4,267 matches
-
În mână câteva bancnote, după care, tot dezumflându-se și scăzând În proporții, culese salamul de pe pardoseală și se retrase Într-o altă gaură, apărută nu departe de fișet. Un miros ciudat, de chibrit ars, amestecat cu parfum de levănțică, stăruia În urma ei. „Te pomenești, gândi Ippolit năucit cu totul de această nouă apariție a vechii sale cunoștințe, că drăcia se dă cu spray pe la subsuori și mameluțe...“ Cuvântul „mameluțe“ avu, cel puțin pe moment, darul să-l amuze. „Hei, Sophia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lăcomia lui, tovarășul de afaceri al lui Ippolit lăsă ca animalul, căruia-i curgeau mațele din burtă, să se retragă În vizuina lui. Rana trebuie să fi fost totuși mortală, căci de atunci arătarea nu mai apăru, iar În depozit stărui o vreme Îndelungată un miros de mortăciune. La Întoarcerea lui Ippolit din concediu, Elizei Începu s-o facă pe prostul, susținând sus și tare că n-a văzut nici o șobolăniță. Subotin Își dădu Însă seama că tovarășul său umblă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-și brațele Încrucișate peste piept, cu degetele Încleștate peste Încheieturile mâinilor ca să Împiedice halatul să se deschidă. Sammler, În ciuda cârpei cu care se spăla, văzuse sfârcurile maro-roșiatice cu vene care săreau În ochi. În colțul gurii, acum că făcuse năzbâtia, stăruia un surâs nevinovat de triumf. Părul negru, creț, turtit era acoperit, Înfășurat În prosop, cu excepția, ca Întotdeauna, a șuvițelor cușer care Îi scăpau pe lângă urechi. Și zâmbea ca și cum mâncase o farfurie Întreagă de supă divină oprită și ce putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
venit pe furiș, protejat de mantia Întunericului - și ar fi privit casa părăsită, oare ce-ar fi gîndit și simțit? Am Încercat din răsputeri să mă pun În locul LUI, dar n-am fost În stare. Nu știu de ce, dar Îmi stăruia În fața ochilor imaginea taximetristului de care tocmai mă despărțisem - mîrlanul acela viclean și malițios, care duhnea a animal, care respira nemulțumire În loc de aer și În venele căruia curgea venin În loc de sînge... Un asemenea om n-ar fi capabil să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
venisem acolo, era un lucru foarte bun; Lung însuși căpătase o sfoară de pământ, pe care o lucra mai mult nevastă-sa, cu o bucurie sălbatecă, el ținându-și și treburile pe care le avea ca atașat al primăriei. Îmi stăruia în minte, desființarea judecătoriei - urmare căreia plecam -, hotărâtă cu o lună și ceva în urmă, de registrele, dosarele pe care le împachetasem și sigilasem cu grijă, împreună cu cei trei funcționari și cu președintele (celălalt judecător era atunci bolnav, internat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se îndoise niciodată, reclamând, spunea el, o anume știință superioară a relațiilor și a comportamentului social adiacent, îi dădeau echilibrul râvnit. Avea 60 de ani, părea mai în vârstă, era înalt, zvelt, cu ochii aprinși de o vioiciune veche ce stăruia să iasă mereu la iveală. Spre prânz - acum la pensie - după unele trebăluiri mărunte în gospodărie, neînsemnate, pe care le considera, însă, importante, aureolate de intervențiile lui, ignorând în această privință prezența soției, pe care n-o socotea iscusită „pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nici să-i vadă, susțineau că au de spus ceva foarte important ce nu se consemnase în nici un document de pe masa tratativelor, își arătau rănile, mai spuneau ceva, nu se auzea. Trupe luate de vântul istoriei stăteau acolo din vară, stăruiau uitate în aerul rece de octombrie. Lung nu fusese pe front, era atunci suferind - din întâmplare, nu - dar tatăl său, da: rămase acolo, îngropat, căzut în Tatra, alții în altă parte, în câmpiile Răsăritului. - „Nu, tată, rosti Lung, frecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
surprinzător, destins și ușor înviorat. Afară bătea schimbătorul vânt de aprilie. 23. Pământul, cernoziomul marii câmpii aluneca prin fața geamului închis al compartimentului de tren. Inima îmi bătea din când în când cu putere, atunci îmi mutam gândul; era greu pentru că stăruia în subterane și răbufnea, nechemat, la suprafață, emoția îmi gâtuia mișcarea, și de la geamul compartimentului privirea îmi rămânea fixă de-a lungul nesfârșitei întinderi. Veneam pentru că mă rugase el, din condescendență pentru vârsta, profesia și omenia lui, și pentru încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
