1,498 matches
-
personală, în termenii deconstrucției canonului paradigmatic. De asemenea, "erotismul imposibil, tragic, funest devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului rural, dar nota distinctivă o dau poemele cu Ieronim, care se plasează, mai degrabă, sub semnul unui romantism blestemat, eminescian (Strigoii, Gemenii) sau poesc (Lenore)"176: "Patul meu, Ieronim, cu stâlpi negri împrejmuit este,/ Din greșeală, m-am culcat în el, în noaptea aceea,/ Încet, îl trăgeau zece cai,/ Nimeni nu știa încotro mă duceau,/ Alăturea, numai tu plângeai.// Dar eu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
drama propriului trup, de feminitatea imposibilă, funebră, cât de drama colectivă, în care intră neputință și vinovăție generală. Moartea, mutilarea nu mai sunt proprii doar trupului sau sufletului individual, ci și unei mulțimi distincte, dezumanizate, tablourile romantice cu gemeni sau strigoi se transformă în imagini dominate de absurd, de vid, iar conotațiile politic-sociale sunt mai mult decât evidente"182: "Pradă visului meu,/ Eram luată și dusă pe sus,/ Fără greutate,/ Și parcă era aievea,/ Parcă simțeam, în spate,/ O gheară înfiptă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lui Octav eroul pur, intransigent, himeric se frîng. În confruntare cu energiile maligne, proliferante, idealistul își pierde la un moment dat forța de a spera. Interogațiile lui (despre adevărul și minciuna în care trăim, despre legitimitatea prezenței printre noi a strigoilor din trecutul nefast, și încă, și încă) se izbesc de un zid de indiferență, visele lui, luat de unii în răspăr, par celor încuiați și celor neîncrezători simple aiurări. Într-o lume anapoda varianta neserioasă a absurdului el, integrul, ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pot aștepta oricând la surprize neplăcute. Hamlet începe într-un univers închis care se protejează printr-o neîncetată supraveghere, dar care, iată, se dovedește vulnerabil: gărzile se pomenesc dintr-odată față în față nu cu inamicul temut, ci cu un strigoi. Nedumerirea, dezorientarea lor sunt explicabile: supravegherea militară pe care o asigurau - conform atribuțiilor contractuale - nu prevedea nici o asemenea situație inedită, nici obligația de a interzice pătrunderea, în teritoriul apărat, a unei fantome. Astfel încât, deși sunt cu toții de acord că e
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de zăcăminte munții prădați, să ne purificăm memoria. Pe trădători îi biciuiește, ca altădată Arghezi: "Ați îndoit lumina țării dreaptă/ Și ați murit visând-o în noroi/ Iar azi când nici mormântul nu vă rabdă/ Mai reveniți în lume ca strigoi". Drumul spre noua societate nu este ușor, și ne facem responsabili față de un lung trecut, ne spune și Adrian Păunescu: Când ducem pâinea la gură, n-o ducem, știți și voi,/ Numai spre gura noastră, ci spre gura părintelui flămând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
când prin ape străvezii ca vântul". Portretul lui Manimazos se alcătuiește treptat de-a lungul poemului prin asimilarea unor elemente de basm. Manimazos are un ochi care râde și unul care plânge. El ne trimite și la bătrânul preot din "Strigoii" lui Eminescu: "Avea să fie preot și heghemon,/ cel ce-avea s-aducă Șarpele întemeierii,/ nici nu-ți vine să crezi c-a stat și el/ cu fața lui nemuritoare/ la sânul unei femei muritoare/." Universal spiritual al gigantului este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sentimentul morții, cu seninătatea specifică creației folclorice, nu însă fără resemnarea caracteristică acesteia. Bradul, copacul, cerbul, izvorul sunt simboluri care suportă interpretări diferite în contextul poeziilor. Bradul, ca și în folclor, simbolizează moartea: "Mai frumos și mai de spaimă ca strigoii!" Izvorul exprimă viața ce se dezlănțuie spectacular, ca apa râului de foc mistuitor, de care poetul zadarnic încearcă să fugă și care îl va purifica: "rămas voi fi, pe-al apei rug/ Om cu genunchii de cer." În volumul "Ultrasentimente
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
acolo sunt neîntrecut...!”4). La afirmația sa, ar trebui, poate, de adăugat că „poemele de Plumb” nu se limitează la volumul cu acest titlu. Fețele „basmului” „Așa spune basmul ce azi l-am uitat”, rezumă Bacovia primele opt versuri din „Strigoii”, iar ceea ce frapează aci e trimiterea voit sigură la ceva auzit odinioară, dar între timp șters din memorie. Ce basm?, te întrebi imediat. Luînd de bună informația poetului, am încercat să-l reperez în diverse lucrări. N am reușit. Dacă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Luînd de bună informația poetului, am încercat să-l reperez în diverse lucrări. N am reușit. Dacă într-adevăr a existat, „basmul” va fi fost, presupun, o mică fabulă improvizată de cineva din familie, un avertisment despre consecințele patimii băuturii: strigoii sînt - rezultă din ea - inși care, în timpul vieții, pentru a și-o satisface, și-au amanetat bunurile la crîșmă, un loc malefic, iar acum, din remușcare, vor să le recupereze. Estompînd partea moralizatoare, Bacovia transfor 154 Constantin Călin mă „basmul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
