3,451 matches
-
autopăcălire, autoamăgire. El se păcălise. Puțin, mult, cu patimă, deloc. Este neverosimil și este posibil. Făcea câte un salt până la București ca s-o vadă, iar ea venea să-l întâlnească la poalele Carpaților, în orășelul de garnizoană, în pofida lui taică-său, care era numaidecât informat. O împunsătură de neliniște îi aduse aminte de bătăile în ușă din liniștea încremenită a nopții, de trupurile lor ghiftuite, topite unul în altul, muiate în sudoare și spermă, și de groaza Isidorei, trezită brutal
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
telefonat ca să afle dacă ați ajuns și cum a fost călătoria. Vi se va stabili imediat legătura." Protestele lui nu slujesc la nimic, comandantul simulează chiar niște treburi urgente ca să-l lase să-și regleze, cu toată discreția, divergențele cu taică-său. Da, domnule general, tocmai am ajuns", spune el în aparatul care pârâie. Tatăl lui e mulțumit că se află acolo unde îl cheamă datoria, și nu în brațele unei actrițe de varieteu, ca să nu rămână dator cu răspunsul. Sănătatea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ele. Al treilea, plasat în camera de zi, pentru că multă vreme l-au folosit amândoi, stă să expire. Georges, care la întoarcere descoperise pentru ea un leptop la promoție, vrea să găsească și un ecran plat, nu prea scump, pentru taică-său. I l-ar plasa în birou, cu o singură condiție: să-și facă ordine pe masa de lucru. Condiție dificil de satisfăcut. E în impas. Noaptea, visează că un fluviu de hârtii și de cărți o duce într-o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
plajă cu Nel (pe post de însoțitoare) și poate își va găsi mai ușor un soț într-o stațiune balneară frecventată de tineret decât în cătunul lor pierdut printre vii. Lillișu povestea totul, râzând și zeflemisind cu gentilețe iluziile lui taică-său. Bun, pe scurt, nu-și găsise un soț și de atunci trecuseră două sezoane. "Asta nu a depins, cred, de dumneata", strecură locotenentul, galant. "Poate că n-am căutat prea atent", răspunse fata râzând. Oricum, îl asigura tot timpul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
lui amintirea și să-i trimită fotografii ale ei. Reieșea că tatăl ei îl asigura regulat în privința sentimentelor lui Nel și chiar inventa vorbe copilăroase, pline de dragoste, pe care ea le-ar fi rostit despre el... Ah, trișase bine taică-său! Îi trimisese și o fotografie. Dar ce fotografie? Pe atunci, familia lor nu se fotografia decât ca să-și reînnoiască permisele pe calea ferată, care le dădeau dreptul la douăsprezece călătorii gratuite pe an. Și după atâta timp, pe Nel
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
el arată vigoare colectivă, liniște seculară și este egal în reproducerea adevăratelor valori umane, còpii atente ale învățămintelor divine pe care Eminescu le împărtășește ca fiu natural al locurilor pe care le evocăm moștenire acerbă a ceea ce era, în fond, taică-său: El nu-nvățase multe-n viața lui, pe vremea aceea nici nu se cerea[u] multe, dar avea o-nțelepciune și o istețime firească care prețuiau mai mult decât prețiosul semidoctism de azi10. La Eminescu, imaginea satului este aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cerut să vină cu Ionel să-i mulțumească. Erau Costache cu Pia, Lia, Marie Pillat, Pia Danielopolu și Dinu cu Oni; Berthelot, foarte vesel și încântat de toate demonstrațiile ce i se făceau, a binecuvântat pe Oni. Părea un adevărat taică Burtălău, cum îl chemau soldații în Moldova, dar era cam amețit de toate succesele lui. Proiecta o călătorie cu auto-ul prin sate ca să previe bolșevismul; nici vorbă nu era de bolșevism. Avea aerul de un copil colosal și cam
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
pe la alții... Pîna a reușit și el să cumpere ceva pămînt... Și după ce-a cumpărat, alții semănau hectare întregi cu mac, ori cu sfeclă de sămînță, care se vindea cu zece lei kilogramul, și numai el, deșteptul!, ca și taică-tu, semăna hectare de grîu, pe care-l dădea cu doi-trei bani kilogramul, să plătim oalele sparte într-un război pe care nu l-a dorit nici tata, nici tat-tu! Făceam tone de grîu, dar mîncam turte de orz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e farmacistă la farmacia din centru o văd de multe ori cînd merg să cumpăr aspirine. La Ion, în casă, am fost doar de cîteva ori, cînd mă întorceam din sat de la tata și-i aduceam vreun pachet trimis de taică-su. El vine pe la mine mai des. Băiatul mai mare al lui, cu care iese la plimbare, se joacă la mașina mea de scris, iar noi bem cîte un pahar de vodcă și ne amintim de copilărie. Nu-mi vorbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
