6,861 matches
-
unei voințe inflexibile ca și a atașamentului profund față de interesele Rusiei țariste.“ Drumul vieții acestui om cu o voință neclintită ne va dezvălui un anumit tip de destin; deplasarea sa de la stînga spre dreapta sau de la dreapta spre stînga pe tărîm ideologic este astăzi un loc comun pentru intelighenția europeană, deci o dovadă că În dialectica dezvoltării omenirii nu există constante. În tinerețe Racikovski participase la cenacluri studențești clandestine, unde se citeau În șoaptă cărți și manifeste interzise, aveau loc discuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
intelectuali ai satelor care a înțelesă imperativul vremii sale: ridicarea culturală a satului, a elevilor și a părinților. Această concepție s-a impusă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea și datorită activității neobosite pe tărâmul școlii românești a ministrului Spiru Haret. Era imperiosă necesar ca învățătorul să fie implicat trup și suflet muncii de culturalizare a satului, să-l scoat din starea de înapoiere, de ignoranță, de neștiință în care fusese ținut prea mult. Dacă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lume și presupun că le găsise slăbuțe. Bineînțeles că multe dintre ele așa și erau. Dar odele lui John Keats și ale lui Wordsworth, vreo două poezii de-ale lui Coleridge și încă vreo câteva de-ale lui Shelley dezvăluiau tărâmuri vaste ale spiritului pe care nu le explorase nimeni până atunci. Dl Crabbe era mort de mult, dar dl Crabbe continua să scrie povești morale în distihuri rimate. Am citit și eu pe apucate scrierile generației mai tinere. Se prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cea mai banală pe valurile lui îți dă sentimentul aventurii. Aerul pe care-l respiri e un elixir care te pregătește pentru lucruri neașteptate și omul în carne și oase nu are garanția de a afla ceva care să sugereze tărâmurile aurite ale fanteziei mai mult decât apropierea de Tahiti. Insula geamănă, Murea, se înfățișează privirilor în splendoarea ei stâncoasă ridicându-se misterios din marea pustie ca țesătura eterică pe care o creează o baghetă magică. Cu conturul ei colțuros seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zărea colțul de la Închisoarea Stinche, cu Întunecatul său zid orb. Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a alunga o durere bruscă. - Destinația mea e undeva În Africa, pe pământurile dușmănoase ale maurilor. Iar apoi mai la sud, pe tărâmurile manticorei, dincolo de Îndepărtatul ecuator, până sub noul cer austral, nemaivăzut de vreun ochi de creștin. Acolo se povestește despre strălucirea stelelor necunoscute și despre noi constelații care Întipăresc pe boltă semnele unor destine incredibile. Aceasta e marea lipsă a catalogului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În același timp, opera lui splendidă și Îngrozitoare, dacă era adevărat ceea ce i se povestise. Și apoi fața de ceară a statuii și curiosul său simulacru de viață. Rațiunea Îl Îndemna să caute vinovatul Între oaspeții de la han, evitând ambiguul tărâm al umbrelor care se manifestase la Abație. Totuși, instinctul Îi spunea că și miracolul era o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare. E nevoie de prezența mea undeva, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
viilor și ale morților se contopiseră Într-o comedie macabră, În care expresia zeflemitoare a lui Cecco se suprapunea peste rana cumplită a lui Bigarelli, iar corabia masacrului, ieșită din nou În larg, călătorea cu Încărcătura ei de cadavre spre tărâmurile dinspre apus. El Însuși parcă străbătuse o mare sărată pe care i se părea că Încă o mai simte pe buze. Chiar și Fecioara, prizonieră În relicvariul ei presărat cu nestemate, Îl persecutase multă vreme, Încercând să Îi comunice ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un om și le-ar putea dori. Oameni puternici și cutezători În convingerea de a mlădia soarta după sine. Și totuși, meniți a deveni izvor de durere și de pustiire... - Despre cine vorbești? - Oh, demult. Un abis de vreme. Pe tărâmuri Îndepărtate. - Ai trăit multă vreme În Răsărit? Marcello fixă un punct În gol, undeva În spatele poetului. Fața i se aprinsese, ca și când acele cuvinte i-ar fi evocat lumina unor pământuri de departe. Scutură din cap de mai multe ori. