11,425 matches
-
Prin urmare, de-o parte și de alta a sa, se găsesc și zeul-judecător, zeul cu cap de bou, cel cu față de cal, precum și Wuchang cel alb și Wuchang cel negru și alte zeități. În temple, există de obicei o statuie a zeității ocrotitoare a cetății și o reprezentare pictată a acesteia. Cea din urmă se scoate afară în cetate, de trei ori pe an primăvara, toamna și iarna, obicei care constituie prilej de mare sărbătoare, eveniment însoțit de o serie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
91 2. Pitorescul Chinei 93 Atracții naturale din China 93 Cele mai cunoscute orașe turistice din China 95 Orașe chinezești cu un farmec aparte 99 3. Obiective aflate în Patrimoniul mondial 101 Grotele de la Longmen 101 Munții Emei și Marea statuie de la Leshan 103 Grotele de la Yungang 105 Urmele "Omului de la Beijing'' la Zhoukoudian 107 Orașul Lijiang 108 Muntele Huangshan 111 Marele Zid Chinezesc 113 Grotele Mogao din Dunhuang 114 Templul, Reședința și Pădurea lui Confucius 116 Orașul Pingyao din provincia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
care aleargă târând câte o bucată din regimul Saddam: o glastră cu flori de plastic, un fileu de tenis, un fotoliu, o canapea, televizoare, frigidere, anvelope, covoare, ba chiar și câte o ușă smulsă din țâțâni și cărată în spinare. Statuile și portretele lui Saddam sunt răsturnate și sparte, nu și diversele bunuri din palatele puterii. Irakianul vrea să mă convingă jucând cu picioarele pe fața lui Saddam, cu ochii spre camera de luat vederi, că se desparte în acest fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
la camerele de luat vederi că am furat patrimoniul Scânteii, că sunt nebun, că am nu știu câte neveste... Nu altceva a făcut ambasadorul SUA la București, Michael Guest. Dl ambasador nu a dorit să onoreze cu prezența dezvelirea la Cluj a statuii președintelui american Woodrow Wilson de către C.V. Tudor și Gh. Funar. Adică, deși Vadim și Funar au pus steagul american la ușa cocinii lor și au intonat imnul SUA, dl Guest a refuzat să dea curs amabilei invitații. Drept care, C.V. Tudor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
se adune la un număr de cadavre previzionat. Mergând în această direcție, vom ajunge în curând să trăim cu toții cu moartea alături în fiecare clipă a vieții, ne vom oferi unul altuia poze nu numai cu ursul fotografului sau lângă statui și pomi, ci și în coșciug, cu mâinile pe piept. „Ce bine vă stă mort” poate să fie un compliment al zilelor ce vor veni. Viața noastră va fi asemănătoare cu cea pe care o duc locuitorii Ierusalimului de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
faptul că ne putem împlini opera se datorează tovarășului Nicolae Ceaușescu”. Cred că s-a întâmplat cu Nichita Stănescu ce s-a întâmplat cu Nicolae Ceaușescu. Dacă Ceaușescu ar fi condus România doar 8 ani, și nu 25, astăzi avea statuie. El a fost umflat, până când a ajuns un monstru puhav, de cei din jurul lui - din cultul personalității s-au hrănit cu mult mai mulți decât cei doi Ceaușești. Să ne înțelegem: nu încerc nicidecum să-l scot pe Nichita Stănescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
mustrătoare, convinsă că ne înțeleseserăm între noi (palma, da, nu tovarășa învățătoare Ulăreascu), cât să ajungem amândoi pe lista ei. Și m-a respins. La Academia Militară a fost o festivitate a-ntâia. Ce de cămăși albe pe esplanada din fața statuii! Ce de cravate purpurii cu tivul tricolor! Câte centuri cu cataramă de-aia mare, cu stema republicii! Noi, mulți, foarte mulți, cei care nu aveam privilegiul să fim făcuți pionieri în prima serie, veniți nu dintr-o singură clasă ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nici astăzi. Există, se pare, o legătură între blocul ăsta și Al-Qaeda, iar firul pleacă de pe aleea Parva, chiar din dreptul Școlii generale nr. 57, traversează țara și continentul, trece Atlanticul, se întinde, atinge țărmul nord-american, ocolește Long Islands și Statuia Libertății, cotește pe străzi și bulevarde, se strecoară prin obositorul trafic newyorkez și ajunge la Turnurile Gemene. A scris în ziare, s-a dat și la televizor. L-am văzut cu ochii mei pe tatăl lui Troc, la știri, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Își spunea, pentru a mia oară, că lumea asta bizară nu trebuie luată În serios. Deși de obicei el o lua nu numai În serios, ci chiar și În tragic. Vorbe mari, ca Dreptate sau Pedeapsă, se Înălțau asemenea unor statui În mintea lui, cu toate că de fapt ele se reduceau la un oarecare domn Rennit și la sute de oameni ca el. Firește, Însă, că lucrurile nu-i apar chiar atît de comice unuia care crede În Dumnezeu - sau În Diavol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
