2,683 matches
-
fi, nu compensează. Așa că-mi petrec acest surplus de vacanță citind sau recuperînd somnul nedormit noaptea, Încercînd să trec cît mai neobservat. E clar că binele are un sfîrșit. În ultima seară, stînd spate În spate, fiecare În jumătatea lui strîmtă de pat, s-a Înregistrat următorul schimb de replici: — Tu știi că Deliei nu Îi mai place de tine. Mi se pare foarte ciudat că vorbim despre asta, așa că, după un moment de tăcere, grăiesc: — Nu cunosc subiectul, lasă o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
natal. Dac-ar fi locuit la Belmont, nu putea fi vorba decât de o vizită scurtă. Acum, însă, datorită acestei splendide independențe, își puteau petrece întreaga vacanță în Ennistone, vizitând ținutul, amuzându-se de stupidul vechi oraș și evadând din strâmtele, mizerele lor camere mobilate și de sub controlul și cenzura proprietăresei. Tom și Emma (ca să-i folosim porecla) mergeau la același colegiu din Londra. Emma era ceva mai în vârstă, student în anul trei la istorie. Tom era în primul an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că locuința străbunicului său fusese arsă de „rebeli“. Avea admirație pentru combatanții din 1916 și pentru lupta de eliberare a Irlandei. De fapt, Irlanda făcuse din el un istoric. Tatăl lui nu discutase niciodată politică, se învârtea într-un cerc strâmt de vechi prieteni și cel mai bine se simțea printre cărți. Uneori s-ar fi zis că i se extrăsese o parte din trecut, așa cum unor oameni li se scoate un plămân sau un rinichi. Principiul lui era că „trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un pulovăr gri pe care-l purta pe sub bretele, părea mai puțin bătrân. Fără să fie invitată, Alex își scoase mantoul de blană și-l aruncă pe un scaun. Măsură dintr-o privire încăperea, atât de mică, cu un șemineu strâmt, afumat și un grătar negru, subțire, două fotolii jerpelite și un bufet scund, lucios, ornat cu un milieu din dantelă șifonată. Se mai găsea în cameră și un pupitru școlăresc, cu capacul deschis, ticsit de hârtii, precum și o puzderie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
repede. Ar fi vrut să legene cățelul în brațe și să plângă. Cum îl cheamă? — Zet, răspunse Adam, atingându-i fusta lui Hattie. Fata își îmbrăcase de dimineață o rochie de vară, înflorată, dar se schimbase într-o fustă-salopetă, albastră, strâmtă, cu mulți nasturi, și o bluză în dungi albe și albastre. — Ăștia doi sunt alfa și omega, explică părintele Bernard, zâmbind. Soarele rece de aprilie strălucea pe un cer rece, albastru, iar țiglele verzi de pe acoperișul Papucului scânteiau de parcă-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Afară, lumina scânteietoare de aprilie dezvăluia un cer albastru, pufuri de nori albi, grăbiți, mărul din grădină torturat de vânt, un gard părăginit, știrb, o iarbă umedă, zbârlită, nepieptănată. Prin contrast, încăperea era întunecată, îngustă, cu tavanul jos, iar șemineul strâmt părea o crăpătură în zid. John Robert spuse: — Te rog, ia loc. Te rog - ia - loc. Tom se uită la cele două fotolii dezolante, joase, cu arcurile prăbușite și, cum trebuia să se supună prompt ordinului, întinse mâna și trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sunt homosexual“. Dar John Robert nu-i puse asemenea întrebare. Stătu un moment în cumpănă. Tom, privind la fața filozofului, atât cât se deslușea în lumina care-i venea din spate, începu să se simtă ușor amețit. Norii albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i răsuflare gâfâită și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cămașa bleu pal cu dungulițe bleumarin, care-i rămăsese încă descheiată și nevârâtă în pantaloni, se plimba prin cameră, croindu-și drum printre obiecte și izbind cu piciorul în tot ce i se nimerea în cale. Se învârtea în spațiul strâmt cu pași repezi, ca un om care ar străbate o zonă vastă sau ca un animal sălbatic închis într-o cușcă neîncăpătoare, înaintând cu o energie inutilă, răsucindu-se abrupt, spasmodic, la capătul celor câțiva metri. Diane îl urmărea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de semnalizare, strălucea pe barele roșii și albe ale pasajului de nivel; Tom și Anthea se apropiară de el, mână în mână, legănând sticlele ținute în mâinile libere. Când se apropiară de pasaj, se opriră o clipă în fața portiței turnante, strâmte, care permitea accesul trecătorilor peste șinele de fier. Cineva traversa calea ferată, or prin portița turnantă putea trece doar câte o singură persoană. Omul care se ivi în plină lumină, drept în fața lor, era Rozanov. Tom eliberă brusc mâna Antheei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
