1,621 matches
-
lângă piscină, fumând țigări cu surorile mele, a urmat o dezbatere intensă privitoare la cenușa tatii (nu le-am spus nimic despre ceea ce găsisem mai devreme în seiful de la bancă în locul cenușii) după care am abordat tot felul de subiecte: tipa cu care trăia când a murit avea un amant - știam asta? Nu-mi aminteam. Bineînțeles că nu-mi aminteam, au sărit surorile mele, din moment ce-am fugit de-acasă și am refuzat să mă mai interesez de ceva. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nervos. Mă feresc, cât pot de elegant, de o turcoaică în vârstă, „simpozionistă” cu experiență și ea, care e îngrozitor de zgomotoasă. Vorbește cu voce tare, în mai multe limbi, și râde năvalnic. L-am întrebat pe Richard Wagner ce spune tipa în germană de se veselește atât de mult, uneori reușind să-i molipsească și pe cei de alături. „Nimic deosebit, prostioare vulgare. Ea râde după fiecare propoziție, automat” - mi-a răspuns Richard, fixându-mă cu privirea lui imperturbabilă. Situația e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
N-ai mai fost la discuția de la Montreuil“, îmi zice Prelipceanu, referindu-se la o masă rotundă pe tema Bouleversements en Europe: naissance d’une litterature continentale, la care existase posibilitatea să ne întâlnim. „A, dar n-ai pierdut nimic. Tipa care modera s-a lansat la un moment dat într-o pledoarie delirantă, iar noi, invitații, parcă nici nu existam pentru ea.” Nae, știu, este destul de expresiv în sentințe, dar situația pe care mi-o descrie îmi pare cunoscută. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o fervoare și o dorință de recuperare impresionante. În gară, când ieșim pe peron, avem surpriza unei primiri insolite, zgomotoase: o trupă de jazz care ne cântă piese dansante și bluesuri, nu marșuri militare. În fața lor țopăie de zor o tipă tunsă scurt, probabil șefa orchestrei sau, mai degrabă, o animatoare de profesie - genul „activistei” în pantaloni, care mai și cântă la portavoce. Apoi ne ia în primire o echipă de clovni pe tăpălige, radioși, pestriț îmbrăcați. E nemaipomenit. O, Germania
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la întrebări, ca un comisar de poliție. „Sunteți scriitor din Trenul Literaturii? În ce cameră stați?” Îi spun numărul camerei. O sună pe femeia de serviciu de la etaj să verifice dacă spun adevărul. Da, așa este, dar pașaportul, oricum, lipsește. Tipa îi spune că a preluat schimbul abia acum o oră de la o colegă de-a sa, care a și plecat acasă. Nu mă mai stăpânesc, încep să strig revoltat, și mai apar încă vreo trei recepționere. Caută toate cu febrilitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
îmi propusesem să nu mai public nimic și mi-au apărut două volume. Acum am iar două scrise și nu mă grăbesc deloc să le public. Dar anul acesta cred că am să public o antologie de proză scurtă la TIPO MOLDOVA, la propunerea prietenilor noștri Aurel Ștefanachi și Valeriu Stancu. Țin neapărat să le arăt tuturor prietenilor, dar mai ales dușmanilor, că sunt un impostor, că proza scurtă a fost viața mea ratată. Așadar, după publicarea acestei antologii, aștept propunerea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
brațul unei doamne tinere, micuțe, cu părul castaniu tuns scurt, sporăvoind amândoi și râzând cu mare poftă, nepăsători de ni meni. Se vedea cât de colo că se simțeau minunat împreună. Seara, la cămin, au urmat, bineînțeles, tachinările. — Cine era tipa? — Ce tipă? — Tipa de azi dimineață, mergeai cu ea la braț pe bulevard, cine era? Privirile întâi nedumerite ale colegului nostru dintr-odată s-au înveselit și el a izbucnit în râs: — Nici o tipă, nerușinaților, era mama! Era într-adevăr
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
doamne tinere, micuțe, cu părul castaniu tuns scurt, sporăvoind amândoi și râzând cu mare poftă, nepăsători de ni meni. Se vedea cât de colo că se simțeau minunat împreună. Seara, la cămin, au urmat, bineînțeles, tachinările. — Cine era tipa? — Ce tipă? — Tipa de azi dimineață, mergeai cu ea la braț pe bulevard, cine era? Privirile întâi nedumerite ale colegului nostru dintr-odată s-au înveselit și el a izbucnit în râs: — Nici o tipă, nerușinaților, era mama! Era într-adevăr doamna Titel