altfel spus, era o casă bătrînească, nerenovată, pitită Înapoia unei grădinițe năpădite de buruieni, În partea Înclinată a cartierului Campden Hill, printre niște case pe porțile cărora stătea scris „de Închiriat“. LÎngă un gărduleț de nuiele țepoase se vedea o statuie ciobită și coclită, făcută parcă dintr-un bloc de piatră ponce. Clopoțelul, ascuns sub porticul În stil victorian timpuriu, sună, trezind un ecou ce părea să alerge după locatari În odăile cele mai ferite, ca și cum puțina viață ce mai rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ivi nici un indiciu. Părea să planeze deasupra lor, Într-o lume aparte. Dacă doriți, vă puteți alătura grupului nostru, spuse ea. Neofiții sînt bineveniți, cu condiția să nu-și manifeste ostilitatea. — O, nicidecum, nicidecum! o liniști Hilfe. Legănîndu-se ca o statuie vie, doamna Bellairs porni Înaintea lor și-i conduse Într-un salonaș plin de perdele portocalii și perne albastre, În mijlocul unor mobile, la modă În anii ’30. Din pricina camuflajului tot În albastru, odaia era Întunecoasă ca o cafenea orientală. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fără ele. Mă tem că nu cunosc nimic altceva din grădinărit decît florile. — Trucurile lor sînt de vină! exclamă anticarul, iar În ochii lui blînzi se aprinse o sclipire șireată. Totul se reduce pentru ei la un mecanism... — Mecanism? — Da, statuile din care țîșnește apă, și peșterile alea, adică ce-și Închipuie dumnealor că ar putea fi luat drept o peșteră! Într-o asemenea grădină nu te simți nicăieri la adăpost! — Eu, unul, socoteam că o grădină trebuie să fie tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
decorativă și fragilă, deși Rowe știa că viața nu putuse s-o Înfrîngă; doar cearcănele ușoare din jurul ochilor, plini de candoare ca a unui copil, Îi trădau trecutul. — Îți place și dumitale partea mecanică a grădinăritului? o Întrebă el. Adică, statuile din care țîșnește apa... Privind-o, inima Îi bătea cu putere, ca și cum ar fi fost un tinerel la prima lui Întîlnire - În fața unui cinematograf, Într-un restaurant „Lyons“ sau la o serată dansantă din curtea unui han rustic. Anna Hilfe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aceea toate Întîmplările astea mă tulbură atîta, răspunse Rowe. Acum, cînd știu că nu sînt un criminal, mă pot bucura... Zărind casa aceea parcă familiară, Rowe se opri buimăcit, ca În fața unei priveliști de vis. Recunoștea vag grădinița neîngrijită, cu statuia coclită căzută de pe soclu și cu portița de fier care scîrțîia. Toate storurile erau trase, iar ușa era deschisă; ai fi zis că murise cineva și nu te-ai fi mirat să vezi mobilele etichetate, gata să fie scoase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bărbătește împilarea comunistă. Dar răul, rădăcina răului, nu-i în acești oameni (securiștii), ci într-un sistem diabolic, în comunismul care a deformat mentalități și caractere, care a învrajbit frații contra frați, care a înjosit Omul și l-a înlănțuit... „Statuile, monumentele și lăcașurile de odihnă ale eroilor și martirilor neamului sunt pentru trupul țării ca și icoanele în casele noastre”, scria Nicolae Iorga. Lagărele, deportările, infernul comunist sunt plăgi care nu pot fi uitate. Care nu trebuie uitate. Revoluția din
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
câte o carte. — Te pot ajuta cu ceva? continui tu, de parcă ai vrea să-l provoci. Căutam o carte, spuse Irnerio. — Credeam că nu citești niciodată, obiectezi tu. — Nu de citit. De făcut. Fac chestii cu cărțile. Obiecte. Da, opere: statui, tablouri, cum vrei să le numești. Am avut și o expoziție. Fixez cărțile cu rășini și gata închise, sau deschise, sau le dau forme, le sculptez, fac găuri în ele. Cartea e o materie bună de prelucrat, se pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