enervare, Diane ieși din ascunzișul ei. Venise la biserică numai în rochie, fără pardesiu, și acum tremura de frig. Rochia ei era lipicioasă din cauza pământului vâscos și se furișă, ca un șobolan hăituit, pe la marginile grădinii până ajunse la poteca strâmtă, acoperită cu mușchi spongios, dintre tufișuri și zid. Încerca să-l zărească pe George, de a cărui proximitate nu se putea hotărî să se despartă. Sus, în salonul cald, iluminat, din casa Belmont, îndărătul draperiilor împreunate, Alex deschise o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dar apăsă pe butonul care deschidea ușa. Westwold e o suburbie liniștită, socotită „anostă“ (până și cârciuma La Trei Șoareci Orbi e goală după ora nouă seara), așa încât Tom întâlnise foarte puțini trecători pe drum. Când se strecură pe ușa strâmtă de lângă prăvălia de pânzeturi irlandeze, furișă o privire grăbită în susul și în josul străzii, dar nu văzu țipenie de om. În timp ce urca scările întunecate, o lumină se aprinse pe un palier de sus. Curând se găsi față-n față cu Diane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deplasă către partea interioară a coapsei și de acolo se ridică ceva mai grăbită, deși fără voia lui, până ce încheieturile degetelor sale din dosul palmei atinseră coapsa cealaltă a ei, care sună ușor a gol. Acolo era deja un loc strâmt, foarte-foarte strâmt. Dar în afară de asta, nu era nimic altceva. Atât doar că locul de deasupra între-picioarelor, în josul pântecului, era neobișnuit de proeminent. Se auzea cum cele două femei își țin respirația. Nestor își retrase mâna. Mai erau și alte manechine
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
partea interioară a coapsei și de acolo se ridică ceva mai grăbită, deși fără voia lui, până ce încheieturile degetelor sale din dosul palmei atinseră coapsa cealaltă a ei, care sună ușor a gol. Acolo era deja un loc strâmt, foarte-foarte strâmt. Dar în afară de asta, nu era nimic altceva. Atât doar că locul de deasupra între-picioarelor, în josul pântecului, era neobișnuit de proeminent. Se auzea cum cele două femei își țin respirația. Nestor își retrase mâna. Mai erau și alte manechine în acea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dar, cum credeau cu tărie (sperau, mai bine zis) că se vor întoarce acasă, și-au zis că vor putea îndura timp de câteva luni, poate chiar ceva mai mult, un an sau doi, traiul într-un spațiu atât de strâmt, adică două odăițe, iar uneori una singură. Ele nici măcar nu au socotit promiscuitate acel stil de trai, pentru simplul motiv că nu poate fi numit promiscuitate ceva ce durează foarte puțin. Adică este, cum s-ar zice, provizoriu. Dar provizoratul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu cumva să se prăvălească fetița în beci. Păsările din curte intrau și ieșeau din odaie, oricând doreau, pe ușa lăsată veșnic deschisă, ca la ele acasă, și nimeni nu le alunga. Între gura de beci și pat spațiul era strâmt și tocmai acolo s-a găsit să se oprească într-o zi un curcan încăpățânat. Alexandra voia să iasă din odaie, dar n-avea pe unde deoarece curcanul îi bara calea dintre pat și gura de beci. De partea cealaltă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de cantină ș.a.m.d... De la un moment încolo, văzându-l atât de absorbit, colegii nici nu-i mai dădeau atenție. Ăsta era Ion Schipor... Iar în lipsa lui, culcușul unde el, ditamai găliganul, se ghemuia în vârful patului, în locul acela strâmt de la perete sugera, cumva, o chilie monahală chilia unui monah rebel, exhibiționist, plin de ciudățenii. Un ascet depravat. Alteori însă venea fără servieta aceea doldora. Naiba știe pe unde o lăsa pesemne în același loc unde obișnuia să scrie. Și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ce profesiune am declarat atunci că îmi doresc, nu-l slăbi ea. Cineva în spatele lui Paul, cu o farfurioară în mână, ceru permisiunea să treacă printre masa lor și masa învecinată căci locul de trecere se pare că era prea strâmt. Paul fu nevoit să de ridice și să-și tragă scaunul. Când se reașeză, privirea Getei parcă se mai îmblânzise. Îi spuse: Trebuie să recunosc însă că tu n-aveai ochi nici pentru altele. Cel puțin, eu nu cunosc vreo