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tinere, micuțe, cu părul castaniu tuns scurt, sporăvoind amândoi și râzând cu mare poftă, nepăsători de ni meni. Se vedea cât de colo că se simțeau minunat împreună. Seara, la cămin, au urmat, bineînțeles, tachinările. — Cine era tipa? — Ce tipă? — Tipa de azi dimineață, mergeai cu ea la braț pe bulevard, cine era? Privirile întâi nedumerite ale colegului nostru dintr-odată s-au înveselit și el a izbucnit în râs: — Nici o tipă, nerușinaților, era mama! Era într-adevăr doamna Titel, neverosimil
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
au urmat, bineînțeles, tachinările. — Cine era tipa? — Ce tipă? — Tipa de azi dimineață, mergeai cu ea la braț pe bulevard, cine era? Privirile întâi nedumerite ale colegului nostru dintr-odată s-au înveselit și el a izbucnit în râs: — Nici o tipă, nerușinaților, era mama! Era într-adevăr doamna Titel, neverosimil de tânăra mamă a lui Sorin, cu numai șaisprezece ani mai vârstnică decât fiul ei. În perioada pe care o evoc nu va fi avut, deci, mai mult de treizeci și
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
seama că a dat cu mucii-n fasole. Fac pariu că dacă-i alegeam un nume neaoș, Maricica, Vasilica, să zicem, ar fi strâmbat din nas. Aia nu cadra. Dar Tiffany era cu totul altceva. Mai târziu am aflat că tipa respectivă se mândrea, așa cum bănuiam, că provine din nu știu ce familie aristocratică crescută cu pian în casă. Nu că asta ar fi ceva de rău, dar orișicâtuși, io nu aveam decât o muzicuță de jucărie la care nu știam nici măcar cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nea Nicu, să nu scrii lucruri care ți-ar face mâna să putrezeasă, azi o dovadă de caracter ar fi să nu lucrezi la agenții de publicitate sau în ziare bulevardiere. Să nu colaborezi cu barbarii ăștia. Vorbeam cu o tipă de la arhitectură, care face un doctorat pe tema caselor noilor îmbogățiți. Casele din Pipera, Provița, Cornu. Case din astea de un bun-gust strigător la cer. Și proiecte le mai face uneori, pentru un ban grămadă. Nu e ea de vină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
învățam pe oameni să fie creativi, chiar dacă așa ceva s-ar putea să fie imposibil. Sfidam zestrea genetică. Îi spun veterinarului că ne întâlnim în piața Veterani. Că pe-acolo stau. Era să scriu Veterinari. Numărul i-l dăduse Miruna, o tipă cu care e greu de precizat în ce relație eram. Sau ce era ea pentru mine. Ce relații am io cu femeile. Și, oricum, pentru mine, numele oricărei ființe, oricărui lucru nu e tocmai sigur, neavând un statut serios, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
În loc s-o fut, îi povesteam ore în șir, și ea ajunsese la concluzia că aș fi bun să fac pregătire. Îmi găsise și mie o întrebuințare. Îi povesteam. Cam astea au fost dintotdeauna în mare parte relațiile mele cu tipele. N-am o față prea sigură și multe mă acceptă doar ca povestitor, nu și în pat. Mai regulez și io, așa, ca descărcare igienică. Atunci când chiar e nevoie și am bafta să dau peste o tipă generoasă. La ora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
relațiile mele cu tipele. N-am o față prea sigură și multe mă acceptă doar ca povestitor, nu și în pat. Mai regulez și io, așa, ca descărcare igienică. Atunci când chiar e nevoie și am bafta să dau peste o tipă generoasă. La ora stabilită, veterinarul a venit cu tot familionul, cu nevasta, fiica, pus alți doi veri de gradul II-III aveam să aflu, bucureșteni pârâți, îmbrăcați ca de gală, la întâlnirea cu Scriitorul. În Piața Veterani. E bine de știut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
aveam față de infractor. Dar, oricum, era ceva dubios cu persoana mea. Și că de-aia, argumenta perfect logic femeia, ezitam io să sun la interfon. Așteptam să iasă careva, să pătrund fraudulos în bloc și să căsăpesc alte vreo câteva tipe nevinovate. Vă dați seama, pe lângă mine, Jack Spintecătorul era un diletant împuțit. Totul se întâmpla într-o zi splendidă, știu că mă repet, dar chiar așa era. Pe cuvânt. Și io mă uitam lung la babă. Iar ea privea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