aceștia, amestec de vorbe, ne regruparăm fără o înțelegere, pe patul îngust, înfoiat cu trei perne mari, ornamentale. Deasupra lor, pe perete, crucifixul. Începuse între noi o vorbărie despre câte de rău, fusese sau avea să fie, credeam ambii, el stăruind rugămintea, ca un laitmotiv, de a mai reveni în comună, măcar câteva zile pe an, să nu-i dau uitării. După ce ne ridicarăm și ne amestecarăm din nou petrecerii, aceeași rugăminte o auzii, din partea doamnei Agripina și a altor două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lor, ușor butucănoase. Câteva șuvițe îi căzură, studiat, pe frunte, ceea ce-i mări în ochii soțului înfățișarea de puritate, se întoarse către mine cu aceeași tulburare, numai că eu vorbeam acum cu Lung, făcându-mă a nu o vedea. Ea stărui și, pretextând, mi se adresă în auzul mesenilor: - Dați-mi vă rog, puțin, solnița, dacă nu vă supărați. - Cu plăcere, doamnă! răspunsei; întinsei solnița și privirea mea reuși să întâlnească, neutră, ochii ei cu lame de răutate ascunsă sub văluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prin dumneavoastră, s-o citesc, spusei. - Aa! exclamă, vădit decepționată, fără a i se cunoaște gândul adevărat. - Da’ dumneata în legătură cu ce credeai? o întrebă nepoata, zâmbind. - Mă gândeam - începu, ocolind se vedea cât de colo un alt gând ce-i stăruia în minte, pe care nu-l rosti - mă gândeam că-ți povestea domnul judecător niscaiva amintiri de nuntaș, c-a fost - n-ai mai venit pe la mine de-atâta timp - a fost la o nuntă la sat, invitat de învățătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
hotel; o să vă anunț la vreme. - Vai de mine, ce vorbă e asta? interveni ca insultată, doamna Pavel. La noi nu e loc? Am camera de-alături, aranjăm noi; să nu aud așa ceva! și nu lăsă lucrurile în voia lor, stărui până ce învățătorul încheie, mulțumind aprobativ, măgulit și bine dispus. 2. Anii nu stinseră cu totul sindrofiile doamnei Pavel. Doamnele de altădată, femeile acelea multicolor îmbrăcate, care-i umpleau cu zgomotul prezenței lor sufrageria încăpătoare, mobilată cu canapeaua de la peretele dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
contrariată: - Ce repede uităm! spuse. Eu n-am uitat. Trec anii, domnule judecător, (rosti ultimele două cuvinte ca mângâiere pe o catifea), și n-am uitat. N-am răspuns, nu puteam, nu știam ce să răspund. Între mine și ea stăruia, ca o interdicție, veselia, petrecerea aceea gălăgioasă și becurile orbitor luminoase din noaptea nunții ei. Mai stăruia și zâmbetul, din aceeași noapte, nedeslușit ca și acum sau poate cu o anume deslușire secretă pe care mă făceam a n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca mângâiere pe o catifea), și n-am uitat. N-am răspuns, nu puteam, nu știam ce să răspund. Între mine și ea stăruia, ca o interdicție, veselia, petrecerea aceea gălăgioasă și becurile orbitor luminoase din noaptea nunții ei. Mai stăruia și zâmbetul, din aceeași noapte, nedeslușit ca și acum sau poate cu o anume deslușire secretă pe care mă făceam a n-o înțelege. - Dacă atunci, reluă ea, descătușându-mi mâna din palmele ei, dacă atunci... dar n-ai rostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
1963. La început, m-am ocupat de schimburile cultural-științifice și de presă dintre România și U.R.S.S. Dacă schimburile cultural-științifice decurgeau normal, fără probleme, în domeniul presei, existau unele deficiențe privind prezentarea realităților românești. Una dintre aceste deficiențe, care îmi stăruie încă în memorie, consta în faptul că eliberarea Bucureștiului de sub ocupația hitleristă era trecută în contul Armatei Roșii a U.R.S.S. Prin contacte la redacțiile cotidienelor și publicațiilor periodice, s-a reușit înlocuirea acestei prezentări vădit eronate, cu tratarea faptelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
reprezentanții români au evidențiat, de asemenea, faptul că nici un considerent, fie el de ordin politic, militar, economic sau de altă natură, cu privire la politica internă sau externă a unui stat, nu poate fi invocat pentru a justifica folosirea forței. România a stăruit, totodată, asupra necesității includerii în definiție a situațiilor în care actele de agresiune sunt comise nu numai de un singur stat împotriva altui stat, ci și de un grup de state"50. Evoluția evenimentelor politice din anii '70 și până