murit Faustino. Noaptea, casele din Oquedal se lipesc de pământ, simțind parcă apăsarea greutății lunii joase, învăluită în aburi nesănătoși. — Ce e cântecul pe care-l cânta despre tatăl meu, Anacleta? o întreb pe femeie, nemișcată în fața ușii, ca o statuie într-o firidă, în biserică. E vorba de un mort, de o groapă... Anacleta apucă lanterna. Traversăm împreună câmpurile de porumb. Pe câmpul ăsta tatăl tău și Faustino Higueras s-au certat - explică Anacleta - și au decis că unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a povestit un soi de eseu despre cum trebuie să te eliberezi de lume, să fii mereu în afara ei ca s-o poți cunoaște, cum numai limbile grele dau oameni deștepți, cum fiecare cuvânt îți cioplește în creier o mică statuie, cum numai când refuzi să te închizi undeva, poți să începi să înțelegi mișcarea, gesturile, mimica... Dar mai are unul, despre întâlnirile lui cu Mesia, în locurile cele mai obișnuite, apărea dintr-odată lângă el, îl însoțea în preumblările lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a mirat Tavi. Păi el a învelit anul trecut în toamnă copacii din față de la Regiment cu hârtie igienică galbenă și plastic albastru, a adus o iapă de sus de la Agronomie, a vopsit-o tricolor și-a făcut fotografii cu statuia lui Ștefan cel Mare, îi pusese o oală de noapte din porțelan, din alea vechi, boierești, la picioare... A ieșit un căpitan care era de serviciu și l-a luat la rost, l-a alungat patrula, i-au spart oala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
jur e tare și dureroasă. Încerc să-l ocolesc la bărbierit. De sus se scurge apa pe pereți. Cerul atârnă ca un ceaun uitat de-o chivuță pe-un foc de găteje. E aproape prânzul. Încerc să am pași elastici. Statuia poetului c-un pârâiaș artificial la picioare și-un rest de coroană comemorativă. Pene murate. „Culorile primăverii”, „Dacă vrei să-l găsești pe Dumnezeu, vino cu noi!”, „Chineza, simplu și eficient”, „Un restaurant pentru toate buzunarele...”, „Știi cum să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sau în vreo râpă, peste urzici? Păi dacă nu mai avem morți, nu mai avem cimitire și-s printre locurile cele mai frumoase, mai liniștite, mai ales vara, când te coci în blocuri, cu copaci și verdeață și cavouri cu statui. La mine-n sat mai era un obicei, eu i-am făcut lu’ mama dezgropăciune la șapte ani, scoți osemintele, le speli cu untdelemn sfințit și vin, le-nfășori în pânză subțire, de borangic, cu tămâie și busuioc... Acu’ nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
am scăpat de discuție. Mi-am amintit că am serviciu, așa că mă îmbrac, cu mișcări de paiață. Dar e bine, omenirea n-așteaptă nimic de la mine, eu nimic de la ea, suntem chit. Un camion cu ajutoare din Germania oprit lângă statuie. O sumedenie de cutii cu cărți și calculatoare vechi. Cât străbat coridorul până la secretariat, ca întotdeauna joia la ora asta, aud clasica anecdotă a „neamțului”. - Hăhăhă, te-ai prins? „Prea mult pida mă-tii”, zice neamțul, hăhăhă... - O să repar vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
care-l știu din vedere. - O să se lanseze balonul Universității, nu știai? Acum îl umflă și e așteptat primarul să vină cu ambasadorul Franței... Ei o să facă primul zbor, până sus, la Agronomie, o să coboare acolo pe platou, o să inaugureze statuia aia de-acolo... Ai văzut-o? - Nu, ce reprezintă? Măi, mi-ar fi greu să-ți spun... E ceva mai alegoric. Poate-o fi având valoare, eu nu-mi dau seama. După mine, e-o adunătură de fiare... Așa, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
la biserici, da’ e slab de tot. Io le-am spus că nu mai merge cu ologeala, cu cârpe, cu boceala... - Chiar nu mai ține? - Nu, lumea nu-ți dă... Îs pline străzile de din ăia vopsiți care stau ca statuia, de copchilițe frumușele care cântă... ologeala, cu bastoane, cu târâtu’ pe jos... A, știi cum a câștigat într-o zi bani ăla mic a’ lui Sorin, ăla care-a ieșit cu ochii verzi, Domino îi zicem noi? - ??? - Era sictirit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de bani. Altfel n-am cu ce să mă întorc acasă și nu pot să dorm în gară. Nu-l mai văzusem de vreo doi ani, de când își rupsese un picior și-o coastă, căzând din balconul Bibliotecii, exact în fața statuii lui Eminescu. Nu știa nici el exact cum ajunsese acolo, voia poate să treacă dintr-un balcon într-altul, să nu mai urce și să coboare scările. - Joc în doi e o capodoperă, știu eu că e deosebit, l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]