să-l pupe, trăgea și se ridica mâna... Și s-au speriat la început, da’ după aceea au râs, „măi puță... ce faci tu acolo?”. Și râdea și bunica, uite la ei ce le trece prin cap... Au jucat șeptic și a câștigat tata niște bani. Și-am băut și eu jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
trag toate de haine, de păr. - Dacă zboară liliecii, trebuie să-ți acoperi capul... Am început să zgârii c-un băț, lupul nu mai are bot și nici blană, i-am scos ochii, se cojește vopseaua, acum nu mă mai sperie, bat cu pumnii. - Mai mănânci o brânză de-acu’, păduchiosule... - Putem să mergem și pe acoperiș? Borobeții urcă pe vârful casei, încep să arunce cu țigle, câte două-trei, rămân găuri în acoperiș, se văd grinzile și căpriorii. - Apucă și jgeabul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
departe! Ba io! Ba io! Ba iooo... Ba io, să mor io dacă nu io... Am și avut de trei ori! Ba io am văzut-o și pe Getuța dezbrăcată.... Fugi de-aici, că minți! Punem pareu că nu?” - ...mă sperii! Tresare lângă mine, zvârluga, mă cuprinde și-i simt dinții în umăr. - Sau ar trebui să mă simt privilegiat? Să mă umflu puțin în pene? - Ei, nu-s eu Zâna Zânelor, nici iarbă de leac... Dar, Voievoade, dacă bucățelele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la nord de Haiti. Acolo ucise un negru și, cîteva luni după aceea, Începu să-i crească o barbă roșcovană, Încîlcită și rară, care scotea și mai mult În evidență sluțenia absolut respingătoare, furibundă și Înfricoșătoare a acelui chip care speria copiii, le făcea pe femei să Întoarcă numaidecît capul, scîrbite, și Îi neliniștea pe bărbați, care nu erau În stare să-i susțină fățiș privirea. - Parc-ai fi o iguană, se aventurase un suedez să-i spună, la bordul celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
apuce o altă zi la lumina căreia să poată verifica, În prima baltă de pe drum, dacă Elegba Îi ascultase și rugămintea de a-i da un chip nou. Se cățără pe o costișă Înaltă formată din stînci ascuțite și independente, sperie o familie de cormorani care Își luară zborul pierzîndu-se departe, deasupra mării, În larg, și se așeză să-și aștepte sclavul, care urca greoi pe urmele lui. Luna Începea să-și piardă vigoarea, ștergîndu-se de pe cer, și foarte curînd zorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sa tenacitate Învingea toate obstacolele care i s-ar fi ivit În cale. Ridică masa, se cuibări pe ea și dormi patru ore. Apoi se ridică În picioare și Începu să repare, răbdător, stricăciunile căminului său. Clopotul se auzi violent, speriind pelicanii, fregatele și corbii-de-mare, care-și luară zborul imediat, cîrÎnd supărați, și obligîndu-i să alerge mai mult pe brînci pe prizonieri, temători să nu ajungă cu Întîrziere și la fel de temători pentru simplul fapt că domnul și stăpînul lor, „regele” lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se Îmbăta singur cînd avea dreptul s-o facă și nu se unea cu restul echipajului decît atunci cînd lipsea un jucător și era invitat să participe la o partidă de zaruri ori de cărți. Porturile le străbătea la fel de singur, speriind oamenii, și nimeni nu-și aducea aminte de el, nici nu se apropia de el, pînă În clipa În care, aflați deja În larg, omul de cart striga cu voce răgușită: - Acolo suflă! Dar, spre nefericirea lui, nu erau prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În adevărate răni sîngerînde, păreau să refuze să mai dea ascultare unor degete tumefiate și vinete, neputincioase să mai țină cu fermitate un obiect. Ceas după ceas, lovitură după lovitură, pînă cînd adormi În ploaie și se trezi din nou, speriat de un tunet sau de propria-i panică, spre a privi În jur, În așteptarea temutei și odioasei prezențe a răpitorului său. Apoi, cînd nu mai erau decît trei ceasuri pînă la ivirea zorilor, noaptea redeveni liniștită, iar el băgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a viitoarei lui modalități de a acționa. Se Încredință că ceilalți prizonieri erau la locurile lor, liniștiți și neștiind de dispariția toarășului lor, verifică dacă pistoalele erau Încărcate, Înșfăcă hotărît maceta ascuțită și Începu să coboare pe deal În jos, speriind În trecerea sa coloniile de albatroși uriași. Cu băgare de seamă, atent la ambuscade și la orice alt tip de capcane, inspectă cu maximă atenție partea de insulă de unde lipsea Gamboa și descoperi stînca pe care o folosise pe post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să crîcnească cele mai de neconceput vexațiuni, ci că acea fericire izvora din respectivele vexațiuni și din resemnarea cu care Îi plăcea să le Îndure. Cu toate că o durea, trebuia să recunoască față de ea Însăși că sosirea violatorului nu o mai speria, ci că trăia așteptînd-o, la fel cum aștepta cu nerăbdare maltratările și umilințele la care acesta o supunea și că, dacă la un moment dat se revoltase Împotriva lui, acest lucru se Întîmplase pentru că nutrea convingerea absolută că acea revoltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ca o fiară vei fi prins ca un iepure... Oberlus nu făcu nici un comentariu, mărginindu-se să o privească fix, ca și cum ar fi vrut s-o hipnotizeze. - Nu te uita așa la mine, Îi atrase ea atenția. Nu mă mai sperii. La Început leșinam numai cînd te vedeam, dar cu timpul m-am obișnuit cu fața ta... Ți-am spus vreodată că ești cu adevărat Înspăimîntător? Și, mai mult decît prin sluțenie, atragi atenția prin aceea că În tine există ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