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Niță. —Cum? d-apoi ce crezi tu, măi?... Asta-i ființă curată... Nu ca noi... Mirosim a fum ș-a bordei... Asta-i carne de lapte, crescută în puf... Alt om! Lepădatu nu răspunse. Privea zâmbind înainte-i, parcă-i stăruia încă în lumina ochilor o arătare blândă. A doua zi zurgălăii tremurară limpede, cu tonuri felurite, în liniștea vălcelei. Frigul mai scăzuse și soarele lucea pe un cer senin și verde ca piatra de chiclaz. Cei patru cai încordați traseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
păretele alb al malului. Se aflau cam la o mie cinci sute de pași. S-au mișcat în pripă și s-au dus în copce la deal, drept sub streșina neagră a pădurii. Deci ursul venea asupra lor. Culi a stăruit cu binoclul, a mai cercetat în jurul locului ciutelor. Ursul nu s-a mai văzut. Totuși părea că se află acolo, undeva, un ochi care pândea oblic înapoi. Paznicul se scărpină în cap, nehotărât. Căută în juru-i puncte de sprijin, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
explica domnul Ionaș Popa, că vânatul nu vine când poftim noi, ci când are el gust. Ziua a fost prea frumoasă și pădurea asta are multe plimbări. Când ne ducem noi la acele plimbări, atunci vine el aici. Paznicul a stăruit, fără să înțeleagă nici el de ce: — Mai stăm puțin, domnule doctor. Numaidecât trebuie să stăm. Lumina din fund începea să se umbrească și din acea umbră prinse a se despleti cătră curmătură o ceață subțire. Îndată ce se așeză pâcla aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Culi. Mi s-ar părea că mânc și din calul cel răpănos de la stâna poienarilor. După ce s-a dus domnul de la Cluj cu trofeul, Culi a rămas cu ai săi și cu ale sale, ca să se pregătească de iarnă. Mai stăruiau în el oarecare neliniști - mai mult amintiri, cătră care zâmbea cu mâhnire. S-a coborât în două ori devale, până la Sebeș. Când se întorcea a doua oară la deal, la începutul lunii lui noemvrie, se întâmplase a fi o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căldură a împrejurimilor bucureștene. Ajuns însă sus, dincolo de o mie de metri altitudine, am fost silit să constat din nou că înțelepciunea bătrânilor noștri rămâne valabilă până la istovirea timpurilor; deci mi-am tras din sac cizmele și hainele groase. Mai stăruia acolo o bucată din coada iernii, care din când în când șfichiuia cu ploi înghețate așezarea din Braniște, iar pe piscurile Pătrului și Șurianului fulgerau încă omături, în răstimpurile de soare. Cum îndrăzneam să ies cu undița la malul râului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
neostenit. A! Raruca? se făcu a înțelege omul meu. A fost ea fată, când va fi fost. Informațiile lui Gâdea se opriră aici. Scuipă în palme, într-o ultimă silință. La cotitură se zărea coliba. Acolo era Fundul Lintiții. Am stăruit: —E măritată? Ț! — Atunci cine-i acel Gogu? —Ăsta-i al șaptelea, de n-o fi al unsprezecelea. Întăi, a fost unul de la noi din Turtucaia, un nebun care a rămas pustiit prin pădurea asta, pentru dânsa. Al doilea, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a fost și cum a fost, că nu mă interesează prostiile. După Dălcăuș au fost alții. Acuma i-a dat chitanță și lui Gogu. Cum i-a dat chitanță, fuge și ăsta. Eu nu înțelegeam. Fuge, dă-l dracului, a stăruit Gâdea. Stă în preajma ei altul, și ăla - care va fi - îl taie pe Gogu dacă-l mai găsește pe-acilea. Îl taie, ca să-i vândă pielea pe opt lei, s-o despăgubească pe rudăreasă. Îl pune ea la cale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
venit, așa încât lupta trebuia începută iar și dusă fără oprire. Cu cât îl împovărau anii, împăratul se arăta mai încăpățânat. Socotea rânduielile sale pe pământ drept lege dumnezeiască; hotărârile sale, munți de neurnit. I se părea că așezămintele sale vor stărui în veac și pururi. Selim bețivul rămânea deocamdată urmașul neînduplecatului. Doamna Roxelana hotărâse în taina sufletului său altfel și îndeplinea tot ce trebuia ca să treacă peste hotărârile omenești, substituindu-se cu semeție Celui care împărățiile ca pleava le vântura. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se străduiesc s-o imite fără sorți de izbândă. Nu curseseră atunci vinurile și licorile în valuri, în vreme ce sute de roabe frumoase dănțuiau în ritmurile instrumentelor mânuite de oamenii lui Danny Jidovul? Și la circumcizia mea erau muzicanți și poeți, stăruia maică-mea. Își amintea chiar și stihurile ce fuseseră declamate pentru tatăl meu: Fiul tău, prin această circumcizie, este mult mai strălucitor, Căci lumina făcliei crește atunci când îi tai moțul. Recitate și cântate pe toate tonurile de către bărbier în persoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]