malefic, iar acum, din remușcare, vor să le recupereze. Estompînd partea moralizatoare, Bacovia transfor 154 Constantin Călin mă „basmul” într-o notă explicativă la o viziune policoloră: „Dar cînd despre ziuă cocoșu a cîntat,/ Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,/ Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd/ Roșii, galbeni și verzi”1). Prin faptul că se bazează pe o pretinsă aluzie folclorică și nu pe o experiență directă, „Strigoii” constituie o excepție în cadrul liricii bacoviene. După determinările Agathei, data
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să le recupereze. Estompînd partea moralizatoare, Bacovia transfor 154 Constantin Călin mă „basmul” într-o notă explicativă la o viziune policoloră: „Dar cînd despre ziuă cocoșu a cîntat,/ Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,/ Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd/ Roșii, galbeni și verzi”1). Prin faptul că se bazează pe o pretinsă aluzie folclorică și nu pe o experiență directă, „Strigoii” constituie o excepție în cadrul liricii bacoviene. După determinările Agathei, data scrierii poemului e anul 1902. Acum
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ziuă cocoșu a cîntat,/ Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi,/ Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd/ Roșii, galbeni și verzi”1). Prin faptul că se bazează pe o pretinsă aluzie folclorică și nu pe o experiență directă, „Strigoii” constituie o excepție în cadrul liricii bacoviene. După determinările Agathei, data scrierii poemului e anul 1902. Acum, într-o vreme de oboseală și deziluzie aproape generale, cuvîntul „basm”, a cărui carieră a început, în mod distinct, cu Eminescu („Visez la basmul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ediția citată, 1991, p. 328. 3. „Hristoitie au Școala moralului”, în Scrieri literare, 1, Text de Radu Albala și I.Fischer, EPL, „Scriitori romîni”, 1963, p. 88. Seria exemplelor ar putea continua cu A. Mureșanu, Gr. Alexandrescu și alții. 4. „Strigoii”, în Poezii, ediția cit., p. 54. 5.T. Arghezi, „Cronica teatrală, Teatrul Comoedia: «La Griffe» (în ghiară) de Henry Bernstein”, în Viața Romînească, 7, vol. 25, nr. 4, apr. 1912, p. 120. 6. Radu Rosetti, „în chestia limbii literare”, în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
s-a numit privigătoare”, „Ingratul”), M. Eminescu („Scrisoarea II”, „Odin și Poetul”, „Oricare cap îngust”), Al.Macedonski („Scriitorul”, „Italo”, îndeosebi cîntul al doilea), A. Vlahuță („Delendum...”, „Slăvit e versul...”) etc . 4. „Divagări utile”, în Opere, p. 465. Fețele basmului 1. „Strigoii”, în Opere, p. 70. 2. „Sonete”, I, în Poezii, ediția cit., p. 77. 3. „în pădure”, în Scrieri alese, 1, ediția cit., p. 51. 4. Spre țărmul dreptății, p. 90. 5. „Poveste” și „Lebăda” în Opere alese, 1, Ediție îngrijită
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fie republicate, nici studiate 27. De fapt, aici avem reeditată opinia lui Titu Maiorescu, care, în decembrie 1883, nu publicase și poeziile tipărite de Eminescu înainte de 1870, nici nu amintise de ele, considerîndu-le fără valoare. "Nici Călin, nici Epigonii, nici Strigoii nu sunt Eminescu în toată puterea lui", aprecia Maiorescu 28. A. D. Xenopol, excesiv de pretențios, a crezut că talentul lui Eminescu nu ajunge în deplina lui dezvoltate decît în 187729. G. Ibrăileanu credea că debutul poetului încetează în 1870, o dată cu colaborarea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Dar nu aici. Aici de viață n-are parte; Vom merge în lumea unde trăiește mai departe." Basmul neterminat se oprește aici, însă poetul va continua, cu dorința de a fi lîngă iubita moartă. Vom mai găsi această dorință în Strigoii și apoi în basmul versificat de poet cu titlul Miron și frumoasa fără corp. Dar concomitent cu aceste opere de pură fantezie, pentru care poetul s-a "cufundat în stele, în nori și în ceruri nalte", el a mai scris
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