roz Jackie O cu trei nasturi uriași îmbrăcați în pânză pe partea din față. Copii în tricouri dungate și frizuri blonde de astronauți aleargă printr-un Centru Științific în care toate fântânile arteziene încă funcționează. — Spuneți-i lumii ce vă sperie cel mai tare, zice Brandy. Ne dă fiecăruia câte un fard de pleoape Aubergine Dreams și zice: Salvați lumea cu sfaturi din viitor. Seth scrie pe spatele unei cărți poștale și-i dă cartea poștală lui Brandy ca s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
zimțate pentru pâine, cred. Unele sunt extra-large. Unele strălucesc în întuneric. Toate astea sunt flatante într-un fel sinistru. Ai mei trebuie că mă cred extraordinar de populară. Perry Como cântă „Oh Come, Oh Come, Emmanuel“. — Nu vrem să te speriem, zice mama, dar ești tânără. Nu ne putem aștepta să rămâi pur și simplu noaptea în casă. — Și dacă vreodată nu reușești să dormi, zice tata, ar putea fi oxiurii. Mama zice: — E vorba doar că că nu vrem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Când te împotrivești unui lucru, nu faci decât să-l întărești. Zice: — Nu face ceea ce vrei. Zice: Fă ceea ce nu vrei. Fă ceea ce ești dresată să nu-ți dorești. E opusul căutării fericirii. Brandy îmi spune: — Fă lucrurile care te sperie cel mai tare. Capitolul 22 În Seattle, o privesc pe Brandy cum moțăie în grota noastră submarină de mai bine de o sută șaizeci de ore. Cât despre mine, eu șed aici cu un teanc de broșuri chirurgicale lucioase care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
deja. Sari la noi pe drum, după spital, după surorile Rhea, și eu continui să strecor hormoni, Provera și Climara și Premarin, în mâncarea și băutura lui. Whisky și estradiol. Vodcă și etinil-estradiol. Era așa de ușor că era de speriat. Arunca încontinuu ocheade de taur în călduri spre Brandy. Cu toții fugeam de ceva. Vaginoplastie. Îmbătrânire. Viitor. Sari la Los Angeles. Sari la Spokane. Sari la Boise și San Diego și Phoenix. Sari la Vancouver, Columbia Britanică, unde eram niște expatriați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
în piept o lume întreagă cu alde Cocoș. Ei, și ce dacă se mai curăță cîte un soldat, un jandarm, vreo doi țărănoi. Se curăță că-s proști. Pricepi dumneata, ăștia se curăță pentru că îl iau în serios, pentru că sînt speriați de Cocoș ăsta, mor ca proștii pentru că sînt convinși că alde Cocoș e chiar un bandit fioros care trebuie prins pentru binele țării. Binele țării și nenorocirea lor, asta-i. Te-am luat în serios, dom'le, eu iau foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
gîndul acela, că nu poți părăsi, ci ești părăsit cînd nu mai rămîne nimic din tine, nimic din ceea ce te-a făcut să fii bun în ochii lui Mihail, ideea, i se părea firească, venise de la sine, însă nu-l speria. Era convins că lui nu i se putea întîmpla așa ceva, mai ales acum cînd reușise în "afacerea Cocoș". Și mai convins era de faptul că în curînd se va muta în cealaltă aripă a clădirii, unele se aflau cabinetele șefilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ci prințul, tot ce era acolo se datora lui și numai lui, a privit într-o doară pe fereastră și i s-a părut că acolo se află ceva neobișnuit, tulburător, de o frumusețe indescriptibilă. De aceea s-a și speriat. Sperietura s-a simțit în glasul său, dar părea mai mult o îngrijorare legată de intenția domnișoarei K.F. "Ce să-mi propuneți? Ce puteți dumneavoastră să-mi propuneți?" K.F. a zîmbit. Era bine educată ori numai vicleană. Cu un zîmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Un sportsman, ce să mai discutăm, un sportiv, dar asta nu merge chiar în toate! Nu, domnule, nu merge..." Dacă n-ar fi fost adjutant și dacă n-ar fi văzut destule la viața lui, Radul Popianu s-ar fi speriat cu adevărat. Toate arătau că domnișoara K.F. este o minte atît de ascuțită, încît îi citește pînă și gîndurile. Desigur, nu putea fi vorba despre așa ceva, nimeni nu putea citi gîndurile nimănui, iar dacă, prin minune, cineva ar fi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cavalerist, toate luate separat nu aveau cum să-ți dea imaginea unui "zeu coborît din nori", însă era ceva la el care te fascina, poate privirea, poate aerul de siguranță sfidătoare, poate gesturile aproape extravagante, palmele fluturau ca două păsări speriate în tufiș, oricum ceva te vrăjea. Șerban Pangratty s-a aplecat la urechea lui Leonard Bîlbîie, acesta era gata să se ferească, atît de neașteptat și mai ales de nepotrivit era gestul prințului, s-a aplecat și i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]