duci și ce să faci, Clara! îi strigă el din vârful patului, pe un ton schimbat, care îl făcea de nerecunoscut. Ai mai plecat tu odată și te-ai întors! Nu mă ai decât pe mine și pe scrântitul de taică-tu! Norocul tău e cu mine! Cum naiba crezi c-o să te descurci? Nu știi să faci nimic! N-ai un sfanț! Clara ieși fără să mai rostească vreun cuvânt. Se îndreptă ho tărâtă spre lift, dar se opri brusc
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
coborât din trăsură un coș de ouă și-un butoiaș de vin. Oamenii i-au mulțumit cu urale, apoi boierul a luat drumul Mârșaniului, unde avea de gând să petreacă celelalte zile de Paște. Singura rămasă la conac era Ghighina. Taică-său îi admirase rochia și mărgelele de sticlă, aduse tocmai de la Brașov, o strânsese în brațe și-o sărutase, cum făcea el de obicei, apoi poruncise să pună caii la trăsură și plecase spre Dafina Băleanu, pe care Ghighina o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dansului, și-i venea să plângă de gelozie, mai ales dintr-un fel de invidie la gândul că ei îi era cu totul interzisă distracția aceea. Nu se punea nici măcar problema să vină la horă și să privească. Îi promisese taică-său s-o ducă de Sfântul Gheorghe la Târgoviște, unde se ținea mare bal în casa unui boiernaș, pe nume Vașcu, tot așa, spătar, ca și Gongea. El avea două fete și niște nepoți care îl ajutau la treburile curții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
le-am observat întâmplător. Lucrează pe la un institut al Academiei, îl poți găsi ușor. Bobo se gândea să contacteze toate persoanele cu astfel de înțepături, deși își dădea seama că nimeni nu-l va lua în serios, mai cu seamă taică-său, care credea sincer că sunt înțepături de țânțari, însoțite de o mică infecție și nimic mai mult. Într-una din zile următoare s-a întâmplat ceva care i-a întărit credința că înțepăturile meritau atenția lui. La Spitalul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că mă scuz, spunea Ancuța, lăcrimând. Dar puteai să spui înainte, n-aș fi fost eu omul care să înțeleg? Am avut încredere în tine...! În sfârșit, au vorbit mult și pe urmă Andrei a stat de vorbă și cu taică-său și până la urmă s-a hotărât să nu facă nimic, să reinstaleze armonia și buna înțelegere, iar în iarnă să ceară restructurări în cadrul departamentului și să se descotorosească de Ancuța și de Cătălin. În vara următoare, ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sun eu după ce termin, sigur că ai putea să vii, dar te asigur că e plictisitor, mai bine îți vezi de ale tale și vorbim. OK? Andrei Ionescu programase întâlnirea cu studenții de la Istorie, care descoperiseră cadavrul lui Mihnea. Vorbise taică-său cu cineva de la Ministerul Educației și acțiunea luase amploare. Facultatea făcuse afișe mari, în care era anunțată vizita scriitorului Andrei Ionescu, din partea Academiei Române, fusese anulat cursul de „Istorie contemporană“, că o dată vine în facultate un scriitor de talia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar Andrei Ionescu răspunsese că vine după-amiază, către ora patru, când iese de la serviciu. Era acasă în dimineața aceea, dar nu avea chef să iasă tocmai atunci. Stătea în sufragerie, la masa lui de stejar, pe care i-o adusese taică-său de la Ministerul Culturii. Îi plăcea să stea cu coatele pe masa grea și lustruită, care îi dădea un sentiment de siguranță și de autoritate. Fuma și scria din când în când povești scurte, care îi treceau prin minte ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
frățiorul cel mic și aiurit. Ei și ce? Eu n-aș putea să am cumva resurse ascunse de genul celor care îl caracterizează pe frate-miu? Ba aș putea, dar nu știu cât de convingător ar suna o asemenea supoziție în fața lui taică-miu. Ca de obicei, cu cât stăteam mai mult să analizez problema pe toate părțile, cu atât se înmulțeau dilemele, sporindu-mi nehotărârea. O nehotărâre care tindea să se amplifice până la dimensiunile unui blocaj total, menit să aneantizeze orice acțiune