abjecție pe care nu prea pot s-o înțeleg. Io nu fac o industrie din pregătiri. Sunt o manufacură într-o mare de întreprinderi, vorba cuiva. Anul trecut am avut doar două speriate pe care le meditam. Acum tot două tipe. Dintre fetele de anul trecut, uneia îi luam o sută de mii. Ca să nu fie chiar degeaba. Și îmi făcea o plăcere extraordinară să stau cu ele și să scriem împreună niște texte, chiar cu deficitul lor de inteligență cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
s-ar zice că e un sfrijit, așa că performanțele sale sunt plauzibile, cu atât mai mult cu cât capacitatea sa de a inova, de a inventa e destul de redusă. Țin minte că s-a ridicat odată, la o oră, o tipă care stătea exact în fața lui Mirel. „Tovarășa, elevul Purcaru Emil a zis «pula»“ „Da, Mirel, s-a răstit profa, ce e aia «pula»? Poate ne explici și nouă. Că noi nu știm.“ Mă rog, tovarășa avea vreo doi copii, deci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
altul doar aude, altul doar miroase. Hai să descriem un sat în felul ăsta. Adică e suficient un singur simț pentru a supraviețui, pentru a ne putea înțelege. Nu e întotdeauna nevoie de auz. De exemplu, te holbezi după o tipă pe stradă, comentezi în gând, în niște termeni destul de obsceni, felul în care arată, și ea se întoarce brusc, de parcă ar intui că e privită, de parcă ar avea un organ cu care să simtă atingerea, sfârâiala aia a privirii plimbându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
a fost comunism! Tu nu l-ai citit pe Marx, doar ce ai văzut la televizor că vorbeau niște neaveniți. Marx e totuși un filosof. Și la universitățile străine e predat pe lângă Weber. Străinii n-au complexe, să știi! O tipă încearcă să-și pună o clamă. Tilo strigă la ea gros, că dacă nu poate să și-o pună singură, să vină la el, hai că ți-o pun io! Aci, pe ciment. Am ieșit atunci din curte. Nu vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
m-a întrebat dacă nu pot să-l ajut. Să-i fac o compunere din cuvintele alea șase. Spusese așa, ca și când era pregătit să experimenteze. Ia să vedem ce iese! Să încerce și o variantă excentrică. Io mă conversam cu tipa aia de care vă spuneam că eram îndrăgostit până peste cap. Sigur că a fost greu să-mi întrerup o activitate așa plăcută. Rar apucam să stau de vorbă cu ea. Avea un prieten mai mare decât noi, care era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fiu tratat ca supliment narativ. Și atunci m-am apucat să scornesc ceva cu alea șase cuvinte. Asta e cea mai bună atitudine atunci când te apuci de scris. Să scornești. Și ce mi-a ieșit a fost un portret al tipei. Chiar dacă acele șase cuvinte nu te-ar fi dus nicicum cu gândul la un chip feminin. Am creat io niște analogii mai tembele, mai fanteziste. Era o declarație de dragoste indirectă. Aveam și o motivație destul de puternică. Și tipa aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
al tipei. Chiar dacă acele șase cuvinte nu te-ar fi dus nicicum cu gândul la un chip feminin. Am creat io niște analogii mai tembele, mai fanteziste. Era o declarație de dragoste indirectă. Aveam și o motivație destul de puternică. Și tipa aceea a fost prima care mi-a zis atunci, când a citit ce-am produs, mă, tu nu ești prost deloc! Și, mă rog, acela a fost primul meu text. Și toți au fost uimiți că am reușit și io
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
rog, se abține. Până la urmă, o fixează pe una. O să se ia de ea, bebeluș, ești în plus! O să-i zică. - Hai, dă o bere! Că merită și băiatu’! Hai că vreau să mă îmbăt și să fac nenorociri! Normal, tipa se vaită că n-are bani, ocazie cu care Pif începe iarăși lamentațiile despre viața asta nenorocită, toți te bate, toți te-njură. Atacă. Nu știe decât să atace. Pentru a nu fi atacat. Pentru că, de fapt, el e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ca mățăraia de la un alambic, penisul pe post de țeavă pe care se scurge lichidul, tăria rezultată. Sub efectul căldurii. Miruna îmi arată niște ciorapi pe care și i-a cumpărat de la o tarabă din zonă. Am văzut odată o tipă mai purie, care voia cu orice chip să-i cumpere soțu’ storcător de fructe. Amenința că se sinucide dacă nu-i cumpără bărba-su’ unul. Și mi se părea o atrocitate de femeie. Cam ca aia din American Beauty. Când Miruna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]