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că urcușul până la lumina lui o fi Îngăduite, Însă doar ca ispășire și ca Învățătură de minte pentru omenirea Întreagă. - Mahomed este cel mai nobil dintre bărbați, primul și ultimul dintre profeți. Cine este mai demn decât el să viziteze tărâmurile cele mai Înalte și mai apoi să ne aducă mărturie despre ele? - Dumnezeu l-ar putea chema la el pe ultimul dintre păcătoși, cu condiția să Îi fi dăruit din naștere o facultate superioară a sufletului rațional. Un om a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aducea un vuiet neîncetat pe drumuri, cu camioane și căruțe învălmășindu-se, cu fum pestilențial și cu mii de bubuituri de tunet, căci frontul nu era departe, chiar dacă de acolo unde eram noi, ni se părea un monstru invizibil, un tărâm ascuns. Lui Destinat i se spunea în mai multe feluri, după locuri și după oameni. În închisoarea din V., cei mai mulți dintre locatari îl porecleau Bea-sânge. Într-o celulă, l-am văzut chiar înfățișat într-un desen crestat cu cuțitul într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
oprea în mijlocul lecției și-i privea pe copii făcând zgomote de mitralieră cu buzele și limba, sau mima obuzul căzând, aruncându-se la pământ, și apoi rămânea așa, nemișcat, minute întregi. Era singur în toată povestea asta. Nebunia e un tărâm în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate legăturile cu lumea cu aerul unui căpitan care își scufundă singur corabia, rămânând în picioare la proră. În fiecare seară, se plimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
buzele și limba, sau mima obuzul căzând, aruncându-se la pământ, și apoi rămânea așa, nemișcat, minute întregi. Era singur în toată povestea asta. Nebunia e un tărâm în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate legăturile cu lumea cu aerul unui căpitan care își scufundă singur corabia, rămânând în picioare la proră. În fiecare seară, se plimba țopăind de-a lungul canalului. Vorbea singur, spunea cel mai adesea cuvinte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
înalță până la tavan piei împuțite, animale moarte, păsări dezmembrate și șoareci lipiți pe planșete. Nimeni nu intra înăuntru. Am fost acolo, de două ori. Părea de necrezut. Era ca și cum ai fi trecut de porțile tenebrelor pentru a intra într-un tărâm al luminii. Ai fi zis că este locuința unei păpuși, foarte curată, cu nuanțe de roz și panglici mici, ondulate peste tot. — Ai fi vrut poate să trăiesc în mizerie? mă-ntrebase prima oară Josăphine, căci rămăsesem cu gura deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Amory a fost izbit de seriozitatea intensă a lui Burne, calitate pe care se obișnuise s-o asocieze numai cu prostia jalnică, și de marele lui entuziasm, care făcea să vibreze În inima sa corzi socotite moarte. Burne simboliza, vag tărâmul spre care spera Amory că se Îndreaptă În derivă și cam sosise momentul să zărească acel tărâm. Tom, Amory și Alec ajunseseră impas. Se părea că nu mai reușesc să aibă nici o experiență comună nouă, fiindcă Tom și Amory fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
asocieze numai cu prostia jalnică, și de marele lui entuziasm, care făcea să vibreze În inima sa corzi socotite moarte. Burne simboliza, vag tărâmul spre care spera Amory că se Îndreaptă În derivă și cam sosise momentul să zărească acel tărâm. Tom, Amory și Alec ajunseseră impas. Se părea că nu mai reușesc să aibă nici o experiență comună nouă, fiindcă Tom și Amory fuseseră la fel de orbește ocupați cu treburile lor din comitete și comisii pe cât de orbește trândăvise Amory, iar lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
clipe vocile studenților din primul an i-au Învăluit și apoi s-au uitat unul la altul, cu lacrimi ușoare În ochi. — La naiba. — La naiba. Ultima geană de lumină pălește și plutește peste pământ - peste pământul plat și lung, tărâmul Însorit al turlelor. Fantomele serii Își acordează din nou lirele și hoinăresc cântând - o orchestră plângăreață, pe lungile coridoare formate de copaci. Focuri străvezii se fac ecourile nopții de pe un vârf de turn pe altul. O, somnule care visezi, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fost o blondă sau o brună? - O blondă. - Mai frumoasă decât mine? - Nu știu, i-a răspuns sec Amory. Într-o seară, când se plimbau, a răsărit luna și a turnat peste grădină o splendoare copleșitoare, transformând-o Într-un tărâm de basm În care Eleanor și Amory, forme neclare, fantomatice, exprimau frumusețea eternă prin stranii șoapte de elfi Îndrăgostiți. Apoi au lăsat În urmă clarul de lună, intrând În umbra vârstată a unei pagode năpădite de viță cățărătoare, unde miresmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