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Paul cu garoafa în mână. Cu un picior pe trotuar deja, Geta aproape că trecu de el fără să-l observe, dar făcu asta numai fiindcă voia să-și ia rămas-bun de la colega ei nu într-un loc atât de strâmt cum era gangul, ci pe trotuar, și abia după aceea, după îndepărtarea colegei, îl luă în seamă pe Paul. Făcu un pas spre el zâmbindu-i și Paul observă că era îmbrăcată altfel decât în ziua când se întâlniseră întâmplător
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ceva. Încropiseră un răzor cu flori un colțișor vag de intimitate în acel uriaș spațiu părăsit. Iar răzorul îl împrejmuiseră cu cărămizi pe jumătate îngropate în pământ, așezate oblic, alcătuind împreună un contur zimțat, întocmai cum făcusem eu însumi în strâmta curticică de la Brașov, chiar la piciorul zidului casei învecinate. Dar la un moment dat am observat la piciorul scării un cărucior de copil. Iar asta nu-mi evoca nicio amintire din copilărie, fiindcă niciodată cât locuiserăm noi la Brașov nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
asta nu-mi evoca nicio amintire din copilărie, fiindcă niciodată cât locuiserăm noi la Brașov nu se pomenise cărucior de copil în curtea doamnei Ștef. Și, la drept vorbind, nici nu știu de ce să fi făcut vreo legătură între curtea strâmtă, cu aspect intim, a doamnei Ștef și acea întindere părăsită din jurul construcției neterminate, unde doar un petic de pământ dintre scărița de fier, răzor și cișmea vădea semne de locuire. Cele mai importante amănunte din trecutul ei puține, câte au
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pentru o clipă, chiloții. Heinz! râdea unchiul Artemie în capul mesei. Și când râdea, râdea cu poftă. Wo bist du heute Nacht, lieber Heinz? Dar totul se-ntoarse cu susu-n jos în ultimele minute de dinaintea plecării, când coridorul, și așa strâmt, se întunecă de atâtea paltoane deja îmbrăcate, în timp ce voci multe la număr își luau cordiale rămas-bun și muzica tăcuse pentru totdeauna. Mama deschisese ușa ce da spre scară și, în prag, se săruta pe obraji cu mătușa Iuliana. De pe scară
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
specific și pe o fidelitate evidentă față de Ritual. Ea se actualizează într-o atmosferă penitențială prin cererea de iertare din partea penitentului, oferirea dezlegării din partea confesorului și aducerea de laudă lui Dumnezeu din partea amândurora. Chiar dacă această celebrare are loc în spațiul „strâmt”, dar sfânt, al confesionalului, atât penitentul cât și confesorul vor fi conștienți că, prin relația și dialogul lor, se înscriu, în mod analogic, în marea istorie sfântă în care omul s-a aflat în dialog cu Dumnezeu. 2.1 Relația
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
eul liric parcurge, de fapt, un drum inițiatic, însă legat la ochi, spre ascuțirea simțurilor, consecința fiind Un foc de gânduri, orbitor, compact / Am împietrit în pragul unui vis / Mai nemilos, mai singur, mai abstract - urmând, conform îndemnului christic, cărarea strâmtă: Și-acuma caut pe poteca-ngustă / Rumoarea unor clipe fără vârstă. Coroborând solemnitatea clasică a gesturilor, a pașilor, cu aspirația romantică spre dezmărginire, dar și cu acuitatea simțurilor venind dinspre simbolism, Viorel Dinescu creează o arhitectonică prin care exprimă negarea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
lui Ovidiu Genaru, femeia e arhetipul lumii. Spre deosebire de alți poeți, în operele cărora chipul ei împrumută din imaginea întrupărilor naturii, aici ea este modelul spre care tind toate ale firii, fără a reuși însă vreodată să o egaleze: fumul e strâmt în șolduri, vânturile vădesc pe o rochie verde sexul femeii, iar Pubera noapte a mai crescut / în șolduri pe ruini / crepusculare. Tonalitatea versurilor e solemnă, incantatorie, iar, la nivel imagistic, aceasta se întâlnește cu o risipă senzorială, cum Sub umbra
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
umbla prin cetăți și prin sate învățînd pe norod, și călătorind spre Ierusalim. 23. Cineva I-a zis: "Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mîntuirii?" El le-a răspuns: 24. "Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strîmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea. 25. Odată ce Stăpînul casei Se va scula și va încuia ușa, și voi veți fi afară, și veți începe să bateți la ușă și să ziceți: "Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]