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-i mai plânge tu, că știu eu un caz de-ți stă mintea-n loc de cât de perverși sunt. Ia fii atentă! "Un fost director de firmă, director și pe timpu' lu' Ceaușescu, baros' de baros', nenicuță, vine la taică-miu c-un ulcer operabil. Da' știi cum arăta? Ziceai că-i amărâtu-amărâților, cu un costum vechi, de tergal pătat, niște pantofi scâlciați și o cămașă peticită, vai de capu' lui. Moșorogu' își regizase, fată, toată sărăcia aia pe
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
operabil. Da' știi cum arăta? Ziceai că-i amărâtu-amărâților, cu un costum vechi, de tergal pătat, niște pantofi scâlciați și o cămașă peticită, vai de capu' lui. Moșorogu' își regizase, fată, toată sărăcia aia pe care o afișa. Da' taică-miu îl recunoaște. Și nu-l slăbește din domnu' director în sus, domnu' director în jos. Ăsta, moșu-banditu', s-a cam înverzit la față când a văzut că bătrânu' meu s-a prins de făcătură. Și dă-i și jelește
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
am fost io, da' ce-am ajuns, că nu mă mai ajung cu banii nici d-o margarină, nevastă-mea s-a îmbolnăvit că am ținut caloriferele închise toată iarna, texte clasice românești la greu!" "Și cum s-a descurcat taică-tu cu el?" "L-a lăsat să-și facă număru' și după aia i-a dat mutarea-n plic. Două mii de euroi, ca pentru pensionari, he, he, he! Ăla să-și smulgă păru' din cap, nu alta. Că-i prea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
pentru pensionari, he, he, he! Ăla să-și smulgă păru' din cap, nu alta. Că-i prea mult, că de unde să ia el banii ăștia, că vai de mine și aoleo. Ba a ajuns până la nerușinarea să-i spună lu' taică-miu că el a cotizat toată viața la asigurări medicale și alte bulșitării d-astea ordinare." "Ei, na!?", se minună tânăra. "Zău, mă. Când îl aud cu prostia asta pe câte-un cârnat de pacient, mai că mi se face
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
simplu niște nesimțiți și fii convinsă că toți au bășina asta comunistă-n cap, chit că n-o dau pe goarnă." "Hai, mă, că nu-s chiar toți așa. Da' lasă asta. Zi-mi mai bine cum a rezolvat-o taică-tu pân' la urmă cu moșu'." "S-a ținut tare pe poziții și ăla, dacă a văzut că n-are loc de-ntors, a acceptat." "Două mii de euroi? Hm! Bunuță treabă, da' la anestezist nu i-a dat nimica? Că dacă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dar nu era o zi nimerită pentru detalii biografice. - Dacă stau să mă gândesc, a continuat Abe, nu țin să trec iar În revistă Împrejurările copilăriei - destoinica mea mamă, educată la colegiul John Hopkins, fruntea clasei ei. Și imbecilul de taică‑meu care‑mi reproșa Întruna că n‑am ajuns membru al societății filozofice Phi Beta Kappa. Deși aveam note foarte mari. Pentru admiterea la cursurile societății respective erau suficiente notele B și C. Totuși, oricâte succese aș fi avut, - faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
societății filozofice Phi Beta Kappa. Deși aveam note foarte mari. Pentru admiterea la cursurile societății respective erau suficiente notele B și C. Totuși, oricâte succese aș fi avut, - faptul că eram invitat să conferențiez la Yale și la Harvard - pentru taică‑meu nu conta și Îmi arunca Întotdeauna În față că n‑am intrat la Phi Beta Kappa. Mintea lui era un soi de mlaștină Okefenokee, cu luminițe neurotice care‑i jucau la suprafață. Era un ratat, desigur, dar și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
frâu prin zbierete demente, interpretând o nebunească operă de familie nonstop. Universitatea Îi accepta pe tinerii absolvenți de gimnaziu care treceau examenele de admitere. Ravelstein a intrat la Universitate la vârsta de cincisprezece ani și astfel s‑a eliberat de taică‑său și de sora pe care o detesta la fel de mult. După cum am mai spus, la mama lui ținea. Dar la Universitate s‑a lepădat complet de familia Ravelstein. - Acolo a Început adevărata mea viață mentală. Pentru mine nu exista nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]