invalid și noaptea portar. Hobby‑ul meu, fotografia pornografică, e tot ce mi‑a mai rămas așa infirm cum sunt. Pentru oamenii maturi pornografia asta nu există, e făcută pentru cei care trebuie conduși. Dacă nu mă urmează copiii pe tărâmul acestui hobby, barem tu s‑o faci, Gretel. Și acum, iute, că aparatul foto abia așteaptă să se pună pe treabă. Nu poți să mă fotografiezi și tu îmbrăcată, ca toată lumea? Nu, fiindcă asta poate orice fotograf de duminică. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sau, cel mai bine, să n‑o facem deloc? Sophie întreabă dacă nu cumva se cacă pe el de frică. Rainer spune că nu, și eu vreau să‑mi cunosc limitele, numai că ele se află cu totul altundeva, pe tărâmul artei. Anna nu spune nimic. Mai strivește trei furnici (una dintre ele ocupată cu căratul de greutăți, iar bucata de râmă sau ce‑o mai fi e și ea storcită de talpa Annei) împreună cu propria inimă sângerândă, deși aceasta îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să vă relaxați și să mă ascultați, Îmi spuse Keiko Kataoka și un zâmbet plin de noblețe Îi flutură pe față. Din expresia chipului ei nu ți-ai fi putut da seama că trecuse prin cele mai neînchipuite aventuri pe tărâmul sexului și al drogurilor. Nimic nu amintea de femeile total necunoscute legate strâns, cu simțurile exacerbate de afrodisiace, pe care le agresase sexual Împreună cu acel bărbat. Surâsul de pe fața ei era la fel de inocent ca acela al unei doamne din Înalta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
durerii, se va vindeca sub razele Iubirii sacre. Degetul Lui va îmbina accente pe veșnicia din mine, acoperind țipătul. Clipe suave, desprinse din senin, dau satisfacție sufletului să atingă cele mai înalte trepte spre alte galaxii învăluite de liniște. Descopăr tărâmul Luminii în fiecare zâmbet al oamenilor.
Adeseori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83375_a_84700]
-
O! tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul; Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere, Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul... Ce surdă clocotire, ce-nceată așteptare Sub aburii roșiateci, sub aburii de fier, Când înspre noi tărâmuri vroiai o revărsare, Când, oprimat de umbră, tu presimțeai un cer! Dar se desprinse vălul, și-o boltă-ndepărtată Din zîmbetu-i albastru desfășură spre tine; O clipă-a fost... și totuși, sclipirea ei curată Te-a înfrățit de-a pururi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
un braț de paie seci, acolo-ai vrut și Te-ai născut, Iubire, căldură să aduci în inimi reci. Indiferența lumii încă doare, deși Te-ai ridicat demult la cer, tot mai privești spre pământeni cu milă, cuprinzi în ochi tărâmul efemer. Mai cauți încă loc de găzduire smerit, implori cu suferință-n glas, un colț să-Ți dăruim la noi în suflet și-n inimă un loc pentru popas. Iar Te cobori din noaptea asta sfântă în lumea urii plină
Poem de Cr?ciun by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83369_a_84694]
-
intenție de viespe ce cu pană veninoasă-ti scrii vorbirea străine ce-a fost dat sa te-ntâlnesc mai par și alții-a aștepta la rând ca să arunce-n mine cu bulgări de cuvânt pricep că la cenaclu nu e tărâmul milei la ei batjocura e marmelada zilei dar văd acum durere-n privirea alor mei trezit ca dintr-un vis spun cu uimire gata dragostea și ura-s mai reale decât piatra deschide unul geamul e-un dezmorțit de oase
POEZII DE ION GEORGESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364284_a_365613]
-
Autor: Marin Mihalache Publicat în: Ediția nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului Ai grijă de mine, Cerescule Tată, Că vin spre lumea Ta imaculată. Voi trece la noapte spre Tine prin vis Pân-am să ajung la tărâmul promis. Ancorele la mal de-acum sunt tăiate Pornesc spre Tine prin eternitate. Peste vitralii pictate cu spuză de stele, Prin vârtejuri de sori și gravitații rebele. Să mă păstrezi cu desaga trupească Nici aripi n-aș vrea să-mi
CĂLĂTORIA PRIN VIS de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364301_a_365630]