amîndoi se plimbau pe cîmp, poetul îi punea pe cap cunună de flori albastre. Aceasta a fost și a rămas, pentru poet, Floare-albastră, o floare între femei, o femeie între flori, model pentru poet, cînd a zugrăvit portretele fetelor din: Strigoii, Crăiasa din povești, Frumoasa fără corp, Diana, Călin file de poveste, Luceafărul, fără ca vreuna din ele să poată lua numele de Floare-albastră. Facem aici numai două însemnări marginale la articolul scris de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cu titlul Metamorfozele Florii-albastre158. Prima însemnare
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Perpessicius la subsolul lui Călin: "Un izvor ce trece tainic Suspinînd prin flori molatic Lin coboară-n ropot dulce Pe tăpșanul prăvălatic."197 Încadrarea, în același ciclu "veronian", apare și mai forțată și mai neconvingătoare cînd e vorba de poezia Strigoii, publicată în "Convorbiri literare", la 1 dec. 1876. Despre ce este vorba, în această poezie? Arald, regele avarilor, de trei zile stă, în genunchi, lîngă sicriul logodnicei sale, Maria, regina dunăreană. Stînd în genunchi, el își amintește că era "un
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
fulgere, ea se îndreaptă către Arald. Cînd Arald își simte gîtul cuprins de brațele ei, " Pe pieptul gol el simte un lung sărut de gheață/ Părea un junghi că-i curmă suflare și viață". La sărutarea Mariei, care acum devenise strigoi, Arald moare. Prin somnul de care se simte cuprins, aude vorbele magului: "Harald!, eu în puterea misterului ce port Vă dau amîndurora viața trecătoare A nopților... căci luna, al nopții blîndul soare Învie-al vostru suflet, ce înspre ziuă moare
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a lui Al. Bogdan, această poezie este "pentru masa mare a publicului, un adevărat sfinx, iar pentru cei culți, ea încă are ascunzișuri care trebuie luminate". Privind aceste ascunzișuri neluminate, N. Iorga a avut o intuiție justă: "Superstiții înfiorătoare a strigoilor formează însuși miezul legendei, și cînd regina vie și moartă "înlănțuie gîtul cu părul ei bălai", cînd "vîntul adună flori de tei", în calea dulcii umbre, Eminescu e în lăcașul, pe care nu-l poate părăsi, al propriei sale iubiri
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
legendei, și cînd regina vie și moartă "înlănțuie gîtul cu părul ei bălai", cînd "vîntul adună flori de tei", în calea dulcii umbre, Eminescu e în lăcașul, pe care nu-l poate părăsi, al propriei sale iubiri"200. Dar în Strigoii locaș al propriei iubiri eminesciene, nu-și are locul Veronica Micle, așa cum a pretins-o Perpessicius: "Alături cu toate elementele folclorice, istorice și comparatiste, cîte intră în joc, trebuie să se țină seama și de iubirea lui din această vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Micle, așa cum a pretins-o Perpessicius: "Alături cu toate elementele folclorice, istorice și comparatiste, cîte intră în joc, trebuie să se țină seama și de iubirea lui din această vreme, pentru Veronica"201. Nu de Veronica Micle e vorba în Strigoii, ci de Casandra, de la Ipotești, prima lui iubită. Dorința lui fierbinte de a fi împreună cu Casandra am văzut-o, mai întîi, în Ondina; am relevat-o apoi în Povestea magului călător în stele, unde acel călugăr poet alter ego al
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
topesc în forma de lut care s-o poarte/ Și idealul-eteric în lut eu pot să-l prind,/ Dar nu aici. Aicea de viață n-are parte;/ Vom merge în lumea unde trăiește mai departe" (s.n.). Și iată-ne, cu Strigoii, "mai departe", în altă lume, unde Eminescu o putea întîlni pe iubita moartă. După ce s-a travestit în Arald, rege al avarilor, iar pe Casandra a travestit-o în Maria, regina dunăreană, același mag i-a prefăcut în strigoi, ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cu Strigoii, "mai departe", în altă lume, unde Eminescu o putea întîlni pe iubita moartă. După ce s-a travestit în Arald, rege al avarilor, iar pe Casandra a travestit-o în Maria, regina dunăreană, același mag i-a prefăcut în strigoi, ca să fie morți pentru lumea noastră, dar în lumea umbrelor să fie vii: "Decît în ceruri singur, mai bine în infern./ Dar noi doi împre ună..."202. Cred că este foarte clar: "Noi doi împreună", se referă la Casandra, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
pag. IX. 194. M. EMINESCU, Opere, ediția PERPESSICIUS, vol. IV, pag. 269-272. 195. IDEM, ibid., vol. I, pag. 387, 388. 196. IDEM, ibid., pag. 399. 197. IDEM, ibidem, pag. 401. 198. IDEM, ibidem, pag. 437. 199. AL. BOGDAN, M. Eminescu, "Strigoii", în "Transilvania", 1909, pag. 129-146 și 381-406. Alte multe observații, apropieri și influențe, se află adunate, mai ales, în volumul M. Eminescu, Poezii, II, ediție critică de D. MURĂRAȘU, Editura Minerva, București, 1970, pag. 396-406. 200. N. IORGA, Istoria literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]